Noaptea perseidelor

Poeții scriu atâta despre stele,

Luceafărul, sau cele căzătoare...

Poate că-și văd virtuțile în ele

Și-n mitul cum c-ar fi nemuritoare.

 

Sau poate le simt razele pe piele,

Și le transmit în versuri translucide,

Și zboară printre gratii și zăbrele 

Cu capu-n nori, sub ploi de perseide.

 

Căci lor, celor ce scriu, le cad în mână,

Când greierii le cântă serenade,

Iar ce-i înalt, necunoscut, i-alină 

La fel de mult ca tot ce pot să vadă.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silva Codrian poezii.online Noaptea perseidelor

Data postării: 28 august

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 355

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Asphodelus

O, Asphodelus, floarea morții,

Câte regrete te urmează? 

Ești ultima în jocul sorții,

Dar asta nu te întristează.

 

Ți-ai găsit slabă pe câmpia 

Cu suflete nenumărate,

A căror minte e pustie,

Iar inima - îndurerată.

Mai mult...

Steaua

Sus, pe albia norilor,

Sus, în regatul stelelor,

Mult înaintea zorilor

Și cântul cucuvelelor, 

 

O stea veni cu pas ușor, 

Ieșind din țara umbrelor, 

Și se-așeză încet pe-un nor

Purtat de vântul zburător. 

 

Mergea cu pași mărunți, mărunți,

Ca nu cumva să tulbure 

Odihna munților cărunți, 

Să nu trezească vulturii. 

 

Lucind și aruncând scântei 

Se așeză la locul ei 

Privind de sus peste pământ.

Văzut și apele curgând, 

 

Și fiare-n codru mișunând,

Copii cuminți în pat dormind, 

Pe mine, poezii scriind 

Și luna albă răsărind.

 

De-asemenea văzu povești 

Cu oameni, zâne și cu flori,

Regate mari, împărătești, 

Domnițe, zmei și crăișori.

 

Apoi, când zorii s-au ivit 

Iar soarele a răsărit, 

Steaua, în rochia ei măiastră, 

Se strecurase pe fereastră,

 

Și-mi povesti tot, fir-a-păr,

Ce noaptea ea văzu din cer.

Eu vă poftesc să nu mai stați, 

Să fiți cuminți, și s-ascultați 

 

Înc-o poveste-mpărtășită

De către marii împărați 

A noastrei stele. Iar prin stea 

Ajunsă la urechea mea. 

 

P.S. Acesta este intro-ul pentru poemul la care lucrez acum. Dacă credeți că ar trebui să încep să îl public, vă rog, scrieți-vă părerea în comentarii. Chiar am nevoie de sprijin pentru asta. Mulțumesc pentru atenție!

 

Mai mult...

Minunea

Când vântul vuia,

Când lupii urlau, 

Ca prinși de torenți 

Când fulgii zburau,

 

Un om obosit

În codru ajuns

Căzu în genunchi,

Cu fața în sus.

 

Striga către ceruri

Din ultimi puteri:

"Eu n-am trebuință 

De-ai lumii averi,

 

Nu-mi trebuie slavă,

Nu vreau nici putere,

Ascultă deci, Doamne,

O ultimă vrere!

 

Copila mea este 

Bolnavă, și dacă 

Aici mi-voi da duhul,

Ca ea să nu zacă.

 

Ajut-o deci, Doamne,

Să fie scăpată,

Să fie în viață 

Și nevătămată!"

 

Iar timpul stătuse.

Tot codrul tăcuse.

Când luna cea albă 

Lumină dăduse 

 

Și lumină coaste 

De ani nerăpuse

Așa se făcuse, 

Precum se ceruse.

 

 

Mai mult...

Micuț lăcaș...

Micuț lăcaș, câtă putere ai

Asupra sufletului meu? Se știe oare?

În ochii mei ești ca un colț de Rai,

Unde nimic nu plânge și nu doare.

 

Două bucăți de piatră într-un pod

Unite sunt. Iar pe sub ele trece

Un mic pârâu din munți, cu apa rece,

Zăpezilor de sus le este rod.

 

Pe partea stângă în a ei splendoare

Pădurea verde se întinde, deasă.

Se duce mult și bine, până-n zare, 

Unde de colți stâncoși devine rasă.

 

Pe partea dreaptă este înflorita 

Câmpie, și aleea însorită.

Cu pomi micuți și flori înmiresmate,

Și grâul foșnitor, când vântul bate.

 

Da, acest simplu peisaj îmi este

Atât de drag, că n-aș putea-l descrie

Decât așa; prin poezii, prin versuri.

Acel mic pod va continua să-mi fie

 

Un adăpost tihnit pentru gândire,

Pentru visat, citit, pentru odihnă,

Un loc pentru a-mi alina privirea,

Simbolul meu al păcii și al tihnei.

 

Mai mult...

Copilăria

Vreau să-mi petrec copilăria 

În umbra falnicii păduri.

Să scriu, să cânt despre iubire 

Și să citesc învățături.

 

Să-mi ud încălțămintea-n rouă,

S-alerg prin flori peste câmpii,

Și odihnindu-mă, la nouri 

Vreau să privesc pân' sunt copil.

 

S-ascult cum îmi șoptește râul 

Povești nespuse de demult,

Și vântul, învolburând grâul,

Închizând ochii să-l ascult.

Mai mult...

Speranța

Speranță, dulce speranță,

Pe nimeni nu treci cu vederea.

Dar unora le ești otravă,

Iar altora le ești puterea.

 

Speranță, ești o comoară,

Răbdare dai celor ce-așteaptă,

Dar cei care cred în iubire 

Cu greu mai găsesc calea dreaptă.

 

Ca orice monedă de aur 

Au nu ai și tu două fețe?

Pe una-i un chin năprasnic,

Pe alta, însă, blândețe.

 

Speranță, dulce speranță,

Pe nimeni nu treci cu vederea.

Salvezi întregi țări de la moarte,

Iar mie îmi ești averea.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Inimii surâs

Pas cu pas și încă un pas 

Pe lângă a ce ai fost trec 

Pe lângă rădăcini uscate nu mă rătăcesc 

Al inimi mele regăsesc 

Sunet ce nu l părăsesc 

 

A ta prezența nu o mă doresc 

Ci o ocolesc cu cu al inimi surâs 

Nu te cat , nu te cuceresc

Al păcii sunet mi l doresc 

 

Mai mult...

De ce atât de singură

Bună seara, îți spun de departe,

Dar de ce atât de singură,

Ești îmbrăcată toată în noapte,

E târziu deja, dar chiar și așa,

Ce târziu…spune-mi măcar,

O să te transformi într-o stea?

Dacă plănuiești să te muți pe cer

O să mor de dor🥺 shhhhh

Auzi cum nu mai bate o inimă?

E a mea.

 

Și plus de asta, cerul nu e sigur,

Pentru că se spune că acolo sus sunt

stele invidioase care fac alte stele să cadă,

Mai ales pe cele pe care le ador eu cel mai mult.

Dar dacă totuși mergi și o să cazi,

O să te privesc și o să te apăr din vers

Până mâna mi se face univers,

Și te prind în Calea Lactee rapid

Și te alint…

Până când cerul ne privește și el chicotind.

 

Te iubesc mititică frumoasă,

Prea des poate că nu te văd,

Dar iubesc tot ceea ce ești tu,

Hai lasă-mă puțin să te răsfăț…

Alintată mică, deșteaptă,

adorabilă, SUPERBĂ,

Cu privirea mai dulce decât a unui copil,

Ahhh și chipul acela sublim… și părul creț…

Ar trebui să mă opresc,

Nu cred că este posibil și mai tare să mă îndrăgostesc.

 

 

 

Mai mult...

Visele mele

Visele mele strălucesc, 

Într-un codru de diamant, 

Și de demult te iubesc, 

Într-o privire de gheață. 

 

Ochii de stele, 

Ce zboară în ecoul sufletelor 

Și adie tristețea printre rămurele, 

În visul dorințelor. 

Mai mult...

Tăceri stridente

 

Voi da un ordin pomii să-nflorească,

Atunci când ochiu-ți cată spre livezi,

Uscata iarbă subit să înverzească,

Ca primăvara pe câmpuri să o vezi.

 

În glasul meu vor tremura văpăi,

Chemându-te din zările pierdute,

Pe brațele amputate voi căra călăi,

Să curme rugăciunea inimii tăcute.

 

Și-atuncea vântul blând ne va veghea,

Ca un străjer al nopților de miere,

Iar timpul, obosit, se va pleca

Să ne adoarmă-n leagăn de tăcere.

 

Cu pași de rouă vom călca prin stele,

Pe drumuri unde nimeni n-a umblat,

Și din cuvinte vom zidi castele,

Ce vor șopti prin ziduri neîncetat.

 

Vom retrăi și clipe ce au fost absente,

Când doru-a ars în taina unui plâns,

Și vom culege din tăceri stridente,

Săruturi dulci ce nu primeau răspuns.

 

Mai mult...

Steaua pierduta

M-am stins și nu mai am vreo așteptare,

Și parcă tu acum străluci mai tare..

Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..

Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...

In inima-mi tristețile doar ning,

Acum,când steaua ta parca rasare 

Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...

Mai mult...

Cadouri din suflet

Cadouri din suflet

 

Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,

Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,

Un dar modest, dar plin de iubire,

E mai valoros decât orice avuție-n neștire.

 

Un zâmbet pus într-o floare discretă,

O scrisoare simplă, dar atât de completă,

În ele găsesc povești și trăiri,

Cuvinte ce alină și fac amintiri.

 

Cadourile din suflet sunt daruri divine,

Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,

Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,

Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍