Trecutul cu pauză

Parfumul dulceag al florii de prun,
În săculeț de mătase aș vrea să-l adun,
Din trecute și negre, cumplite genuni,
Sakura renaște din albastre furtuni...

Alei preumblate de magnoliile-n floare,
Și-au rătăcit în eter, micuțele corăbioare,
Sub cerul ce-adastă lumea asta nebună,
Sakura ne-așteaptă sub clarul de lună...

Ecoul de clopot coboară din vechiul turn,
Cocoru-și dansează perechea nocturn,
Risipind în mătase ceața subțire,
Sakura vestește a lumii sfințire...

AUD  IAR ȘOAPTE, VIN DE DEPARTE,

VIN  PARCĂ  DIN  NOAPTE,PE  FRUNZA  ÎN  DUNGĂ,

VÂNTUL  LE-ALUNGĂ,LE  MÂNĂ  ÎN  ZARE,

SPRE  SOARE  RĂSARE.

VIN  IAR  ȘOAPTE  DE  PRETUTINDENI ,SE  CER  CHEMATE

SE  CER  CHEMATE,VEȘNICE  ȘOAPTE...

LE  SIMT  LÂNGĂ  MINE  ,SUB BRAZDĂ-N  GRĂDINĂ

UNDE  SUNT  MOȘII  ȘI  STRĂMOȘII ACESTORI  MELEAGURI.

NE CHEAMĂ  LA  FAPTE , NE-NVAȚĂ  DE  BINE:

CLĂDIȚI  VIITOR  PESTE  RUINE,

NE  SPUN ,STAȚI  DE  STRAJĂ LA PORȚI  DE  CETATE,

AVEȚI  O VATRĂ  ȘI -O   CASĂ  , E ÎN  PUTEREA  VOASTRĂ

SĂ  FIE  FRUMOASĂ.  ALĂTURI , UMĂR  LA  UMĂR,

CÂND  VREMEA O CERE  ȘI  LA  BUCURIE  ȘI  LA  DURERE.

SĂ  FLUTURE  STINDARDUL ÎN  VÂNT  ;

ROMÂNIE, VATRĂ  STRĂBUNĂ  ,

TREI  FRUMUSEȚI  LEGATE  ÎN  CUNUNĂ!

E iarnă...e întuneric și e rece

Mă străpunge un aer de plumb și de gheață,

Timpu-i greoi și pare că nu mai trece 

Și simt cum dorul de tine ușor mă agăță.

N-aș vrea să-ți scriu că mă usuc de dor

Sau că de-un an nu mi te pot uita

Căci din iubire nu cred că am să mor,

Și dacă da...într-un final, e moartea mea. 

Nu vreau să mă mai știi, să îți hrănești ego-ul

Cu faptul că mi-ai fost drag cât lumea toată 

Ce port în suflet ...cândva îi vei simți ecoul

Și-atunci vei înțelege că...nu meritam așa tratată.

Un an întreg am rătăcit prin viața mea

Să te-nțeleg am vrut... și pare c-am greșit 

Și ți-am lăsat tăcerea , să-mi măture ființa

De m-am pierdut și nici că m-am găsit...

Și după tot, sunt vie dar fără de viață 

Prea multă durere mi-ai lăsat de trăit 

Mi-ai legat fericirea cu cea mai scurtă ață 

Apoi ai rupt-o, ai plecat si-napoi n-ai privit.

E atât de rece că și luna a înghețat 

Sunt singură înconjurată doar de gânduri

Îmi desfac o sticlă de vin...unul spumant

Că te-am avut și azi, doar că, printre rânduri...

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

Iar marea care-ți place ție

Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,

Iar tu să mă săruți fără oprire,

Cum ne-am promis la început de drum!

Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,

Ți le trimit mereu să le săruți și tu,

E vorba despre a noastră poveste de iubire,

Cu mine și noi doi și-o melodie,

Ce spune magic taina ei...

Să fie însăși fericirea cea promisă,

De undeva Din Cer chiar de la Zei?!

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-am iubit, copilă, cândva în trecut,

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.

Te-am iubit cu patos, patos de nebun,

Și-am șoptit în mine ce voiam să-ți spun.

Am păstrat în suflet zâmbet și suspin,

Și-am cărat pe umeri tânguiri și chin.

Te-am iubit, ca fată, ca prințesă a mea,

Și în bezna nopții te-am făcut o stea,

Mă uitam pe boltă și plângeam pierdut,

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.

Îți cântam poeme pribegind pe drum,

Cu iubirea-n suflet flacără și scrum,

Te vedeam în toate, mă opream plângând,

Te vedeam alături de mână mergând.

Te-am iubit, femeie, cu aceeași toamnă,

Și ți-am plâns în vise minunată doamnă,

Și-ți păream adesea un nebun absurd,

Iar la vorba lumii am fost orb și surd.

Astăzi cum îți este nu te-am mai văzut,

Chiar și doar o clipă, îmi pare demult,

Ochiul meu te vede drept lumină vie,

Floare-n colț de stâncă, puf de păpădie.

Te-am iubit bătrână ca icoană a mea,

Și mă uit la tine ca la aceeași stea,

Lung îmi este drumul mai agale pasul,

Cântecul mi-e scâncet și mi-i stins și glasul.

Agățat de sfoara unui eșafod,

Zilele rămase mi le urc în pod.

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut,

Te-am iubit cu patos, cândva în trecut.

Te-am văzut pe locul din față,

cu ochii tăi pierduți într-o lume

pe care n-am s-o cunosc niciodată.

Eu m-am agățat de bara rece,

dar tot ce voiam era să mă prind de tine,

de gândurile tale care alergau mai repede

decât tramvaiul ce ne ducea spre nicăieri.

Erai un străin,

dar în tăcerea ta am auzit o mie de povești.

Un tic nervos la mâna stângă,

un zâmbet schițat pe jumătate,

și ochii tăi care priveau

ca și cum căutai ceva ce nu-ți lipsea.

Poate că eram doar o umbră în reflexia geamului,

dar pentru o clipă, lumea întreagă s-a oprit

când ne-am întâlnit privirile.

M-ai prins, fără să vrei,

într-o călătorie pe care inima mea n-o înțelege.

Biletele noastre n-au fost validate,

dar am simțit că eram deja într-un alt univers,

unde timpul curgea doar pentru noi.

Mi-am dorit să-ți spun ceva – orice.

„Ce frumoasă e ziua când nu ești singur.”

Dar cuvintele mi-au rămas blocate în piept,

ca și cum aerul din tramvai era prea dens

pentru o declarație atât de simplă.

Stația ta a venit prea repede,

iar eu am rămas pe loc,

cu mâna agățată de bara rece,

dar inima mea alergând după tine.

Tu ai coborât fără să te uiți înapoi,

iar tramvaiul a plecat,

dar eu, străine,

am rămas acolo cu tine,

într-un gând pe care nu-l voi uita.

Acum mă întorc pe aceeași linie,

căutându-te printre fețe care nu contează,

căutând povestea noastră,

scrisă pe biletul de călătorie

pe care l-am păstrat în buzunar.

Câmpii mari și întinse,cât să acopere
Întregul orizont,ce ochiul ți-l dezvăluie
Cu o verdeață mai frumoasă ca orice fecioară
Inima ți-o va fura de îndată

Cântecul păsărilor te va seduce
Chiripatul lor ce în poezie ajunge
Niciun poet care se respectă
Nu poate să nu vorbească de această prietenă

Câte un copac ce se zărește
În întinsul pădurilor perfect
Cu o armonie
În care fiecare animal trăiește

Un lac cristalin ca o mare,plină de perle
O adevărată comoară la care multă lume geme
Așa o frumusețe fără față
Pe care nu o s-o mai întâlnești în viață

Frumoasă ca un fulg de zăpadă
Curată ca sloiul de gheață
Mai albă ca o zi de iarnă
Și mai frumoasă ca orice seară înghețată

Cu ochii verzi,ca plantele de primăvară
Ce îți arată o energie nebunească
Ca într-o pădure de stejari te-ai pierde
Dacă doar o secundă te privește

Cu o inimă îndrăzneață
Și mai presus de toate curajoasă
Gata să intre în orice vrajbă
Și să iasă victorioasă

Buzele ca sângele de roșii
Mai frumoase decât orice pot privi ochii
Ca focul ce tot arde în zare
Strălucire într-un apus de soare

Părul șaten ca frunza de nuc în toamna târzie
Când noaptea cădea asupra fiecărei clădiri închise
Și pe frigul de afară ce sufletul îți îngheață
Eu ciocolată caldă sorbeam în fiecare seară

Sinonime,strofe,cuvinte
Ah,ce greu îmi e a le scrie
Mie atât de greu a-mi grupa gândurile
Și de a face strofe pentru această poezie

În clasa a treia m-am alăturat
Și eu parte îngrupul vostru am luat
La început ca un necunoscut alarmat
Dar,până la final ca un egal voi m-ați tratat

Chiar dacă unii au plecat
Pe drumul propriu la care din nefericire noi nu am participat
Dar nu-i loc de tristețe
Căci alți au venit și spațiul liber ei cu inimile au luat

Ce păcat că timpul a trecut
Atât de repede,nimeni nu la văzut
Când la sfârșit de clasă a opta,ea ne-a adus
Și adios trebuie spus

Dar ca orice poezie bună
Sau poveste pe care oameni o adoră
Ca orice sfârșit de oră
Trebuie poezia a fi încheiată

Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ

Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași

Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată

O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată

De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc

Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum

Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente

Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente

Ca o balerină ea dansa
Pe scena ce viața ne-o oferea
Captura privirea la toată lumea
Fără ca ea măcar a încerca

Cu o față,de Piccaso pictată
Cu ochii verzi ca smaraldele
Cu mâinile ei primitoare
Și cu un corp,care ar stârni valurile

Eu ca un mielușel în capcană am căzut
Și prețul pe care la cerut
Pentru un dans ce o viață eu am vrut
Va fi mult prea scump

Dar pentru un moment nu am realizat
Modul în care dansa era prea captivant
Mă interesa doar cum ea ma făcea a simți
Un foc în locul inimii

Cu o maionetă ziceai că se juca
Când ea cu mine dansa
În încercarea mea de a menține ritmul fără a cădea
Eu în prăpastia din care nu am mai ieșit voi intra

Când sfoara începea și se rupea
Eu tot rugam a încerca
Să o mențină puternică pentru a nu cădea
Dar parcă din adins ea o slăbea fără ai păsa de viața mea

Și când sfoara la un moment dat s-a rupt
Eu în abisul rece și negru am căutat
O singurătate dureroasă
Pe care ea nu o interesează

Și când mă întrebi acum dacă sunt bine
Eu râd și mă întreb pe sine
Dacă tu cvhiar vrei să ști cât de rău îmi e fără tine
Sau e doar o prostie pentru a arăta simpatie

Pe clape mâinile ce vor cade
Vor zdrobi toate fațadele
Instalate pe bucuri false
Care nu sunt altceva decât amăgiri de mătase

Pot apărea ele oricât de frumoase
În ochii celui ce cunoaște
Se va vedea proasta calitate
Pe care acest material îl oferă în realitate

Fiecare sunet care încearcă să îl încânte
Din acel instrument care poate să bucure
Dar sub a s-a navigare
Va provoca doar forfote în mare

Ca valurile unui ocean prea mare
Publicul va fi indignat fără împăcare
De notele ce vor fi din nefericire cântate
Pe scena lumii plină de rivalitate