Filozofia unei povești
Noapte de martie, cod galben de vânt
Gândurile îmi zboară rând pe rând
Visele rătăcesc grăbite parcă și ele
Se pierd pe cer, în lumină de stele.
Ai fost doar vis și vis vei rămâne
Un vis nestins pe această lume
Un vis ascuns ce încă mai arde
Când seara rătăcesc prin câte-o carte.
Se-ntâmplă în urmă să-mi arunc privirea
Și simt cum mi te șoptește amintirea
Și deși am purtat singură al tăcerii război
Finalul s-a prescris!... fără un vin in doi.
... Că tot am făcut pasul în trecut...
Și-am scos sufletul de pe mut
Mă-ntreb așa de pură filozofie
Ți-o fi plăcând ce-ai reușit să faci cu mine?
În cartea vieții mele ai fost autor
M-ai trecut prin toate stările unui om
...am crezut intr-o poveste specială...
M-am păcălit...ai plecat lăsând pagina de final goală.
De ce scriu, de ce gândurile mi se afundă,
Înecate în amintirea ta tot mai profundă
Oftez adânc... nimic nu mai e de reparat
Întrucât timpul cu tine s-a epuizat...
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 22 марта
Просмотры: 252
Стихи из этой категории
anonim poezie 4
Poeme,s în al meu caiet Dar nu le dau pr Internet Las loc să publice și, un alt Alt om aflat sub ceru,nalt. . .. ........... Și de se mișcă câte-un ram Și de lovește-n al meu geam Scriu în altă poezie Că Adventul va să fie. Lege duminical-a fi Pe munte,mare și câmpii Dar noi tot sambatari vom fi În toată țara, mii și mii! . ....
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Observatorul. Renașterea.
Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.
Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.
”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.
Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.
Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.
Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.
-steinkampf
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Rugăciune de iertare
Greșesc necontenit pe drumul către Tine
Și cad în fiece capcană lăsată-n calea mea...
Transform în rău tot binele din mine
Și tot păcatul devine povară grea...
Oh! Dumnezeule Înalt! Câtă durere!
Eram în Rai și-acum sunt în cădere...
Oh! Dumnezeule Preabun! Și câtă vină!
Nu merit nici iertare și nici milă...
Și totuși strig spre Tine: miluiește-mă!
Ești singura nădejde care mi-a mai rămas!
Oh, Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă!
În mâna Ta destinul, viața-mi las!
Fă Tu cu ea ce crezi de cuviință,
Căci eu, din neîfrânare și din a mea voință,
Am rănit îngerul cel mai blănd cu putință!...
Crezând prea mult în mine... am fost în necredință...
Iubit-am fîrî margini și-am fost iubită,
M-a protejat, așa cum mi l-ai dăruit,
Dar din pricina mea acum am inima rănită,
Căci din pricina mea... eu l-am rănit...
Și plâng, căci știu că, pentru mine,
Îngerul ar fi dat orice avea...
Și plâng, căci știu că sunt de vină,
Căci i-am rănit adânc încrederea...
Oh! Doamne! Te rog: miluiește-mă
Și vindecă nelegiuirea ce-am comis!
Oh! Îngerul meu! Te rog, iartă-mă!
Iartă-mă că iubirea și-am ucis!...
Greșesc necontenit și merg spre moarte...
Oh! Doamne, scapă-mă, că pier!
Sufletul meu se adâncește-n noapte...
Oh! Doamne, miluiește-mă, că pier!
Lacrima, Doamne, nu-mi opri în viață;
Nu mă lăsa să uit ce am greșit!
Știu că nu merit, dar mai dă-mi o șansă
Să îl iubesc la fel cum m-a iubit...
anonim poezie 4
Poeme,s în al meu caiet Dar nu le dau pr Internet Las loc să publice și, un alt Alt om aflat sub ceru,nalt. . .. ........... Și de se mișcă câte-un ram Și de lovește-n al meu geam Scriu în altă poezie Că Adventul va să fie. Lege duminical-a fi Pe munte,mare și câmpii Dar noi tot sambatari vom fi În toată țara, mii și mii! . ....
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Menirea
Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!
Observatorul. Renașterea.
Un observator lipsit de putere, insă curios,
Uitându-se asupra evenimentelor ce se desfășoară,
Tace, gandește și-și spune "cât de misterios..."
Observând totul pentru a mia oară.
Pierdut în gând, caută disperat o concluzie;
Incearcă să găsească un înțeles.
Dar, inevitabil, se adâncește în confuzie;
Repetă pentru o eternitate același regres.
”Poate totul nu are rost,
sau poate a-l percepe nu sunt capabil.”
Își spune observatorul, copleșit de anost
Găsindu-se pe sine într-un mediu mizerabil.
Indiferent de perspectiva aleasă
Observatorul nu observă realitatea.
Meditează, încercând să ințeleaga cutia neînțeleasă
În care se află totalitatea.
Acesta repetă totul pentru o perioadă de timp nenumărabilă,
De fiecare dată, progresând.
Găsește, in continuu, o noua variabilă
Spre adevărul absolut, avansând.
Devine, în timp, un cercetător,
Plin de curiozitate și însetat după cunoaștere;
Îl covârșește pe așa zisul ”creator”
Adânc în interiorul său are loc o renaștere.
-steinkampf
Dorul
Dorul nu va dispărea
Prin el vei putea crea
Artă de neprețuit
Din ceea ce ai trăit
El ține-n viață trecutul
Care mai e doar în gândul
La ce-a fost și e în tine
El dă sensul în sine
E o durere plăcută
Ce-n minte e simțită
E un vis bun sau de necaz
Ce-l visezi doar când ești treaz
E un gând și-un sentiment
Pentru un trecut moment
Care-acum nu mai există
Decât prin mintea artistă
Simți ceva pentru ceva
Ce e doar în mintea ta
Simți durere și iubire
La ceva ce n-are trăire
Rugăciune de iertare
Greșesc necontenit pe drumul către Tine
Și cad în fiece capcană lăsată-n calea mea...
Transform în rău tot binele din mine
Și tot păcatul devine povară grea...
Oh! Dumnezeule Înalt! Câtă durere!
Eram în Rai și-acum sunt în cădere...
Oh! Dumnezeule Preabun! Și câtă vină!
Nu merit nici iertare și nici milă...
Și totuși strig spre Tine: miluiește-mă!
Ești singura nădejde care mi-a mai rămas!
Oh, Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă!
În mâna Ta destinul, viața-mi las!
Fă Tu cu ea ce crezi de cuviință,
Căci eu, din neîfrânare și din a mea voință,
Am rănit îngerul cel mai blănd cu putință!...
Crezând prea mult în mine... am fost în necredință...
Iubit-am fîrî margini și-am fost iubită,
M-a protejat, așa cum mi l-ai dăruit,
Dar din pricina mea acum am inima rănită,
Căci din pricina mea... eu l-am rănit...
Și plâng, căci știu că, pentru mine,
Îngerul ar fi dat orice avea...
Și plâng, căci știu că sunt de vină,
Căci i-am rănit adânc încrederea...
Oh! Doamne! Te rog: miluiește-mă
Și vindecă nelegiuirea ce-am comis!
Oh! Îngerul meu! Te rog, iartă-mă!
Iartă-mă că iubirea și-am ucis!...
Greșesc necontenit și merg spre moarte...
Oh! Doamne, scapă-mă, că pier!
Sufletul meu se adâncește-n noapte...
Oh! Doamne, miluiește-mă, că pier!
Lacrima, Doamne, nu-mi opri în viață;
Nu mă lăsa să uit ce am greșit!
Știu că nu merit, dar mai dă-mi o șansă
Să îl iubesc la fel cum m-a iubit...
Другие стихотворения автора
Gânduri îmbrățișate
Se lasă seara-n taină peste mine
Cu umbre sumbre ce dor și se aștern
O zi s-a stins in dor nemarginit
De un chip drag...rămas etern.
Un cer sangvin s-a stins in asfințit,
In suflet rana mi-e din ce în ce mai grea
Caci mi te port în gând necontenit
Tânjind pe mut...după îmbrățișarea ta.
Azi stele nu-s... să plângă lângă mine
Cu lacrimi mici să ardă-n noaptea mea
O zi s-a dus și sufletu-mi rămâne
Tânjind acut... după îmbrățișarea ta.
Sunt mai puternică, dar duc un dor amar
Mi-e rece fără tine, te scriu în versuri iar...
Și în tăcerea ce al tău nume poartă,
După îmbrățișarea ta, tânjesc....încă o dată.
Fetiței mele
În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,
Și al tău râs îmi curge prin vene,
Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,
Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine.
Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,
Și din iubirea ta m-am înălțat,
Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,
În suflet doar fericire mi-ai lasat.
Sunt mamă, sunt femeie și furtună,
Dar când mă cheamă glasul tău divin,
Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,
Și tot ce port în el, devine mai senin.
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Amintire fără vină
Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,
Coboară norii negri în surdină,
Și ploaia plânge pe asfalt
O amintire ce-i fără de vină.
În geamuri bate violent,
Și-n fiecare strop ce se prelinge
E-mbrățișarea ta, un dor discret
Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.
Ai fost clipă cu soare blând,
Un răsărit frumos ce n-a durat,
De-atunci luna și cerul plâng
De dorul ce mi l-ai lăsat...
Privesc pe geam.. toate-s la fel,
Doar umbre lungi, sub pași ce pier.
Ploaia îmi cântă-un trist ecou
Din ce-ai promis și nu mai sper.
Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,
Se scurge timpul și se-nchină,
Că ești plecat de prea mult timp
Și-ai rămas rană ce se-nclină...
Iti amintesti?
Iti amintești cum stam pe canapea
Și ne uitam cu drag unul la altul
Era un spațiu abrupt..n-aveai curaj sa îl scurtezi
Te-ai hotărât într-un final și-ai făcut saltul...
Să mă săruți fără sả vreau să dezertez
Azi nu mại ești nici măcar sa ma privești..
Angoasă mi-ai lăsat fără să vrei
Nu-mi trece nici mắcar cu ceai de tei...
Mi-ar prinde bine un ceai de sentimente
Le ţii ascunse..deși le ai pe sortimente.
Durerea e tot ce mi-ai lăsat..băutură complicată
Îngheață sufletul pe loc..zici că-i fortificată
Mai am un pic dar nu mai vreau să gust
Mai bine-ai reveni să bem în 2 un must.
Gânduri îmbrățișate
Se lasă seara-n taină peste mine
Cu umbre sumbre ce dor și se aștern
O zi s-a stins in dor nemarginit
De un chip drag...rămas etern.
Un cer sangvin s-a stins in asfințit,
In suflet rana mi-e din ce în ce mai grea
Caci mi te port în gând necontenit
Tânjind pe mut...după îmbrățișarea ta.
Azi stele nu-s... să plângă lângă mine
Cu lacrimi mici să ardă-n noaptea mea
O zi s-a dus și sufletu-mi rămâne
Tânjind acut... după îmbrățișarea ta.
Sunt mai puternică, dar duc un dor amar
Mi-e rece fără tine, te scriu în versuri iar...
Și în tăcerea ce al tău nume poartă,
După îmbrățișarea ta, tânjesc....încă o dată.
Fetiței mele
În ochii tăi, fetița mea, văd stelele aprinse,
Și al tău râs îmi curge prin vene,
Sunt clipe sfinte, dulci și necuprinse,
Ce-mi leagă inima de tot ce-i bine.
Din plânsul tău mi-am strâns curaj și viață,
Și din iubirea ta m-am înălțat,
Cu fiecare pas, cu fiecare dimineata,
În suflet doar fericire mi-ai lasat.
Sunt mamă, sunt femeie și furtună,
Dar când mă cheamă glasul tău divin,
Mă-nmoi, și sufletul mi-e plin,
Și tot ce port în el, devine mai senin.
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Amintire fără vină
Pe-aleile orașului cu pași tăcuți,
Coboară norii negri în surdină,
Și ploaia plânge pe asfalt
O amintire ce-i fără de vină.
În geamuri bate violent,
Și-n fiecare strop ce se prelinge
E-mbrățișarea ta, un dor discret
Ce-n suflet iarăși se răsfrânge.
Ai fost clipă cu soare blând,
Un răsărit frumos ce n-a durat,
De-atunci luna și cerul plâng
De dorul ce mi l-ai lăsat...
Privesc pe geam.. toate-s la fel,
Doar umbre lungi, sub pași ce pier.
Ploaia îmi cântă-un trist ecou
Din ce-ai promis și nu mai sper.
Și-n ritmul ei, mult prea grăbit,
Se scurge timpul și se-nchină,
Că ești plecat de prea mult timp
Și-ai rămas rană ce se-nclină...
Iti amintesti?
Iti amintești cum stam pe canapea
Și ne uitam cu drag unul la altul
Era un spațiu abrupt..n-aveai curaj sa îl scurtezi
Te-ai hotărât într-un final și-ai făcut saltul...
Să mă săruți fără sả vreau să dezertez
Azi nu mại ești nici măcar sa ma privești..
Angoasă mi-ai lăsat fără să vrei
Nu-mi trece nici mắcar cu ceai de tei...
Mi-ar prinde bine un ceai de sentimente
Le ţii ascunse..deși le ai pe sortimente.
Durerea e tot ce mi-ai lăsat..băutură complicată
Îngheață sufletul pe loc..zici că-i fortificată
Mai am un pic dar nu mai vreau să gust
Mai bine-ai reveni să bem în 2 un must.