Confesiunile unei umbre

Sunt aici, înnot pământul...

Doamne, care-i adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există existența 

De ce sunt aici, acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, prețuitule 

Why me, negăsitule 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

"Oare cum exist ca totul 

Oare care mi-este scopul 

Să recreez la nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

Să trăiesc tot ce există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

Cum de pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

Tot ce știu e tot ce vezi 

Fac posibil tot ce crezi 

Eu îi dau vieții viață 

Iar eu sunt a lumii speranță 

Sunt moartea-n jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei creări

Sunt infinit în infinite căi 

Sunt sosiri care sunt plecări 

Sunt cel ce dă sensurile 

Sunt să fiu vremurile 

E totul doar ca să fie 

Fără o direcție" 

Mereu doar eu cu mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

Cum să fac să-mi amintesc 

Adevărul sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să trăiesc 

De ce mi-e greu să te văd 

Vreau numai să te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

Simt că suntem aproape 

Și știu că simți de departe 

"Încât sigur suntem uniți 

Domnul și ai săi iubiți..." 

Nașterea este trezirea din visul oniric sau climaxul delirului?

Zeci de dimensiuni magnetice se ciocnesc

Comprimându-mi gândurile,strangulându-mi mintea

Destrămând lumea-mi lăuntrică,creând un amalgam de NEBUNESC

Mă întreb la fiecare etapă a degradării dacă există un Tată Ceresc

Și Dumnezeul desăvârșit a devenit lumesc?

Clipesc,mă ciupesc,dar nu pot să ies

Din acest lanț desprins,din raiul infernal

Speranța cu,,pene” e prezentă ,însa închisă în cușca intrinsecă

Am cheia,am puterea,dar nu m-a învățat nimeni cum să le folosesc

Îndurerată, în libertate sau captivitate?

Disperată cer frânghii de care mă pot agăța

Le-am primit,dar nu știu cum mă pot înfășura

Îmi învelesc durerea pentru a mă elibera

…Sfârșesc prin a mă sugruma

Gânduri vin fără oprire,

Dă în mine nostalgia

Acum esti o amintire,

Care naște poezia.

Fugi şi umbli alandala,

Nu mai ești cine erai,

Acum vine iar zicala

,Fă rai din ce ai."

Pentru lecţii învăţate,

Pretul a fost nesimtit,

Lovituri nenumărate,

Care nu s-au mai oprit.

Nimeni nu imi stie viața,

Câte zile negre-am strâns

Cum mi-s ochii dimineata,

Sau aseară cât am plâns.

Cât m-a consumat iubirea,

De m-a transformat îin piatră,

Noroc că e oarbă lumea

Și mă vede... minunată.

Din ramul greu al cunoașterii nespuse,

Cade-un destin rotund și efemer,

Purtând în el răspunsurile-apuse

Și puntea dintre pulbere și cer.

Mușcăm din timp cu poftă și păcat,

Căutând adevărul sub o coajă fină,

Iar mărul, în pământ din nou căzut,

Ne-nvăță cum din moarte crești lumină.

Ce răbdător cu viața-i   Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra  noastră va fi o gravură
Iar iubirea  rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.

Ce răbdător cu viața-i   Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.

Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută  ne-i  umbra, ea  nu ne  vorbește
Dar  judecă  jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i  doar Universul.

Nu sunt doar numele purtat în treacăt,

Nici umbra ce se pierde pe asfalt,

Sunt un răspuns zăvorât cu un lacăt,

Un gând ce caută un alt tărâm înalt.

Privesc în sticlă și nu văd un chip,

Ci doar o mască prinsă într-un rol,

Un turn zidit pe cioburi și pe nisip,

Ce se dărâmă într-un spațiu gol.

Sunt cel ce tace când ar vrea să strige,

Sau cel ce râde când e frânt în doi?

Un foc ce arde fără să se stingă,

Sau un străin ce trece printre noi?

O luptă dură între oră și gând,

Un pas făcut pe margine de stâncă,

Sunt cel ce caută un rost pe pământ,

Purtând o taină ce rămâne adâncă.

Desfac din mine straturi de tăcere,

Să caut urma primului semnal,

Nu e un nume, nu este durere,

Ci doar un spasm din pulsul inițial.

Sunt o întrebare fără răspuns,

Pășind peste al timpului hotar,

Un adevăr sub noapte bine ascuns,

Un căutător ce nu luptă-n zadar.