Cântec de lebădă

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...


Категория: Мысли

Все стихи автора: aurel_contu poezii.online Cântec de lebădă

Дата публикации: 23 сентября 2018

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 2377

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Unghiuri

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

 

dacă durerea este țipătul organului bolnav

ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,

cu unghiul nu-i atât de grav,

reflectă doar distanța fixă dintre două drepte

 

când o femeie se rezumă la un singur obiect,

eliminând din jur obiectele confuze,

avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,

altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze

 

nu mai vorbim când laturile ei comune,

(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)

se întâlnesc cumva  într-o comuniune …

și când apare pe ascuns un unghi adiacent

 

întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,

alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,

așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri

și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...

Еще ...

Asimetrii

ecoul  trecerii timpului

 

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

 

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Еще ...

Instantanee

mă gândesc tot mai des la viața mea  simplă

mutând ulcioarele cu rouă neîncepută

dinspre ieri

înspre azi   

pe aceeași masă rotundă a zilei

unele dintre ele sunt ciobite

cu torțile rupte

au fisuri longitudinale sau transversale

lutul mai crapă

se știe doar că ulciorul

nu merge de multe ori în viața aceasta

la apă

mereu ți se întâmplă câte ceva

neprogramat

o pisică neagră îți taie calea

de exemplu

și-ți murdărește cu spaimă

toate geamurile

iubita îți cade pe scări

și-și rupe unghiile

cui să te plângi

pe o scară de la zero la un miliard a coincidențelor

susceptibile de a se produce într-o viață de om

acestea sunt pierderi infinitezimale

acceptabile

pornind de la un anumit număr de variabile

și aplicând calculul probabilităților la studiul mișcării browniene

tot acolo ajungi

.

mă gândesc tot mai des la viața mea simplă

acordată după corzile fermecate ale cerului

dincolo de cheile muzicale cunoscute

îți mai amintești când ai apăsat  prima clapă a clavirului

do

mi-ai apăsat de fapt pe inimă

sau când ai trecut cursiv cu degetul peste toate clapele

și ai râs

mi-ai deschis porțile ferecate în lumină

ale Nirvanei

și mi-ai dezlegat aripile visului

în care nici acum n-a murit zborul…

Еще ...

No, hai!

- Da, doar că-i gravidă. Femeile, precum știți, n-au muze, ci muzi. Si orcât ar părea de amuzant, și vă asigur că este, nici ele, nici ei, nu știu carte! N-au cum să se supună testului de dictare, așa că ( fără deci între propoziții ) va trebui să găsiți altă metodă de evaluare, și vă sugerez interogatoriu sau detectorul de aversiuni ( ca soluție de avarie, desigur! ).

Fusese informat că următoarea pe listă era o pacientă„ cu ștaif”, scriitoare, și că era în luna a treia. Nu avu nicio emoție, deoarece cunoștea fauna, ultima sa nevastă cochetase și ea cu asta! Si nu numai. Nu-l induse în eroare nici chipul ei angelic, bănuind ce-i umblă prin cap. Mai fusese informat că refuzase să se dezbrace, cum era procedura, deși nu venise la stomatolog, ci la ginecolog.

- Zău că mi-e rușine, domnule doctor! îi mărturisi ea, acoperindu-și fața cu palmele.

Ginecologul o privi înțelegător.

- Nu-i nimic! Pogramăm altă vizită, deși nu-i prea indicat! Apropo, continuă el cu blândețe, în fața soțului te dezbraci?

- Hi-hi-hi! se hlizi ea amuzată de întrebare. Cum credeți c-am rămas gravidă?

- Tocmai! Dacă te-ai dezbrăcat în fața lui, de ce n-ai face-o și în fața medicului, care nu-ți vrea decât binele?

- Cu el este altă poveste,domnule doctor! Îl iubesc!

Aproape că-i dăduseră lacrimile. Rememora, în față medicului acela scârbos, diminețile când el o lua în brațe și-i sorbea lacrimile, îi resfira părul și se acoperea cu dânsul ori își îngropa fața între sânii ei, minunându-se că era acolo, a lui și numai a lui...

- Până naști va trebui să mă iubești și pe mine, îl auzi pe doctor, parcă din altă lume, ori să-și găsești pe altcineva! Să nu crezi că nu va fi tot la fel!

- Bine! oftă ea. O fac și pe asta!

Asistenta o conduse după un paravan și o lăsase singură.

O cuprinse din nou amețeala, plutea desupra grădinii lângă o pasăre și era, la rându-i, pasăre. „ Fato”, îi spunea pasărea, un fel de sticletele ( fiindcă pasărea sticlea orbitor și semăna cu un sticlete! ) ce zi frumoasă, ce gâdilitură, păcat că ești așa de mică! Ba nu! Ba nu! se pomeni protestând. Tu ești mică, la o adică! Vezi cum cad frunzele? Cum să nu le văd, frumoasa mea păsărică? Le și aud, fleoșc, fleoșc, știi tu cum!

Fiecare piesă scoasă îi provoca palpitații, dar nu avea de gând să renunțe. Pornise pe un drum fără întoarcere. „Fericite cele sărace cu Duhul, se gândi în timp ce-și scotea sutienul, vai de cocoșițele lor, Doamne iartă-mă !Na, că mi-a sărit și-un nasture, băga-mi-aș! Când e să ai ghinion, găsești un cui și-n scorbură!

Uneori te trezești Într-o gară, ca asta, așteptând, să iei un gând, călătorii se-nghesuie, dau din coate, bagă de seamă, nepoate, o lume nebună-nebună, cu zei de arvună, cu vrăjitori strâmbi și îngeri hadâbi, toți te îmbie să cumperi tâmâie, nu că ai duce lipsă, dar să hie, de când cu prhohibiția asta, nu mai găsești un bob de-ambrozie, cum dracu` mai vrei, prințeso, să-nvie? E-o nebunie!

Ceasul din perete îi țăcănea în creier, țac-țac-țoc!. Nu-i mai rămăsese mult, dar de aici începea greul!

Urma piesa de rezistență. Marghiolița îi povestise cu lux de amănunte ce și cum. O năpădeau sudorile la gândul că îi va simți degetele înăuntru. Unele spuneau de toată mâna. Proastele dracului! Undesă-ncape ditmai brandul? De-abia... Tresare și-și alungă gândurile negre. Dacă ar fi așa nu s-ar mai duce nici una, ori eu văd că se întâmplă taman invers! Nu le mai poți opri! Cui naiba să i-o mai arăți... în lumina reflectoarelor, bărbații nici nu se uită! Vorba cântecului: Păsărică mută-ți cuibul și te du! Ușor de zis! O fac eu pe viteaza, pe deșteapta, însă blufez. Îi simt mâna în gât. Si-mi tremură fundul! Mă gudur. Ce motive aș avea să-i arunc tot rahatul ăsta, cu pretenții intelectuale, în față, pleosc-pleosc, dacă n-ar fi ceva? Trec zilnic pe lângă mii de oameni și nu simt nimic!

Cu chiu cu vai reușise. Nu-i mai rămasese decât să-și ia inima în dinți.

- Sunt gata, domnule doctor!

Urmă o pauză scurtă, dar care ei i se păruse o veșnicie.

- No, hai atunci!

Еще ...

Scadență

 aud bufnița agățându-se de propriile țipete

pe fereastra deschisă dau buzna țânțarii

să ne mănânce de vii

iar noi facem dragoste

ne vom îmbolnăvi de febră galbenă sau malarie

probabil

sau ne vom infecta cu virusul West Nile

oricum vom muri până mâine de foame

sau de inimă rea

statul a intrat în incapacitate de plăți

nimeni nu mi plătește pensii și salarii

trăim din rezervele de grăsime și țesut muscular

de pe tarabe au dispărut zarzavaturile și carnea

au apărut în schimb banii

cu care nu poți cumpăra aproape nimic

inflația a ajuns la o mie la sută

nu ne-a mai rămas la liber decât aerul și dragostea...

 

ce pot cumpăr cu un milion de dolari

îl întreb pe vânzătorul de la magazinul de oase

o bucată de brânză și un picior de iepure

dar cu un miliard

un cap de cal fără ochi și urechi

plus o pipotă….

Еще ...

Terori noctorne

m-am trezit în dimineața aceasta confuz

nu eram nici om pe de-a-ntregul

nici spirit

dar puteam să merg

să deschid fereastra

să primesc ziua înăuntru-mi

printre ruinile sufletului

să-mi calc cu tălpile goale pe inimă

sub privirile tale încremenite

Doamne

exclami

și te văd adunându-mi resturile

fragmente din care încă mai picura sânge

 „cum ai putut face asta?”

mă-ntrebi

iar eu îți răspund că n-am făcut nimic

că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii

sfârtecat de monștri

tu plecasei de cu seară să numeri stelele

de pe cer

la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta

n-am înțeles

te căutam înfrigurat printre cearșafuri

încolțit de toate stihiile întunericului

dar nu erai acolo

nu aveam de ce să mă prind

în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte

când îți vezi viața derulată la viteză maximă

înapoi

și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți

cu sufletul încremenit

asemenea unei stalactite imense

pe tavanul unei peșteri antice...         

Еще ...

Стихи из этой категории

”Copil fiind”

Copil fiind crezut-ai că totul e etern,

Un fir de viață iarăși,un simțământ matern,

Un zâmbet nefățarnic,un strop de rouă-n zori,

Azi cerul vieții tale,de ce e plin de nori?!

 

De ce nu ești ca el,vesel și fericit,

Tu astăzi ești din nou,un copilaș iubit,

Un fiu răscumpărat,iubit și așteptat!

Un înger ce în ceruri locul ți-ai căpătat!

 

Un răsărit de soare și o ivire a lunii,

Un fulg căzut în palmă,și-un zbor al rândunicii,

Erau cândva,odată,un zbor spre nemurire,

O navigare-n spațiu fără să știi de tine!

 

Oferă raze calde,un zâmbet luminos,

Un gând curat și sincer,îndreaptă-l spre Hristos!

Ca un copil cuminte,privește,răspândește!

Parfumul nemuririi și-al curăției rost!

Еще ...

Melancholy

Back to the childhood in mind

My heart is beating so strong.

May I offer a thoughful yearlong

Joy words and a smile to remind?

 

The lovely house of my parents,

Their kind and blessing advice,

The play corner and ancestor's guidance,

Are all that matters to get a life price?

 

The entire bag of my memories

It is giving me the force to go far more.

I wonder it is admiration or envies.

I question myself, I've got the hard core?

 

 

 

Еще ...

Fericire

Stau in rand la fericirea-I oarba,

Poate-i vad și eu a-l ei preț;

Să-mi las mințile sa fiarbă

Cu apa rece, în îngheț.

 

Vad muritori, cu fețe triste

Ce încearcă a trăi;

Ce incearca sa existe

Într-un rand, lung de vecii.

 

Vad copii ce nu au minte,

Dar așteaptă împietriți.

Vad părinți ce n-au cuvinte,

De gândirea lor topiți.

 

Vad puștani ce sobru spera

Sa-și cunoasca Julieta.

Vad copile ce-și pusera

Gând să-și toarcă silueta.

 

Mai sunt oameni; mici și mari,

Oameni buni, oameni fugari;

Oameni slabi, oameni mai tari;

Unitari, rudimentari.

 

Inca stau la rand la fericire,

Poate vad de ce-s trimis,

Poate vad și eu iubire...

Pentru mine, e închis.

Еще ...

Vedenii

pare aiurea să simți că nu ești singur

 

pe lume

 

între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă

peste care nu poți să treci

degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață

distanța rămâne aceeași

ca orizontul

îți poți trimite doar visul înaine

piciorul însă se afundă inexorabil în timp

la jumătatea drumului

e un loc în care nu crește nici iarba

nu zboară nici păsările

nu urlă nici lupii

toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei

care face orice întâlnire imposibilă

pe deasupra mai este și a naibii de frig

de departe vezi cum crapă pietrele

cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt

al zilei

și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…

Еще ...

Dumnezeu intrupat

Dumnezeu intrupat

Viata pentru noi si-a dat

Cu sangele Lui cel Sfant m-a curatit

Si prin har m-a mantuit

Mi-a promis ca o sa avem o Casa Sus

Cine-o fi?decat Isus!

 

Dumnezeu intrupat

Noi la moarte l-am condamnat

Ziceam ca-i vinovat

Ce urat ne-am purtat

Chiar si acum in continuare

Bibliilor noastre le dam uitare

Dumnezeu intrupat

Coroana de spinii a purtat

Ca sa fiu eu salvat

Ignoram chemarea

Iar peste casa a napustit marea

N-a fost El a noastra temelie

Ci a noastra stingatoare faclie

 

Dumnezeu intrupat

Noi doar L-am acuzat

Ca se da Mare Dumnezeu

Nu Mielul care,a venit sa ridice pacatul greu

Inima le este de rautate impietrita

Si de pacat mult racita

Duhul nici nu-i mai trezeste

Cand le spui: ,,Hei,Isus te iubeste!''

Om nepasator

Aminteste-ti de Al vietii Autor

Noi coloram cu creioane

El cu a mii de galaxii,trilioane

Iti cunoaste numele

Si te cheama sa-I iei urmele

Ma simt onorat

Sa slujesc unui astfel de Imparat

Cu carlige biciuit

Of Isuse,cat de mult m-ai iubit...

 

Dumnezeu intrupat

Pamantul l-a abandonat

Isi cumpara telefoane noi 

Dar pe interior sunt tot goi...

 

Еще ...

Diagnostic

Deschide ușa sufletului 

și adu-ți aminte să respiri.

Simte fiecare celulă din interiorul tău

prin care curge un adevăr imemorial.

 

Înlătură toate identitățile împrumutate 

și încheie acest război interior,

care contaminează fiecare amintire 

înrădăcinată în adâncul unei cunoașteri 

nenăscuta încă....

.....prin prezență.

 

 Privește în față timpul ce-acum e măsurat 

și încheie agonia eternului consum.

Apoi întoarce ușor clepsidra

și lasă clipele să curgă înapoi.

 

Uită ecoul întârziat al eului tău de ieri

și cunoaște-ți Adevărul.

El nu are nevoie de credință 

ci de recunoaștere!

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍