7 AM
M-am trezit pe podea, fără limbă,
gura secată… de gânduri,
în față: un pahar cu vin, mort,
și-un plic cu oase de rânduri.
Am deschis căldura pietrei,
cu tâmpla-nfiptă-n paie coapte,
căutam un rost… în greșeli,
printre coaste ude, sparte.
Sub piele crăpată: molii
clocoteau în zarea strâmbă.
Am sorbit tăceri, cu solii,
pulpă amară… scârbă.
Mi-am scuturat șira spinării
peste-o chiuvetă crăpată,
unde buzele uitării
scuipă o pastă… uscată.
Genunchiul visului, închis,
călca pe moloz și termeni.
Fereastra trosnea cu aprins,
un ghem de viermi și semne.
Am zărit o poză… frântă
într-o ceașcă cu dungi grase.
Mi-am pictat o coastă… sfântă
cu unghii albastre, trase.
Aerul venea cu vine
umflate sub pavaje sumbre,
lacrimi mișcătoare…
dansau pe ficat și umbre.
Oglinda crăpa-n spate,
un profil făcut din gheață,
iar laringele, o carte,
scrisă-n limbă de paiață.
Tăceam cu coapsa strânsă
de-un sunet sleit, rânced,
mi-am înfășurat timpanul,
murind de patru ori pe rând.
Apoi m-am rostogolit spre chiuvetă
ca spre sânul unei mame… de tinichea,
am vomitat ce nu trăisem niciodată...
și-am adormit în poziția mea.
Стихи из этой категории
Rănile ce încă dor..
Secrete ascunse cu grijă,
Îngropate adânc în noi,
Le ținem sub strajă
Să nu ne umplem de noroi.
Din când în când în taină
Le scoatem la iveală,
Le ticsim sub haină,
Să nu comitem vreo greșeală.
Să nu ne dăm de gol
Din neglijența vădită
Scăpați de sub control,
Aruncați de pe orbită.
In vârtejul de emoții,
Ce pot dezlănțui furtună
In tumultul nopții,
Când liniștea răsună.
Sub cerul incolor
Răsar din noi subit
Rănile ce încă dor
Într-un moment pripit...
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Eu cel ce n-o să mai fiu..
Cerul este acoperit total de nori
Pe câmpuri nu-i nici urmă de flori
Șoaptele din cap îmi dau fiori
Toate-mi zic "ar trebui să mori"
Toate mă blesteamă și m-acuză
Toate-mi fac viața tot mai confuză
Mă uit în jur, parcă totu-i pustiu
Sunt doar eu, cel ce n-o să mai fiu
Totu-n jurul meu se-nvăluie-n ceață
Văd ceva la câțiva pași în față
Este un sicriu acoperit de gheață
Pe el scrie "aici este a ta viață"
Mă străduiesc două ore să-l deschid
După regret dar nu pot să-l mai închid
Am murit sau am doar un vis lucid?
Timpule, mai lasă-mi timp!
Mă cert cu tine mai mereu
Că nu te-oprești de a fura,
Din anii mei tot mai puțini
Timpule, cât pot eu îndura?
Când m-am născut a fost ursita
Care mi-a zis că voi atinge suta,
Și mi-a urat să am noroc în viață
Și-atent la cum se-nvârte roata.
În timp, ai apărut tu, măi timpule
Și-ai început să iei puțin câte puțin,
Până m-ai dus la vârsta bătrâneții
Fără puteri și doar cu rugă la divin.
Mi-ai luat fără să știu copilăria
Și a urmat la rând și anii tinereții,
La schimb mi-ai dat ceva din boli
Pe care le tratez în zorii dimineții.
Cu toate astea simt să-ți mulțumesc
Că anii vieții mi-au fost prelungiți,
Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte
Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Rănile ce încă dor..
Secrete ascunse cu grijă,
Îngropate adânc în noi,
Le ținem sub strajă
Să nu ne umplem de noroi.
Din când în când în taină
Le scoatem la iveală,
Le ticsim sub haină,
Să nu comitem vreo greșeală.
Să nu ne dăm de gol
Din neglijența vădită
Scăpați de sub control,
Aruncați de pe orbită.
In vârtejul de emoții,
Ce pot dezlănțui furtună
In tumultul nopții,
Când liniștea răsună.
Sub cerul incolor
Răsar din noi subit
Rănile ce încă dor
Într-un moment pripit...
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Eu cel ce n-o să mai fiu..
Cerul este acoperit total de nori
Pe câmpuri nu-i nici urmă de flori
Șoaptele din cap îmi dau fiori
Toate-mi zic "ar trebui să mori"
Toate mă blesteamă și m-acuză
Toate-mi fac viața tot mai confuză
Mă uit în jur, parcă totu-i pustiu
Sunt doar eu, cel ce n-o să mai fiu
Totu-n jurul meu se-nvăluie-n ceață
Văd ceva la câțiva pași în față
Este un sicriu acoperit de gheață
Pe el scrie "aici este a ta viață"
Mă străduiesc două ore să-l deschid
După regret dar nu pot să-l mai închid
Am murit sau am doar un vis lucid?
Timpule, mai lasă-mi timp!
Mă cert cu tine mai mereu
Că nu te-oprești de a fura,
Din anii mei tot mai puțini
Timpule, cât pot eu îndura?
Când m-am născut a fost ursita
Care mi-a zis că voi atinge suta,
Și mi-a urat să am noroc în viață
Și-atent la cum se-nvârte roata.
În timp, ai apărut tu, măi timpule
Și-ai început să iei puțin câte puțin,
Până m-ai dus la vârsta bătrâneții
Fără puteri și doar cu rugă la divin.
Mi-ai luat fără să știu copilăria
Și a urmat la rând și anii tinereții,
La schimb mi-ai dat ceva din boli
Pe care le tratez în zorii dimineții.
Cu toate astea simt să-ți mulțumesc
Că anii vieții mi-au fost prelungiți,
Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte
Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Другие стихотворения автора
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.
Tu, in jeansi
Te apleci
și lumina curge
pe structura ta
arc de jar,
frânt de propria sete
așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.
Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.
Bate.
Și bate...
Auzi cum ne cheamă?
Apuc!
Nu cer;
las urme.
Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.
Se sfărâmă,
se sparge
sărat
din carne
în dinți,
din gustul tău...
Te gust?
Te desfaci
în liniște
și mă desfaci.
Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,
îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,
te spargi
în curbe.
Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.
Când mușc,
îți fur o bătaie
când strâng...
Ne vezi
cum respirăm
împreună?
Nu ard,
nu fug
țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.
Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.
Lumina
curge
pe structura ta.
Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.