1  

Confesiunile unei umbre

Priveam atent fumul de țigară,

Cum se ridică și făcea să pară

O mică pană subțire,

Ca și cum ar zbura în unduirea vântului.

 

Priveam,

Atât puteam.

Simțeam,

Mă destrămam

Gram cu gram.

Eu nu mai eram,

Nu existam,

Mă dispersam,

Dar nu muream,

Doar nu mai eram.

 

Cerul nopții întunecate

Mă întrebam,

În timp ce fumam,

Ce ascunde?

Ce șoptește?

Ce-i promite el

Lunii măiestre?

Stele, martorii tăcuți

Ai iubirii,

Tac. Ele tac,

La fel cum și eu fac.

 

De ce cerul  e atât de mare?

De ce luna e așa visătoare?

De ce ai visa la ceva infinit,

Când tu ești atât de infimă,

Atât de cunoscută,

Atât de tăcută,

De mută,

De nedisparută,

Mistică, frumoasă,

Atât de tacticoasă?

În fiecare noapte ai o altă față,

Dar pentru el, oricum ai fi,

Of, luna, tu ești cea aleasă!

Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: DIVIANA DIVINA poezii.online Confesiunile unei umbre

Data postării: 21 iulie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 594

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

TIMP EFEMER

Secundele se topesc ca lumânările

în camera unde umbrele

dansează cu tăcerea.

Fiecare clipă care se stinge

Poartă cu sine universul nevăzut

a ceea ce a fost

și a ceea ce nu va mai fi.

 

Frunza care cade

Devine semn al fragilității,

memento al efemerității

care guvernează existența,

obligând timpul care trece

și ne definește destinul.

 

Orașul respiră sub ploaia rece,

străzile - vene ale unei lumi tranzitorii,

iar ferestrele privesc static

ca ochii ce surprind

ritmul invizibil al devenirii,

râsul se pierde în astfalt

vocile dispar în aerul dens al uitării.

 

Există, totuși, o frumusețe tacită

în această trecere inevitabilă.

Efemeritatea nu este doar pierdere:

ea conturează valoarea prezentului,

dă substanță fiecărei experiențe

și lumină fiecărui gest ce pare pierdut.

 

Timpul nu este doar măsură,

ci structură ontologică,

un flux ce definește limitele ființei.

În această trecere,

efemeritatea devine poartă

către o formă de eternitate

nu prin durată

ci prin intensitatea conștiinței

care recunoaște fiecare clipă ca esențială.

Mai mult...

Speranță

Strig, dar tot ce aud e doar un ecou.  

Speranța mă îndeamnă să încerc tot ce-i nou,  

Dar plânsul e mai aspru și mai concret.  

Nu, nu sunt de lemn.

 

Lumina îmi străpunge hazliul chip.  

Credeai că fără tine, n-o să fiu nimic?  

Am vise mărețe despre tot ce e nou,  

Tăcerea-i puterea crescută în om.

 

Eu țip, dar noaptea îmi străpunge și ea paradisul.  

Vreau din nou să prind răsăritul...  

În inimă, dorul de tot e mai rău,  

Dar cântecul mamei îmi cântă din nou.

 

Mai țip încă o dată, se sparge și timpul.  

Prind răsăritul și dorul e triplu.  

Mămico, de mă vezi, sunt aici,  

Pierdută-ntre speranțe și timp.

Mai mult...

Venirea mea,a demonului

Vreau să-mi spintec stomacul
Să-mi storc durerea repulsivă.
Doar sângele rece îmi alină
O parte din vină.

Se spune că copilul își alege pântecul,
O binecuvântare așteptată cu nerăbdare,
Dar eu am venit ca un blestem infect,
Știind doar să nenorocesc.

Am spart inimi pure de sticlă,
Cioburi vișinii, opace,
În tot organismul împrăștiate.
Lumina nu va mai pătrunde,
Nu mai trebuie a mă ascunde!

V-am plămădit din același aluat
Plin de mucegai, luteric.
Acum putem conviețui în întuneric

Mai mult...

✨ Viață nouă

Un somn, un vis
Devine viaţa nouă,
Înaintări, descoperiri
Nespuse
Zac împrejur
neatinse, tăcute,
Totul e un vis .
Trezire când vii
Te aştept întins,
nemăsurat .
Orizonturi dispar, apar
Se simplifică lucrurile,
Apar sori de primăvară ;
Corul amintirilor
Îşi măsoară cântul, vocile, încadrându-se în
Tabloul vieţii noi
Pline de culoare, tăcere
Ceaţă caldă şi
Vis .

Mai mult...

DOAR, NIȘTE CUVINRE…

Stau  în cercul strâmt al vieții , clepsidra o simt străjer nedorit și     gândurile-n mine tac, iar  cuvintele -mi sunt fără sens , fără rimă, fără tact…

 Pot fi înalt, pot fi și scund

 Depinde de cine, când și cum

  Sunt săbuit  …

Pot fi iubit ,pot fi hulit

Pentru mine vital este

Să culeg   dintre ciulini

Chiar cu mâini sângerând

Cuvinte jurământ în al meu crez

Și-n teaca tăcerii să le păstrez….

Vreau vorbe, vorbe fără lacăte

Fără strigăte și fără șoapte

Șoaptele , pot fi misterul vieții

Pe   rugul nestins al demnității…

 Când ceru-i înnourat și viața-i  într-un cerc strâmt, printre priviri încețoșate sufăr pe viu cuvinte venin,  venite din altă parte…

Cuvinte  ce vor  să mă cioplească

Deși toți suntem sub același cer

Pe-același tărâm numit ,,VIAȚĂ,,…

…………..

Încarcerați ca într-o cușcă la circ

 Ne privim din când în când

Bucuroși, credem că trăim

Dar, zilnic între noi ne săbuim

În timp ce timpul, clipă cu clipă

Rupe din noi fiecare aripă

Zdrobindu-ne  dorul de zbor,

Ne transformă sfidător

Într-un sărman ICAR prăbușit…

Chiar și atunci, și-atunci  

Ne soarbe setea de-a trăi

Iar pe tărâm de ură invadat

Fire de nisip  cad sacadat

 Rostogolindu-se într-un alt cerc…

Într-o altă clepsidră fortuită 

Ce-i doar o sticlă gâtuită…                       
Pe un tărâm încețoșat, fără aripi, fără glas ,  nimeni viitorul  nu-l poate ști  și nisipul timpului se rostogolește  …

Mai mult...

Egoiștii cefalopodelor

Ești un egoist aparte —

Vine soarele primitiv, egoist:

Surd, surd, ca egiptenii moaștelor —

Ce închină în fața morții:

Indiferent dacă sunt vii.

 

Ipocriții în lume —

Ca mortul fără cruce:

Un nimeni și-un egoist.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Paisios Theodoropulos
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.