Автор Andries Isabel

vântul acela apăruse de nicăieri

îmi umpluse ochii cu puf de păpădie

și praf cosmic

doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach

la virgulă

mai încolo ziua se topise în brațele nopții

în pași de tangou vienez

mă întorceam pe drumul spre casă

printre zeci de fluturi zglobii și zumzete

îmi vibra inima ca un diapazon

ascultând arpegiile brazilor de pe margini

deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor

într-o simfonie celestă a florilor

cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc

de pe un Broadway al inimii,,,

Stau si ma holbez la tavan

Parca nu mai sunt uman

Tot ce vad,ce aud, nu i acolo

Oameni si voci care misuna de colo colo

Nimeni nu vrea sa ma creada

Imi spun ca vor dovada

Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud

Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd

Presupun ca voi muri in nebunia mea

Nimanui nu i va pasa

Si cand chiar voi muri

Nimeni corpul nu mi l va gasi

Va fi luat de acele asa numite "nebunii"

Si dus in locuri pline de fantezii

Nu voi lăsa să treacă ziua

Fără să-ți scriu ceva de-amor,

Știind că toate-s muritoare

Și-n zbor dispar ca într-un vis..

E trist ce spun,dar asta-i lumea

Se schimbă zi de zi câte un pic,

Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,

Nu știe a muri deloc...!

Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul

Mă vei iubi vreodată?

Vei putea?

Sau poate eu însumi sunt iubirea

Ce-o așteptai demult printre suspine?

Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,

Un biet defunct ce-i încă viu...

Căci viața pleacă de la tine

Iubirea fiind în glasul tău!

Am mii de versuri pentru tine

Toate se nasc din ochii tăi..

Nu voi lăsa ziua să scape,

Nici inima să nu-ți grăiască

Ceva ce numai ea poate să spună

Chiar dacă tu nu poți acum

Să mă iubești cum eu aș vrea!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito, dacă vrei un pas spre mine să pașești,

Voi face eu treizeci si trei,

Să te răpesc pe veci,

Ca în Rapirea din Serai,

Ori să te port prin nori

Ducându-te în Insula iubirilor nemuritoare,

Zburând îmbrățișați ca-n basmele celebre,

Cu covoare zburătoare!

Căci nimeni n-are ochii tăi....

Pecetea ce mi-ai pus cu frumusețea ta,

E dulce dar tare grea și-apăsătoare!

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Am oferit și n-am primit,

Am dat și refuzat am fost,

Oferta mea nu te-a clintit,

Să mai încerc, nu are rost

În mintea mea erai o stea,

Să vin spre tine, frică-mi era,

Să nu pătrundă-n umbra mea,

Lumina ta și să-mi fure liniștea

Seară de seară te priveam,

Și strălucirea ta o admiram,

Stăteam pitit după un geam,

Și fericit deplin, eu tremuram

Era un tremur, puțin necontrolat,

Și nu știam de ce sunt emoționat,

Chiar daca chipul tău era plecat,

Din geamul meu un pic crăpat

Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,

Cum dis de dimineața tu plecai,

La geam eram prezent și așteptam,,

Pe tine  să te văd din nou, cum reveneai

Și zilnic mă bucura a ta sosire,

Fără ca cineva să poată ști,

Să mă arăt nu îmi era în fire,

Curaj n-aveam să dau de știre

Într-un târziu, fiind lucid am realizat,

Că-n viața minuni s-au întâmplat,

Și voua acum vă spun la ce priveam,

Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De ce... ? 

De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem? 

De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri? 

De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea? 

Am doar o întrebare... 

De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti? 

De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste? 

De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici? 

De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris? 

Clipe , zile, luni, și ani... 

Ne punem doar o întrebare,

La care nu vei ști răspuns.