Interogatoriu

În lumina oglindită-n ape
Din care ochii așteaptă să se adape,
Un spectacol stă să-nceapă —
Ziua, dându-și ultima suflare,
Pregătește magistrala reprezentare.

Ființe vestite-n ale dansului nonconformist,
Musculițe dănțuie dezinhibate de instinct,
Pe muzica vestitului vocalist, broscoiul,
Acompaniat de trupa de nechibzuiți, greierii,
Petrecăreți de seamă lecuiți de griji.

Iată cum natura nu discriminează:
Zburător, amfibian sau țopăitor —
Fiecare are-un rost, un dor,
Și-n ciuda ignoranței ce ne acompaniază,
Fără diversitate, reprezentația nu impresionează.

Dar încet, încet, cortina coboară,
Neînduplecată de mâhnirea generată
În rândurile privitorilor desfătați odinioară.
Și acum, ca farmecul hipnotizant dispare,
Tot ce ne rămâne este o întrebare:
Să fi fost asta… adevărata realitate?

Stat-am să contemplu spre ce avea să vină,
Și-n calea vieții, printre suspine,
Mi-aduc aminte, mi-aduc aminte —
Că poverile zămislite de omenire,
Puse-n drumul fericirii fictive,
Măcinat-au caractere cândva integre.

Și la ce bun să mă-nrobesc?
Când omul dispare, și-n locul lui apare
O mască cioplită de minți avare,
Ce nu mai caută decât bunăstare —
O figură fără formă, fără fond,
Ce nu-și mai recunoaște propria înfățișare.

Și totuși, mă întreb: ce mai pot face?
Când rațiunea-mi e pusă la încercare,
Iar valorile morale se frâng în disperare.
Dar în clipele rămase de luciditate,
Mi-aduc aminte, mi-aduc aminte —
Că, deși lumea mă numește
Ostil, putred, hidos,
Adevărul… a fost mereu pe dos.

Pasăre rară am fost numit odată;

Îndemnat de-un om citit să nu mă schimb.

Dar, în timp, de timpuri am fost influențat...

Timpule, du-mă înapoi!

Lasă-mă să fiu extinct!

Cu ființa subnutrită, încet, am tot chivernisit,
Cu picioarele-ngreunate, anevoios, am tot agonisit,
Cu spinarea grea de-o avuție amăgitoare,
Am încetat să mai caut o măreție înșelătoare.
Și totuși, tranșee adânci am lăsat în urma mea,
Săpate-n scop de apărare, împlinirea-mi să-mi păzească,
De-un fals profet al izbăvirii, gata să mă cotropească,
Care, cu înflăcărare, profitând de acalmie,
Șerpuiește printre șanțuri cu distinsa-i infamie,
Tânjind să-mi frângă venele fragile, să-mi subțieze esența vie.
Tactică străveche greu de suportat,
Când stomacu-mi urlă să-mi fac sufletul uitat.

Și-n zarva pământească de-un insistent agonizant,
Și-n liniștea spirituală de-un discret stupefiant,
Sufletul flămând l-am uitat — dar mai pot oare fi blamat?
Când, într-o zi, peste fortăreața-n care m-am baricadat,
Firavă, dar măiestuoasă, o cometă scindea văzduhul,
În divina-i inocență și-n albui nestemat, m-a zărit și-a așteptat,
Din înalta-i existență, cu modestie, permisiunea-mi căuta.
Onorat și rușinat de o astfel de cerință, cu privirea i-am îngăduit,
Moment în care, cu un zâmbet larg și diafan, m-a îmbrățișat,
Și, cu un „mulțumesc”, sufletul golaș mi-a îmbrăcat căldura ei...
Să fie oare adevărat? Încă sufletul-mi icnea? Poate fi resuscitat?

Acum realizez: am fost investitor de timp în acțiuni parazitare,
Devorat și risipit — câte comete-am lăsat să piară-n zare?
Simplu-a fost să fac un bine, fără eforturi colosale, doar cu-un strop de implicare.
Spune-mi, conștiință, ce te cuprinde mai blând decât înfăptuirea binelui?
„Când demonii-ți sfâșie ființa, salvarea-ți vine din zâmbetul aproapelui.”
Și din egoist materialist, hamster prins în roata visului capitalist,
În egoist sufletist am renăscut — fochist al inimii, hrănind cu vis focul altruist.

N-am să vânez o clipă mare, un moment de eroism,
Dar aleg, cu hotărâre, al sufletului nobil egoism.
Vă îndemn la egoism!

Libertatea-i garantată, crede mintea necoaptă,
Visele curg fluviu prin inimile tinere,
Imposibilul devine joc de îndrăzneală
Când simți că poți zbura fără reținere.
Oh, naivitate, cine să te înțeleagă?
Erai neclară, ca o șoaptă.

Libertatea-i atacată, știe mintea înțeleaptă,
De dezortori fără speranță
Captivi acum în lipsă de curaj,
Propovăduind molimă tăioasă,
Mutilând esența vie, prefăcând-o în furaj,
Sperând, zadarnic, să-și hrănească,
Prăpastia lugubră, odioasă.

Libertate, nu ești tu de vină,
Sufletul își cere partea.
Cum să zbori spre lumea de apoi dator
Cu aripi frânte și inima pătată?
Nu-i chin mai mare, nici fior,
Decât să știi că viața-ți trece —
Și cu regrete să rămâi, neputincios.

Libertate, la final, de vei ajunge cu mustrări,
Împiedicată, tăvălită prin noroi,
Nu uita! Scopul nu era menit să fie atins,
Ci să dai tot ce-ai putut, cu inima și ochii larg deschiși.

Pe zi ce trece, îmi pierd speranța-n omenire,
Rămânem reci la gândul că lăsăm moștenire
Moravuri și mentalități meschine.

Dar dacă am putea vedea viitorul?
Ogorul lumii ar zăcea sterp sub soare?
Recolta — conștiința lumii —
A rămas un câmp de tulpini goale,
Împânzit de mândrie ca o iederă înfloritoare —
Cine va mai ști ce e buruiană și ce e floare?

Nu a mai rămas nimic
Din ce odată a fost pământ, izvor, pădure.
Toate s-au preschimbat în ferme de numere,
Hrănite cu lăcomie, frică, corupție și delăsare.
Să culegem ce-am semănat —
Miliarde fără valoare.

Grav bolnav de pesimism, nu mai sper la vindecare.

Naiv aș fi să-aștept miracolul divin,
Care, și de-ar fi venit, despicând în două cerul,
Și cu voce tunătoare, Dumnezeu ar fi rostit!
Scrijelind cu fulger plăci de aur, să rămână moștenire!
A doua zi, omul tălmăci mesajul,
Și vându Cuvânt topit în folosul propriei mândrii.

Prin urmare, Dumnezeu nu a murit, doar a amuțit…

Familia soțului meu, era chiar numeroasă, șapte fete și un singur băiat , 

dar foarte unită. Ne întânleam destul de des.Ocaziile le cream noi.

Când toate alimentele se  găseau doar la cartelă, fiecare reușea să 

organizeze câte o masă pentru toată familia. În Galați erau patru dintre 

surori  cu soții și copii lor. Dacă bucatele nu erau așa de soi, aveam 

amabilitate, bună dispoziție, muzică și dragoste,ne era deajuns.Gazdele 

eram cu rândul. Când este iubire, nu ai nevoie de mai mult.

     Sărbătorile de Crăciun, de Anul Nou , de St Paște ne găseau mereu 

împreună. Când natura ne primea în mijlocul ei îi primeam cu drag invitația.

Ne pregăteam mașinile, corturile, undițele, muzica, mâncarea la pachet și cu 

mic cu mare eram pregătiți de escapadă.

     Mergesm, fie la Pădurea Gârboavele, la Lacul Partidului, la plaja Cocuța,

la lacul Brateș și peste tot unde găseam loc să ne înstalăm.Printre cei din gașcă 

era și sora mea cu familia ei.

    La -focul de tabără-începeau poveștile, muzica ne invita la mișcare,

flăcările ,luminau nopțile, se creea o atmosferă de vis, ne încărcam 

bateriile pentru o bouă săptămână de muncă.

             va continua 

Mi-ai zis zilele trecute, așa, într-o discuție purtată-n doară, că-s prea atașat de lucruri. Iar eu ți-am răspuns, că de fapt, iubesc confortul dat de lucruri, nu lucrurile în sine: lucrurile se pot strica, se pot deteriora, dar pot fi oricând înlocuite. 

Apoi, între noi s-a reinstalat tăcerea, și-am simțit că niciunul dintre noi n-a făcut vreun compromis cu celălalt: tu, probabil, te-ai gândit că eu pe zi ce trece devin un "holder", un colecționar de obiecte, iar pe mine m-a înspăimântat perspectiva unui cămin în care găsești doar strictul necesar traiului, fără vreun alt plus, eventual lipsit și de culori... 

Deci două idei în contradictoriu: minimalism versus, - hai să nu-i zicem totuși maximalism -, poate să-i zicem doar ponderism, un areal colorat și dotat suficient cât să nu devină sufocant pentru niciuna dintre părțile conviețuitoare ale aceluiași spațiu... devenit strâmt uneori.

Minimalismul tău striga ordine și tăcere: pereți curați, fără nimic de prisos, totul strict necesar. Ponderismul meu șoptea povești din tabloul cu zborul celor doi cocori în amurg, din culorile aurii ale canafului legat de cheia secretair-ului, sau din reflexele jucăușe azvârlite pe podea de felinarul coreean...  și chiar din acele dispute, am regăsit amândoi echilibrul pe care niciunul dintre noi nu-l putea impune singur.

Acum ceva timp, ne-am dorit o schimbare de paradigmă în viețile noastre și am decis să ne întoarcem către natură, să schimbăm omniprezentul plastic cu lucruri cât mai apropiate de organic: sticlă, lemn, metal, pânză și să păstrăm doar ce nu putea fi preschimbat, convertit, în materiale organice, gen telefoane sau televizorul...

După discuții și negocieri interminabile, ne-am hotărât: noul nostru ambient trebuie să fie cat mai aproape de culorile naturale ale esențelor de lemn, astfel încât să contravină plăcut luciului rece al sticlei și al metalului, adică o estetică atent aleasă, care să relaxeze și să binedispună, așa după cum ziceai tu: "să-ți dea o stare de bine".

Prin urmare, ne-am angajat într-un șantier, punând ordine în viețile noastre, începând cu casa dar fără să ne dăm seama că totodată ne-am situat pe poziții opuse, defensive, fiecare încercând să-și impună cat mai mult propria amprentă pe noul nostru decor care trebuia să fie un mix al propriilor noastre gusturi, modelate în ani de preumblări aiurea prin lume...

Astfel, podeaua din camerele noastre s-a concretizat în culorile castanii ale mahonului în toate nuanțele lui jucăușe: de la reflexii roșcate până la maron închis dar nu întunecat. De acolo, am plecat la culoarea mobilei de nuc, și-am ajuns la nuanțele pereților, bej odihnitor în living și bleu calm pentru dormitor. 

Cărțile noastre și-au găsit odihna pe rafturi discret luminate, secretair-ul mult dorit și-a căpătat lampa Tiffany cu lumină galbenă de miere, iar la final, covorul bej pătat de buchețele de trandafiri roz, s-a întregit armonios cu o măsuță de cafea cu picioare curbate tot de culoarea mahonului. Am ales pentru a continua linia coloristică, draperii de mătase bej pentru living și bleu pentru dormitor. 

Apoi camera de baie a devenit zen, în gresia de culoarea lemnului proaspăt tăiat; nișa de deasupra căzii găzduiește un copăcel bonsai și un cap al lui Buddha meditând, iar zodiacele noastre au fost încastrate în gresie fiind luminate în relief de o aplică din alamă strălucitoare, ce aruncă ochiade către tabloul ce înfățișează o pădure de bambus verde...

Bucătăria ta, a ajuns foarte confortabilă cu mobilierul rustic, decorat cu o mare de flori vesele de floarea-soarelui - preferatele tale -, iar balconul, a ajuns în sfârșit un spațiu de relaxare dotat cu un set de mobilier de grădină în stil parizian, înconjurat din toate părțile de plante verzi ca într-o seră nu foarte mare, o oază de liniște completată de salcâmii și teii de-afară.

Până la urmă, din mințile și cu mâinile noastre am ridicat un cămin confortabil, călduros și relaxant, un spațiu care ne completează, un fel de extensie a propriilor noastre gusturi și trăiri. Căci ce altceva ne-am fi dorit, decât un locșor la care să tânjim să eșuăm? Un loc în care să ne aducem aminte că trebuie să ne facem și să ne trăim viețile cât mai confortabil cu putință? 

Privind în jur la toate acestea, am realizat că frumusețea lucrurilor stă tocmai în faptul că nu ține veșnic, iar noi, aici, în acest spațiu amenajat de către noi înșine după gustul nostru, trăim doar clipele care ne aparțin.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Overraskelserne i den nye lejlighed

Efter at have flyttet til den nye lejlighed, mere præcist taget alle sine ejendele med, begyndte Cecilia at opdage flere og flere unaturlige ting. For eksempel flyttede han møbler, og på et tidspunkt hørte han et knirken i væggen. Forvirret bankede Cecilia lidt på væggen med sin negl, gipsen kom af på et sekund og afslørede et smukt hul i væggen. Så vores hårdtarbejdende og dedikerede bygherrer dækker hullerne med klar tape, som de påfører kalk over. Det ville mildest talt være mærkeligt, vi skulle også sige, at det kun er arbejde udført af verdens øjne. I tilfælde af jordskælv eller noget, hvad gør vi så med vægge? De falder på lejerne, før de kan flygte fra lejligheden.

Så ville han tage kludene med på badeværelset, hvad kunne han ellers finde på badeværelset, en dobbelt Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i næsten perfekt stand. Der er ingen måde, det er spiseligt længere, men det ser fantastisk godt ud. Der er også emballage fra cordon bleu, æbletærte fra Hornbach, østrigsk skinke (den lækreste skinke for byggere), Martinel-pølser, det ser ud til at folk foretrækker tysk kvalitet i maden de spiser, det er bare en observation.

Men disse site ingeniører er lidt søvnige, fordi de glemte deres mekaniske blyanter, notesbøger, jeg ved ikke hvor mange kuglepenne rundt i huset. Det klæder Cecilia, det vil tjene hende rigtig godt at sætte karaktererne fire og to, for det er alt, hvad hendes hjerte tillader. Den, der formår at få en syv på sine prøver, kan virkelig noget engelsk. Men han tror ikke, det ville være svært, han mener, at indsatsen skal komme fra begge sider, ikke bare den ene giver, den anden modtager. Derudover mener hun, at det letter indlæringen meget godt, men hun er lidt usikker på denne evne, hun vil overbevise sig selv ved at læse børneprøverne. Det ser koldt ud, men indeni gemmer sig et varmt, følsomt, endda barnligt hjerte. Af for meget lyst til at være barn bliver hun ikke ked af det, hun griner endda, når hun ser bordet i stuen, det samme gamle bord fra bedsteforældrenes lejlighed. Hvor skriblet, tegnet med farveblyanter, farveblyanter, akvareller forblev hun fra dengang hendes søn var omkring 2-3 år gammel. Når han pakker ud, ser han sine malebøger fra tidligere år, han ser, hvor klodset, men alligevel yndigt, han farvede hver karakter, hvert hus, hver detalje i billederne, hvor godt han fik farvelagt undervejs. Han udelader heller ikke de kort med beskeder, som han modtog, da han var ældre, for omkring 5 år siden. Der var sætninger, som han skulle have afsluttet, såsom: "Hvis jeg havde en blomst, ville jeg give den til hende...", Hvis jeg skulle takke min mor, ville jeg gøre det, fordi..." korte tekster af taknemmelighed, en julegave fra en tante.

Smukke minder, men overraskelserne i lejligheden stopper ikke, fortsætter de. Parketgulvet knirker hver gang Cecilia træder på det. På lignende noder knirker dørene også, når du åbner dem. Skufferne falder ud af natbordet, det eneste natbord i deres soveværelse. Hvad kan vi sige om barnets værelse? Alle de kasser, de opbevarer deres legetøj i, er smækket oven på hinanden, og det er også ubeskriveligt koldt. I alle værelser er temperaturen gennemsnitlig, kun på sønnens værelse er det ulidelig koldt. Vinduet var termoruder, men det var ikke fikset godt, der mangler også et lag varmeisolering.

Cecilia advarede, hvad vil hun gøre med sin dreng, der alligevel bliver ved med at få bihulebetændelse og skal have med sin næse ret ofte, fordi han ligner hende? Han beordrede en badekåbe med hætte at have på hele tiden, inklusive at sove.

Loftslampen giver også et discolys, for det flimrer altid, det er lidt irriterende at skrive, læse eller klippe tånegle, men som rumlys er det godt, som det er, indtil videre. I fremtiden vil hun købe en lysekrone med et køligere lys, fordi hun har en kirsebæruniform og ikke kan lide, hvordan kirsebær ser ud i gult lys. Han kan på den anden side godt lide lilla, og hvis lyset er blåt, vil uniformen se lilla ud, hvilket han ville finde fascinerende, at det ville være en meget mere interessant, visuelt tiltalende uniform end den, han havde været vant til. lange år.

Når man opsummerer alt, hvad snærerne formåede at gøre indtil det øjeblik, hvor Cecilia flyttede ind i lejligheden, var der mange overraskelser, og mudder på gulvet i alle rum, madrester, glemte genstande, men det er en beboelig lejlighed, den er varm nok, i nogle rum virker tv'et, køleskabet, internettet, og vi håber de fortsætter med at virke, det er ikke slut, da vinden blæser i november, alt går i stykker, og de lejere der får det i stykker er skyld pga. ledningerne er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en masse tekniske detaljer, der får os til at krybe, ikke giver mening, komplicerer vores liv, og det ville være vigtigt at have adgang til alt, så længe de betaler pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skulle barnet få dårlige karakterer, fordi det først blev færdig med sin studentereksamen før klokken to om morgenen, hvorfor skulle det have fordærvet mad i køleskabet, fordi strømmen ikke er konstant, maden i køleskabet er taget og stinker, barn spiser det og så har brug for det for fritagelser fra skolen eller fra meditationer, som han ikke kan præsentere sig selv i den tilstand, han er i? Hvorfor skulle han tage de timer op? Gik de glip af det med vilje? Gjorde han med vilje ikke, hvad andre forventede, at han skulle gøre, eller havde han ingen mulighed? Ja, fortæl os hellere, hvem der søger at dømme andre, der ikke har. Nu om dage, ikke at have lige ikke at kunne.

Det er få, der rigtig kan forstå, sidde og analysere situationer. De, der ikke har, skal have samme chance for alt som de, der har. Dette bør ikke blive en hindring. Hvis han vil give adgang til biologi, og hans internet mislykkes, hvordan kan han så konsultere specialiserede afhandlinger? Forældre skal varetage barnets behov for viden og opfyldelse. Forældre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med, hvem der vidste så godt, hvordan man satte alting op i første omgang. Cecilia, hvis du bekymrer dig om dit barns fremtid, så fratag ham nogle undskyldninger (som undskylder, anklager sig selv), forklaringer "for simple måske" ikke fordøjet af nogen, som han ender med at give år og år senere. Gør ham en tjeneste og flyt ham til en by med flere muligheder, lad ham ikke hænge fast i situationer, han ender med at fortryde på et tidspunkt.

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Nysningsmästerskap

Mina damer och herrar, idag är vi arrangörer av ett spektakulärt evenemang, vi träffade alla i Ulaanbaatar, den vackraste staden i Mongoliet, som har beslutat att arrangera ett mästerskap lite utöver det vanliga i år, det handlar om den internationella nysningen mästerskap. Konkurrenter från hela världen samlades för att visa att de kan, att de har talang och vet hur man använder den. Utan vidare, låt oss komma igång!

Tävlande #1 förbereder sig för att nysa, andas in, andas ut, andas ut, andas ut och nyser! Mamulica... ja vilken nysning hördes det halvvägs genom stadion. bravo!

Tävlande nummer 2 tog en nys av peppar från den guldklädda saltkaren, tårarna rann nerför näsan, jag har en känsla av att det kommer att bli något extremt melodiöst. Och nysa...! Han nysade så hårt, man kunde inte ens höra det... även katter nyser hårdare... behöver fortfarande öva...

Tävlande nummer 3 är också en professionell dykare, och vet hur länge han ska hålla andan för att nysa perfekt. Vi förbereder oss för att lyssna på honom. Det utspelar sig. Och det här är en lysande nysning. Mycket bra! Det hördes även på de närliggande slätterna i Mongoliet...

Tävlande #4 hävdar att han har nysningar i blodet. Som liten nysade han från ambrosia och fruktträd, och med tiden blev han en expert. Nu nyser han också. Vilken nysning den här gången också...det upptäcktes av en satellit som tillhandahåller internet på planeten jorden.

Vi gör redan framsteg!

Tävling nummer 5 har specialiserade studier på sådant. Hon övade också på egen hand genom att nysa på bröllop, utomhusfester, födelsedagar, nyår med vänner och så vidare... Börjar, förbereder, nyser...perfekt 10! Den här gången togs den emot av en satellit från månen. Morgan Freemans astrofysiska berättelse med syremolekyler som förhindrar utbredningen av ljud i universum är inte riktigt vettigt när det gäller denna tävling.

Följande konkurrenter lyckades imponera ännu mer på oss med intensiteten i de ljud som producerades. Det fanns människor som nysade så högt att ljudet också togs emot av Venus och Merkurius satelliter. Proffs kunde bara glädja oss en gång i livet med resultatet av deras hårda arbete.

Av 1000 deltagare som lyssnade på och utvärderade var det bara en som vann topppriset, nämligen både ett sjöhus på Maldiverna och en toppmodern epilator. Vinnaren är norsk till sitt ursprung och en inspirationskälla för alla som planerar att delta och träna inför ett mästerskap! Grattis!

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

O começo importa

O começo, tão difícil quanto emocionante. Você carrega em seu coração uma ampla gama de experiências, emoções, humores, sensações. Muitos deles talvez sejam expressos e expressos de maneira muito desajeitada, é assim que é agora. É um período de formação de habilidades, de buscas, de descobertas, de revelações, de aprendizado com erros e fracassos, momentos em que você testa mais, não tem convicção de que quer continuar o que começou. Outras vezes sabemos que se inicia uma nova etapa da vida, que procuramos tanto para nós como para quem nos rodeia.

Seja como for, o começo conta, imagine um bom atleta, que teria participado de várias competições e não sei o quê, ainda chegaria lá se não tivesse apoio, se não tivesse o sorte em encontrar o treinador de acordo com seu estilo de aprendizagem e suas necessidades? Não, absolutamente não.

Da mesma forma, talvez imaginemos uma marca, ela teria feito sucesso, tanta gente teria comprado ali se não tivesse suporte, publicidade, promoções em não sei quantos canais de redes sociais? Não, claro que não, o mundo nem saberia que essa marca existia.

O começo significa o desapego do que era antes. Pode ser planejado ou não com antecedência, depende do que queremos começar. Se, por exemplo, quisermos matricular-nos em aulas de balé, sim, podemos planejar o início, mesmo assim não é realmente planejável, se a instrutora não retornar da licença maternidade na data marcada. Se estivermos em licença maternidade o parto não pode ser agendado, não podemos escolher o mês que vamos dar à luz e muito menos o dia, a hora. Isso acontece momentaneamente. Então nós e a criança temos um começo, um novo caminho que percorreremos juntos. Importa como queremos que a criança comece sua vida. Como pais, podemos escolher o que queremos que o filho tenha. Só expressamos nosso amor enviando-lhe dinheiro e pacotes de não sei que brinquedo do país em que trabalhamos, mas enquanto isso um estranho está cuidando do nosso filho? Não nos surpreendamos mais tarde que haja barreiras, restrições entre nós e a criança. A falta de proximidade com a criança e de comunicação com ela impacta no seu desenvolvimento, pois ela nunca teria se sentido desejada por eles. Ele se lembrará apenas de seus pais biológicos, mas não os reconhecerá como pais no verdadeiro sentido da palavra.

No pólo oposto estão os pais que optam por permanecer no país. O amanhã dá origem às incertezas, esse estresse gerado pelas incertezas, que nos imaginamos, transborda para a criança, se não soubermos nos controlar e deixar que ela faça o que quiser. Aí os pais ficam irascíveis, falam bobagens, na verdade bobagens, para a criança, do nada. Prestamos muita atenção à criança na primeira parte da infância, porque a mente dela é como uma esponja. Absorva tudo, cada palavra, gesto, tom de voz. Involuntariamente, ele se apropriará desse começo. Ele assumirá o controle de humores, pensamentos, impressões, atitudes. Seria uma pena se isso acontecesse. Ele deve crescer lindamente sob todos os pontos de vista, porque seus pais o teriam levado pelas melhores escolas, pelos melhores colégios, pela tão sonhada faculdade e não sei onde, seria em vão que ele chegaria à altura de 1,90, bem desenvolvido, atlético e não sei como, se por dentro encontramos uma mistura de traumas, guardados em nós mesmos, não percebidos no tempo, não expressos, não curados. Por fora pareceria bom, mas por dentro ver-se-ia que nenhuma alma foi colocada no seu crescimento, porque definitivamente lhe faltaria o que seria mais valioso, a compaixão e a humanidade. Que família ele encontrará por sua vez? Que gerações resultarão dessa família e assim por diante.

Ela precisa do calor da alma, assim como a árvore, quando a plantamos, além de regá-la, fazemos com que ela cresça reta e grossa, ela também precisa do calor do sol para se desenvolver bem em todos os sentidos.

Às vezes, o início pode significar praticar um esporte, andar de bicicleta, aprender a preparar novas receitas e assim por diante. Porém, tenha cuidado, se você optar por aprender algo que não pode ser aprendido apenas assistindo a vídeos no YouTube e pronto, você precisa de instrutores ou professores para esse trabalho, procure procurar uma pessoa que tenha pelo menos a disposição mínima de querer. entenda seu desejo de aprender essa habilidade, sua motivação intrínseca para se tornar mais independente desse ponto de vista, seus medos, para apoiá-lo onde você não consegue, para superar esse obstáculo juntos. Caso contrário, você também vai sofrer, também vai ficar cheio de frustrações, de nervosismo por ter pago aquele curso e o instrutor não ter tempo para você, ele sempre tem outros, ele sempre prioriza eles contra você, com tudo isso você também pagou a mesma quantia de dinheiro que os favorecidos.

Assim como nas aulas escolares, existe a teoria das inteligências múltiplas segundo a qual existem 9 tipos de inteligência. Não sei por que alguns professores ainda pensam que seus alunos devem ser bons nas matérias. Se ele decidir humilhá-lo publicamente na frente da turma pelo pouco que sabe de matemática, então seria justo para ele, depois daquela aula, financiá-lo, dar-lhe dinheiro para ir às sessões de terapia, para se curar do seu medo. de fracasso, ansiedade que leva a hemorragias nasais, náuseas, tonturas, perturbações do sono e do ritmo cardíaco. Se ele não é bom em matemática, não tem problema, talvez ele seja mais expressivo, melhor em pintura, percussão, línguas, esportes, outras matérias. Não seria de forma alguma justo rotulá-lo de que ele não pode fazer nada, que ele não saberia e não entenderia de qualquer maneira, que nada pode ser feito por ele e com ele, que nada terá valor na vida e todos os tipos de cenários como este. Cada homem é único, possui qualidades próprias que devem ser praticadas, trabalhadas, aprimoradas. Isso é o que deveriam fazer os pais e professores que têm esse pensamento ultrapassado de que se ele não consegue aprender matemática, então não pode fazer nada. Por curiosidade, os formandos da faculdade de matemática ficam satisfeitos ao concluí-la, quantos acabam realmente ensinando matemática quando o caminho para se tornarem o que queriam está repleto de obstáculos a cada passo, e até mesmo os méritos e o conhecimento não importam mais? Quando de uma lista de 10 critérios ele não atendia a apenas um, caso contrário ele tinha todos e nunca foi aceito? Que sentido faz forçá-los a seguir um caminho que mesmo aqueles que amam a matemática não seguiriam? Deixemos que as crianças, os alunos, os alunos de todos os tipos escolham o seu próprio caminho, por mais ou pouco que lhes seja conveniente! Não se coloque no lugar dos outros pensando que os conhece melhor, que intui o que eles querem, o que aspiram. Erros cometidos por você mesmo são muito mais fáceis de corrigir do que aqueles cometidos porque outros o aconselharam a cometer um erro.

Depende do caso, se for uma criança mais dócil aceitará a situação e tentará lidar com ela, embora fique deprimido, sem paz consigo mesmo, cheio de raiva e acumulando frustrações ocultas. Mas se falamos de uma natureza que não obedece, que quer ser independente nas suas próprias decisões e preferências, corremos o risco de atingir uma taxa crescente de abandono escolar. Ele consideraria por que ir para aquela aula de mate-info, quando de qualquer forma ele não é encontrado em nada do que é discutido lá, nada se aplica a ele e não lhe convém. É por isso que é recomendável que os pais compreendam os seus filhos e os apoiem em todas as fases importantes da vida.

Mesmo tendo focado nos aspectos menos agradáveis, eles fazem parte da realidade de todo começo, afinal o começo é o mais complicado. Ao longo do caminho, as coisas ficam mais simples, mais fluidas, e tudo se torna uma experiência muito mais digna de ser vivida, vivenciada e sentida. É claro que as pessoas encontradas em todas as fases da vida de qualquer jovem têm os seus méritos.

Então vamos agradecer aos nossos pais que nos apoiaram o máximo que puderam, até certa idade nos deram oportunidades, roupas, acessórios, gadgets e tudo mais, nos alimentaram, tanto com comida quanto com sentimentos positivos, que nos deram um comprimido, que faziam curativos em nossas feridas após cada queda, que aliviavam nossa depressão quando achávamos que era inútil, que tinham paciência para nos estudar, nos analisar e nos dizer o que nos convinha melhor na maioria das situações, que caminhavam nos passaram pelos parques, pelas galerias de arte, gelaterias e confeitarias, que cultivaram alguns gostos pela música e pelas artes plásticas, que nos deram as primeiras instruções, o primeiro manual de instruções da vida.

Agradecemos também aos educadores, professores e professoras, porque também passaram boa parte do tempo connosco, e podem ter vivido o que vivemos, as emoções dos exames não foram só nossas, foram também deles. Agradecemos cada bom pensamento, cada vez que nos deixaram sair da aula se não nos sentíamos bem, quando nos corrigiram, quando nos obrigaram a não sei que competição, quando nos explicaram, quando soletrámos, lemos com eles, quando nos ensinaram coisas novas, quando mudaram destinos, quando trouxeram sentido às nossas vidas, quando nos ajudaram a gerir melhor o nosso tempo, a deixarmos de ser tão dispersos como éramos.

Obrigado do fundo do coração a todos que nos ajudaram a evoluir, a passar por mudanças benéficas, nos colocaram sob sua proteção.

luna visătoare

plimbă dorul

pe undele lacului

scuturându-și aripile

un cormoran

aleargă s-o prindă