Moștenire în daneză
Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.
Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.
Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.
În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată.
A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.
Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?
Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze.
Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.
Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.
Arv
I dag vil vi diskutere en speciel genstand, en genstand, der er kær for os, dem af os, der stadig opbevarer ting på loftet i huset, mere præcist en filthat. Bayersk hat, hat af ubestridelig historisk betydning, fangede fem dåb, to dimissioner, flere bryllupper og det er det hele. Hat som flere generationer kun havde, men at have på, det tror jeg ikke de har haft på, den er ikke længere at bære for længe siden. Som jeg nævnte tidligere, er den filt, den er blå (en elektrisk blå eller kongeblå), og den har en fjer fastgjort til siden.
Cecilias insisterede på, at hun skulle holdes under de bedst mulige forhold. Noget der skete, kun tidens gang har sagt, det er ikke længere som det plejede at være, det sidder ikke længere som det plejer. Selv den blå nuance er ikke længere levende, den er mere lurvet, gammel, støvet. Det ville være fantastisk til vintage outfit-ideer, men ellers hold det smukt, bare til samlingen.
Det var ikke en lille overraskelse for Cecilia at opdage, at hatten, der er beskrevet så poetisk indtil videre, skjuler en stor defekt, nærmere bestemt huser den en mølfamilie. Så lad os se det i øjnene, når nogen arver en hat, får de ikke bare hatten, de får også møl til den.
En familie ville leve i hatten. Familie?, så mange?, dynasti måske, det har også en konge og en monark og stort set alt, hvad det behøver for at være et fuldgyldigt monarki. Men hvordan kan man sådan her? Hvor længe har han været ude af mølkugler?, siden hvornår er Pronto blevet brugt til skadedyrsbekæmpelse? En vred og grublende Cecilia stiller sig selv disse spørgsmål konstant. Hvordan med al den tilsyneladende omhu, som alle har taget, ender hatten med at gå i opløsning i denne hastighed. Hvis den oldemor vidste og var i live, ville hun være ekstremt vred. Cecilia sidder og sidder og tænker på en løsning for at genoprette sin herlighed en anden gang.
Han fandt det, han ved, hvad han skal gøre, han vil komme med en løsning, der vil dræbe dem, efter at de dør, vil han tage og skære den del af materialet ud, der vil fjernes.
Fortsæt som jeg har beskrevet. Kun ved at lege og uddybe den afskårne del mere og mere, når han den anden side af materialet med saksen. Gode mennesker, I har haft det i fire generationer, hvordan ved I, hvordan man tager sig af et aktiv, nogen efterlod jer? Hun gav dig det ikke at lægge et ansvar på dine skuldre, hun gav det til dig, fordi hun syntes, det ville være rart for dig at have noget, hun godt kunne lide. Du krydsede virkelig grænsen for letsindighed! Vi forstår godt, at du er ligeglad med selve hatten, men er du ikke også ligeglad med den oldemor, der har betroet dig den?
Cecilia begyndte at sy med tråd af samme farve som hatten oprindeligt ville have været. Hvad er pointen? Perfekt synonymi findes ikke, hverken i farver eller i ord, desværre var farven unik, den var uerstattelig. Cecilia, ved sin dioptri på +1,75 tror, at det var den samme farve. Vi ved ikke, hvad vi ellers skal sige... intentionen var god... at "give sin ære tilbage en anden gang", men på grund af for meget overdreven iver blev resultatet lidt af. Cecilia, vi sætter pris på pleje du du havde den på, desinficeret den, renset den, passet den, hvilket altid er værdsat, men hvis du ikke havde haft det så sjovt med at klippe den ud, var den stadig meget god. Det er altid tilrådeligt at have balance i alt. Hvorfor er det godt at måle vores handlinger, beslutninger? Fordi lad os sige, at vi kører, og vi skal dreje, vi har en kurve foran os, vi skal måle vores hastighed (fordi for meget kan tage os af vejen, afviger fra vores vej), ønsket med hvilket vi ønsker at passere den kurve, det er lige meget hvor lang tid det ville tage, hvor hurtigt, hvor ekspert, hvad jeg ved ikke hvad.. hvad der betyder noget er hvordan harmonisk og hvor sikre vi ved, hvordan vi kommer igennem alt. Ingen bifalder os, vi er bare os selv, og vi har ikke brug for klapsalver.
Ligeledes i nærværende tilfælde kunne den nedarvede hat være forblevet intakt, den ville ikke have krævet indgreb, reparationer, istandsættelse, retouchering, hvis ikke vores kære Cecilia havde villet så brændende at forbedre den helt. Også værd at overveje er, at tingene ofte ikke kræver en radikal ændring for at fungere, bare en delvis eller kun en fjerdedel ville hjælpe lige meget.
Cecilia...Cecilia...enten havde du ikke en sikker hånd, eller også brød du dig for meget om hatten.
Categoria: Proza
Toate poeziile autorului: ecaterina valcescu 
Data postării: 19 octombrie 2023
Vizualizări: 400
