Ești muzică și muză
Aș vrea să fiu o coarda de chitară…
Sa-mi mângâi corpul cu-ale tale mâini…
Să tremur în acordurile tale iară
Să mă compar cu o notă muzicală.
Aș vrea să fiu o clapă de pian…
Să-ți simt de fiecare dată apăsarea…
Să fim în armonie-ntrun ocean,
Cu sunete ce nimicesc uitarea.
Aș vrea să fiu precum o cheie sol
Să fiu acolo la fiecare început de melodie
Să pot să stau cu tine să ascult
Să te iubesc apoi în armonie.
Aș vrea să fii cu mine, aici, pe portativ,
Împreună vom fi noi, doar muzică
Sa fim într-un dans lung și creativ
Care la nesfârșit se tot repetă.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Laura Stratulat
Data postării: 19 mai 2023
Vizualizări: 770
Poezii din aceiaşi categorie
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Ce să fie dragostea ?
Ce e dragostea divină?
O enigmă, un îndemn?
Frumusețea e deplină
Crezi în tine pentru el.
Sentiment aparte, mare,
Toți suntem în rândul său,
C-o durere delicată,
Devenim ce n-am fost ieri.
Să fi fost la toți aiurea,
Fără lacrimi şi blestem,
Dragostea ar fi doar una,
Petrecută în Eden.
Doar iubind şi fiind iubită,
Înţelegi neîncetat,
Că iubirea nu-i doar una,
E un întreg neterminat.
Ce va fi în lume, Doamne?
Dacă dragoste n-ar fi,
Poate oamenii s-or duce,
Din dorința de-a iubi.
“stars” but full of scars
with tear in my eyes
i beg you to stay
but my only remain
is my fucking shame.
i’m tired of this nonsense
it was a big mistake
to believe that i can,
save these attachment.
i miss you with all my heart
my soul is full of scars
but you can’t realize
the fact that i love you so much.
when it’s done
it’s a black hole in my heart.
when he s gone,
it’s hard as fuck to keep my feelings up.
even if we’re over
i feel like i’m in heaven
in a heaven full of stars
where i can cover my scars
heaven is not the hell
just remind me that i was in them
before i go from there
i want to thank you but with some mad.
i am mad because of you
my sky is not so blue
i’m not in the mood this days
even tho i’m here in the azure.
Steluța mea
Steluța mea în miez de noapte,
Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,
Și alină-mi durerea cea grea,
Aducându-mi treptat alinarea.
Tu, micuța mea,
Cu atingerea de catifea,
Te rog, ia-mi sufletul în brațe,
nelăsând grijile să se agațe.
Apoi, veghează asupra mea,
Luându-mi toată supărarea,
Cu ale tale palme moi,
Reînviindu-mă din lumea de-apoi.
Și-adună-mă în al tău micuț rai,
Lipsit de orice grele furtuni,
Cu doar soare cald de vară,
Și cu zâmbetele de odinioară.
Of, tu a mea speranță,
Ce revii când lumea-i dureroasă,
Încercând să mă faci bine,
Atunci când nu mai știu de mine.
Că mai apoi, în nopțile reci,
Să-mi spui multe povești,
Unele pline de dragoste și dor,
Pline de al tău farmec amețitor.
Iar eu să stau și să te privesc,
Cum ale tale buze grăiesc,
Și-mi aduc o liniște glorioasă,
Eu uitând de ce mă apasă.
Iar când zorii zilei se ivesc,
Visele alină sufletu-mi singuratic.
Cu blândețe și alinare mă-nvelești,
Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.
Și în fiecare noapte tăcută,
Sub strălucirea ta nesfârșită,
Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,
Tu care-mi redai speranță la infinit.
Cu tine, viața-i mai senină,
Chiar și când greutățile m-apasă,
Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,
Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.
Mort.
E negru, e negru totul împrejur,
Mă laşi să mor iubito?
Ce mult am vrut să strig, să’njur,
Însă nu m-ai auzit. Tu, nesimtito…
E negru, e negru totul împrejur,
Şi simt miros de plop…
Ce mult am vrut să strig, săn’jur…
Să tai, să rup, să’ngrop…
E negru, e negru totul imprejur,
E frig, e foarte frig iubito,
Ce mult am vrut să strig săn’jur…
Însă tu vorba-mi, nu ai auzito.
E negru e iaraşi negru totul împrejur,
Din ce in ce mai tare,
Eu iaraşi vreau să strig săn’jur
Cu ultima suflare.
Să te aștept
Aș prefera să mor în chin,
Decât să sufăr după tine,
Căci durerea ar curge lin
Dacă tu n-ai vorbi cu mine.
Ar fi ca o cascadă,
Cascada suferinței,
Iar jos acolo ar tot cade
Lacrimi pline de dorință
Căci vreau ca să te țin
În brațe până mor,
S-adorm cu tine în gând
M am săturat enorm.
Și tu să vrei să stai,
Sa fiu numai a ta.
Te rog tu să mă ai
Și nu vei regreta.
Eu nu vorbesc prostii.
Ba da, sigur ca da!
Scriu niște poezii,
Mă pierd în lumea mea.
Dar tot ce vreau acum
Nu s lucruri materiale,
Ci tot ce vreau acum
E doar o sărutare.
Atât de rece sunt
De când te tot aștept
Și dacă ai veni
As arde încet-încet.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Ce să fie dragostea ?
Ce e dragostea divină?
O enigmă, un îndemn?
Frumusețea e deplină
Crezi în tine pentru el.
Sentiment aparte, mare,
Toți suntem în rândul său,
C-o durere delicată,
Devenim ce n-am fost ieri.
Să fi fost la toți aiurea,
Fără lacrimi şi blestem,
Dragostea ar fi doar una,
Petrecută în Eden.
Doar iubind şi fiind iubită,
Înţelegi neîncetat,
Că iubirea nu-i doar una,
E un întreg neterminat.
Ce va fi în lume, Doamne?
Dacă dragoste n-ar fi,
Poate oamenii s-or duce,
Din dorința de-a iubi.
“stars” but full of scars
with tear in my eyes
i beg you to stay
but my only remain
is my fucking shame.
i’m tired of this nonsense
it was a big mistake
to believe that i can,
save these attachment.
i miss you with all my heart
my soul is full of scars
but you can’t realize
the fact that i love you so much.
when it’s done
it’s a black hole in my heart.
when he s gone,
it’s hard as fuck to keep my feelings up.
even if we’re over
i feel like i’m in heaven
in a heaven full of stars
where i can cover my scars
heaven is not the hell
just remind me that i was in them
before i go from there
i want to thank you but with some mad.
i am mad because of you
my sky is not so blue
i’m not in the mood this days
even tho i’m here in the azure.
Steluța mea
Steluța mea în miez de noapte,
Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,
Și alină-mi durerea cea grea,
Aducându-mi treptat alinarea.
Tu, micuța mea,
Cu atingerea de catifea,
Te rog, ia-mi sufletul în brațe,
nelăsând grijile să se agațe.
Apoi, veghează asupra mea,
Luându-mi toată supărarea,
Cu ale tale palme moi,
Reînviindu-mă din lumea de-apoi.
Și-adună-mă în al tău micuț rai,
Lipsit de orice grele furtuni,
Cu doar soare cald de vară,
Și cu zâmbetele de odinioară.
Of, tu a mea speranță,
Ce revii când lumea-i dureroasă,
Încercând să mă faci bine,
Atunci când nu mai știu de mine.
Că mai apoi, în nopțile reci,
Să-mi spui multe povești,
Unele pline de dragoste și dor,
Pline de al tău farmec amețitor.
Iar eu să stau și să te privesc,
Cum ale tale buze grăiesc,
Și-mi aduc o liniște glorioasă,
Eu uitând de ce mă apasă.
Iar când zorii zilei se ivesc,
Visele alină sufletu-mi singuratic.
Cu blândețe și alinare mă-nvelești,
Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.
Și în fiecare noapte tăcută,
Sub strălucirea ta nesfârșită,
Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,
Tu care-mi redai speranță la infinit.
Cu tine, viața-i mai senină,
Chiar și când greutățile m-apasă,
Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,
Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.
Mort.
E negru, e negru totul împrejur,
Mă laşi să mor iubito?
Ce mult am vrut să strig, să’njur,
Însă nu m-ai auzit. Tu, nesimtito…
E negru, e negru totul împrejur,
Şi simt miros de plop…
Ce mult am vrut să strig, săn’jur…
Să tai, să rup, să’ngrop…
E negru, e negru totul imprejur,
E frig, e foarte frig iubito,
Ce mult am vrut să strig săn’jur…
Însă tu vorba-mi, nu ai auzito.
E negru e iaraşi negru totul împrejur,
Din ce in ce mai tare,
Eu iaraşi vreau să strig săn’jur
Cu ultima suflare.
Să te aștept
Aș prefera să mor în chin,
Decât să sufăr după tine,
Căci durerea ar curge lin
Dacă tu n-ai vorbi cu mine.
Ar fi ca o cascadă,
Cascada suferinței,
Iar jos acolo ar tot cade
Lacrimi pline de dorință
Căci vreau ca să te țin
În brațe până mor,
S-adorm cu tine în gând
M am săturat enorm.
Și tu să vrei să stai,
Sa fiu numai a ta.
Te rog tu să mă ai
Și nu vei regreta.
Eu nu vorbesc prostii.
Ba da, sigur ca da!
Scriu niște poezii,
Mă pierd în lumea mea.
Dar tot ce vreau acum
Nu s lucruri materiale,
Ci tot ce vreau acum
E doar o sărutare.
Atât de rece sunt
De când te tot aștept
Și dacă ai veni
As arde încet-încet.
Alte poezii ale autorului
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Amar
Încerc să scriu, dar mintea mi-e în ceață,
Ceață e și afară și nu mai e verdeață…
Poate încerc să spulber doar o amintire tristă,
Tristă-i și toamna ce a venit în vizită.
Cartierul e din ce în ce mai pustiu
Pustiu e și sufletul meu, dar știu
Că anii trec… și totul dispare…
Oameni, clădiri, sentimente și culoare.
Îmi amintesc de demult, de când eram copii
Copii erau peste tot și aveau jocurile proprii
Nu se gandeau… nicidecum la viitor
Viitoru-i acum și trece-ncet și timpul lor…
E dureros să vezi cum oamenii se schimbă,
Se schimbă mulți în rău și asta mă deprimă…
E un lanț trofic, al oamenilor
Cel mai slab e mâncat de cel puternic, ce popor!
Acum se așterne anotimpul rece,
Rece e și fiorul ce prin vene-mi trece.
Iarna vine în pas grăbit și inevitabil
Inevitabilă-i și schimbarea-nprealabil.
E o aromă amară, este cea de la țigară
Cum dispare fumul, așa tot o să dispară.
Dacă-ți sunt eclipsate toate fericirile
După o viață traită rămân doar amintirile.
Amintirile, la care te gândești
Te uiti la poze și începi să zâmbești
Dar zambetul e palid și parcă te urăști
Că nu te poți întoarce-n timp să le retrăiești.
Așa e viața, când o trăiești în silă,
Așa sunt oamenii, când îi tratezi cu milă,
Deci iubește, dacă vrei să fii iubit
Traiește, nu doar ca să știi că ai trăit!
Weak
You drive me crazy
...with your lips
...with your voice
...with your eyes
...with your look
...with everything you are
...with everything you do
Cause everything i have in my head for now is you.
Doar un gând
Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.
Doar atunci
Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.
Fără retină
Omul e sensibil de când a apărut pe lume, și dobândește multe slăbiciuni ce încet o să-l sugrume. De când am început să cunosc și să-nțeleg natura umană, am înțeles că el și-o neagă cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că fericirea stă departe de el, cu totul, întrucât nu-și poate îndeplini sau înțelege scopul. Visând să atingă luna, să caute și-acolo fericire, se agită-ntruna, fără să capete acea sclipire, care să-l facă mai ușor să înțeleagă, că fericirea-i unde nu o caută niciodată. Cum de multe ori ceea ce cauți se ascunde la vedere, dorința de a zâmbi, și entuziasmul de a fi, și slăbiciunea de-a iubi, și frumusețea de-a privi, la cum se joacă doi copii, sau cum soarele-ți va zâmbi, și-ți va spune „noapte bună”, și culori, și clar de lună, și-apoi stelele se-adună, după, greierii răsună și vântul adie-ntruna, chiar și frunzele-mpreună, dansează și luna meditează. Și cum să înțeleagă omul, că toate astea-s niște daruri…. Cum să-l faci să vadă cerul…când are acoperiș și geamuri…E greu să înțelegi viața, când fugi și refuzi s-o privești…. E greu să găsești fericirea, când ești închis... și n-o primești
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Amar
Încerc să scriu, dar mintea mi-e în ceață,
Ceață e și afară și nu mai e verdeață…
Poate încerc să spulber doar o amintire tristă,
Tristă-i și toamna ce a venit în vizită.
Cartierul e din ce în ce mai pustiu
Pustiu e și sufletul meu, dar știu
Că anii trec… și totul dispare…
Oameni, clădiri, sentimente și culoare.
Îmi amintesc de demult, de când eram copii
Copii erau peste tot și aveau jocurile proprii
Nu se gandeau… nicidecum la viitor
Viitoru-i acum și trece-ncet și timpul lor…
E dureros să vezi cum oamenii se schimbă,
Se schimbă mulți în rău și asta mă deprimă…
E un lanț trofic, al oamenilor
Cel mai slab e mâncat de cel puternic, ce popor!
Acum se așterne anotimpul rece,
Rece e și fiorul ce prin vene-mi trece.
Iarna vine în pas grăbit și inevitabil
Inevitabilă-i și schimbarea-nprealabil.
E o aromă amară, este cea de la țigară
Cum dispare fumul, așa tot o să dispară.
Dacă-ți sunt eclipsate toate fericirile
După o viață traită rămân doar amintirile.
Amintirile, la care te gândești
Te uiti la poze și începi să zâmbești
Dar zambetul e palid și parcă te urăști
Că nu te poți întoarce-n timp să le retrăiești.
Așa e viața, când o trăiești în silă,
Așa sunt oamenii, când îi tratezi cu milă,
Deci iubește, dacă vrei să fii iubit
Traiește, nu doar ca să știi că ai trăit!
Weak
You drive me crazy
...with your lips
...with your voice
...with your eyes
...with your look
...with everything you are
...with everything you do
Cause everything i have in my head for now is you.
Doar un gând
Plimbări nocturne mă trezesc
Caut răspunsuri ce mă neliniștesc
Te caut în minte, și sper să-mi răspunzi
Căci timpul e scurt, și noi muribunzi.
Am lupte în cap ce mă bântuie-ntruna
Lupte, ce dor, și sunt dulci, mi-e tot una,
Când tu ești subiectul furtunii din minte,
E un gănd bun sau nu, tot la fel se simte.
Am trageri spre infinit, și infinitu-i spre sfârșit
În iubire timpul e relativ, sentimentul, facultativ,
Îmi trece prin sânge gândul final...
Nu vreau să te pierd, e un gând banal.
Dar timpul e relativ, sentimentul facultativ,
Pot să te am, și pot să nu...
Asta nu știu eu, dar poate știi tu.
Dar nu vreau să te pierd, e un gand banal
Te am în minte, lângă un sentiment primar.
Doar atunci
Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.
Fără retină
Omul e sensibil de când a apărut pe lume, și dobândește multe slăbiciuni ce încet o să-l sugrume. De când am început să cunosc și să-nțeleg natura umană, am înțeles că el și-o neagă cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că fericirea stă departe de el, cu totul, întrucât nu-și poate îndeplini sau înțelege scopul. Visând să atingă luna, să caute și-acolo fericire, se agită-ntruna, fără să capete acea sclipire, care să-l facă mai ușor să înțeleagă, că fericirea-i unde nu o caută niciodată. Cum de multe ori ceea ce cauți se ascunde la vedere, dorința de a zâmbi, și entuziasmul de a fi, și slăbiciunea de-a iubi, și frumusețea de-a privi, la cum se joacă doi copii, sau cum soarele-ți va zâmbi, și-ți va spune „noapte bună”, și culori, și clar de lună, și-apoi stelele se-adună, după, greierii răsună și vântul adie-ntruna, chiar și frunzele-mpreună, dansează și luna meditează. Și cum să înțeleagă omul, că toate astea-s niște daruri…. Cum să-l faci să vadă cerul…când are acoperiș și geamuri…E greu să înțelegi viața, când fugi și refuzi s-o privești…. E greu să găsești fericirea, când ești închis... și n-o primești