În camera de alături

Târât prin iad fost-am de gânduri grele,

Păcat cu păcat, mi-am vindecat rănile, 

Și-n bezna adâncă a lumii nemiloase,

Mi-apar pe retină momentele noastre.

Sub pași, scrum și vise zdrobite de tine,

Cerul prea sus, pământul prea stâmt,

Cu lanțuri din umbre, legat fost-am de piciore

Și în zori m-au lăsat fără gals, fără drum.

Dar Iadul nu-i foc, sau flăcări de ceară

E frigul din piept, cand rămâi tu cu tine,

E timpul ce curge în neștire afară,

Când nimeni nu vine, să fie lângă tine.

Mi-e dor de tine 

Acum 

Mi-e dor de tine 

Mereu

Mi-e dor de vocea ta 

S-o aud

Mi-e dor de tine

Te iubesc

Si o fac

Mai mult ca pe mine 

Zilele 

Cele petrecute fără tine

Doar dorul mi-l mai aplifica acum

Mi-e dor de tine

Căci te iubesc

Inima

Pe tavă o ai

De ai

Sa ai grijă

Iar veșnicia mi-o petrec

Iubindu-te 

Pe tine

Noaptea asta-i minunată

Ca o rochie de mireasă

Noaptea asta ești a mea, 

Așa cum și inima mea i-a ta

Noaptea asta-i menlancolică

Certurile devin tot mai dese

Durerea mai mult se adâncește

Dar, ție pacă începe să nu-ți mai pese.

Dar văd că nu te mai intereseză 

Că ți-am pus sufletul pe tavă

Iar inima mi-ai spart-o ca pe o vază

Din zâmbetul tău nu mi-ai mai lăsat nici măcar o rază

În noaptea asta, totul moare.

Chiar și zâmbete, și voie bună

Acest fapt prea rău mă doare

Iubirea noastră începe să apună.

În fața acestui fapt, mă declar învins

Iubește-ti viața, tu copile,

Totu-n lume- trecător

Nu poți știi când te vei stinge,

Deci, nu te irosii pe amorul schimbător.

De-ai știi ,tu copile, că timpul

Ce-a trecut, trecut rămâne,

Nu te-ncrede vrodată-n altul

Tu te-ncrede numai în tine.

Căci acuma toți mișeii,

Ce se dau a-ți fi prieteni,

Când ai bani sunt ca mielușeii,

Dar, prin spate, toți te-ar vinde.

Ne naștem fără să știm ce-nseamnă
Să fii o clipă-n vastul Univers,
Și-nvățăm viața, zi după zi, să geamă
În noi, ca un etern și trist univers.

Căutăm sensuri printre întâmplări,
Un adevăr ascuns în fiecare zare,
Dar poate că suntem doar întrebări
Ce-au prins, pentru o vreme, întrupare.

Ce este viața? Un răgaz de soare,
Un drum pe care nu-l alegem noi?
O conștiință care, visătoare,
Își caută un rost printre nevoi?

Suntem materie ce-a prins cuvânt,
Un strop de timp ce se privește-n sine,
O clipă care întreabă de Pământ
De ce există — și de unde vine.

Iar moartea? Nu-i răspunsul la-ntrebare,
Nici poarta către-un adevăr promis;
E poate doar hotarul dintre-o stare
Și tot ce mintea n-a putut cuprinde-n vis.

Ne temem că-ntr-o zi vom fi uitare,
Că numele ni se va stinge-n vânt,
Dar cine știe dacă o plecare
Înseamnă că n-am fost pe-acest pământ?

Căci tot ce-am spus, o vorbă, o privire,
Un gest mărunt, făcut fără un scop,
Poate-a schimbat, prin simpla lui ivire,
Un alt destin, un suflet, un potop.

Nu știm ce este dincolo de vreme,
Nici dacă moartea are-un înțeles;
Dar poate că nici viața nu se teme
De-un capăt ce-i rămâne neînțeles.

Căci nu durata ne măsoară ființa,
Nici anii strânși în calendarul ce se trece,
Ci felul cum ne-am clădit conștiința
Și câte inimi n-am lăsat să plece.

Trăim cu moartea undeva aproape,
Dar nu ca doi dușmani ce se pândesc;
Ea ne amintește, dintre clipe, poate,
Că lucrurile trec — și de aceea cresc.

Un trandafir nu-i mai puțin frumos
Fiindcă se va scutura-ntr-o seară,
Iar cerul nu-i mai puțin luminos
Când stelele se sting și-apoi dispar.

Poate că veșnicia nu-i o viață
Ce curge fără margini, fără sfârșit,
Ci clipa care, deși se destramă,
Ne face să simțim că am trăit.

Și dacă într-o zi vom fi tăcere,
Fără răspunsuri, nume sau trecut,
Rămâne întrebarea: ce putere
Ne-a dat să fim — când n-am fi fost nicicând?

Poate că n-avem un rost dinainte,
Nici vreo menire scrisă undeva;
Poate că sensul nu se află-n cuvinte,
Ci-n tot ce alegem a însemna.

Iar eu, cât încă timpul mă mai ține,
Nu vreau să știu ce veșnicii mă cheamă.
Vreau să-nțeleg de ce, privind spre tine,
O clipă poate valora o viață-ntreagă.

Și dacă moartea va veni vreodată,
N-o voi numi nici demon, nici mister.
Va fi o întrebare neterminată,
Lăsată-n grija timpului și-a stelelor din cer.

Căci poate nu murim când viața pleacă,
Nici nu trăim doar fiindcă respirăm;
Ci între clipa care se destramă
Și veșnicie — îvățăm să exstăm.

Unde ești tu, bătrână noapte?

Acum, când am nevoie de tine?

Mi-e dor de tine, tanara moarte;

Tu vino iarăși pe la mine.

Să stăm sub clar de lună

Și să ne povestim din viață;

Cu tine, tânără moarte,

Vreau sa fim iar împreună

Să-ți simt liniștea furibundă 

Ce-o emani ca pe-o ceață.

Dulcea mea moarte!

Vino azi, vino si maine!

Căci vreau sa te iubesc

Doar pe tine, nemuritoare moarte!

Prea multe sticle de vin sparte,

Și de oglinzi ce ne reflectă.

Trecutul tot ca într-o carte,

Iubirea noastră prea defectă.

Prea multe răni ce nu mai trec,

Și prea puține-mbrățisări.

Refugiați în vinul sec,

Și în tutunul din țigări.

Sunt mult prea multe gânduri triste,

Și tot mai multe cicatrici.

N-a existat, n-o să existe,

Iubirea noastră fără frici.

Prea multe-ncep iar cu ,,Promit",

Iar spre final sunt doar regrete.

Noi nu iubim și n-am iubit,

Printre minciuni, printre secrete.

Prea multe umbre din trecut,

Ce lasă-n urmă spații goale.

Nu ne avem, nu ne-am avut,

Nu am fost prin visele tale.

Prea mult deranj în casa noastră,

Unde ,,noi" nici n-am existat.

Arunc eu astăzi pe fereastră,

Tot ce-a durut și n-am uitat.

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

E seara ... Și tu ma aștepți ...

La intrarea în casa se simte miros de crini ... 

Mă apropii , tu îmi repeți...

Ca îmi adori ochii mei pelerini 

Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....

Iar privindu te în ochii tai pătrunzători 

Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...

Deja nu am nevoie de nimic....

Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....

O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....

Chiar dacă după voi arde pe rug...._

Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...

Iar gândul meu e la foame... Foame de tine 

A.Turcanu 

@reper

În adâncul nopții, durerea mă cuprinde,

Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iubirea s-a stins, se stinge.

Fiece fragment strigă după tine, după alinare,

Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat să plâng în noapte amară.

Zorii vin și mă găsesc prinsă în amintirea ta,

Încerc să-mi adun sufletul, dar e departe, nicăieri nu-l aflu, oare unde va?

Mi-ai rupt inima în bucăți, rămân doar cu durerile,

În tăcere, îmi strig după tine, dar tu, departe, fără de iertare, pleci mai departe.

Sufletul meu zace zdrobit, în cioburi de iubire,

Mi-ai rupt sufletul în bucăți, iar eu rămân în amintire,

Căutându-te în vise, în zâmbete, în dor,

Dar tu, departe, în tăcere, m-ai lăsat, fără de spor.

Aseară mă plimbam pe vale,

Și-a mea privire a căzut,

Pe o statuie plimbătoare,

Și am văzut, că nu era de lut

Când mai atent, am privit,

Cu ochelarii puși pe nas,

Degrabă eu m-am dumirit,

Că ea spre el, a făcut pas

Pe lângă ei agale am trecut,

Cu coada ochiului trăgând,

Să văd de va fi vreun sărut,

Și gândul meu pe loc să-l uit

Fac doi pași, rapid spre dreapta,

Să-aud, să văd mai bine fata,

Privind spre ei, am priceput,

Că ce se-ntâmplă, e neplăcut

El în etate, cu tâmplele cărunte,

S-a aplecat mâna să i-o sărute,

Pe chipul fetei era multă tristețe,

Și mâna și-a retras-o, cu politețe

Fac un pas, sau doi spre stânga,

S-aud ce-și spun, la întâlnire,

Și de ce n-a fost, sărut de mână,

Și doar niște semne, de despărțire

Am văzut cum ea începe-a plânge,

Și cum inima-i pe loc, se frànge,

În mână ținea strâns o scrisoare,

Lui i-a-nmânat-o, simțind frustrare

Când el s-a-ntors și m-a văzut,

S-adresat politicos, cu un salut,

Iar ea surprinsă, jenată, furioasă,

Mi-a spus de vreau, s-o duc acasă

Atunci pe loc am înțeles mesajul,

Și imediat mi-a dispărut curajul,

Iar când s-a plâns că-i înșelată,

Dorința mea a fost, s-o văd plecată

Văzând ce-a fost la întâlnire,

Iute spre casă am pornit,

Simțind în mine dezamăgire,

Și din visare, m-am trezit

Buimac și amețit de somn,

Ochii într-una mii frecam,

Să simt, sunt treaz sau dorm,

Când am zărit lumini în geam,

Mă-ntorc, o văd pe-a mea soție,

Cum doarme liniștită-n pat,

Mă-ntreb, o fi fost vreo stafie,

Și îmi răspund, a fost un vis ciudat

Dezmeticit, vrăjit și treaz deplin,

Mă uit la orologiul din perete,

E dimineață, smerit mă-nchin,

Și-mi spun..ia-ți gândul de la fete..

 băiete!

Știu, timpule,
Ai ars și tu în așteptare,
Ai scotocit în flăcări de mult aprinse.
Ai obosit și m-ai predat.
Pe el l-ai luat și mi l-ai dat.
Acum ce fac eu,
Căci buzele îmi plâng,
Iar rațiunea mi-e străpunsă.

Fior retras și neaprins
Se strânge-n vene,
Se duce-n noi.

Mi-ai mai trimis și soarele,
Buzele sa mi le-nmoaie,
Un pic de dor să simtă ele,
Când pașii lui mă lasă-n urmă.

E așteptarea cruntă-ntr-ale mele buze.
Tu vii și doar le privești.
Tu stai și doar le reții.
Buzele-mi ard,
Tu nu le stingi.
Ele încă ard,
Devin cenușă.