Speranță de smarald
O, speranță de smarald,
Văd în tin’ un suflet cald.
Mâinile mi-s înghețate,
Dă-mi iubire să mă rabde.
Trupul tău cel dezvelit,
Las-un gol nemărginit
Și parfumul de-orhidee,
Lasă-n minte o idee.
O, tu dragul meu nebun,
Cu ochi verzi ca la alun.
Ia-mă-n brațe și stârnește
Tot ce-a fost și tot ce este.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Andreea Popescu
Data postării: 14 februarie
Vizualizări: 160
Poezii din aceiaşi categorie
Celei ce a fost iubita mea
În fierbințeala zilei cea din urmă
Îți voi striga să nu mă lași în umbră,
Să mă ridici acolo, lângă stele,
Să luminez pământul vieții mele.
Să-mi dai și-un ochi, mărite Univers!
Să pot iubita-mi s-o privesc din mers,
Să mi-o sărut prin razele de lună,
Să simt că suntem iarăși împreună.
Să o privesc în fiecare seară
Prin spațiul negru care ne separă,
Să stau cu ochiul meu de veghe
Acelei care-a fost a mea pereche.
Și dac-ar fi să nu pot s-o găsesc,
Fiindc-a murit, chiar dacă moartea n-are sens,
Să-mi dai putere ca să strălucesc,
Să-i luminez calea prin Univers.
Iar de-o fi să n-o așezi în preajma mea,
Să știi că-n veci n-o voi uita
Pe-aceea ce mi-a fost alăturea
Atunci când nimeni nu voia să-mi stea.
Și-am să colind cu ochiul meu pământul
Până în ziua în care-i voi găsi mormântul,
Și-atunci voi poposi cu raza mea de stea
La căpătâiul celei ce-a fost iubita mea.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Mi-e dor
Mi-e dor de-o-ncăpere
C-un mic abajur ,
Mi-e dor de tăcere
Și liniște-n jur ,
De-o muzică veche ,
Din ani de demult ,
Iar tu , la ureche
Să-mi cânți , eu s-ascult .
Mi-e dor , Minabella
De buzele-ți moi ,
De cântecu-acela
Ce-l știm numai noi ..
Mi-e dor de-o poveste
Cu iz de mister ,
De vise celeste
Și zâne din cer .
Mi-e dor fără preget
Și simt , tot mereu ,
Cum micul tău deget
Se-atinge de-al meu ..
Mi-e dor de misterul
Frumosului vis ,
De zborul și cerul
Spre viață deschis .
NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.
Celei ce a fost iubita mea
În fierbințeala zilei cea din urmă
Îți voi striga să nu mă lași în umbră,
Să mă ridici acolo, lângă stele,
Să luminez pământul vieții mele.
Să-mi dai și-un ochi, mărite Univers!
Să pot iubita-mi s-o privesc din mers,
Să mi-o sărut prin razele de lună,
Să simt că suntem iarăși împreună.
Să o privesc în fiecare seară
Prin spațiul negru care ne separă,
Să stau cu ochiul meu de veghe
Acelei care-a fost a mea pereche.
Și dac-ar fi să nu pot s-o găsesc,
Fiindc-a murit, chiar dacă moartea n-are sens,
Să-mi dai putere ca să strălucesc,
Să-i luminez calea prin Univers.
Iar de-o fi să n-o așezi în preajma mea,
Să știi că-n veci n-o voi uita
Pe-aceea ce mi-a fost alăturea
Atunci când nimeni nu voia să-mi stea.
Și-am să colind cu ochiul meu pământul
Până în ziua în care-i voi găsi mormântul,
Și-atunci voi poposi cu raza mea de stea
La căpătâiul celei ce-a fost iubita mea.
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Mi-e dor
Mi-e dor de-o-ncăpere
C-un mic abajur ,
Mi-e dor de tăcere
Și liniște-n jur ,
De-o muzică veche ,
Din ani de demult ,
Iar tu , la ureche
Să-mi cânți , eu s-ascult .
Mi-e dor , Minabella
De buzele-ți moi ,
De cântecu-acela
Ce-l știm numai noi ..
Mi-e dor de-o poveste
Cu iz de mister ,
De vise celeste
Și zâne din cer .
Mi-e dor fără preget
Și simt , tot mereu ,
Cum micul tău deget
Se-atinge de-al meu ..
Mi-e dor de misterul
Frumosului vis ,
De zborul și cerul
Spre viață deschis .
NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.
Alte poezii ale autorului
Viitor
Ce frumoasă ești,
Zână dragă din povești!
Să plecăm în lume aș vrea,
Să te fac mireasa mea.
Ce specială ești,
Fată dragă din nămeți!
Să-mi zidesc casa aș vrea.
Să fii tu familia mea.
Regina nopții
Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.
Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.
Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.
Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?
Steluță
Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.
Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.
Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!
Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!
- pentru A.T.
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Cort
În pădurea liniștită,
Pusa-mi cortul neclintit.
Vine vulpea hămesită
Și-mi fură ce am gătit.
Viitor
Ce frumoasă ești,
Zână dragă din povești!
Să plecăm în lume aș vrea,
Să te fac mireasa mea.
Ce specială ești,
Fată dragă din nămeți!
Să-mi zidesc casa aș vrea.
Să fii tu familia mea.
Regina nopții
Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.
Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.
Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.
Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?
Steluță
Tu, steluță de pe cer!
Ce-mi dai inimii un fler.
Ține-n suflet și croiește-ți
Viitorul peste creșteți.
Ai un zâmbet prea dulceag
Și nu vreau să stau beteag.
Și cu părul de mătase,
Parcă ești o zână-n basme.
Suflet cald și suflet blând,
Să nu te risipi în vânt!
Hai, crede în al tău gând.
Vreau să te mai văd visând!
Și miroși a flori de mai,
Dar zâmbetul cui mai dai?
Ești frumoasă ca o stea,
Să nu uiți, iubita mea!
- pentru A.T.
Mărul lui Adam
Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.
Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.
Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!
Floare de laur
Vreau să-ți văd chipul bălai
Și-n brațele mel’ să stai.
Să-mi dai iar o sărutare
Și să cad de pe picioare.
În scrisoarea cea cu aur,
Am pus ș-o floare de laur.
Un miros de dor frumos,
Să mă știi mereu cu pios.
Pus-am busuioc sub pernă,
Ca să te visez pe tine
Și nu te-am visat, iubire!
Am rămas rănit eternă.
Tu cu pletele-nsorite,
Mă citeai de după chip.
Eu cu mâinile mânjite,
Nu voiam să mă anim.
Laurul din scrisorică,
Ține loc de-o mică zică.
Ce nebun ești dragul meu!
Asta ziceam mai mereu…
Cort
În pădurea liniștită,
Pusa-mi cortul neclintit.
Vine vulpea hămesită
Și-mi fură ce am gătit.