𝓛𝓾𝓷𝓪 𝓼𝓲 𝓣𝓾

Îmi pun inima-n balanță,  

Și aștept ca să m aleagă,  

Dar rămân dezamăgit,  

Pentru c-a ales o hoață.  

Hoață de priviri și suflet,  

Schimbi destinul prin prezență,

Uit de propria-mi valoare  

Și îmi pierd din coerență.  

N-am să ies învingător!  

Vocea-i suavă m-a răpus!  

Cine sunt? Un vânzător,  

De un vis, treptat, distrus.  

Chiar de-ar fi să mă aleg,  

Aș trăi un chin greșit,  

N-aș putea să mă accept  

Fără ea, pân' la sfârșit.  

Micul eu vrea să-mi explice,  

Că l-am izgonit din mine,  

L-am trădat și am fost complice  

La un jaf de minți străine.  

Am rămas străin de sine.  

M-am respins și ignorat,  

Am crezut că-i cel mai bine  

Să rămân îndurerat.  

Ochii roșii țin regretul,  

Fața ei doar mă consumă,  

Eu, ca om, închid volumul  

Și te rog, respinge-mă!

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Pământul doarme sub grămada de regrete

Și dorul iubirii curge rosu pe petale,

Amintiri eterne cad azi de pe perete

Separând pe veci destine inegale. 

Urlă mâhnirea de neajunsul tinereții,

Eroic pe câmpul de bombe distrus

Salvarea o scriu cu lacrimi soldații 

La ultimul ceas de îngeri dispus. 

Dar ziua sfârșește cu ochii închiși 

Și prețul a fost doar păcate,

De dragul puterii sălbatic uciși,

Se zbat zeci de inimi curate... 

Degeaba se varsă în marea pieirii,

Căci premiul mereu a fost "moarte",

Voința de luptă rămâne acasă 

Să plângă un doliu aparte.

Nu s a întors nimeni la bietul băiat 

Doar scuza că "tata muncește",

Și viața întreagă rămâne marcat

Privind steaua ce strălucește. 

Scrisoarea de adio la cap de mormânt,

Aduce o mulțime de șoapte

"Iertare", rostește un singur cuvânt,

Sub cerul pe care l străbate. 

Trec anii pe lângă un suflet pierdut 

Și întreabă: "cine a fost oare?",

Pe cruce e scris: eroul căzut...

...Din grija iubirilor tale.

Ziua îmi ascunde secrete ca singur să nu mă simt,

O secundă a trecut si prin viața iar mă plimb..

S-a întamplat să nu mai știu ,ce-i cu mine și de ce,

Dar am vrut numai să-ți fiu,vis frumos si încredere.

Nu știu cum de m-ai făcut,să număr doar pașii noștri,

Și cand vin cutremure,să citesc în ochi albaștri...

Găsesc prea multe indicii,că-mi ești ghidul pe vecie,

Într o noapte furtunoasă,intr o carte,o poezie.

 Care-mi dă cu pasiune ,o  iubire ce-am cerut,

Într-o noapte întunecoasă,doar pe tine te-am avut...

 Tu mă mângâi de durere,într un glas noi ne vorbim,

 Îmi ții mâna să nu cad si împreuna ne lovim.

Mai stai o zi si o secundă,o clipire sa n-amâni,

Când toate s-au dus,tu să rămai...             

Ce codru albastru!Ce lume de foc!

Ce zile grabite cand nu stai pe loc!

Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?

Spre ce ratacim cand ne trece viata?

De ce tii tristețea in sticla de vin?

Și lacrimile plânse în cea de venin?

Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?

Cum iti iei adio cand deja ti e dor?

Ce lume abstracta,ce viață de pion!

Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.

Cine s oamenii care ti erau dragi odata?

Ai scris pe morminte  iubirea si ai abandonat o?

Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?

Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?

Pentru cine te ai trudit atația ani?

Pentru o falsa speranță?

Alergand zi de zi dupa bani,

Iți pierzi a ta importanță...

Închide ușa în urma ta
Ca să nu intre fumul,
Țigara stinsă în urma ta,
Vrea să-mi arate drumul.

Strânge bagajele din strada mea,
Căci șansa ți-ai pierdut-o,
Rujul tău pe perna mea
Și rana am cusut-o.

Șterge lacrima de pe obraz,
Azi floarea-i ofilită,
Destinul tău stătea în ceas,
Acum e doar clepsidră.

O unghie ruptă ți-așteaptă uitarea
Și cheia de aur o îngrop în pământ,
Iarăși schimb iala și chem iar salvarea,
Eu pier, căci tu nu m-ai vrut.

Căzut-au norii pe pământ,

Îngreunați de geruri,

Scursu-s-a soarele cel blând 

Prin crăpături din ceruri.

Plecat-au păsările. Mut

E Codrul în tihnire.

Așteaptă; vrea să fi căzut 

În dulcea amorțire.

Spui că iubești ploaia,

dar îți deschizi umbrela.

Spui că iubești soarele,

dar cauți un loc la umbră.

Spui că iubești vântul,

dar îți închizi ferestrele.

De aceea mi-e teamă când

spui că mă iubești.

Am fost cândva o pasăre căzută,

Cu aripi frânte-n vântul nemilos,

Dar am păstrat în piept un vis frumos

De-a-mi regăsi o fericire mută.

Ca să învăț să zbor cu o aripă,

M-am ridicat din umbre, din abis,

M-am tras prin mărăcini și am promis

Să nu mai fac din dragoste risipă.

Nu m-a salvat nici mila, nici tăcerea,

Ci focul viu din trupul obosit -

Un vis de a nu slei sfârșit,

De-a-mi scoate la iveală iar puterea.

Și azi plutesc pe cer cu o aripă,

Învins-am gravitația din gând,

Și zbor printre copaci, crezând

Că totul se întâmplă într-o clipă.

N-am cerut mii de stele ori alte cāi ușoare,

Doar loc printre nori grei, să fiu iarăși în zbor,

Și-am dedus anevoie că nu e chiar ușor,

Și că pământul rece cel mai tare doare.

Azi zbor fără de teamă, cu aripa-mi umbră,

Si am rupt din durere un pas către mai sus,

Căci zborul nu e trup, iar eu nu am apus

Printre mărăcini, într-o uitare sumbră.

La sat, sub cerul greu de stele reci,

Se-aștern tăceri ce nu le poți culege,

Și-o vorbă mută-n ceasul fără lege

Încearcă plânsul, să răzbată-n veci.

Din curți tăcute, strigătele-s frânte,

Ascunse-n umbra serii, în ogrăzi,

Copiii prind în ochi să își înfrunte

Durerea grea ce-n inimă o vezi.

Săteni grăbiți, cu vorba îngropată,

Dezleagă boii, pleacă peste deal,

Dar nu văd urme, palme vinovate,

Ce-au frânt iubirea, au topit moral.

O mamă-și strânge pruncii-ntr-o cămară,

Șoptindu-le povești de-adevărat,

Când tata strigă-n casa lor amară

Iar visul pașnic le e iar stricat.

E greu la sat să spui, să ceri dreptate,

Căci gura lumii-nchide adevărul,

Iar glasul prinde doar pe jumătate

Ce rana-ascunde-n trup și-n piept amarul.

Și viața merge, tristă, în tăcere,

Sub cerul plin de stele vechi și reci,

Căci rănile ce dor se-ntorc, severe,

La sat rămân ascunse, peste veci.

E una din zilele în care nu pot

Trag de mine, trebuie să pot,  

Trebuie drumul să-l continui   

Astăzi nu pot spune „stop”.

Frica mult mă apasă,  

Mă privește de la fereastră.  

Ce-aș fi eu fără frică? Ce-ar fi ea fără mine?  

Tensiunea se strânge,  

Se zbate în mine, nu pot s-o opresc.

Refren: 

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Închid ochii și visez,  

Pacea mi-o imaginez.  

E diferită la mine, e plină de verde,  

De apă ce curge, de soarele dulce,  

De umbra ce cade pe stânca înaltă.

Sunt doar momente,  

Rămân fără importanță,  

Când timpul se înalță,

Tu rămâi stană de piatră, de neclintit

Refren x2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Bridge 

Mă întorc la pacea mea,

La lumea mea, povestea mea

O iluzie născută-n minte

E mai ușor, nu-i așa? Nu-i așa?

Refrenx2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Sunt momente.

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.