,,Coloana''

Aș prefera să fiu doar în lumea sa,

Împreună cu tine ,doar în viața ta ,

Și dacă nu exiști , atunci să vii la mine

Căci te voi aștepta mereu în inima mea.

Niște raze de soare , mai reci decât ploaia

Dacă suferi atunci ești un om slab 

Iar când atribui clișee acestui univers

Suferință după merite ți-ai căpătat.

Pedepsit de tine sau pedepsit de el,

Dacă îți este frig atunci cauți dragoste

Iar când îți este cald , cu o sabie de oțel

Îți distrugi unica ta speranță - viața.

Printre zeci de mii de gânduri și zeci de mii de stele 

Voi continua să te caut în universul meu,

Iar dacă nu voi reuși să te găsesc vreodată

Atunci înseamnă că ești ținută prizonier 

De către propriul tău univers ce nu se va mai întâlni vreodată cu al meu.

Uitați vor fi cei ce au plecat , bineveniți cine a rămas.

E o trădare să îngenunchezi în praf iar de la frig să rămâi ars.

Un turist neobișnuit într-o călătorie temporară

Ți-ai demonstrat lumina iar în schimb ai primit un fals dans.

Picioare lungi, să te ridici mai sus e imposibil

Atunci când accesul acolo unde îți dorești devine inadmisibil.

Acoperit de frunze , e cald afară,

Cuvântul ei a fost neverosimil.

Uitați de mulți, puțini care mai păstrează în suflet

Cuvinte dulci, dar te vor lovi mai tare decât un tunet,

Toți îți spun să fugi, ar putea să fie deja prea târziu,

Să nu mai ajungi , acolo unde ți-i predestinat acel destin.

Să răsară,să apară,o stea - marele soare,

O lună pe cer iar odată cu ea o pasiune mare.

Și când va apărea steaua,pe cerul întunecat,

Va fi singura și prima care va lumina viața ta,

Și atunci doar tu și cu sufletul tău 

Îndrăgind propriul întuneric, ai putea afla 

Că a căzut o stea,în inima ta,

O viață disperată,un vis neîmplinit,

Și că viața ta,va lumina ca o stea,

O lumină ce nu moare subit.

Și ea nu va muri,iar tu vei trăi,

O nouă viață de la început,

Și nu vei mai fi ,nu te vei mai simți 

În jocul universului un trup.

Ridicându-te din toată puterea,

Sub stindardul viitoarei victorii,

Încă un pas și vei fi un erou,

Pe umerii tăi porți prea multe roluri.

Și pășind pe poteca ce duce nicăieri

Te vei avânta într-o alogică aventură.

Ziua de mâine se va simți ca ieri

Fă un efort pentru a te dezice de aceeași tură.

Și când vei face universul a înceta

Să ia decizii în soarta , vei străluci precum o stea.

Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,

Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.

Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,

Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.

Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,

și lucruri imateriale,

Și prezența ta.

Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.

Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,

Al tău fiu iubit,al tău băiat,

Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,

Un neînțeles geniu al propriei vieți.

Chiar dacă ești lipsit de speranță pentru ziua de mâine

Trebuie să te împaci cu viața și să iubești mai bine,

Mai mult decât ar putea să te iubească ea,

Să iubești mai bine decât te-a iubit viața ta.

Încrederea în ai mei mă motivează și mai tare

Să mă înalț în ceruri , știind că și acolo mă așteaptă,

Și să las aici , puțini bani și multe fapte,

Talentul de a pleca frumos e o adevărată artă.

Ce cunoști tu , despre bani și fericire,

Ce ai putea să simți tu , e departe de armonie,

La ce mereu visezi tu , nu are soartă de împlinire,

Ce port în suflet acum , te distruge încet pe tine.

Azi trăiesc, și mâine e la fel,

Și fiecare zi e dejà-vu,

Nu se mai poate alfel,

Și parcă sensul e pierdut.

Dar îți vine iar un zâmbet –

Dulce, cald și sclipitor.

Iată, norocosul meu bilet 

Spre fericitul viitor.

Acum cunosc eu vieții sensul,

Pe care o trăiesc –

Atât de ușor e răspunsul:

E ceea, ce mă face să zâmbesc.

Îți dau visele
Cu ele mă alint
Strigându-ți chipul din oglindă,
Cad cioburi ce mă mint
Când umbra ta ating
Și  brațele iubirii vin
În valsul vieții să mă prindă.
 
Îți dau umbra mea
Cu ea  te însoțești
E mult  mai înțelegătoare ,

Chiar dacă o strivești
Ea fuge și fuge…..
Niciodată n-ai să afli
Ce mult, uitarea ta  mă doare.

Ascult al lumii suspin plin de sânge,  

Al sufletului geamăt amuțit de durere.  

Iar când aplec capul spre firavele plante,  

Le aud urletele îndurerate de-a lor moarte.  

Și stau îngândurat, mă duc ușor spre neant,  

Dar nu găsesc nicăieri ce-a fost demult uitat.  

Iar îndurerat merg lin spre un teren împădurit,  

Dar e mult mai cumplit, amuțit de-un plânset.  

Dar nu ale mele lacrimi se aud căzând acum,  

Ci ale copacilor, arzând de-au sufletele scrum.  

Al zbuciumului urlet, în care ne-am învățat să stăm,  

Rămânând indiferenți la icnete, fără să-i ajutăm.  

Acesta este omul, adevăratul monstru al planetei,  

Masacrând pentru ale noastre pofte trupești,  

Distrugând ale pământului frumoase armonii,  

Și luând totul de parcă am fi doar niște copii.  

Iar asta va tot continua să se-ntâmple mult timp,  

Până când această planetă ne va da „skip”,  

Iar noi vom fi distruși, rămânând fără chip,  

Sau poate-i al gândirii mele frumos handicap.  

Dar de se va adeveri ceea ce-mi trece prin minte,  

Sper ca totuși să mai găsim o mică scăpare,  

Dar nu una în această lume plină de ipocrizie,  

Ci una în poezie, păstrând-o cu noi în vecie.  

Taina înserării pe toți
La cină ne adună
Gândurile risipite
Sunt ca norii în furtună.

Stăm în scaune țintite
Sub un cer golit de lună
Cu înțelepciune umplem
Ziua gata să apună.

Pe ștergar așează mama
Pâinea feliată - n hrană
Drept anaforă pe masă
Rugă spusă doar în taină.

Într-o noaptea fără stele
Doar o candelă divină
Ascunde sub pleoape vise
Pâlpâind șoapte-n surdină……

Astăzi, e o zi oarecare,

Fără de preț sau valoarea.

Plină de gânduri la o pâine,

De-o mănânci astăzi sau mâine ?.

Astăzi, e o zi oarecare,

Stai cu gândul la plecare.

Te uiți la timp, unde e țelul?,

Să îți umpli iute portofelul.

Astăzi, e o zi oarecare,

Și te frămânți, nu știi ce doare.

Te omoară gândul la copii?,

Sau că ai  părinții în  pustii?.

Astăzi, e o zi oarecare,

Muncești orice, nu ai onoare.

Si tu tot vrei, nu dovedești,

De azi pe mâine să trăiești.

În ceruri Caty, un înger rătăcitor,

A plecat prea devreme, spre eternul izvor.

Printre stele și nori, acum dansează,

Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.

Caty, soția mea, lumină în noapte,

Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.

Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,

 Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.

În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,

Ca o rază de soare, ce încălzea totul.

Cu mâinile tale, alinai orice durere,

Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.

În inimă păstrezi locul tău etern,

Printre flori de cer, în grădina îngerilor.

Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,

Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.

Cerul acum are o stea strălucitoare,

Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.

Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,

Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.

Și deși plecată-n lumea de dincolo,

Amintirea ta în mine strălucește cald.

Cu inima grea și privirea spre ceruri,

Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.