Ziua de mâine

Soare, ploi, anotimpuri
Duse au fost ca niște chipuri
Întristări și bucurii
Sunt, au fost, și iar vor fi
 
Ce e omul pe pământ?
Un grăunte purtat de vânt
Când încolo când încoace
Sufletul să și-l îmbrace
 
Alergând fără oprire
Spre a lui nedumerire
Hainele nu-i sunt plăcute
Multe, grele străbătute
 
Speranțe-n suflet păstrate
Parcă-i sunt înstrăinate
Omul multe și-ar dori
Soarta a le implini
 
Astăzi, ziua de s-ar încheia
Noaptea o va preschimba
Soare, ploi, înfrigurare?
O! Omule, câte ai vrea să știi tu oare?!

Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Iasmin poezii.online Ziua de mâine

Дата публикации: 11 декабря 2022

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1701

Авторизуйтесь и комментируйте!

Категории

Стихи про любовь Стихи про любовь Напутственные стихи Напутственные стихи Стихи о природе Стихи о природе Весенние стихи Весенние стихи Стихи посвящены матери Стихи посвящены матери Стихи для детей Стихи для детей Родительский дом Родительский дом Стихи для папы Стихи для папы Стихи про животных Стихи про животных Стихи о смерти Стихи о смерти Философские стихи Философские стихи Исповедальные стихи Исповедальные стихи Грустные стихи Грустные стихи Мотивационные стихи Мотивационные стихи Проза Проза Рождественские колядки Рождественские колядки Смешные стихи Смешные стихи Патриотические стихи Патриотические стихи Стихи 8 марта Стихи 8 марта Пасхальные стихи Пасхальные стихи Стихи на Новый год Стихи на Новый год Различные стихи Различные стихи Мысли Мысли Посвящены стихи Посвящены стихи Поздравления Поздравления Стихи о дружбе Стихи о дружбе

Стихи из этой категории

UN POEM TERMINAT

    Am dansat, pierdut, în frunzişul de nori, 
    Călcând nestemate căzute din sori, 
    Ameţit de razele dulci şi răscoapte, 
    M-am pierdut în ecoul cicadei din noapte... 
    
    Am plâns şi dulce, şi-amar - inutil, 
    În braţele tale, ca un copil, 
    Ca o toamnă întinsă, încet, peste buze, 
    Culori aurite-n pelinul din frunze...
    
    Am râs fericit şi trist deopotrivă, 
     - Fără prea multe suspine-n derivă -
    Ştiind că în ploaia măruntă şi rece, 
    Această iubire de tine, nu-mi trece... 
    
    Am plecat privind peste umărul gol, 
    La îngeri, cum cântă, troparul, în cor. 
    Un ciob de lumină strălucea în altar, 
    Risipind în văzduh al tămâiei nectar... 
    
    M-am rugat în surdină la icoana cu sfinţi, 
    Ce se uită la mine, cu dojană, cuminţi, 
    Şi-am căzut în genunchi, iertare să-mi cer, 
    Pentru nopţile albe, la care încă mai sper... 
    
    Mi-am văzut mai apoi, clar şi firesc, 
    Infinitul meu drum pe care păşesc, 
    Visător, călător, spre niciunde, plecat, 
    Un ultim cuvânt, un poem terminat…

Еще ...

Nimicnicia hoinară

Din câte lumi s-au zămislit

Și-n hăul orb se vor topi,

Ce-i timpul meu, abia șoptit,

Pe lângă-acest etern „a fi”?

Sunt scânteierea din amnar

Ce prinde viață pentru-un ceas,

Ca-n universul solitar

Să pier, de parcă n-am rămas.

 

Câți oare-n lume au pășit,

Și câți din urmă or să vie?

Sunt sub privirea lor un mit,

Străin în marea simfonie.

Nici chip, nici nume nu-mi ghicesc,

Nu știu de plânsul meu pustiu,

Acești drumeți ce nu privesc

Spre umbra mea, pân' la sicriu.

 

Să numeri toate câte sunt,

Ar cere vieți fără hotar;

Să le-nțelegi e-un chin mărunt,

Un zbor himeric și-n zadar.

Privind la universul mut și greu,

Ce-i mai rămâne omului al său?

Pierdut sub bolta făr' de temelii...

Ce mai e omul, dacă nu doar a iubi?

Еще ...

Cartea bunelor maniere

Cartea bunelor maniere,

Aș face-o abecedar,

Să se dea înspre studiere,

Omului rudimentar.

 

Bunul simț nu se învață,

Din nimic, ori din neant,

Stă doar atârnat de-o ață,

Al respectului liant.

 

Dacă toți am fi cu stimă,

Și-am avea discernământ,

Lumea n-ar mai fi infimă,

Mintea ar avea cuvânt.

 

Respectul e reciproc,

Se simte și se câștigă,

Și fără de echivoc,

La bun simț el ne instigă.

 

Dar e mai facil să treci,

Indiferent, prin lumea rece,

Gura cu lacăt să fereci,

Căci oricum viața ne trece.

Еще ...

Un nou concept



Dacă îmi dai un an și o vară să-mi clădesc un viitor,
Tot n-aș ști să fug de mine și de teama c-am să mor.
Aș încetini doar ritmul, refuzând să-ți fiu actor
Într-o piesă ce se joacă într-un sens în care mor.

 

E o certitudine obscură, un vârtej stârnit din ură
Când în drumul spre dezastru întâlnești propriul sfârșit,
Mă ascund în poala vieții căci n-am unde să mă ascund
Și răstorn, prin rațiune, datoria de a mă naște doar ca să ajung să mor.

 

Prizonier pe puntea vieții, un captiv în propriul vid,
Îmi înfrunt umbra și frica cu un salt spre absolut
Unde îmi calc pe demnitate și îmi strig durerea-n vânt
Încercând să găsesc locul de a ieși din labirint.

 

Zeci de lanțuri stau legate de firavul trup de vulg
Și mă țin fixat de vremea când eram un simplu lut,
Îmi oprește înălțarea spre tărâmul celor mulți
Unde întunericul din mine va găsi locul cel sfânt.

 

Aș dori să schimb povestea și să scriu un început
Care să încheie totul, chiar și primul început
Și să se scufunde omul într-un loc fără de fund
Unde cartea se închide fără a scrie un cuvânt.

 

Atunci totul va fi moarte, va fi negru pretutindeni
Vom fi unul și cu altul, un concept de eu și tu,
Va fi pace și tăcere în imensul Univers,
Iar pământul va fi negru ca și soarele pe cer.

 

Dar cum toate sunt visare căci ce-i om, ca omul moare
Și se duce în depărtare către zarea cea mai mare
Unde șade peste noapte bunul nostru Dumnezeu
Ce în întunericul de afară hotărăște să mor eu...

 

Еще ...

Piesă lipsă

Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese

Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese

Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,

Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace

Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață

Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"

Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti

Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești

Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine

Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.

Еще ...

ZBOR

    M-am modelat din lut și m-am turnat în argilă,
    Mereu privindu-mi umbra peste umăr cu milă,
    Spre cer, am îndrăznit să zbor uneori,
    Cu aripile grele de rouă, în zori...
    
    Căci sunt zbor izvorât din genuni și durere,
    Din cuvintele scrise cu migală-n tăcere,
    Zbor câteodată-mplinit, alteori frânt,
    Transparent, cu trupul peste mine veșmânt...
    
    Zburând prin răgaz de lumini și-ntuneric,
    Urmat de cuvintele mele, complet și eteric,
    Deschis-am cu trudă porțile aurite și grele,
    Pășind cu ecou și sfială în colbul de stele...
    
    Către lumile mele, doar prin zbor am ajuns,
    În căderi am pierdut sensuri de nepătruns,
    Împărțind anotimpuri în ani și secunde,
    Filtrându-mi durerea în cuvinte fecunde...
    
    Zborul acesta al meu întrupat cu credință,
    Putându-mi umbra subțire ca pe-o ființă,
    Cu fiecare pas făcut, m-a reclădit lumină-
    O stea care a căzut pe-a cerului grădină…

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Интересно  Autor: Miriam T.
Этот сайт использует файлы cookie. Продолжая просматривать, вы соглашаетесь на использование файлов cookie. Политика в отношении файлов cookie.