Izbăvire

Imprevizibil fir al vieții

Sensibil ,gata să se piardă

Trezit în bruma dimineții

Speră la soare să-l dezmiardă.

 

Pe calea existenței sale

Doar timpul luptă rațiunii

Starea de bine ori de jale

Sunt la hotarul ficțiunii.

 

Mișcat de tresăriri hilare

Condus pe cale de hazard

Preocupat de căutări hoinare

E prea dibaci ori cu ușor retard.

 

Alintul vorbelor de duh

Cuceritor în prag venirii

Se răspândește în văzduh

Trasând pe drum și calea firii.

 

Cu răsuflări de disperare

Atât cât suflu să nu piară

Salvat adeseori de soare

Trăiește doară să nu moară.

 

Salvarea este în iubire

Dar sigură nu poate fi

De multe ori e amăgire

În noaptea lungă către zi.

 

Dorință ,fantezii deșarte

Trăire doară în visare

De minte trupul se desparte

Și pribegește-n căutare.

 

Pierdut în jocul amăgirii

Cu spirit fals ,cuceritor

Umil ,cuprins dezamăgirii

Învins de dulcele amor.

 

Te ghemuiești în carapace

Plăcerile ți le suprimi

Iubirea face și desface

Ea îti dă aripi dar și spini.

 

Amar e gustul neputinței

Necunoscut e leacul vindecării

Plutești pe norul umilinței

Și frâu îti dai doar delăsării.

 

Nepregătit tu ești se pare

Să guști fărâmă din iubire

Și ce părea a fi salvare

E haină grea la osândire.

 

Sau poate nu a venit timpul

Și-ți este dat să tot încerci

E complicat ,pare și simplu

Să stai pe loc ,cât să și pleci.

 

Te depărtezi însă de toate

Călătorești în bezna nopții

Auzi ticăituri de șoapte

Ce te strivesc pe drumul sorții.

 

Trăirile își fac cătun

În codri  neguroși și reci

Se zgribulesc și se supun

Oblăduite de cuvinte seci.

 

Durerea ta pornește vântul

Ce mișcă freamătul pădurii

Înăbușit îți este gândul

De suicid în fața urii.

 

Reflexia pe firul vieții

Obtuză și introvertită

Ca o strigare ,în hăul ceții

Așteptă ziua însorită.

 

Când razele se vor răsfrânge

Peste tărâmul înghețat

Cu lacrimi sincere va plânge

Și eul cel încătușat.

 

Renașterea în simțăminte

Nou început sau poate nu

În cer trimite rugăminte

Cât timpul doar un pic stătu.

 

Speranța e preocupare

Destinul cerne sigur calea

De ce e scris nu e scăpare

Când bate gongul e plecarea.

 

În tremur cald și în suspin

Pe firul nențeles al vieții

Pocalul dulce cu venin 

Revarsă-n zorii dimineții.

 

Păcatul cutezanței tale

De vindecare prin iubire

A tot urzit ca a ta cale

Să umble doar în rătăcire.

 

Și nimeni cred nu are vină

Decât tu ești cel vinovat

Ai sperat clipa o să țină

Dar timpul nu a ascultat.

 

Ai pribegit în căutări

Să primești mult să dai puțin

La suflet acum dai gustări 

Doar din pocalul cu venin.

 

În inimă suspin și rece

Atâta doar a mai rămas

Durerea arde și nu trece

Să țipi  ai vrea ,dar nu ai glas.

 

E drumul tău ,e calea ta

Nu poți schimba ce este scris

Te chinuie și acceptarea

Că ești chiar propriul tău învins.

 

Ai fi putut mai mult a face

Dar ai făcut puțin se pare

Tardiv regret ,nu î-ti dă pace

În aste clipe nu ușoare.

 

Pe patul suferinței tale

Aștepți un semn de înțeles

Să fie totuși o scăpare

Răul făcut să fie șters.

 

Un rău făcut chiară și ție

Prin sensul dat clipei trăite

Surâsul soarelui să fie

În inimile mult rănite.

 

Un calm ,o liniște profundă

Cuprinde trupul încercat

O adiere parcă blândă

Prin poarta minții a intrat.

 

Și de nu este rătăcire

Și mintea e înca lucidă

Călătoria prin iubire

A fost destin ,hazard ,osândă.

 

 

 

 

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Maricel Bouros poezii.online Izbăvire

Дата публикации: 8 июня

Добавлено в избранное: 2

Timp de citire: ~6 min.

Просмотры: 566

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Calea

Venim  plângând se pare

Și în întâia vizitâ în lume

Prin puritatea noastră mare

Ne mijim ochii fără un  nume.

 

Primim   un zâmbet rătăcit

Țintiți pe cerul din tavan

Gândim ori nu ,e totul încâlcit

Ne agățăm de viață cu elan.

 

Nu știm ce ne așteaptă

Nu că mult ar conta

Vom crește și îndată

Prin ceață vom căta.

 

Descoperim o lume

A noastră parcă nu-i

Am vrea parcă a spune

Eu sunt al nimănui.

 

Primești iubire multă

Ori nu primești deloc

Zâmbești ori te încruntă

În lume ai un loc.

 

Se pare că destinul

Ți-e scris pân să exiști

Nu știi dar tu ții firul

Pe care chiar te miști.

 

Să zăbovim puțin

Pe drumul chiar trasat

Să nu ne repezim

De timp ar fi păcat.

 

 

Еще ...

Parfum de salcâm

E primăvara pe sfârșite

În satul nostru de departe

Cărări de dor acoperite

Se lasă parcă așteptate.

 

Poiana spendidă emană

Mireasma frumoaselor flori

Un curcubeu pierdut ,în taină

Trasează dungi și peste nori.

 

Pădurea verde ,protectoare

Pompează guri de oxigen

Aici în rai e dirijoare

Cu partiturile de lemn.

 

Pământul reavăn doar respiră

Așteaptă vara ca să vină

Privighetoarea îl inspiră

Și-n picături de rouă el suspină.

 

S-au pârguit cireșele de mai

Bunica în livadă are doi

Albinele polinizează în alai

S-au plictisit să zboare doar în roi.

 

Salcâmii când se lasă seara

Dezlănțuiesc mirosul fin

Buchetul lor irită nara

Cu izul dulce și divin.

 

E primăvară în cătun

Poiana verde te încântă

Parfumul dulce de salcâm

Trezește sufletul să simtă.

 

Еще ...

Pribeag

Un suflet rătăcit pe coline

În locuri prea mult neumblate

Departe e totul de mine

Departe sunt toți ,departe sunt toate.

 

Sunt locuri ce parcă mă chiamă

Aș vrea să mă ìntorc ,dar nu pot

Prea tare departe ești mamă

Încerc ,nu pot să te văd.

 

Imagini cu toți la o masă

Mâncând prea repede parcă

Acum în zadar mă apasă

Nimic să îndrept nu mă lasă.

 

O bară de timp mă desparte

De tot ce a fost și ce este

E totul cu mine și totuși departe

Să pot dar ce vreau este peste.

 

Pribeag prin lumea haină

Cu barba prea mare și albă

Să pot ,nu se poate cu tihnă

Sunt anii pierduți prea în grabă.

 

Mă lasă tu timp nemilos

Pe drumul ce pare uitat

Să pot a mă face întors

Să pier pe pământul din sat.

Еще ...

Măicuță sfântă

Icoana simplității clare

De lacrimi sticla ta e mată

Dar fila scrisă vieții tale

Măicuță e imaculată.

 

Te port cu mine zi de zi

Doar că exist pe astă lume

Presimt că poți a mă simți

Când dragă maică nu mi-e bine.

 

Sensibil cred îs ca și tine

Nu am putut să fiu altfel

Mă rog mereu tu să fii bine

Și să mai stai maică nițel.

 

Nițel mai mult măicuță sfântă

Fie cu părul tău cărunt

Să nu îmi lași inima frântă

În dor de tine prea pierdut.

 

Ești a mea dragoste dintâi

Când am deschis ochii în lume

Te rog măicuță mai rămâi

Mereu nevoie am de tine.

 

Chiar dacă vremea a pus semne

Pe tot ce e ființa ta

Iubirii sacre dar și demne

Tu faci doar cinste maica mea.

 

În dor de tine mă trezesc

Îs bucuros că încă ești

Nu am rostit , dar te iubesc

Aștept măicuță vești.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Amăgire

Nu e cărare sigură în viață

E doar mirajul inocenței tale

Efortul naște doar speranță

Ca să răzbați e lungă cale.

 

Nu e ușor ,e complicat

Ca eul tău să înțeleagă

De ce dorința e păcat

Pare a ști ,dar conștiința neagă.

 

Iubirea ,darul cel divin

Ce îl primești silit aproape

Se dovedește a fi chin

Pregătit parcă să te-ngroape.

 

Sinceritatea chiar și ea

Veriga sârguinței tale

Apasă ca o haină grea

Incertitudinea e mare.

 

Străin cu tine parcă ești

Se luptă insul să răzbată

Încerci mereu să te cunoști

Să reușești ,cred niciodată.

 

Urcușul e declinul tău

Tu suflet amăgit

Sfidarea în destinul tău

Doar gheare și-a înfipt.

 

Mereu la granița negării

Cu zămbetul căzut și șters

Tot cauți urmele cărării

Uitate cred de al tău mers.

 

Еще ...

Suflet de plumb

Izvor al nemuriririi

Cu ape tremurânde

Inspiri doar teamă firii

Sevă gândirii strâmbe.

 

Tu harul cel divin

Ți-ai nimicit menirea

Când cupa cu venin 

Ți-a contemplat privirea.

 

Ai devenit securea

Copacului cel falnic

Privești cum luptă crusta

Să-l țină ,chiar ești jalnic.

 

Ești spinul cel de plumb

Așa ai devenit

Te-ai poticnit în trup

Când vârful ai înfipt.

 

În haină muritoare

Te zbați dar în zadar

Pășești în viață oare?

Ori stai de veghe doar?

 

Cărări întunecate

La adăpost târziu

Exiști dar fugi prin noapte

În urmă lași pustiu.

 

E golul ce te umple

Pe scurtul drum ales

Speranța lasă urme

Pe spiritul tău șters.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Insula

Bisericile-mi primeau rugile cu mila
Iar candela din casa palpaia fara vlaga
Exista o forma a cuvantului in ruga care
Ajuta
Nu stiam atunci asta
Ratacit in cuvintele mele asteptam
Sa se intoarca acasa
Am crezut ca nu vrea ca e ratacita
Nu ma indoiam de iubirea ei
Iubirea mea era insula
Eu nu eram acasa

Еще ...

“Cer de tavan”

stau în pat, privesc pe geam,
cerul devine un tavan,
plin de stele tremurânde,
care-mi spun că viața-ascunde.

mă sufoc în golul nou,
mă scufund din nou în nou.
parcă aer nu mai e,
iar pământul nu mă vrea.

stresul mă mănâncă vie,
dacă nu reușesc, ce spun eu mie?
dacă iar o să mai cad,
cu viitorul gol și fad?

stau și noaptea mă gândesc,
la tavanul cel ceresc,
la o lună de cristal,
ce-mi îngheață sufletul banal.

gândurile se-nvârtesc,
forme pierd și se topesc,
doar un praf, un vis stins,
care-mi șuieră confins.

dacă n-am s-ajung la capăt,
dacă tot ce fac e-un haos?
dacă-n gol mă prăbușesc,
iar din mine nu mai cresc?

atâtea întrebări mă dor,
se joacă trist, dar fără zor.
nesiguranțele dansează,
iar eu doar sper... că nu mă-nfrâng azi.

Еще ...

Nu mă văd

Ei nu mă văd...

Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,

Gândul meu,miile de șoapte,

Nu vad conturul sufletului meu in noapte,

Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,

Și poate,nici frumusețea ascunsa,

Ei nu mă văd,

Trec indiferenți pe langa mine

Ca pe lângă o lira prăfuită,

Ce-ascunde fermecătoare canturi..

Ei nu mă văd,

Și trist,mă pierd în mulțime,

Regasindu-ma pe mine

Doar în propriile-mi gânduri.

Oglinda lor e oarbă,

Ei nu mă văd,

O lacrimă îmi cade,o șterg,

Si-apoi zâmbesc:

Sunt ca macul roșu  pierdut pe câmpuri..

 

Еще ...

Ce m-as face fara Tine,Isuse ?

Ce m-as face fara Tine,Isuse?

Daca n-ai fi Tu sa-mi dezlegi lanturile strapunse

Ce m-as fara Tine Isuse?

Cand gandurile negre vin multe

Si-mi adreseaza vorbe urat spuse?...

Alerg la Tine ca un ratacitor

Care pare ca n-are pastor

Eram o oaie pribeaga

Care umbla cu o ''sacosa'' larga

Plina de planuri desarte

Care nu aveau de gand sa dea roade

Ce m-as face fara Tine Isuse?

Cand vrajmasul ma strapunge cu pofte multe?

Si cu etichete ale vinovatiei spuse

Dar ai venit

Si de pacat m-ai curatit

Nu mai sunt un rob

Sunt copilul Tau

Credinta mea mutase muntii,chiar daca era cat un bob

 

Ce m-as face fara Tine Isuse

Cand arsita cugetelor negre sunt multe

Si sageti in suflet imi sunt strapunse?

Ai purtat grea cununa de spini

Ca eu sa o port pe cea de crini

In a Ta Scumpa Imparatie

Unde vom canta Osanale cu o voce vie !

 

Iata Mielul lui Dumnezeu !

Care ne ridica pacatul greu !

Еще ...

Zidul

Îngenuncheat în fața unei porți,

La poalele fustei femeiești mă-nchin

Cu remușcarea și regretul unui criminal

Ori unui călău impunător, ales, nu din voința,

Ci de timp.

 

Ridicând privirea în eterul dulce

O, ce sus se-înalță a ta ființa,

Un zid clădit învederat

Ca să mă poticnească-n drum;

Drumul, iarăși, nu de mine-ales

Ci de-a ta stăruință.

 

Șezând cu lacrimi și suspine,

Îngânând o rugăminte-n șoaptă

Ating pământul dindărătul zidului

Și-l frământ frenetic între degete.

Zidule, sfărâmicios mai ești,

Și nu te clintești din loc.

Mă lași zăcând la baza ta

Cu mâini grele, palme-ntinse

Cugetul strivit de poverile căinței

Tu, munte neguros,tu mi te-ntinzi în cale.

 

Izbindu-mă cu trup puhav de a ta duritate

De carapacea ta masivă,

Lovind întruna ca nebunul

De te-ai mișca măcar un pic

Aș ști ca mi s-a-ndeplinit amorul.

 

Istovit, la pământ cad

Cu brațele deschise și picioarele, la fel,

Întinse.

Degete chircite, aspre de la atingerea ta

Tocite de mângâierea ta razantă,

Mi-ai furat până și încrederea, măi, fată!

 

Ispita tu mi-ai fost mereu

În lanul tău de grâu fremătând

M-ai ademenit ca să mă pierd

În șirul lung de speranțe și înșelăciuni.

 

Ce să mai cred ?

Atunci când zac ca un defunct

Deasupra piedestalului glacial

Abia atunci te-ntinzi deasupra mea

Și mă-îmbrățișezi cu drag.

Zidul s-a sfărâmat, iar eu…

 

Eu suflu printre crăpături

În maldărul de cărămizi ce mă strivesc acum

Apasă, apasă tot mai mult

Au, ce durere pătrunzătoare

Ce, parcă, iluzoriu, nu-mi aparține.

Cutez, mai degrabă, că pe tine te sfârtecă

Să stai aplecată asupra mea

Și să știi ca ai pierdut

Clocotul, ce din urmă l-ai stârpit.

 

Rămâi, femeie bună, asupra-mi

Și mângâie-mă până nu mai văd cu ochii,

Până mădularele mi se zbat

Și nu mai simt apăsarea ta.

Până ce convulsii mă răpun

Și simți tragicul meu suspin

Ce se-împleticește, dănțuind,

Printre ruinele tale.

Tu, ruină, acum când te simt așa aproape

Nu-mi mai pari divină…ce amăgire.

Еще ...

Ochii nu mint niciodată

Ochii, ferestre ce nu știu să mintă,

În ei, adevărul se ascunde și se simte.

Poți ascunde cuvinte, poți pune zâmbet fals,

Dar ochii trădează orice suflet ars.

 

În priviri se văd doruri și răni ce nu dor,

Cuvinte nespuse ce strigă în cor.

Poți să-ți ascunzi lacrima sub masca de fier,

Dar ochii nu mint, ei vorbesc fără cer.

 

În ei, se citesc povești nespuse,

Iubiri trecute și inimi distruse.

Poți râde, dar ochii spun alt adevăr,

Un suflet ce plânge sub zâmbet stingher.

 

Când privirile se-ntâlnesc fără cuvinte,

Acolo se vede tot ce sufletul simte.

Fără mască, fără teamă, fără vreun cuvânt,

Ochii spun povestea, curat și profund.

 

Adevărul, de-l cauți, nu-l găsești în glas,

Ci în ochii ce tac, dar spun totul de îndată.

Căci inimile pot să mintă, vorbele să-nșele,

Dar ochii... ochii nu mint niciodată.

 

MCG

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍