Pisica neagra
O pisică neagra mi-a trecut prin fața.
Primul gând,intunecat ca și ea.
Apoi mi-am spus:
Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.
Și genele,și oja.
Până la urmă,si întunericul poate fascina.
Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.
Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,
Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.
N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,
Pentru că eu am puterea,prin gând,
Să-i pun ghetuțe aurii.
Стихи из этой категории
flux de poeme naani /59
străbunii
nu aveau internet
dar frica de Dumnezeu le
calibra discernământul
Fior văratic
Mă las pradă unor vuiete sălbatice
De-mi invocă lumi idilice.
Mă trec fiorii amintirilor văratice
Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;
Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte
Sânge pur, spintecul durerii lente.
Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,
Aripile sufletului meu liber, frângând..
Tesima
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Nerv
Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul
Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.
Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.
Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
flux de poeme naani /59
străbunii
nu aveau internet
dar frica de Dumnezeu le
calibra discernământul
Fior văratic
Mă las pradă unor vuiete sălbatice
De-mi invocă lumi idilice.
Mă trec fiorii amintirilor văratice
Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;
Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte
Sânge pur, spintecul durerii lente.
Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,
Aripile sufletului meu liber, frângând..
Tesima
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
Destin
Ușor, îmi vine dorul, ce dus, el a apus
Nerv
Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul
Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.
Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.
Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
Другие стихотворения автора
În altă viata
Mi-ai zâmbit și mi-ai spus:
Te cunosc de mult timp...
Am șoptit:
În altă viață..
În altă viață te voi iubi,
Voi lua cununa de spini de pe fruntea ta,
Îti voi șterge lacrima,
Te voi învăța să iubești omul,
Sa vezi răsăritul,
Voi dansa cu tine pe valsul fericirii,
Îmi vei dărui cuvinte,iar eu,săruturi,
Îti voi scrie versuri mai frumoase
Ca roua dimineții,ca cerul,
Împreuna,vom învinge gerul morții,
Spiritele noastre,îngemanate,
Vor desluși misterul
Iubirii netrăite azi,
Când eu sunt mare,
Tu,o stânca-n depărtare..
Și dac-asa a fost jocul sorții
Ce pot a face?
Stai uneori și mă gândesc în noapte
La privirea ta,la glasul tau frumos,
În altă viață fi-voi ce n-am fost,
Suflet pereche..
Azi privesc în zare
Și șoptesc trist:
În altă viață,dac-o să exist,
Promit să-ți dăruiesc ce poate n-ai avut..
Sublima dragoste,purul sărut..
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Ajutor...
Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..
M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.
I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.
Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.
Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,
Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.
Ajutor..,strig și eu stins in mine,
Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..
Ajutor..
Praf de stea
Binecuvântare gândul că odată voi muri,
Sfârșitul chinului de-a te iubi cum nici un înger n-aș putea..
Un pumnal rece mă înjunghie,-
Gândul că tu nu vei mai fi cândva..
Și dacă aș putea în clipa-ti grea
Un zambet lin să-ți pun pe chip,
As accepta sa mă transform în pulbere,in praf de stea..
Cărarea și zborul
Urmez pașii lui pe cărare,
Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.
Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.
Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.
Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.
Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.
Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,
Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.
Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui
Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.
O parte din ea mă urmează,
O parte e departe,păzind aripa-albastra.
Mi-e bine...,și lacrima cade,
În mine jumătăți de inimi se zbat
Mi-e bine,de sus n-o sa cad,
Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..
În altă viata
Mi-ai zâmbit și mi-ai spus:
Te cunosc de mult timp...
Am șoptit:
În altă viață..
În altă viață te voi iubi,
Voi lua cununa de spini de pe fruntea ta,
Îti voi șterge lacrima,
Te voi învăța să iubești omul,
Sa vezi răsăritul,
Voi dansa cu tine pe valsul fericirii,
Îmi vei dărui cuvinte,iar eu,săruturi,
Îti voi scrie versuri mai frumoase
Ca roua dimineții,ca cerul,
Împreuna,vom învinge gerul morții,
Spiritele noastre,îngemanate,
Vor desluși misterul
Iubirii netrăite azi,
Când eu sunt mare,
Tu,o stânca-n depărtare..
Și dac-asa a fost jocul sorții
Ce pot a face?
Stai uneori și mă gândesc în noapte
La privirea ta,la glasul tau frumos,
În altă viață fi-voi ce n-am fost,
Suflet pereche..
Azi privesc în zare
Și șoptesc trist:
În altă viață,dac-o să exist,
Promit să-ți dăruiesc ce poate n-ai avut..
Sublima dragoste,purul sărut..
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Ajutor...
Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..
M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.
I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.
Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.
Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,
Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.
Ajutor..,strig și eu stins in mine,
Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..
Ajutor..
Praf de stea
Binecuvântare gândul că odată voi muri,
Sfârșitul chinului de-a te iubi cum nici un înger n-aș putea..
Un pumnal rece mă înjunghie,-
Gândul că tu nu vei mai fi cândva..
Și dacă aș putea în clipa-ti grea
Un zambet lin să-ți pun pe chip,
As accepta sa mă transform în pulbere,in praf de stea..
Cărarea și zborul
Urmez pașii lui pe cărare,
Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.
Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.
Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.
Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.
Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.
Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,
Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.
Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui
Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.
O parte din ea mă urmează,
O parte e departe,păzind aripa-albastra.
Mi-e bine...,și lacrima cade,
În mine jumătăți de inimi se zbat
Mi-e bine,de sus n-o sa cad,
Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..