Scrisoarea inimii

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

Poate ar trebui să-ți scriu să-mi cer iertare 

Însă pentru tine cuvintele mele n-au valoare 

Ce sens au toate dacă tu crezi că te mint 

La mie îi mai complicat când vine vorba de cea ce simt 

Albastriu,  siniliu,e tocul ferestrei

Impartita-n sase ochiuri

Infundata-n peretele dinspre mar

Galben, ziarul uscat,  lipit de geam

Parca-i o foaie de ceara

Parca-i o coaja de gutuie

Cenusiul umbrei amare

Impinsa de-ntunericul odaii, in asfintit

Ridica aroma de menta verde

In pragul ferestrei, peste praf

Mustele moarte,aparent adormite

Par majuscule negre

Cazute din text

Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,

Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,

Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,

Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.

Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,

Un elixir amar și  totuși necesar ,

Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,

Mă ții în viață, mă faci să delirez.

Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,

Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,

În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,

Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.

Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,

Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,

Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,

Și-n acest turbinio, destine încleștate.

Să fie amorul blestem dorit de muritori?

Nu mor iubirile trupești indiferent cum te numești?

Cu ce rămâi când ești cuprins de neputințe,

Dar ros de ale trupului dorințe,

Crezând într-o salvare providențială,

Neacceptându-ți tragicul sfârșit

Om muritor schimonosit,

Pe zi ce trece mai batrân,mai urât,

Chemat de cimitir sau de pământ....

Iubito, noi nu suntem așa!

Iubirea noastră liberi ne dorește,

Eu te iubesc curat și nebunește,

Iar tu primești iubirea mea

Precum un fulger te lovește!

În dragoste nu e vreo procedură,

Și bine-ai zis că suntem pe cont propriu,

Din când în când căci nimeni nu ne vede,

De ne închidem deschisele ferestre,

Dar totuși ne iubim și-o facem la vedere,

Pe bănci prin parcuri fără trasele perdele,

Căci timpul trece iar noi suntem cu toții prinși în el,

Vom da cu siguranță socoteală,

La judecata mare cea finală ,

Iar Dumnezeu va întreba o singură divină intrebare,

Daca-i iubit cu-adevarat

Ori ai ales minciuna și calea cea ușoară....

(13 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,

Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.

Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…

Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.

Rupând o bucată de pâine i-am spus:

Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,

I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:

Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.

Am început să-i cânt apoi o doină de jale,

El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!

Am vrut să-i ofer un ultim cadou,

Să-L îmbrac cu sufletul meu.

El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,

Trăgând  peste cer o divină cortină.

Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,

Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.

Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,

Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!

Îngerul îngenuncheat plangea,
Iubirea nu o mai atingea,
Dupa ea se uita nedumerit,
Dar era de negăsit.

Din ochii verzi ca măslina
Curgeau lacrimile amare,
Se uita, nu gasea straina,
Ce candva era o chemare.

Te rog iartă-mă, 

Știu nu am procedat corect

Te-am părăsit

Chiar daca nu mi-ai greșit cu nimic. 

Te rog vorbește cu mine, 

Spune ceva

Nu rămîne în tăcere

Căci mă voi scufunda în lacrimile mele.

De ce ești tristă dragă fată,

De ce îl jelești de parcă a murit

El doar nu te-a iubit 

Și nu te-a prețuit. 

I-ai pus inima pe tavă,

Dar lui nu ia păsat

A plecat cu alta

Și de tine a uitat

Haide, fii puternică,

Nu mai plânge atât

Viața merge înainte

Nu te distruge dintr-atât.