Mai presus decat viata

Daca mi-ai fi vazut lacrima din coltul ochilor

Te-ai fi intors din drum si m-ai fi sarutat.

Daca mi-ai fi deschis inima cu mangaierea ta,

Acum sufletul meu era fericit.

Daca mi-ai fi spus ca ma iubesti,

Te-as fi intrebat " Cat de mult?"

Daca mi-ai fi raspuns: "Indeajuns incat sa mor pentru tine!"

Ti-as fi spus ca am fi murit impreuna.

Dar n-ai facut nimic din toate acestea

Caci inima ta demult nu-mi mai apartinea

Si de aceea ai plecat la fel cum ai venit

Lasandu-ma uitata in nepasarea noptii.

Plecati pe rand, iubitii mei

Lasandu-ma in urma,

Colind incet pe lungile alei

Si viata mi se curma.

Cand cred ca am gasit marea speranta,

Ce ma va inapoia iubirii, 

Acelasi mincinos imi intra-n viata

Si ma reda, fortat, nefericirii.

Iubirea nu mi-e scrisa in destin

Caci, ridicandu-ma, am cazut din nou

Gustand mereu din cupa cu pelin,

Visand, ca-n basme, la mine sa apara un erou.

"EA" e roua diminetii

Ce s-a scurs in viata ta,

"EU" sunt soarele ce-apune 

De acum, intotdeauna.

"TU" esti zeu peste iubire,

Caci la fel o dai si-o iei,

Mi-ai daruit nemurire,

Ca s-o ceri cand o sa vrei.

Dragostea m-ai invatat

S-o traiesc in voluptate,

N-o sa uit ca m-ai purtat,

Pe-ale vietii aripi, in ETERNITATE!

Singuratatea ma apasa,

Aici, pe patul de spital,

Ma cheama cineva la masa

Dar de nimic nu am habar.

O doamna-n varsta mi-este alaturi

Dar sa discute nu ar vrea,

Caci se gandeste doar la maturi,

Sa plece acas', sa-si curete sufrageria.

Asistente, doctori, toti draguti

Ma poarta pe ici, pe colo,

Dar de-ai putea sa ma asculti,

Eu nu m-as mai gandi ca-s "solo".

Mi-e dor de ei, colegii mei,

Ce ma distreaza tot mereu,

De Tanti, Aida si Andrei

De care rad " siempre" la greu.

La unu am fost la masa,

Se servea ciorba cu paine,

Mai bine mananc acasa,

Sper s-ajung maine-poimaine.

Noroc ca se mai iveste

Sa mai ies putin pe-afara

Mi-a venit miros de peste,

Insa, nu pup nicio gheara!

Sapte zile de-oi mai sta,

In acest spital ,"cinci stele"

Ma apuca nebunia

Si-o sa-mi vina crizele.

Te astept, dar mi-e greu.

As vrea sa fii aici

Sa ma iubesti mereu

Te strang in brate-n vis,

Mi-e dor sa ma atingi,

Vino iubitul meu

Si du-ma-n paradis!

Imaginea ta astazi

Mi-e tot si tot mai clara,

Caci te iubesc din suflet,

Strange-ma-n brate, iara!

Cu ochii tai albastri

Sa ma privesti din nou

Ce dulce-i amintirea,

Rasuna lin, ca un ecou!

Vino, dulce inger,

Saruta-ma cu foc,

Daca te am alaturi

Sa fie cu noroc

Aceasta zi de mai

Cand mi-ai adus surasul

Trecut-a un an de atunci

De cand mi-ai oprit plansul,

Plangeam ca ma lasase

Nefericitu-n ploaie,

Stateam in fata portii,

Lacrimi curgeau siroaie,

Dar mi-ai zambit usor,

Ne-am intalnit privirea

Si m-ai facut sa zbor,

Gasisem fericirea!

De-atunci de port in suflet,

Mereu, mereu, mereu,

Mi-e dor de al tau zambet,

Dar te astept, ca-i greu,

Sa fii pe lume singur,

Sa nu stii sa iubesti,

Ma multumesc cu gandul

Ca poti sa ma primesti

Acolo unde vreau,

In inima sa-ti fiu,

In schimb eu sa iti dau

Cum ti-am cerut si eu,

O dragoste imensa

Ce-o vei avea mereu!

Știi de ce iubesc eu ploaia?

pentru că te iubesc pe tine și mi se pare

că ochii tăi albaștri s-au albăstrit de la ploaie.

Și oricum, cum stau în patul ăsta apatic,

mi-aș dori să fiu în ploaie, să fiu dincolo de fereastră,

aprind lumina și văd că de dorul tău

m-am făcut albastră.

Nu știu dacă ție îți plac oamenii albaștri somnambuli,

dar o să ies așa în ploaie, câteva picături să îți strâng…

o să mă întorc obosită și cel mai sigur tot nu o să pot să adorm

decât dacă o să-mi imaginez ca patul e brațul tău stâng.

Tot nu știu cum aș putea să încep să-ți vorbesc în toată graba asta a lumii,

mă gândesc că dacă te strâng în brațe

inimile noastre o să fie aproape și o să înceapă să-și vorbească singure.

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva ...

Și ochii îmi vor fi reci... cum a fost inima ta...

C-am fost odată ca niciodată 

Un suflet plin de viață, fără cicatrici

Mă bucuram de noi, de viață 

Dar am rămas imprejmuită de frici.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Mergând la braț cu amintirea ta

Cu amintirea a ce-am fost cândva 

Însemnată pe hârtie, într-o prefață 

Cu rămășițe ale vechiului meu suflet

Care încă mă bântuie în viață .

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Când uitată va fi despărțirea grea

Și luna-și va întoarce fața către mine

Și stele nu vor mai cădea 

Și inima-mi o să se dezghețe 

De doliul ce l-a purtat in urma ta.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Când sufletu-mi va depăși durerea grea

Azi... nu-mi mai gasesc locul nicăieri 

Și sinceră să fiu, de la un timp nu mai încerc 

Sunt ca o frunză încă verde căzută din copac

Să mă ridic aș vrea...dar unde să mai plec?

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Și soarele din nou va lumina pe fața mea

Cum bine știi speranța mi-a murit ultima

Târziu de tot de ea m-am despărțit 

Și m-am lăsat învăluită de ceața uitării 

Să nu mai văd nici eu in lipsa ta... ce am devenit.

Ne vom reîntâlni peste ani, cândva 

Mai exact într-o altă viață...

În asta te văd cum dispari, cum te disipezi

Și nu pot face nimic... doar să mă conformez

Cum pleci de tot fără nici un cuvânt 

Te evapori ca și cum n-am fi fost nicicând. 

The deepest of the nights got me searching,
As your stunning beauty is like a bright lightning,
And I stay observing bit by bit, your beauty to cover,
A million words on the mind, only a few on the paper.

The eyes, so cordial, the heart's desire to burn grows,
A wild wood oak caressing, as my mind flows,
The velvet whisperers, the calming storytellers,
Portraying happy as my my ear's ambassadors.

The endless rows of tresses of the moonlight,
Making it way on my eyes as a wavelength,
 Your face bridge, an ongoing war between us,
Well put and complementary with no use of anxious

Thus, in this portrait, beauty finds its place,
A tapestry of synonyms, interlace,
Each feature a verse, in life's grand embrace,
A face, a poem, of elegance and grace.

Thy artwork pillar, so raffinate, yet so rowdy,
To not appreciate it would be a sad tragedy,
By an felt of the tips, I'm losing my religion,
Something so far to feel, yet so close to addiction.

The core my dearest, reminder the reason that it's just,
All my life close to hold and push mine to your against.
Body's midrift, clear meadow, road to all that is right,
Crazed beauty, deserving of eternal twilight.

Swaying curves of yours, how much they fascinate,
On thy worship I wish I was a sole candidate,
Gam am peds, shy and happy perfect structure,
The only worldly thing is impossible to caricature.

Within her, beauty claims its rightful space,
A marble masterpiece, with elegance and grace,
Every aspect a verse, in heart's tender embrace,
My beautiful sparrow, a poem, in life's enchanting race.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

    Mai îndrăgostiţi ca niciodată, 
    ne-om regăsi pe-aceeaşi stâncă-albastră, 
    şi-n jurul nostru, marea va privi, 
    cu ochi miraţi, întâii zori ce s-or ivi...
    
    Şi sunt atâtea lucruri de privit, 
    atâtea drumuri neumblate, 
    că nu ne-ajunge timpul nostru infinit, 
    şi nu-i păcat mai mare-ntre păcate …
    
    Dar cine ştie, poate că-ntr-o zi, 
    la o răscruce ne-om găsi, 
    şi, în sfârşit, odată pentru totdeauna,
    vom fi ca două jumătăţi într-una...

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

Strofă de două versuri