Cărarea iubirii!
Astăzi vreau să fim doar noi
La o plimbare scurtă pe cărare,
Să ne-amintim acum în doi
De-a noastră primă sărutare
Eu, un tânăr educat la țară
Tu cu școală-aleasă la oraș,
Eu, visând să te sărut pe seară
Tu distantă, rece ca un pisc golaș
Demult n-am mai fost pe cărare
Poate nici locul nu-l mai găsim,
Dar nu cred c-ar fi vreo supărare
Dacă pe drum ne-oprim și povestim
Și multe avem noi să ne spunem
De când am căpătat primul sărut,
Prin câte încercări am putut trece
Și ce puțin noi de la viață am cerut
Cărarea căutată, demult a dispărut
Așa că pe o bancă noi ne-am așezat,
Și n-a fost greu soția să-mi sărut
De care de o viață sunt amorezat
............................
Acum călătorim și mergem în plimbări
Și-am renunțat demult să adunăm averi,
Ne respectăm și des ne spunem pe cărări
Cuvinte de iubire, ce n-au fost spuse...ieri!
Стихи из этой категории
Chipul propriei trăiri
Ți-ai lăsat rochia albăstruie
Răsucită de marginea piscinei
Ca un monument rece
La fiecare pas greșit,
Iar inima mea este copleșită
Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.
Via crucis dimineața
Du-mă la palisada noastră,
În timp ce aceste arcuri de lumină
Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,
Iar vocea ta mă ține încă treaz,
Cred că am nevoie de asta.
Ai greșit,
Nu sunt un nimeni,
Ci un chip încă cunoscut,
În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.
*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.
Dulce-amară
Târziu să fie oare pentru mine?
Pierdut să fie timpul pentru noi?
Să fie vinovată doar distanța?
Contează doar cât suflet arde-n noi
Găsesc durere-ascunsă-n a iubi
Mă tulbură ce poate-aduce verbul
Norocul către unii a zâmbit
În doi le-a fericit viața sorocul
Pare că soarta e un cinic joc de zar
Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă
Uni-au primit nemăsurat norocu-n car
Alții îl caută gonind fără s-ajungă
Trei picături de fericire-am în pahar
Din ele una s-a uscat subit pe buze
Am reușit cumva să gust, dar e amar
Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Dragostea din ochii unui tată de fată
„O iubire adevărată începe din prietenie,
Un sărut pe frunte, poate și un trandafir
Și-o promisiune simplă.” -Așa a zis tati că e dragostea.
„Ea nu se termină
Și vine când vede ea că ești gata să o primești
Sau când fugi de iubire,
dar ea vine din urmă după a ta inimă.
Depășind orice obstacol.”
Așteptând să vină această prietenie tu ai apărut.
Stângaci, timizi, dar uite o prietenie, un sărut și un trandafir crezut pierdut,
O și acum și o promisiune, simplă
Dar cu greutate în sufletele noastre.
Peste zeci, chiar sute de ani,
Cu părul alb, dar tineri
împreună cu trandafirul crezut pierdut,
Acel prim simbol al iubirii, acum uscat la exterior,
Dar ce păstrează atâtea amintiri,
Voi spune, din nou: „Tati ai avut dreptate,
Uite-ne aici,
iubindu-ne ca-n prima zi
și la fel de stângaci, parcă timizi luptăm pentru această iubire pură descrisă de tine!”
Spune-mi că vei fi a mea...
Regretele mă apasă,
Nimic nu-i întâmplător,
Vino lângă mine și spune-mi că-ți pasă,
Vino și nu mă lăsa să mor.......
Mai dă-mi o dată dulcele tău sărut,
Mai oferă-mi puțin din dragostea ta,
Spune-mi că nu te-am pierdut,
Și încă vrei să fi a mea.......
Chipul propriei trăiri
Ți-ai lăsat rochia albăstruie
Răsucită de marginea piscinei
Ca un monument rece
La fiecare pas greșit,
Iar inima mea este copleșită
Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.
Via crucis dimineața
Du-mă la palisada noastră,
În timp ce aceste arcuri de lumină
Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,
Iar vocea ta mă ține încă treaz,
Cred că am nevoie de asta.
Ai greșit,
Nu sunt un nimeni,
Ci un chip încă cunoscut,
În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.
*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.
Dulce-amară
Târziu să fie oare pentru mine?
Pierdut să fie timpul pentru noi?
Să fie vinovată doar distanța?
Contează doar cât suflet arde-n noi
Găsesc durere-ascunsă-n a iubi
Mă tulbură ce poate-aduce verbul
Norocul către unii a zâmbit
În doi le-a fericit viața sorocul
Pare că soarta e un cinic joc de zar
Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă
Uni-au primit nemăsurat norocu-n car
Alții îl caută gonind fără s-ajungă
Trei picături de fericire-am în pahar
Din ele una s-a uscat subit pe buze
Am reușit cumva să gust, dar e amar
Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune
Ecou
Vteau ca inima să-mi fie atinsă,
De-a ta dulce mângâiere aprinsă,
De-al tău zâmbet de copil topită,
Și de-al tău chip îndrăgostită.
Și-aș vrea să-mi fii mereu aproape,
Citindu-mi poeziile în fiecare noapte,
Ascultându-mi poveștile, de se poate,
Fiind cucerită de-ale mele șoapte.
Iar în nopți de abanos înghițite,
Să-mi umpli cerul de steluțe,
Să-mi aduci o lună ce strălucește,
Cu mii de nuanțe să mă farmece.
Chipul tău, în al meu suflet tablou,
Să-mi fie al vieții mele bibelou,
Făcând din mine un ultim erou,
Salvând la nesfârșit zâmbetul tău.
Și chiar de-ar fi un simplu vis,
Ar fi unul ce nu poate fi descris,
Ce-mi poate târî fericirea în abis,
Lăsându-mă de durere cuprins.
Asta sunt eu, poetul neînțeles,
Artistul ce iubește în exces,
Romanticul ce nu are succes,
Pierzându-se în acest mistic proces.
Iar de vrei să pleci, pleacă,
Pune-mi sufletul iarăși în gheață,
Sfâșie-l cu a ta pedeapsă,
Și ia-mi cu tine orice speranță.
Dragostea din ochii unui tată de fată
„O iubire adevărată începe din prietenie,
Un sărut pe frunte, poate și un trandafir
Și-o promisiune simplă.” -Așa a zis tati că e dragostea.
„Ea nu se termină
Și vine când vede ea că ești gata să o primești
Sau când fugi de iubire,
dar ea vine din urmă după a ta inimă.
Depășind orice obstacol.”
Așteptând să vină această prietenie tu ai apărut.
Stângaci, timizi, dar uite o prietenie, un sărut și un trandafir crezut pierdut,
O și acum și o promisiune, simplă
Dar cu greutate în sufletele noastre.
Peste zeci, chiar sute de ani,
Cu părul alb, dar tineri
împreună cu trandafirul crezut pierdut,
Acel prim simbol al iubirii, acum uscat la exterior,
Dar ce păstrează atâtea amintiri,
Voi spune, din nou: „Tati ai avut dreptate,
Uite-ne aici,
iubindu-ne ca-n prima zi
și la fel de stângaci, parcă timizi luptăm pentru această iubire pură descrisă de tine!”
Spune-mi că vei fi a mea...
Regretele mă apasă,
Nimic nu-i întâmplător,
Vino lângă mine și spune-mi că-ți pasă,
Vino și nu mă lăsa să mor.......
Mai dă-mi o dată dulcele tău sărut,
Mai oferă-mi puțin din dragostea ta,
Spune-mi că nu te-am pierdut,
Și încă vrei să fi a mea.......
Другие стихотворения автора
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Vulpea cea șireată!
Mi se spune că-s cumătră
Și că fur găini din curte,
Totul este o minciună
Țin regim și manânc fructe.
Noaptea trec pe la cotețe
Doar atunci când nu e lună,
Și doar să le spun la păsări
Somn ușor și noapte bună.
Am miros fin de canină
Și adulmec ce îmi place,
Stau cu nasul sus în vânt
Prada o atac și sunt dibace.
Câinii, cum mă văd mă latră
Dar nu-i bai că sunt legați,
Trag de lanț ca să m-ajungă
Și mă-ntreb...oare-s turbați?
Uneori pe unde trec lipsesc
Câte-o rață, curcă sau găina,
Toți îmi spun că sunt o hoață
Când găsesc pene-n grădină
Totuși vreau să recunosc ceva
Că am poftă să consum și carne,
De la cei ce nu-s prea gospodari
Care-n loc de ușă au pus...bârne.
Vestea-mi merge că-s șireată
Și că am coada prea lungă,
Mulți ar vrea să-mi facă rău
Și să-mi poarte blana...glugă.
Am mulți ,,prieteni" prin pădure
Chiar pe moș Martin din poveste,
Cică, l-am lăsat cu coada scurtă
Prinsă-n gheață..la prins pește.
Iar acum flămândă eu vă spun
Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,
Și tot timpul mă ascund de oameni
Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Pe drum de munte!
Azi pedalez pe drum de munte,
De care mi-a fost atât de dor,
Nu simt arsura soarelui pe frunte,
Nici că mă doare puțin un picior
Destul de lungă a fost hibernarea,
Și nu am ars și doar depus grăsimi,
Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,
Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi
Pădurea și-a schimbat culoarea,
Copacii îmbracă mantia verde,
Natura își arată splendoarea,
Totul învie, nimic nu se pierde
Se-aude ciripit de păsărele,
Care cu grijă cuibul și-l fac,
Din ierburi și mici rămurele,
Ouă depun, clocesc și pui se nasc
Poienile sunt un covor de flori,
Ce te îmbie să le simți mirosul,
Ochiul distinge mii de culori,
Și vezi copii, umplàndu-și coșul
Privesc în jur, e multă feerie,
Frumoasă e pădurea ce te invită,
Să ieși din casă la o drumeție,
Și vei avea/ trăi o viață împlinită
Ziua se trece și soarele apune,
Cobor la vale împins de seară,
Nimic nu am a vă mai spune,
Decât..avem o preafrumoasă țară,
Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Vulpea cea șireată!
Mi se spune că-s cumătră
Și că fur găini din curte,
Totul este o minciună
Țin regim și manânc fructe.
Noaptea trec pe la cotețe
Doar atunci când nu e lună,
Și doar să le spun la păsări
Somn ușor și noapte bună.
Am miros fin de canină
Și adulmec ce îmi place,
Stau cu nasul sus în vânt
Prada o atac și sunt dibace.
Câinii, cum mă văd mă latră
Dar nu-i bai că sunt legați,
Trag de lanț ca să m-ajungă
Și mă-ntreb...oare-s turbați?
Uneori pe unde trec lipsesc
Câte-o rață, curcă sau găina,
Toți îmi spun că sunt o hoață
Când găsesc pene-n grădină
Totuși vreau să recunosc ceva
Că am poftă să consum și carne,
De la cei ce nu-s prea gospodari
Care-n loc de ușă au pus...bârne.
Vestea-mi merge că-s șireată
Și că am coada prea lungă,
Mulți ar vrea să-mi facă rău
Și să-mi poarte blana...glugă.
Am mulți ,,prieteni" prin pădure
Chiar pe moș Martin din poveste,
Cică, l-am lăsat cu coada scurtă
Prinsă-n gheață..la prins pește.
Iar acum flămândă eu vă spun
Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,
Și tot timpul mă ascund de oameni
Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Pe drum de munte!
Azi pedalez pe drum de munte,
De care mi-a fost atât de dor,
Nu simt arsura soarelui pe frunte,
Nici că mă doare puțin un picior
Destul de lungă a fost hibernarea,
Și nu am ars și doar depus grăsimi,
Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,
Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi
Pădurea și-a schimbat culoarea,
Copacii îmbracă mantia verde,
Natura își arată splendoarea,
Totul învie, nimic nu se pierde
Se-aude ciripit de păsărele,
Care cu grijă cuibul și-l fac,
Din ierburi și mici rămurele,
Ouă depun, clocesc și pui se nasc
Poienile sunt un covor de flori,
Ce te îmbie să le simți mirosul,
Ochiul distinge mii de culori,
Și vezi copii, umplàndu-și coșul
Privesc în jur, e multă feerie,
Frumoasă e pădurea ce te invită,
Să ieși din casă la o drumeție,
Și vei avea/ trăi o viață împlinită
Ziua se trece și soarele apune,
Cobor la vale împins de seară,
Nimic nu am a vă mai spune,
Decât..avem o preafrumoasă țară,
Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!