Trenul din gara ta

Mi-e dor sa îţi scriu "bună dimineata"

Să îmi spui "Hopa! S-a trezit dulceata!"

Sa îmi trimiţi meme-uri haioase

lar eu sa îți trimit poze frumoase.

Azi îţi spun "bună dimineața "

Deși s-a destrămat inca un vis

Iți mai zaresc chipul prin ceata

Ce-n zori orașul I-a cuprins..

Dar mi-as dori sa-ti spun ceva

Asear-am ațipit pe canapeaua ta

Ma mangaiai, cu mana-n par mi te jucai

Cu-mbratisari calde ma înveleai.

Si-o oră-n plus eu le-am avut

Însă ceasul negreșit mi-a trecut

lar visul dulce în zori a pierit.

Și-mi vine parcă să te-astept

Sa pun în joc o ultima speranță

Ca intr-o zi îti va fi dor

Sa-ti scriu.."Babe, bună dimineata!"

Azi… cel mai mare lux e fericirea,

Dar vai… ce sărăcie-n noi

Căci când ne-ajunge-n suflet împlinirea,

Uităm să mai iubim, să mai fim noi

Iubirea nu-i rubin sau diamant mai rar,

Nici aur greu, sa-l cumperi, sa-l păstrezi,

Dar n-am văzut cămin mai plin de har

Ca cel unde în dragoste trăiești.

Avem de toate, dar în tăcere stăm,

La mese reci, cu chipuri de granit,

Căci pomul vieții nu dă rod curat

De nu-l uzi zilnic cu dor nemărginit.

Înmoi pesmet în ceai, simplu festin,

Și mierea dulce-mă îmbogățește,

Căci sunt bogat în felul meu divin,

Împărțind totul cu omul ce iubește.

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

 FLOARE DE GHEATA , IN VARF DE MUNTE 

CAND VINE FRIGUL , INCEPE SA UITE.

ISI INGHEATA TRUPUL , MIRESMELE-I PALESC ,

RAMANE DEZGOLITA , INTR-UN SUSPIN GROTESC.

REZISTA DOAR CU GANDUL LA ACEA CALDURA , 

UITA C-O DOARE TRUPUL , DOAR SA NU SIMTA URA.

INCEPE SA IUBEASCA VANTUL , CE-I LASA CICATRICI , 

ZAMBESTE CU DURERE-N SUFLET , EA VA PLECA DE AICI!

Îmi pare rău că a trebuit să minți
De frică pentru că n-o să înțeleg
Acum, am înțeles cu-adevărat ce simți
Și că tot ce ai vrut a fost ca să nu plec
Să știi că te voi aștepta oricât,
Îmi pare rău de teama ce ți-am provocat
Și pentru toate serile în care-ai plâns
Îmi pare rău cum am reacționat
Și bine pentru serile în care-am râs
Și chit că nu vorbim, n-o să te las să cazi
Nu m-ai pierdut, n-o să mă pierzi
Indiferent de câte zile trec pe ceas
Nu-ți fie frică, o să mă revezi
N-o să te dau uitării și n-o să te las
Vreau să fii bine, așa cum vreau mereu
Îmi pare rău că ți-am cerut prea mult,
N-o să te fac să suferi, tu știi cine sunt eu
Îmi pare rău că uneori am fost prea dur
Și ai mințit doar fiindcă mă iubești
Îmi pare rău că pur și simplu n-am văzut
Eu sunt cu tine cât timp și tu ești
Și nu te voi lăsa vreodată în trecut
Știi că singura teamă e să te pierd
Aș vrea să te învăț să nu mai minți
De frică pentru că n-o să-nțeleg
Să nu îți fie teamă de ce simți
Tu ai crezut că voi pleca, dar n-o să plec
Trebuia să fii sinceră de la-nceput
E-n regulă, o să-nțeleg și-o să te-aștept
Știu că uneori sunt impulsiv și explodez
Dar nu era nevoie să faci ce-ai făcut
Să nu fi tristă, să știi că te iubesc
Și dacă-nțelege cineva mai bine, ăla sunt

Nu uita să-mi scrii din când,

Chiar și-n șoapte, chiar și-n gând,

Căci sub cerul fără vină,

Dorul tace-n lună plină.

Dacă stelele s-aprind,

Eu prin rânduri te cuprind,

Și de noroc ne va fi scris,

Ne-om regăsi în vis nescris.

Printre slove rătăcite,

Lasă-mi visele-mpărțite,

Spune-mi tot ce nu se spune,

Spune dorului pe  nume.

Căci de stai departe, știi,

Mă hrănesc doar din hârtii,

Din cuvinte, din povești,

Din ce-ai fost și încă ești.

Sunt condamnat pe veci la a te știe,

Şi-a nu te-atinge însă niciodată,

Și cred c-aceasta-i tragica urgie,

Ce-o poate suferi un om vreodată.

Sunt zilnic nevoit să te privesc,

Dar mângâierea nu te poate atinge,

Îți scriu pe ceruri…Te iubesc !

Sperând că peste tine îl va ninge.

Mă smulg din matcă ca un râu,

Ca apa înspre tine să se-ntoarcă,

Și te-aș lua cu mine în desfrâu,

Dar încă nu ți-am construit o arcă.

Sunt condamnat pe veci la neuitare,

Și de-ai putea să-mi intri-n minte,

Te-ai prăbuși subit de pe picioare,

Și m-ai iubi necontenit fără cuvinte.

Sunt condamnat mereu la a te plânge,

Deși ești numai la un braț distanță,

Aproape că îmi curgi prin sânge,

Dar sunt timid și nu am cutezanță.

O să rămână după mine,

Când voi pleca la cer râzând,

O casă bătrânească în ruine,

Și-un sac de oase în pământ,

O poză ștearsă și cu sticla spartă,

Cu rama de vechime roasă,

Un nume părăsit pe poartă,

Și-un număr infinit pe casă.

Va mai rămâne poate o-ntâmplare,

Păstrată lângă gard de-al meu vecin,

Un nuc bătrân și-un liliac în floare,

Sub care-am săvârșit un trist destin.

Păcate și mustrări vor fi duium,

Că nu m-am potrivit cu firea lumii,

Ci am băut otrăvuri și parfum,

Și chiar mi-am insultat străbunii.

Să schimb ceva deja e prea târziu,

În cărți, coșciug îmi voi sculpta,

Și-n testament cu lacrimi am să scriu,

Că las uitării toată poezia mea.

Cu răni deschise calc pe spini de gheață,

Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,

Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,

Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.

Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,

Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,

Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,

În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.

Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,

Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,

Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,

Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.

Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,

Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,

Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,

Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.

Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,

Privesc prin univers cum cade steaua ta,

Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,

Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.

Adio, fulg de nea,

Surâsul iernii trece,

Tu plângi pe mâna mea,

Iar lacrima ți-e rece.

Și s-a pornit să ningă,

De aseară-n disperare,

Iar fulgii să se stingă,

Pe pielea ta cea moale.

Hai vino tu mireasă,

Cu voalul de zăpadă,

Și scoate-mă din casă,

Ca să dansăm pe stradă,

Apoi din vreme-n vreme,

În lume dă alarma,

Hai vino, nu te teme,

Și mușcă-mă cu iarna,

Să-mi curgă de sub gene,

Zăpada în troiene.

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Plouă mărunt iar pasul mi-e strâmb,

Și lasă-n noroi o urmă de plumb,

Frigul mă mușcă de lacrima udă,

Iar luna pustie o simt ca pe-o rudă.

Luminile tremură-n sticla murdară,

Pe ziduri bătrâne scârțâie-o scară,

Dar nimeni nu urcă, doar umbre pustii,

Și spaima se-ntinde pe străzi cenușii.

În mine se frânge o clipă din neant,

Iar morții îi sunt doar o seară amant,

Pe cer e doar plumb și-un nor răstignit,

Ce picură sânge într-un ritm obosit.

Se-aud pași străini pe trepte de vată,

În ziduri uscate suspină o piatră,

Dar nimeni nu vine, doar vântul adie,

Și foșnetul frunzei îmi pare-o stafie.

Mi-e frig până-n os, mi-e plumb în artere,

Pământul e ud și în jur simt durere,

Iar strada se pierde în ceața de humă,

Și nu mai e nimeni, nimic nu mai sună.

Se lasă tăcerea și cerul se cerne,

Iar stelele-mi par infinite lanterne,

Pasul mi-e greu, și pe ultima treaptă,

Cu-n surâs plumburiu, Bacovia m-așteaptă.