Drumul vieții

Doi munți înalți se privesc

Față în față, fiindcă-s măreți.

Formele lor se oglindesc

În apele lacului, zâmbăreți.

Deasupra lor un cer senin.

Păziți de pădurea de brazi,

Cu roci cristaline de penin,

Creând un grup de camarazi.

Din cerul albastru soarele

Își trimite razele multiple

Spre lac, căutând culoarele

Spectrului de culori centuple.

Imaginile Lacului Maroon

Și clopotele Maroon în față,

Baghetă a Colorado-n creion

Privirea mea din nou se răsfață.

Luna, când acum iarna cedează.

Zăpada și viscolul nu mai apar,

Iar razele de soare scânteiază

Și sentimentele de negură dispar.

Februarie își amintește veacul

Când viscolul și gerul domneau.

Zăpada ce acoperea bageacul

Și țurțurii la ferestre înlemneau.

Zăpada ce se așternea pe câmp,

Protecția semănăturilor de toamnă,

Era o slujnică a iernii ca anotimp

Și își ducea solia sa solemnă.

Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,

Că am întâmpinat bucuroși căldura,

Lăsând soarele să ne înconjoare,

Uitând că-n case fumega campadura.

La finele anotimpului de iarnă,

Așteptam primăvara cu nerăbdare,

Ca iarna câmpul să-l deștearnă,

Și luna martie să apară-n calendare.

Natura toată se înviora și înverzea.

Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.

Ciripitul păsărilor sunet slobozea,

Iar tânărul anotimp ne armoniza.

Ființa plăsmuită din noroaie,

Fără de inimă și fără de creier,

Crescută din apa de șuvoaie,

Gândirea-i mai mică de-un greier.

O nebuloasă enormă are-n minte,

Urzeală, intrigă și răutate,

Folosind amalgam de cuvinte

Cu care duce viața pe mai departe.

False păreri față de spirite.

Culege fără limite, minciuna,

Pe care-o îmbracă în haine poleite

Unde are culcuș cald, ura.

Ura față de cei cu credință,

Pizma pe cei cu idei,

Frica de cei cu voință,

Îndoiala de cei cu un temei.

Să îndepărtăm creatura aceasta!

Pătrundă lumina-ntre flori.

Să nu ne mai aducă năpasta

Rămășițe care dau fiori.

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

Trezită dintr-un somn agitat,

De vântul sălbatic ce bate în geam,

Și de un aspru gând înfiripat

În spinul din inimă ce îl smulgeam.

Deschid fereastra razei de lună,

Și-ncerc să-mi liniștesc simțurile,

Îndrăznind să-nlătur norii de furtună

Ca stele din noapte s-aline gândurile.

Mă retrag în mirajul unei cărți,

Spre a îndepărta sentimentul

De a nu răscoli amintirile unei vieți

Ce frumos mi-au însoțit argumentul.

Citind, timpul s-a scurs jumătate.

Pe pleoape o liniște s-a așternut.

Ușor punând semnul în carte,

Un nou vis în somn am străbătut.

Ca un regizor, subconștientul crează.

Sperând ca acel gând mult dorit

Ce-n inimă calea o luminează

Să se scalde în al stelelor licărit.

De câte ori ai încercat să îți spui punctul de vedere și nu ai fost lăsată?
De câte ori ai fost privită cu superficialitate
Și de câte ori ai crezut că nu ești de ajuns?
De mică ai încercat să nu îi oferi prea multă importanță sau să te afecteze
Însă ce înseamnă pentru tine acel loc la masă?
Pentru unele dintre noi arată că am reușit
Iar pentru alte femei semnifică egalitate.
Și trec anii și începi să fii privită așa cum meriți
Însă observi atunci când primești un loc la masă
Că oricât ai încerca să-l repari, problema nu va dispărea
De ce?
Pentru că masa nu a fost niciodată construită pentru noi.
Soluția?
Construiești mese mai bune.

poetul trăise doar în mintea lui
de la naștere
într-o zi se gândise să iasă de sub opresiunea gândului
spera să întâlnească o femeie în carne și oase
(până atunci nu cunoscuse decât femei virtuale!)
dar îi era frică
mama lui își devorase soțul
pe tatăl său,
ca o văduvă neagră
la fel, bunica, mătușa Clarisse, toate femeile din familie
își devoraseră soții
cum să-și asume singur un astfel de risc, știind toate acestea
dar viața, viața își cerea drepturile
și în timp ce el își dădea sufletul în brațele soției sale devoratoare
nu reușea decât să-și smulgă unghiile din carne, cu dinții

scrisese ea în jurnal lângă o lacrimă...

Hai să ne uităm la stele 

Cum s-așează sus pe cer 

Să ne minunăm de ele 

Hai, chiar dacă e ger 

Apoi sa mergem acasă 

Să ne punem noi pe pat 

Și..cine știe ce-o să iasă 

Și la ce porți o să bat

Minunată minunată 

Ai să te mai faci 

Nu mai mult ,ci doar odată 

aprinsă ,ca florile de maci

piese geometrice

dintr-un puzzle tangram

reconfigurează perspectiva.

%

triunghiuri echilaterale

rotite- n

sensul invers al acelor

de ceasornic ,

asemenea ceții,

dezorientează trecerea.

Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?

De false judecăți corecte 

Crescute-n ani de critici, de suspin

De mari orgolii ce revin

Şi iarăsi.. tot revin

Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate

Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate

Eşti frate geamăn cu Orgoliul

Şi el şi tu, aievea judecați

Ca fiind superiori şi veşnici

Dar veşnic asprii, neînduplecați

Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori

Şi totuşi ..judecați!

Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc

Nu poate potoli asemenea potop

Potop de sete de dreptate,

Potop de ruginite creiere deşarte

De ură, de mândrie, de umilință vie

Ce te aduc să simți, să spui, 

Să crezi cu patos, cu tărie

Că viaţa e doar parte din Mândrie

Deşi eşti ființă unică şi încă vie

Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie

În zece ani de lupte de dreptate

De compromisuri limită, forţate

Ajuns-ai să le spui pe toate

Cuvinte aspre şi grețoase

De-ar fi mai blânde ale tale

Limbă de foc, inimă de taur

De-ai şti că tot şi toate ce le judeci

Au şi din gena ta o parte

Poate ai fi mai iubitoare

Aşa cum spui că eşti de fapt

Aşa cum le pretinzi pe toate

De cauți mereu vină

De critici în surdină

De poveşteşti adesea tuturor

Că tu eşti doar lumină

Iar eu adesea întuneric copt

De crezi că astfel sunt de vină

Cum vrei să nască un nou nou

Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?

Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul 

De tot repeți aceeaşi strofă

Ți doar să-mi spui că eu,

Sunt tot acelaşi negru vis, 

Sunt tot acelaşi om - neomul

Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania

If Shakespeare were alive today

He would create another Ironic Play.

He would no longer target castles

But morals, bad events and vices.

The drama of Romeo and Juliet would be

A childish game but by no means free.

About the bitter of thousands of children

He would write an agony for the grandchildren.

Old language in modern slang

It would be like a chain gang.

The lack of good manners, no education

It would create an entirely different nation.

If we read another book today

And we still want to watch a play,

There are still people who love

And they follow the dawn of a white dove.