Semn de recunoștință sau semn de ghinion
În zorii zilei sau în miez de noapte, Când sufletul plânge sau când e în fapte, Există un semn, subtil sau clar, Ce poartă cu el o poveste adâncă, în dar.
Semn de recunoștință sau semn de ghinion, Ce poți citi în linii sau într-o privire adâncă, E mereu acolo, în umbra tăcerii, Ca un mesaj al vieții, cu toate tainele ei.
Uneori e un zâmbet, uneori e o lacrimă, O îmbrățișare caldă sau o ușoară răpăire, Semn de căldură sau semn de durere, Ce poartă cu el amintiri și speranțe sincere.
În labirintul vieții, semnele ne călăuzesc, Ne îndeamnă să credem sau ne-nvață să tăcem, Fie ele semn de recunoștință sau de ghinion, Rămâne în noi puterea de a le da un sens și un rost, ca-ntr-un dans de sioni.
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: Valeria_sr 
Data postării: 12 februarie 2024
Vizualizări: 506
Poezii din aceiaşi categorie
Nume tatuat pe inima
Din dragoste pentru tine
Mi-am tatuat
Pe inima
Al tau nume
Ce ma face
Sa-mi ies
Din minti
Cand il rostesc
...in soapta.
Mi-ai amprentat
Pe buze
Al tau sarut
Ce astazi
...e doar
O amintire.
Mi-ai imprimat
Chiar si atingerile
Pe fiecare particica
A trupului meu
Ce astazi le duc dorul.
Privind
Apusul soarelui
Te caut
Si nu...
Proiect de construcții plus câteva inepții în olandeză
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Bouwproject plus wat onzin
Cecilia en haar man zijn van plan om naar een nieuw huis te verhuizen. Ze bleven op internet zoeken naar advertenties van makelaarskantoren. In principe is het niet ingewikkeld wat ze willen, een appartement met drie kamers, twee badkamers, een woonkamer, twee balkons, van de ontdekte, die geen muren of ramen hebben (omdat Cecilia graag in de zon zit, bruint), een keuken, maar ook een opslagruimte voor schoenendozen. De meeste argumenten beginnen vanuit deze opslagruimte, Cecilia's man is het daar niet mee eens. Hij denkt dat de plaats van die dozen precies op het balkon zou kunnen zijn. Bovendien liet de opslagruimte hem niet toe zijn badkamer uit te breiden met een hangmat. Praktisch gezien wil de mens een open badkamer.
Ze kijken rond, op zoek naar aanbiedingen, ze zien een nogal voordelige, een driekamerappartement zoals ze wilden, maar niet in het centrale deel van de stad, maar ergens aan de rand, in het noordwesten van de stad. De locatie zal Cecilia's behoefte aan zon en warmte niet echt bevredigen, maar wat kunnen we doen, we kunnen ze niet allemaal hebben, we moeten nog steeds een aantal selectiecriteria opgeven die ze graag hadden gewild voor hun toekomstige huis.
Ze gaan woensdag rond 9.00 uur op pad om met de bouwers te praten. Maar vanaf de ingang heeft Cecilia een vreemd gevoel. De man vraagt haar waarom het niet goed zou zijn om daar te blijven. Ze begint met een reeks redenen: dat het ver verwijderd is van de kleuterschool van de jongen, van zijn pianolessen, van het gemeentehuis, van de schoonheidssalon die hij bezoekt, van zo'n winkel waar hij zijn boodschappen zou kunnen doen.
Op dit alles geeft de man een zeer "intelligent" antwoord: ,, er is openbaar vervoer". Cecilia zenuwachtig: ,, Dus je gaat me niet helpen om van de ene plaats naar de andere te verhuizen?".
Cecilia's man heeft weer een zin die ons doet afvragen hoe trouw en toegewijd hij is als echtgenoot: "Je hebt een vergunning voor alle categorieën, je wilt echt niet eens scooter rijden, er zijn taxi's die je op elk gewenst moment kunt bellen." moment van de dag en van de nacht." Cecilia is nog feller: ,,Weet je iets, ik heb mijn licenties voor mezelf gehaald, om mezelf te laten zien dat ik het kan, wat is mijn schuld dat ik in het verkeer allerlei gekken heb gehad, die net als jij echt tegen me aan willen botsen? Ik ben bang voor zoveel verkeersdeelnemers.' De man zegt met een verlegen stem tegen haar: 'Oké, ik zal je helpen met de uitstapjes.'
Het is voorlopig rustiger en de twee gaan met de bouwers praten. Ze geven hen een plattegrond van het appartement, zodat ze alle architectonische details in meer detail kunnen zien. De man ziet de kleinere badkamer, waarvan hij een open ruimte wil maken. Cecilia begint met een kritische en moraliserende stem: "Ik begrijp niet waarom je een open badkamer nodig hebt?" Waar heb je dit badkamermodel eerder gezien? In de kroeg?!"
De man zegt dat hij haar wil omdat hij innovatieve ideeën heeft, geen conservatieve, om de dingen eenzijdig te zien zoals Cecilia, om alle muren mooi op orde te hebben, om niet 95 graden gekanteld te komen en dat Cecilia's behoefte aan perfectie hem overbelast, blokkeert , het voelt alsof alles stagneert vanwege haar typische voorkeuren.
Cecilia bloost, zwijgt, maar merkt dingen op. Cecilia zegt: ,,En het lijkt mij dat er zoveel dingen ontbreken, ik zou hier niet blijven, het is een lege ruimte."
De bouwers vertellen hem: "Het is nu leeg, omdat er geen voorwerpen zijn, we zijn er nauwelijks in geslaagd de muren te bouwen. Als je hierheen verhuist, zul je zien dat het huis vorm begint te krijgen, je kunt het inrichten zoals je wilt, aanpassen , en zo."
Cecilia praat met haar man. Ze wil hem ervan overtuigen de verhuizing uit te stellen totdat haar zoon de kleuterschool afmaakt, omdat hij een zeer emotionele jongen is en elke grote verandering een onaangename invloed kan hebben op zijn academische prestaties.
De man is het daar niet mee eens, wijst het voorstel van Cecilia af en belooft de bouwers dat hij er in zal trekken zodra het appartement gebouwd, ingericht en gestuukt is. Hij accepteert echter dat de opbergruimte voor de schoenendozen zich in de open badkamer bevindt.
Cecilia geeft toe, ze ziet dat ze toch niemand heeft om mee te praten, ze heeft nog een laatste verzoek voordat ze het appartement van haar grootouders verlaat, namelijk: wees voorzichtig met alle 20 schilderijen van haar grootouders, verlies ze niet, trek ze aan hun frame niet kapot als hij ze uit de auto haalt en naar het appartement draagt. Hij belooft dat hij voorzichtig zal zijn, dat hij ze niet zal laten vallen, krabben, de reling zal aanraken enzovoort.
De dag van de verhuizing komt, op een vrijdag, hij heeft de jongen nog niet eens opgehaald van de kleuterschool, hij heeft geen kompas in zijn tas, geen kaarten, noch de applicatie "Maps" op zijn telefoon geïnstalleerd, hij heeft om te raden waar het nieuwe huis is. Als het hem thuis goed lukt, zo niet, slaapt hij op straat.
De schilderijen van Cecilia, de arme, zitten in de kofferbak naast twee Aqua Carpatica waterflessen, een zak vol dozen Cremșnit, nog een zak met acht pakken meel, een aquarium, ik weet niet hoeveel dozen servetten, vodden en dat allemaal.
Terwijl hij ze draagt, is hij voorzichtig met elke stap die hij zet, maar omdat hij er vijf in de ene hand heeft en vijf in de andere hand, krabt hij aan de lijst van een schilderij dat hij in zijn rechterhand houdt. Cecilia vermoedt niet wat er is gebeurd totdat haar man hem tegen de muur drukt. Cecilia met haar behendige visie, adelaarsoog dat zelfs het kleinste defect bij +1,75 dioptrie opmerkt, ziet de kras. Hij zegt tegen de man: ,,Morgen wil ik dat je naar de Chinese winkel op de kleine markt gaat en een nieuw, maar nog steeds gouden frame zoals dit koopt. Ik kan niet naar dit schilderij kijken, je hebt het verpest door je onzorgvuldigheid!" En echt, wat was het voor zo'n fortuin? Het was gewoon een schilderij van harige katten.
De man vraagt haar: ,,Maar kan het niet met lijm worden gerepareerd?" Cecilia ergert zich aan zo'n onbekwaamheid, ,Nee, het kan niet met lijm worden gerepareerd. Er zitten krassen op, er ontbreekt geen stukje van het frame... "
De echtgenoot die buiten reflecteert op de woorden van Cecilia: ,,Een vrouw die ook niet weet wat ze wil, wil geen lijm, ik geef haar redenen om lijm te willen." En hij gaat verder met nog moedigere daden, breekt het aquarium in Cecilia ziet alles vanaf het balkon, stuurt haar een bericht aan de telefoon om ook een nieuw aquarium te kopen bij de Chinese winkel en eventueel nieuwe vissen bij de dierenwinkel, terwijl ze moeite heeft om iedereen die in dat aquarium zat te reanimeren, ze neer te zetten van de kraan, onder de waterstraal en in een vaas met bloemen.
Wat moeten we doen? Cecilia's echtgenoot had moeten weten dat "haast de baan bederft".
Negruța .
Din calendarul de perete ,fug filele una câte una.
Unde fuge oare timpul ? Și, odată cu ele și zilele
vieții noaste!...Cade și ultima filă a lunii martie.
Din geamul camerii mele urmăresc raza de soare ,
vie,luminoasă,dar fără puterea de a încălzi
mugurii amorțiți încă de vremea rece ce nu mai
pleacă de la noi .Stau la geam,cu ochii larg deschiși
spre cerul înalt și gol.Muguri mari,ascunși sub mantia
groasă, așteaptă zile mai calde să nască flori frumoase,
parfumate,multicolore.
Mă trezește din visare un scâncet dureros.Negruța a
ajuns într-o stare jalnică de bătrânețe și boală.
La început nu știam ce are, apoi mângâind-o,
mi-am dat seama că are dureri mari, încât și palma cu
care o ating ușor,îi provoacă suferințe.Cuvintele mele,
calde ,le aude ,le înțelege,dar mă roagă,cu ochii ei triști,
să nu mai pun mâna pe spatele ei, fiindcă de acolo
pornește o durere chinuitoare .Se plimbă încet cu capul plecat
și din când în când își strigă durerea într-un țipăt scurt ,de parcă
se rușinează.Mă uit la ea și parcă mă văd pe mine!...
Doar cu cincisprezece ani în urmă Negruța cea de azi era
o cățelușă mică ,fără ochi,pe care Ginuța,o fetiță inimoasă ,
a cules-o de la un colț de stradă ,unde fusese aruncată ,
înainte poate ,de a lua prima gură de lapte de la mama ei
Fetița a adus-o acasă,în șorțul ei de școlăriță din clasa întâia,
și i-a strecurat în gura uscată câteva picături de lapte ,dintr-o
pipetă,lapte pe care cățelușa l-a înghițit cu lăcomie și sete,dornică
de viață .Așa a întrat în viața familiei noastre Negruța ,la începutul
une veri. Cuminte și curată,iubită și alintată de toți -deși era un câine
cu totul obișnuit-Negruța s-a deosebit mult de suratele ei din mahala.
Nu a putut învăța să vorbească,știa însă să asculte și să înțeleagă
ce trebuie să facem noi pentru ea și ce trebuie să facă ea pentru noi.
Mulți dintre vizitatorii nepoftiți au făcut cunoștință cu coloții ei .
La început ,am vrut s-o pun la lanț,dar am văzut cum din ochii ei
triști se rostogoleau lacrimi mici N-a suferit umilința de a sta la lanț .
Când invitam pe cineva în curte,de teama de nu fi tentată să-l muște
se retrăgea la cușca ei ieșind doar în clipa când musafirul trăgea poarta
după el, mușcând cu furie din mâner în care urmele colților ei s-au
imprimat adânc.
Într-o noapte, m-a trezit din sonm lătrăturile ei tânguitoare și prelungi .
Am ieșit afară să văd ce s-a întâmplat și mi-am dat seama că ne-a scăpat de
la mare nenorocire .Careva dintre noi uitase aragazul deschis .Ce se întâmpla
dacă aprindeam un chibrit ?
Anii trec și lasă urme grele peste fiecare dintre noi.Câte dintre greșelile vieții
noastre ar putea fi evitate,dacă am putea lua viața de la început Mă uit la Negruța
îi înțeleg suferința,dar cu ce pot s-o ajut ?În fața sorții,și omul și animalul,sunt egali.
Așa a fost hotărât,dintr-un început ,de Cel care le-a creat pe toate...
Înghețată islandeză în turcă
(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)
Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural.
Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.
Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.
İzlanda dondurması
(tamam tam olarak İzlandaca değil ama fikri anladınız, İzlanda'dan alınmıştır)
Saat sabahın 9'u, hava hâlâ karanlık, aynı zamanda normal çünkü Kuzey Kutup Dairesi'ne çok yakınız ve Reykjavík'teki McDonald's'a gidiyoruz. Ülkede fast food satan restoranlar da inşa edilmiyor. Geriye kalan tek sandviç olduğu için bu fırsattan yararlanmamak için bir neden göremiyoruz, bu yüzden menüde neler olduğuna bakıyoruz ve görünen o ki, sandviçlerin çoğu aynı temanın varyasyonları, farklı versiyonları. burger - Filet-O-Fish. İki çeşit Fileto-O-Fish alıyoruz, biri somonlu, biri alabalıklı, iki büyük porsiyon patates kızartması, çünkü bunlar McDonald's'ın her menüsünde, her ülkeden favorimdir, çikolatalı kek ve en önemlisi daha fazlası daha da önemlisi İzlandalı McFlurry. Avrupa'nın geri kalanından çok daha soğuk olması, iklimin aynı zamanda kendisini korumasına yardımcı olması, doku açısından çok daha tutarlı olması, daha donuk olması ve stracciatella parçalarıyla birlikte mavinin yoğun bir tonuna sahip olmasıyla farklılık gösteriyor. bana tuhaf. Bileşiminde E407 bulunan mavi gıda boyası kullanmışlar, işlenmiş gıda istemediklerini, her şeyin olabildiğince doğal olmasını istediklerini iddia edenler onlar.
İzlanda'ya özgü McFlurry'nin tadına bakıyoruz. Güzel...hadi bir ısırık daha alalım,...inanılmaz derecede güzel...ve bir şey daha, tadını unutmayalım...evet, anladık, bu şimdiye kadar tattığımız en iyi McFlurry kötü, evden çok uzakta. Ancak İzlanda'daki McDonald's restoranının belli bir temayı takip ettiğini düşünüyoruz, patates kızartması dışında, tüm menü deniz kenarındaki bir meyhaneyi andırıyor, peçeteler de mavi, üzerine balık çizilmiş, bardaklar üzerine yazılar yazılıyor. "Deniz macerasına hazır mısınız?" gibi mesajlar odadaki her şey mavinin tonlarında. İlginçtir ki, McDonald's'ı da İzlanda'da buluyoruz, şimdiye kadar gördüklerimizden çok farklı.
İzlanda'daki McDonald's'ın dondurmalarını çok beğendiğimiz için, yerel dondurmacılar Isbúð Vesturbæjar'ın diğer lezzetlerini ve dondurma kepçelerini denemeye gidiyoruz. Ve burada aralarından seçim yapabileceğimiz birçok ürün çeşidi var. Kakao ve antep fıstığı alıyoruz. Ve bunlar en iyileri. İzlanda, seni tebrik etmek istiyorum, sen tanıdığım en iyi dondurmacısın. Sunduğunuz şey belki çok az veya artık kimse teklif etmiyor. Soğuğu sanatsal, bakması, hissetmesi ve tadı hoş olan bir şeye, her bakımdan sinesteziye dönüştürme konusunda uzmanlaştınız.
Bătrânica hoață
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de a prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânică noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitate mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
DIALOG CU FIUL MEU
- prima parte-
Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi
un adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am
fost atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în
case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi
aprilie,deci a venit primăvara.
-Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?
-Fiind o fire activă, șitii că am o căsuță de vară cu grădină
mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg
acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo izolată , doar cu bătrâne-
țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți acolo.Dar
odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând
în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult cu cea
în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,
fără frigider.Acum mă duce gândul la modul de viață al părinților mei
Fără toate acestea nu i-am văzut supărați pe soarta lor și eram cu toți
fericițiAici eu mă ocupam doar de grădina de legume și de florile care îmi
bucurau privirea.
-Dar ai pătrat legătura cu noi?
-Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii
buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea se simțea !...Voi aveați serviciile
și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură
Ăm început să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le
public vreodară.
-Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...
-L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit
cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.
- Am citit tot ce si scris și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să
le public.Bineînțeles ,am selectat ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru
o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum un nou subiect de
discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După un
an a fost lansarea cărții - Fata bibelou- proză scurtă
-Datorită prieteniei cu regretatului publicist și omului de mare va
loare,am avut bucuria să public cele două cărți.
-Și acum ,la pensie? Cum îți petreci timpul? întreabă fiul
-Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul
este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-
ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte
de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu
ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți
arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari
zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi
arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi
pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-
vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-
cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva
prieteni din liceu ,mai țineți legătura?
-Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne
întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.
-A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați
gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?
-Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?
De câți ani ești pensionară? întreabă fiul
va urma -
i pănă la pensie V-ați
găndit ceveți face?
Nume tatuat pe inima
Din dragoste pentru tine
Mi-am tatuat
Pe inima
Al tau nume
Ce ma face
Sa-mi ies
Din minti
Cand il rostesc
...in soapta.
Mi-ai amprentat
Pe buze
Al tau sarut
Ce astazi
...e doar
O amintire.
Mi-ai imprimat
Chiar si atingerile
Pe fiecare particica
A trupului meu
Ce astazi le duc dorul.
Privind
Apusul soarelui
Te caut
Si nu...
Proiect de construcții plus câteva inepții în olandeză
Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space.
Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.
Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.
Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".
Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."
Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"
Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare.
Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."
Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."
Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice.
Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.
Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.
Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.
Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.
Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase.
Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."
Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.
Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".
Bouwproject plus wat onzin
Cecilia en haar man zijn van plan om naar een nieuw huis te verhuizen. Ze bleven op internet zoeken naar advertenties van makelaarskantoren. In principe is het niet ingewikkeld wat ze willen, een appartement met drie kamers, twee badkamers, een woonkamer, twee balkons, van de ontdekte, die geen muren of ramen hebben (omdat Cecilia graag in de zon zit, bruint), een keuken, maar ook een opslagruimte voor schoenendozen. De meeste argumenten beginnen vanuit deze opslagruimte, Cecilia's man is het daar niet mee eens. Hij denkt dat de plaats van die dozen precies op het balkon zou kunnen zijn. Bovendien liet de opslagruimte hem niet toe zijn badkamer uit te breiden met een hangmat. Praktisch gezien wil de mens een open badkamer.
Ze kijken rond, op zoek naar aanbiedingen, ze zien een nogal voordelige, een driekamerappartement zoals ze wilden, maar niet in het centrale deel van de stad, maar ergens aan de rand, in het noordwesten van de stad. De locatie zal Cecilia's behoefte aan zon en warmte niet echt bevredigen, maar wat kunnen we doen, we kunnen ze niet allemaal hebben, we moeten nog steeds een aantal selectiecriteria opgeven die ze graag hadden gewild voor hun toekomstige huis.
Ze gaan woensdag rond 9.00 uur op pad om met de bouwers te praten. Maar vanaf de ingang heeft Cecilia een vreemd gevoel. De man vraagt haar waarom het niet goed zou zijn om daar te blijven. Ze begint met een reeks redenen: dat het ver verwijderd is van de kleuterschool van de jongen, van zijn pianolessen, van het gemeentehuis, van de schoonheidssalon die hij bezoekt, van zo'n winkel waar hij zijn boodschappen zou kunnen doen.
Op dit alles geeft de man een zeer "intelligent" antwoord: ,, er is openbaar vervoer". Cecilia zenuwachtig: ,, Dus je gaat me niet helpen om van de ene plaats naar de andere te verhuizen?".
Cecilia's man heeft weer een zin die ons doet afvragen hoe trouw en toegewijd hij is als echtgenoot: "Je hebt een vergunning voor alle categorieën, je wilt echt niet eens scooter rijden, er zijn taxi's die je op elk gewenst moment kunt bellen." moment van de dag en van de nacht." Cecilia is nog feller: ,,Weet je iets, ik heb mijn licenties voor mezelf gehaald, om mezelf te laten zien dat ik het kan, wat is mijn schuld dat ik in het verkeer allerlei gekken heb gehad, die net als jij echt tegen me aan willen botsen? Ik ben bang voor zoveel verkeersdeelnemers.' De man zegt met een verlegen stem tegen haar: 'Oké, ik zal je helpen met de uitstapjes.'
Het is voorlopig rustiger en de twee gaan met de bouwers praten. Ze geven hen een plattegrond van het appartement, zodat ze alle architectonische details in meer detail kunnen zien. De man ziet de kleinere badkamer, waarvan hij een open ruimte wil maken. Cecilia begint met een kritische en moraliserende stem: "Ik begrijp niet waarom je een open badkamer nodig hebt?" Waar heb je dit badkamermodel eerder gezien? In de kroeg?!"
De man zegt dat hij haar wil omdat hij innovatieve ideeën heeft, geen conservatieve, om de dingen eenzijdig te zien zoals Cecilia, om alle muren mooi op orde te hebben, om niet 95 graden gekanteld te komen en dat Cecilia's behoefte aan perfectie hem overbelast, blokkeert , het voelt alsof alles stagneert vanwege haar typische voorkeuren.
Cecilia bloost, zwijgt, maar merkt dingen op. Cecilia zegt: ,,En het lijkt mij dat er zoveel dingen ontbreken, ik zou hier niet blijven, het is een lege ruimte."
De bouwers vertellen hem: "Het is nu leeg, omdat er geen voorwerpen zijn, we zijn er nauwelijks in geslaagd de muren te bouwen. Als je hierheen verhuist, zul je zien dat het huis vorm begint te krijgen, je kunt het inrichten zoals je wilt, aanpassen , en zo."
Cecilia praat met haar man. Ze wil hem ervan overtuigen de verhuizing uit te stellen totdat haar zoon de kleuterschool afmaakt, omdat hij een zeer emotionele jongen is en elke grote verandering een onaangename invloed kan hebben op zijn academische prestaties.
De man is het daar niet mee eens, wijst het voorstel van Cecilia af en belooft de bouwers dat hij er in zal trekken zodra het appartement gebouwd, ingericht en gestuukt is. Hij accepteert echter dat de opbergruimte voor de schoenendozen zich in de open badkamer bevindt.
Cecilia geeft toe, ze ziet dat ze toch niemand heeft om mee te praten, ze heeft nog een laatste verzoek voordat ze het appartement van haar grootouders verlaat, namelijk: wees voorzichtig met alle 20 schilderijen van haar grootouders, verlies ze niet, trek ze aan hun frame niet kapot als hij ze uit de auto haalt en naar het appartement draagt. Hij belooft dat hij voorzichtig zal zijn, dat hij ze niet zal laten vallen, krabben, de reling zal aanraken enzovoort.
De dag van de verhuizing komt, op een vrijdag, hij heeft de jongen nog niet eens opgehaald van de kleuterschool, hij heeft geen kompas in zijn tas, geen kaarten, noch de applicatie "Maps" op zijn telefoon geïnstalleerd, hij heeft om te raden waar het nieuwe huis is. Als het hem thuis goed lukt, zo niet, slaapt hij op straat.
De schilderijen van Cecilia, de arme, zitten in de kofferbak naast twee Aqua Carpatica waterflessen, een zak vol dozen Cremșnit, nog een zak met acht pakken meel, een aquarium, ik weet niet hoeveel dozen servetten, vodden en dat allemaal.
Terwijl hij ze draagt, is hij voorzichtig met elke stap die hij zet, maar omdat hij er vijf in de ene hand heeft en vijf in de andere hand, krabt hij aan de lijst van een schilderij dat hij in zijn rechterhand houdt. Cecilia vermoedt niet wat er is gebeurd totdat haar man hem tegen de muur drukt. Cecilia met haar behendige visie, adelaarsoog dat zelfs het kleinste defect bij +1,75 dioptrie opmerkt, ziet de kras. Hij zegt tegen de man: ,,Morgen wil ik dat je naar de Chinese winkel op de kleine markt gaat en een nieuw, maar nog steeds gouden frame zoals dit koopt. Ik kan niet naar dit schilderij kijken, je hebt het verpest door je onzorgvuldigheid!" En echt, wat was het voor zo'n fortuin? Het was gewoon een schilderij van harige katten.
De man vraagt haar: ,,Maar kan het niet met lijm worden gerepareerd?" Cecilia ergert zich aan zo'n onbekwaamheid, ,Nee, het kan niet met lijm worden gerepareerd. Er zitten krassen op, er ontbreekt geen stukje van het frame... "
De echtgenoot die buiten reflecteert op de woorden van Cecilia: ,,Een vrouw die ook niet weet wat ze wil, wil geen lijm, ik geef haar redenen om lijm te willen." En hij gaat verder met nog moedigere daden, breekt het aquarium in Cecilia ziet alles vanaf het balkon, stuurt haar een bericht aan de telefoon om ook een nieuw aquarium te kopen bij de Chinese winkel en eventueel nieuwe vissen bij de dierenwinkel, terwijl ze moeite heeft om iedereen die in dat aquarium zat te reanimeren, ze neer te zetten van de kraan, onder de waterstraal en in een vaas met bloemen.
Wat moeten we doen? Cecilia's echtgenoot had moeten weten dat "haast de baan bederft".
Negruța .
Din calendarul de perete ,fug filele una câte una.
Unde fuge oare timpul ? Și, odată cu ele și zilele
vieții noaste!...Cade și ultima filă a lunii martie.
Din geamul camerii mele urmăresc raza de soare ,
vie,luminoasă,dar fără puterea de a încălzi
mugurii amorțiți încă de vremea rece ce nu mai
pleacă de la noi .Stau la geam,cu ochii larg deschiși
spre cerul înalt și gol.Muguri mari,ascunși sub mantia
groasă, așteaptă zile mai calde să nască flori frumoase,
parfumate,multicolore.
Mă trezește din visare un scâncet dureros.Negruța a
ajuns într-o stare jalnică de bătrânețe și boală.
La început nu știam ce are, apoi mângâind-o,
mi-am dat seama că are dureri mari, încât și palma cu
care o ating ușor,îi provoacă suferințe.Cuvintele mele,
calde ,le aude ,le înțelege,dar mă roagă,cu ochii ei triști,
să nu mai pun mâna pe spatele ei, fiindcă de acolo
pornește o durere chinuitoare .Se plimbă încet cu capul plecat
și din când în când își strigă durerea într-un țipăt scurt ,de parcă
se rușinează.Mă uit la ea și parcă mă văd pe mine!...
Doar cu cincisprezece ani în urmă Negruța cea de azi era
o cățelușă mică ,fără ochi,pe care Ginuța,o fetiță inimoasă ,
a cules-o de la un colț de stradă ,unde fusese aruncată ,
înainte poate ,de a lua prima gură de lapte de la mama ei
Fetița a adus-o acasă,în șorțul ei de școlăriță din clasa întâia,
și i-a strecurat în gura uscată câteva picături de lapte ,dintr-o
pipetă,lapte pe care cățelușa l-a înghițit cu lăcomie și sete,dornică
de viață .Așa a întrat în viața familiei noastre Negruța ,la începutul
une veri. Cuminte și curată,iubită și alintată de toți -deși era un câine
cu totul obișnuit-Negruța s-a deosebit mult de suratele ei din mahala.
Nu a putut învăța să vorbească,știa însă să asculte și să înțeleagă
ce trebuie să facem noi pentru ea și ce trebuie să facă ea pentru noi.
Mulți dintre vizitatorii nepoftiți au făcut cunoștință cu coloții ei .
La început ,am vrut s-o pun la lanț,dar am văzut cum din ochii ei
triști se rostogoleau lacrimi mici N-a suferit umilința de a sta la lanț .
Când invitam pe cineva în curte,de teama de nu fi tentată să-l muște
se retrăgea la cușca ei ieșind doar în clipa când musafirul trăgea poarta
după el, mușcând cu furie din mâner în care urmele colților ei s-au
imprimat adânc.
Într-o noapte, m-a trezit din sonm lătrăturile ei tânguitoare și prelungi .
Am ieșit afară să văd ce s-a întâmplat și mi-am dat seama că ne-a scăpat de
la mare nenorocire .Careva dintre noi uitase aragazul deschis .Ce se întâmpla
dacă aprindeam un chibrit ?
Anii trec și lasă urme grele peste fiecare dintre noi.Câte dintre greșelile vieții
noastre ar putea fi evitate,dacă am putea lua viața de la început Mă uit la Negruța
îi înțeleg suferința,dar cu ce pot s-o ajut ?În fața sorții,și omul și animalul,sunt egali.
Așa a fost hotărât,dintr-un început ,de Cel care le-a creat pe toate...
Înghețată islandeză în turcă
(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)
Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural.
Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.
Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.
İzlanda dondurması
(tamam tam olarak İzlandaca değil ama fikri anladınız, İzlanda'dan alınmıştır)
Saat sabahın 9'u, hava hâlâ karanlık, aynı zamanda normal çünkü Kuzey Kutup Dairesi'ne çok yakınız ve Reykjavík'teki McDonald's'a gidiyoruz. Ülkede fast food satan restoranlar da inşa edilmiyor. Geriye kalan tek sandviç olduğu için bu fırsattan yararlanmamak için bir neden göremiyoruz, bu yüzden menüde neler olduğuna bakıyoruz ve görünen o ki, sandviçlerin çoğu aynı temanın varyasyonları, farklı versiyonları. burger - Filet-O-Fish. İki çeşit Fileto-O-Fish alıyoruz, biri somonlu, biri alabalıklı, iki büyük porsiyon patates kızartması, çünkü bunlar McDonald's'ın her menüsünde, her ülkeden favorimdir, çikolatalı kek ve en önemlisi daha fazlası daha da önemlisi İzlandalı McFlurry. Avrupa'nın geri kalanından çok daha soğuk olması, iklimin aynı zamanda kendisini korumasına yardımcı olması, doku açısından çok daha tutarlı olması, daha donuk olması ve stracciatella parçalarıyla birlikte mavinin yoğun bir tonuna sahip olmasıyla farklılık gösteriyor. bana tuhaf. Bileşiminde E407 bulunan mavi gıda boyası kullanmışlar, işlenmiş gıda istemediklerini, her şeyin olabildiğince doğal olmasını istediklerini iddia edenler onlar.
İzlanda'ya özgü McFlurry'nin tadına bakıyoruz. Güzel...hadi bir ısırık daha alalım,...inanılmaz derecede güzel...ve bir şey daha, tadını unutmayalım...evet, anladık, bu şimdiye kadar tattığımız en iyi McFlurry kötü, evden çok uzakta. Ancak İzlanda'daki McDonald's restoranının belli bir temayı takip ettiğini düşünüyoruz, patates kızartması dışında, tüm menü deniz kenarındaki bir meyhaneyi andırıyor, peçeteler de mavi, üzerine balık çizilmiş, bardaklar üzerine yazılar yazılıyor. "Deniz macerasına hazır mısınız?" gibi mesajlar odadaki her şey mavinin tonlarında. İlginçtir ki, McDonald's'ı da İzlanda'da buluyoruz, şimdiye kadar gördüklerimizden çok farklı.
İzlanda'daki McDonald's'ın dondurmalarını çok beğendiğimiz için, yerel dondurmacılar Isbúð Vesturbæjar'ın diğer lezzetlerini ve dondurma kepçelerini denemeye gidiyoruz. Ve burada aralarından seçim yapabileceğimiz birçok ürün çeşidi var. Kakao ve antep fıstığı alıyoruz. Ve bunlar en iyileri. İzlanda, seni tebrik etmek istiyorum, sen tanıdığım en iyi dondurmacısın. Sunduğunuz şey belki çok az veya artık kimse teklif etmiyor. Soğuğu sanatsal, bakması, hissetmesi ve tadı hoş olan bir şeye, her bakımdan sinesteziye dönüştürme konusunda uzmanlaştınız.
Bătrânica hoață
La un magazin de haine second-hand,
Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,
O cucoană trecută de a prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,
Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,
O vede că tot stă și moșmondește,
Parcă nimic nu-i mai tihnește,
Trece pe lângă rafturile cu bluze,
Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,
Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,
Nu prea pare că se grăbește,
Mișcările sunt lente,
Nu cedează sub privirile atente
Ale șefei magazinului,
Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,
Bătrânică noastră hoață,
Nu are absolut nicio greață,
Pentru că pofta inimii o răsfață,
S-a produs o boroboață,
La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,
,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"
Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză,
Bătrâna chiar pare confuză,
Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,
Și toate cele șapte broșe,
Care din magazin erau luate,
De bătrânică erau de mult uitate,
,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"
,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."
,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"
,,Am vrut să văd ceva frumos?
,, Mă mințiți frumos?"
,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"
,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"
,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"
,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"
,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitate mea?"
,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."
Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..
Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,
Că este o greșeală morală destul de mare.
DIALOG CU FIUL MEU
- prima parte-
Ceia ce părea la început doar un zvon s-a dovedit a fi
un adevăr de temut: virusul COVIT -19, spune mama.Am
fost atenționați, sfătuiți ,apoi obligați să ne izolăm să stăm în
case.Calendarul din perete arăta că a venit luna martie ,apoi
aprilie,deci a venit primăvara.
-Așa e mamă, îmi amintesc,răspune fiul.Cum ai făcut față?
-Fiind o fire activă, șitii că am o căsuță de vară cu grădină
mare pe malul Siretului ,am simțit nevoia să găsesc soluții și să merg
acolo.Voi copii mei nu voiați să mă știți aclo izolată , doar cu bătrâne-
țea și metehnile ei A fost greu să vă conving să mă duceți acolo.Dar
odată ajunsă ,aveam mereu ce face Zi-lumină eram pe afară ,intrând
în casă doar pentru odihnă.Acea mică gospodărie semâna mult cu cea
în care am copilărit :fără apă curentă,fără lumină electrică ,fără televizor,
fără frigider.Acum mă duce gândul la modul de viață al părinților mei
Fără toate acestea nu i-am văzut supărați pe soarta lor și eram cu toți
fericițiAici eu mă ocupam doar de grădina de legume și de florile care îmi
bucurau privirea.
-Dar ai pătrat legătura cu noi?
-Bine înțeles ! voi îmi făceați cumpărăturile!...știi și tu că am copii
buni ,nu mă pot plânge dar singurătatea se simțea !...Voi aveați serviciile
și viața voastră.Așa că ,trăirile ,gândurile și amintirile ,le duceam singură
Ăm început să notez totul pe un caiet,fără retușuri ,neavând intenția să le
public vreodară.
-Și cum ai ajuns să le publici ?întreabă curios fiul...
-L-am cunoscut pe ziaristul Mircea Ionescu ,căruia i-am mărturisit
cu ce mă ocup în timpul liber.Mă pomenesc peste câteva zille cu un telefon.
- Am citit tot ce si scris și vreau să te întreb ,dacă îmi dai voie să
le public.Bineînțeles ,am selectat ce mi s-a părut mai bun și îmi ajunge pentru
o carte Când ne întânlim cu prieteni comuni, avem acum un nou subiect de
discuții:-Ce ai mai scris? Ce teme te inspiră?,Pe când o nouă lansare?După un
an a fost lansarea cărții - Fata bibelou- proză scurtă
-Datorită prieteniei cu regretatului publicist și omului de mare va
loare,am avut bucuria să public cele două cărți.
-Și acum ,la pensie? Cum îți petreci timpul? întreabă fiul
-Acum, la pensie și în mijlocul naturii,pe malul Siretului,unde peisajul
este minunat ,sufletul meu se încarcă de seneibilitate.Nu pierd nimic din ceiace îmi tre-
ce prin minte, și notez totul pe un caiet.Asfel ,am adunat manuscrise pentru încă o carte
de poezii și una de proză.Eu însă încerc să te provoc la discuții mai lungi ,și să înțeleg cu
ce îți încarci gândurile și planuri ai.Te văd adesea posomorât și mă simt datoare să-ți
arăt că viața poate fi frumoasă dacă te bucuri de lucrurile mărunte,dacă râzi sau măcari
zămbești în fața necazurilor și încerci din nou acolo unde ai greșit.Uneori parcă vrei să-mi
arăți că ești distant și că ai un viitor încert,De ce oare ,te temi de vremea când și tu vei fi
pensionar?Să știi ,că și atunci poți să te ocupi cu ceva util.Voi sunteți prea absorbiți de tele-
vizor ,internet, telefoane. Caută alte preocupării: excursii,pescuit,grădinărit sau o mică afa-
cere unde să ai contact cu lumea,să nu rămâii doar cu gândurile tale. Știu că ai câțiva
prieteni din liceu ,mai țineți legătura?
-Da , mamă,mă bazez pe prietenia unora.Cei care au familii sunt mai ocupați și ne
întânlim mai rar.Dar mai sunt și niște burlci ca mine ,cu care îmi face plăcere să mă întănesc.
-A m înțeles că sunteți o generație care mai aveți câțiva ani până la pensie V-ați
gândit ce veți face? sau nu v-ați făcut încă nici un plan?
-Mamă , dar pe tine nu te-am auzit niciodată că te plictișești ...cum reușești?
De câți ani ești pensionară? întreabă fiul
va urma -
i pănă la pensie V-ați
găndit ceveți face?
Alte poezii ale autorului
Ce este dragostea?
Ce înțelegem noi prin dragoste?
Oare e doar un sentiment?
Sau poate e puterea noastră
Puterea unui univers
Când simți pe cineva alături
Te faci un pic mai fericit
Fiindca iubirea e cheia
E cheia unui nou sfârșit
Văzând în jur numai iubire
Și un nou sfârșit ce a sosit
Ca-ntr-un vârtej
Arunci durerea
Întâmpinând noul sfârșit
Sfârșit mai bun,
Mai luminat
Ce îți arată calea
Deschide dragostea și nu uita
Ca tot la ea e cheia😂
переживание
Зачем же это мне мучение,
Зачем же жить так каждый день:
Кричу, рыдаю, режусь
Не ем практически весь день.
Лежу в крови я и мечтаю
Чтоб было все как я мечтала
Чтоб полюбил меня один,
Но все мне боль по причиняли
Все поигрались и ушли.
Я бьюсь в истерике от боли,
От боли в сердце и в груди.
Не сплю ночами-
Все мысли одолевают,
Как же понравиться ему
Как бы не убить себя
Стремясь достичь любви,
Читаю книжки чтоб стать умнее
Чтоб скучно не было ему.
Но все же нравиться другая,
Другая нравится ему.
În umbra nopții
În umbra nopții,tăcută și grea,
Moartea apare ca un sentiment doborât,
Cu-n pas tăcut și privirea serioasă,
Cu suflet in frământ ,cu dragoste înaripată,
Viața te-așteaptă înlăcrimată.
În noaptea fără margini, stelele plâng,
Povești nespuse în adânc ascund.
Cu inimi grele, privim spre nemurire,
Moartea ne-ntâlnește,destinul fără vârsta-i.
Dar în această trecere, un mister se-aude,
O metamorfoză în lumea necunoscută.
Suflete călătoare, în povești fără sfârșit,
Întâlnindu-se cu eternitatea, într-un final ne topim.
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
Ce este dragostea?
Ce înțelegem noi prin dragoste?
Oare e doar un sentiment?
Sau poate e puterea noastră
Puterea unui univers
Când simți pe cineva alături
Te faci un pic mai fericit
Fiindca iubirea e cheia
E cheia unui nou sfârșit
Văzând în jur numai iubire
Și un nou sfârșit ce a sosit
Ca-ntr-un vârtej
Arunci durerea
Întâmpinând noul sfârșit
Sfârșit mai bun,
Mai luminat
Ce îți arată calea
Deschide dragostea și nu uita
Ca tot la ea e cheia😂
переживание
Зачем же это мне мучение,
Зачем же жить так каждый день:
Кричу, рыдаю, режусь
Не ем практически весь день.
Лежу в крови я и мечтаю
Чтоб было все как я мечтала
Чтоб полюбил меня один,
Но все мне боль по причиняли
Все поигрались и ушли.
Я бьюсь в истерике от боли,
От боли в сердце и в груди.
Не сплю ночами-
Все мысли одолевают,
Как же понравиться ему
Как бы не убить себя
Стремясь достичь любви,
Читаю книжки чтоб стать умнее
Чтоб скучно не было ему.
Но все же нравиться другая,
Другая нравится ему.
În umbra nopții
În umbra nopții,tăcută și grea,
Moartea apare ca un sentiment doborât,
Cu-n pas tăcut și privirea serioasă,
Cu suflet in frământ ,cu dragoste înaripată,
Viața te-așteaptă înlăcrimată.
În noaptea fără margini, stelele plâng,
Povești nespuse în adânc ascund.
Cu inimi grele, privim spre nemurire,
Moartea ne-ntâlnește,destinul fără vârsta-i.
Dar în această trecere, un mister se-aude,
O metamorfoză în lumea necunoscută.
Suflete călătoare, în povești fără sfârșit,
Întâlnindu-se cu eternitatea, într-un final ne topim.
Просто вдумайся
Чтобы не плакать, я смеялась,
В лице ни капельки души.
Ведь если б я не притворялась,
Все в миг бы стали мне чужи.
Им не хватило бы платков,
Чтоб мои слезы удержать.
И не нашли бы они слов
О том, что важно мне желать.
Они не стали бы терпеть,
Ходить по колкому стеклу.
В конце концов начнут жалеть,
Что провалились в эту мглу.
Я им поэтому шутила,
Лишь бы улыбка оставалась.
Лишь бы не знали, как все было.
Чтобы не плакать, я смеялась
Чтобы не создавать лишних проблем
Просто игриво улыбалась
Делала вид что все у меня ок.
Ce este dragostea?
Ce înțelegem noi prin dragoste?
Oare e doar un sentiment?
Sau poate e puterea noastră
Puterea unui univers
Când simți pe cineva alături
Te faci un pic mai fericit
Fiindca iubirea e cheia
E cheia unui nou sfârșit
Văzând în jur numai iubire
Și un nou sfârșit ce a sosit
Ca-ntr-un vârtej
Arunci durerea
Întâmpinând noul sfârșit
Sfârșit mai bun,
Mai luminat
Ce îți arată calea
Deschide dragostea și nu uita
Ca tot la ea e cheia😂
переживание
Зачем же это мне мучение,
Зачем же жить так каждый день:
Кричу, рыдаю, режусь
Не ем практически весь день.
Лежу в крови я и мечтаю
Чтоб было все как я мечтала
Чтоб полюбил меня один,
Но все мне боль по причиняли
Все поигрались и ушли.
Я бьюсь в истерике от боли,
От боли в сердце и в груди.
Не сплю ночами-
Все мысли одолевают,
Как же понравиться ему
Как бы не убить себя
Стремясь достичь любви,
Читаю книжки чтоб стать умнее
Чтоб скучно не было ему.
Но все же нравиться другая,
Другая нравится ему.
