Părinte Sfânt!

Dă-mi Doamne înțelepciune

Să pătrund în gândul omului,

Nu pentru-a afla ceva secrete

Și, să mă feresc de forța răului.

Dă-mi Doamne multă răbdare

Si-mi stopează a mea pornire,

Fă-mă blând precum e mielul

Și părtaș în Cer...la nemurire.

Dă-mi în casă Doamne bogăție

Dar, nu bani, averi și doar iubire,

Să pot dărui și face fapte bune

Din ce-am strâns și este ispitire.

Dă-mi și mie Doamne sănătate

Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,

Iar când cad Te rog, Tu mă ridică

Și ferește-mă s-alunec în ispită.

Nu-mi da Doamne cât pot duce

Că sunt pe pământ copilul Tău,

Doamne, doar trimite-mi încercări

Să mă-ndrept...pe drumul meu.

Multe am făcut pășind prin viață

Dar recunosc și câte-s nefăcute,

Multe dintre ele sunt cunoscute

Dar rămân și unele necunoscute.

Cine ar putea vreodat'a spune

De câte ori s-a încurcat în ițe,

Și cum a reușit să le dezlege

Făr'a lăsa în urmă...rămășițe?

Suntem o viță dacică de înțelepți

Și-avem darul de-a pune etichetă,

Ești vinovat, nevinovat plătește

Și-apoi vom face noi...anchetă.

Ne place să arătăm cu degetul

Și spre Ion, Vasile și chiar Veta,

Iar când arătătorul se întoarce

Rușinea e mai mare..ca planeta.

Odat' am ridicat de jos o piatră

Și-am aruncat-o direct în țintă,

Dar s-a întors-napoi și m-a lovit

Precum un glonț ieșit din flintă.

Târziu am priceput că-n astă viață

Poți recolta doar ceea ce sădești,

Iar dacă inima-ți e plină de răutate

Nu te-aștepta ca bine să primești!

Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,

Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,

Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,

Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi

Pe cer cocorii zburând se-aud,

Venind din țări aflate mai la sud,

Ei toți își caută locul și cuibul,

Părasit la vreme de cules porumbul

Pe câmp tractoarele ară cu zor,

Răstoarnă brazda, lăsând răzor,

Țăranul pune sămânța în pământ,

La cer privește, ploaia chemând

În aer sute de roiuri de insecte,

Cu mare grijă își caută traiecte,

Știute doar de ele și cu un scop,

Polenizări să facă plantelor, nonstop

E primăvară, începe-o nouă viață,

Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,

Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie

Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Îs flămând după iubirea ta

Și încărcat de-atâta fericire,

De lângă tine, n-aș mai pleca

Însă ceasul, cântă...de trezire. 

Mai fur un mic sărut în grabă

Să îmi ajungă până mă-ntorc,

O melodie fredonez în gând

Și-n ceai lămâia acră-o storc. 

O las dormind în dimineață

Văzându-i fața că e zâmbet,

Mă mișc ușor să n-o trezesc

Și ușa casei o închid discret. 

Ajung la florăria de pe colț

De unde cumpăr o mușcată,

Și trandafiri, într-un buchet

Că azi soția este...aniversată. 

Atent încerc să intr-un casă

Să o surprind cu-al meu cadou,

Însă-o găsesc, în plină acțiune

Punând bucate-alese pe platou.

Cu bucurie mare-n suflet îi ofer

Și floarea și prețioșii trandafiri,

Primind o lungă sărutare dulce

Și-n șoaptă-mi zice...vin musafiri. 

..............................

Așa se-ntâmplă an de an la noi

Iar casa ne este plină de prieteni,

Așa dorim să fim uniți și-n viitor

Eu, Ea și Ei...iubiți de pământeni!

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,

Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.

Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,

Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.

Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,

Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.

Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,

Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.

Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,

Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.

.............................................................

Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,

Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o

mare...binecuvântare!

Doua tipuri de masaj,

Se mai practica si azi.

Unul este general,

Pentru corp e ideal.

Altul therapeutic vestit,

Pentru boli ii bine venit.

Ambele daca le faci,

De multe boli ai sa scapi.

E masajul general,

Asta este ideal.

E masaj de relaxare,

Pentru corp e o valoare.

De boli si de stress te scapa,

Daca tu il faci indata.

Iti simti corpul odihnit,

Si creierul linistit.

E masajul acela care,

E un masaj de relaxare.

Multa lume azi il face,

Pentru corp e sanatate ! 

Din când în când îți mai aud vocea,

Și-apoi îmi șoptește viața :

Nu te mai amăgi!

Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă 

Se tot întoarce la tine,

Te lovește ,și apoi iar te cheamă 

Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană, 

Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă" 

Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"

,"ia-mă " Chiar dacă  plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "

Strămoșii mei
nu dorm.

Se foiesc
sub cruci strâmbe,
cu mâinile împreunate
doar din obișnuință.

Unul tușește
din 1915.
Altul încă așteaptă
pământul promis.

Nimeni nu visează.

Le aud pașii
în oasele mele.
Noaptea
îmi mută sângele
dintr-o generație
în alta.

Nu sunt sfinți.
Sunt obosiți.

Au murit
fără explicații,
cu gura plină
de lucruri nespuse
și cu viața neterminată
ca o casă fără acoperiș.

Mă întreabă,
fără cuvinte:

ce-ai făcut
cu numele nostru?

…

…

…

—

Le arăt mâinile mele.
N-au bătături.
N-au pământ sub unghii.
Doar cerneală
și o teamă moștenită prost.

Unul se întoarce pe-o parte.
Scârțâie sicriul.

Nu de frig.
De nemulțumire.

Le-am luat sângele
și l-am subțiat
cu îndoială.
Le-am luat credința
și am pus-o
în vitrină.

Nu mă blestemă.
Asta doare mai tare.

Mă lasă
să continui.

Viitorul
mă așteaptă
cu aceeași întrebare,
dar formulată politicos.

Înțeleg târziu:

nu eu îi port pe ei.
Ei mă poartă pe mine,
ca pe o greșeală
care încă poate fi îndreptată.

Dacă nu dorm,
nu e din cauza morții.

E pentru că
eu sunt treaz
și încă nu merit
somnul lor.

Câteodată vine ploaia,

Lăcrimând pereții,

Întunecând odaia 

În surâsul dimineții...

Uneori ne fulgeră 

Din cerul prăfuit 

Gândul care tulbură 

Obișnuitul circuit..

Din când în când e ceață 

Și umbre mișcătoare 

Privirea ne îngheață 

Sub febrilul soare..

Sporadic ne inundă 

Liniștea din hol,

Ce tremură -n oglindă 

Și ne prăbușim in gol...

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

La lección sobre el cubo.

Se toma un trozo de piedra,

talla con cincel de sangre,

brilla con los ojos de Homero,

esta rayado con rayos

hasta que el cubito salga perfecto.

Después de eso besan el cubo innumerables veces.

con tu boca, con la boca de los demás

y especialmente con la boca de la infanta.

Después de eso se toma un martillo.

y de repente una esquina del cubo se desmorona.

Todos, pero absolutamente todos dirán:

- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!

¡Si no hubiera tenido una esquina rota!

E 31 decembrie,
dar nu-i Revelion.
E o zi ca oricare alta,
numai că mai tăcută.
Pe perete, calendarul a obosit.
Nu mai are foi.
Numai o întrebare:
„Și tu ce-ai făcut anul ăsta?”
Eu?
Am plâns.
Am tăcut.
Am iubit o fată care n-a știut.
Am mers pe la morminte.
Am scris.
Am tăcut iar.
Am trăit.

La final, calendarul s-a uitat la mine
și mi-a zis:
„Ai fost om.
E destul.”