E minunat!
E minunat să fii îndrăgostit,
Și darul fericirii să îl primești,
De la ființa pentru care-ai suferit,
Și ai sperat că într-o zi o întâlnești
În ochii tăi, ea n-are asemănare,
Și nici vreun grad de comparare,
E ca un astru ce pe cer răsare,
Și îți trimite lumină de la soare
Să lupți pentru iubirea ce-ai visat,
E mersul vieții și chiar un sacrificiu,
Iar in final de poti să spui.. a meritat,
Înseamnă ca-i trecut orice supliciu
Cât de frumoasă e dragostea adevărată,
Când întâlnești în viață ființa potrivită,
Cu care să pășești alături pe calea dreaptă,
Și să trăiești iubirea..ce poate fi povestită!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 24 martie 2023
Comentarii: 3
Vizualizări: 799
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Cuvintele tăcute
Din ochi scânteile vorbesc fără cuvânt
Ți-aduc sclipirile fierbinte mărturie
Tăcut privirea îți grăiește cercetând
Dar nu te-atinge a iubirii glăsuire
Mă strigă liniștea-nghețată cugetând
Ecoul tremură căzut în agonie
Pe buze tace adevărul suspinând
Așteaptă găndul nerostit călătorie
Ascult tăcerea destrămată din cuvânt
Îndrăgostit visele-mi cântă melodie
Îngrămădite le adun sedimentând
Nepăsător cerneala curge pe hârtie
Ascunse-n pagini mor cuvinte fremătând
Tăcerea-și caută un loc în poezie
Umbrite ard fără lumina fumegând
Sfârșesc tăcute recitând melancolie
Din poze clipa mă privește surâzând
Imagini mute povestesc cu fantezie
Rămân să caut o prezență absentând
Se-aud cuvintele tăcute-n amintire
Privește cerul uitate la stele
Cerul plin de stele mă umple de teama
Că pentru tine sunt o doar o panarama
Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam
Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .
Rătăcesc pe-a fără in frig
Doar gandinduma la tine
Încă țin la tine și sper sa fie bine
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Sper sa nu se termine chiar asa devreme.
Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam
Cât să mai incercam ?
Eu te iubesc și așa va fi
O viață întreagă cat și după
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Creator:foreverme.0
17.12.2022
Regret
Regret enorm ca m-ai uitat
Si spui ca nu stii cine sunt,
Vorbe urâte-ai aruncat plecând
Ce sufletul mi l-au înfrânt.
Ții minte cum ne-am cunoscut?
Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?
Ti-am stat in brațe fără frică
Fără să știu că poți să mă rănești.
Azi sufletul se-neacă în dureri
Îl simt și mă cutremur
Mai ieri îmi era plin de flori
Azi flori în mine tremur.
Ai plecat în alte zări
Sả te întorci e prea târziu..
Ai luat iubirea mea de ieri
..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..
Te-am căutat și am sperat
Sa te găsesc in noapte,
Pe străzi pustii am alergat
O clipă să-mi mai fii aproape,
Sa-mi mângâi părul auriu
În brațe să mă strângi,
Sả uit de tot si sả nu știu
Cum e de dor să plangi.
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Piata Victoriei - Piata Unirii
O altă zi de luni, după tot felul de presiuni
' Offf, trei stații în plus ', în soaptă mi-am spus
După ce, câteva stații am mers, cumva într-o amețeală dus
Gândindu-mă la tot felul de sesiuni
O femeie plictisită, de fericire lipsită
Acum, foarte dichisită, tocmai din vacanță venită
Merge la muncă, într-o transă atât de adancă
Încă pe malurile Italiei, unde valurile bat o singuratică stâncă
Lângă ea stă un bărbat în vârstă
Cu un zâmbet pe buze, chiar dacă poate gustă
O ultimă dată din viața sa măreață
Și, cu o atitudine glumeață, se întreabă ce o să îi mai aducă această dimineață
Puțin mai departe, niște copii vorbesc de un profesor care îi plictisește de moarte
Și că ar vrea mai multe materii bazate pe arte, în școală
Că matematica e nasoală și că profa de română e prea vocală
Mai mult, dacă din guvern ar face parte, ar face totul ca la carte
Metroul se oprește și o femeie spune așa, pe zărește, " Piața Romană "
Ușile se deschid și totul se oprește cand în metrou se urcă, ea
Merge încet, de parcă vrea să se dea, cea mai rea
Parcă purta o coroană, era de o frumusețe de icoană
Toate mișcările ei erau ca dintr-un portret
M-am uitat la ea, indiscret dar fără vreun regret
Un zâmbet mi-a sărit în ochi și fără vreun interpret
Era de parcă știa un secret, atât de șiret
O fericire ascunsă de noi, undeva pierdută într-o mulțime de nevoi
De parcă toți duceam lipsă dar ea, atât era de aprinsă
Și din nou, ce rost are o candelă dacă e stinsă?
Pentru un moment, am pășit înapoi, nevrând să fiu vreun țărănoi
Nici un pas nu am făcut, că s-a întamplat, un lucru atât de plăcut
Ochii ei căprui, s-au uitat în ai mei verzui
Și cu pași repezi înspre mine a mers, unde a stătut
Liniște, pentru câteva clipe amărui
Ușile se închid și totul devine din nou rapid
Până când să îi aud glasul subțire, tăcut și timid
" Vreun buton mi s-a desfăcut? "
" Dacă nu, atunci la mine de ce te uiți, asa de urât? "
' Defapt, nu doar unul ci chiar doi'
Îi zâmbesc și ea îmi zâmbește înapoi
" Maria, de cunoștiință îmi pare bine "
' Andrei, atenția mea îți aparține '
Totul părea ca un vis, unul de așa de mult timp interzis
Totuși, nimic nu era promis, nimic nu era scris
Așa că am decis să îi pun o întrebare
' Maria, cu mine la o cafea ai merge oare?'
Înainte să îmi răspundă, s-a auzit " Piața Unirii "
Ea, mă întreabă, realizând efectul știrii
" Dacă spun da, promiți că vei mai sta? "
' Dacă asta înseamnă cafea atunci cum să spun nu și a pleca? '
Avea un mers ca de prințesă
O privire de duchesă
Elegantă dar fără să fie ignorantă
Extravagantă dar fără să fie arogantă
Totuși, pe cât era de perfectă pe atât de defectă
Atât de furioasă când simțea că viața nu o respectă și nu e corectă
Atât de nervoasă atunci când se simțea neputincioasă
Când simțea că nu avea ceva sau pe cineva, atât de mofturoasă
Și totuși, am crezut că dupa o vreme
Totul va devenii fundamental de banal
Până să mă cheme, de un scaun să mă rezeme
Și să o fi văzut pe tocurile ei de cristal
Când am ajuns, ne-am luat o cafea
Și am întrebat-o dacă am putea
Să ne ținem de mână
Și dacă ar vrea, măcar pentru puțin, să rămână
Dintr-o dată, sare din scaun și spune
Că ea presupune că am o pasiune pentru un joc
"Se pare că ai noroc, te provoc"
' Hmmm, pentru a mă răpune, ar trebuii să ai măcar o noțiune despre această chestiune '
' Nu te speria dacă vei greșii, dar știi ce e această piesă? '
Toată fața i se înroșește și ea îmi șoptește, "e o prințesă"
Îmi zâmbește timid și îmi dă regina
"Okay, nu prea știu să joc dar asta înseamnă că mă vei lumina, nu-i așa? "
Cu cât s-a înserat, cu atât, mai mult am jucat
Și cu un zâmbet de neînduplecat spune, " E patru "
I-am răspuns cu un simplu atac, fără vreo piesă să înșfac
' E-5, draga mea ', am spus eu într-o voce ca de teatru
Nimic din partea ei, stătea, se gândea, la executarea mea, " patru C "
Eu, nepăsător si visător, gândul meu zburase, ' B sașe '
Nici acum nu știu, cum ea m-a putut seduce încât nu am putut deduce, ce făcea - deoarece
Ce urmase, a făcut sigur că nu mai aveam mișcari rămase
Cu o voce tandră și dulce, mă reduce, la nimic, " F trei "
Marii, doamne dar ce vrei să îmi iei?
Când aude, ' B șapte ', nu face un sunet și trece direct la fapte
A zâmbit mai frumos și mai inimos ca în oricare altă noapte
" Si, sah mat", spune ea cu un glas entuziasmat
" Sper că acum nu te deranjeaza că te-am chemat"
' Ha, în niciun caz, m-ai calcat ca pe un gândac '
' Și nu m-a deranjat, defapt, cred că te plac '
Cuvintele tăcute
Din ochi scânteile vorbesc fără cuvânt
Ți-aduc sclipirile fierbinte mărturie
Tăcut privirea îți grăiește cercetând
Dar nu te-atinge a iubirii glăsuire
Mă strigă liniștea-nghețată cugetând
Ecoul tremură căzut în agonie
Pe buze tace adevărul suspinând
Așteaptă găndul nerostit călătorie
Ascult tăcerea destrămată din cuvânt
Îndrăgostit visele-mi cântă melodie
Îngrămădite le adun sedimentând
Nepăsător cerneala curge pe hârtie
Ascunse-n pagini mor cuvinte fremătând
Tăcerea-și caută un loc în poezie
Umbrite ard fără lumina fumegând
Sfârșesc tăcute recitând melancolie
Din poze clipa mă privește surâzând
Imagini mute povestesc cu fantezie
Rămân să caut o prezență absentând
Se-aud cuvintele tăcute-n amintire
Privește cerul uitate la stele
Cerul plin de stele mă umple de teama
Că pentru tine sunt o doar o panarama
Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam
Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .
Rătăcesc pe-a fără in frig
Doar gandinduma la tine
Încă țin la tine și sper sa fie bine
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Sper sa nu se termine chiar asa devreme.
Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam
Cât să mai incercam ?
Eu te iubesc și așa va fi
O viață întreagă cat și după
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Creator:foreverme.0
17.12.2022
Regret
Regret enorm ca m-ai uitat
Si spui ca nu stii cine sunt,
Vorbe urâte-ai aruncat plecând
Ce sufletul mi l-au înfrânt.
Ții minte cum ne-am cunoscut?
Cum mi-ai șoptit că mă doreşti?
Ti-am stat in brațe fără frică
Fără să știu că poți să mă rănești.
Azi sufletul se-neacă în dureri
Îl simt și mă cutremur
Mai ieri îmi era plin de flori
Azi flori în mine tremur.
Ai plecat în alte zări
Sả te întorci e prea târziu..
Ai luat iubirea mea de ieri
..ce-aveam frumos...fắră sắ știu..
Te-am căutat și am sperat
Sa te găsesc in noapte,
Pe străzi pustii am alergat
O clipă să-mi mai fii aproape,
Sa-mi mângâi părul auriu
În brațe să mă strângi,
Sả uit de tot si sả nu știu
Cum e de dor să plangi.
Zero gravitatie
Atunci cand ma gandesc la tine
Simt ca plutesc in zero gravitatie
Nimic pe lume nu e mai usor
Decat sa iti spun cat de mult tin la tine
Nu pot sa cred ca am ajuns intr-un punct
Si lucrurile au continuat de la sine
Vreau sa stii ca ma pot schimba
Si iarasi ma gandesc la tine
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Alte poezii ale autorului
Omul norocos!
Și astăzi sunt omul norocos
Privind pădurea de foioase,
S-aud cum frunzele foșnesc
Și cât sunt ele de frumoase!
Sunt așezat pe scaun și admir
Pe lac un cârd imens de lebede,
Cum își scufundă capul în adânc
Și scot în cioc planctonul verde
Printre copaci apar raze de soare
Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,
Vremea o simt încă prietenoasă
Iarna-i departe, toamna nu pleacă
Scap lacul și pădurea din cătare
Și îmi arunc privirea către vale,
Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica
Și Bistrița fără plutași, curgând agale
Îmi pun rucsacul în mare grabă
Și-n pas alert cobor pe o cărare,
Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale
Că e obraznic și cere de mâncare
Așa am petrecut o zi de toamnă
Pe munte printre copaci cu soare,
Dar frică-mi e de omul cu toporul
Care doar vrea, să taie, să doboare!
Răspuns voi aștepta!
N-am dăruit cât am primit
Crezând că tot mi se cuvine,
Până-ntr-o zi când am aflat
Că a plecat și înapoi nu vine
Scrisoarea am citit-o repetat
Să înteleg unde m-am rătăcit,
Și cum putem să ne-mpăcăm
Și să devin din nou cel fericit
Abia când singur am rămas
Am înțeles că nu am prețuit,
Ființa ce multe a mai îndurat
Iar eu naiv am început să uit
Nu pot s-ascund că nu regret
Acum când poate-i cam târziu,
Totuși voi încerca să nu renunț
Și niște rânduri vreau să-i scriu
Cuvântul prim va fi cel de iertare
Că am adus în cuplu dezamăgire,
Vinovăția toată mi-o voi asuma
Pentru că am sădit doar amăgire
Voi afișa cuvinte puse-n vers
Cu rimă prin care să arăt iubire,
Să-i zic că mă căiesc și am greșit
Că n-am găsit calea spre fericire
Răspuns voi aștepta la scrisul meu
Sperând că voi avea ceva clemență,
Să pot primi și dărui iubire, prețuire
Și să renaștem...prin inteligență!
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Moșul!
De mic copil aștept Crăciunul
Și Moșul să-mi aducă dulciuri,
Să fiu lăsat să-i mângâi barba
Și-apoi timid să-i recit versuri
Mereu îmi puneam întrebări?
Cine ar putea fi bătrânul?
De unde are atâtea jucării?
Și oare ce mănâncă renul?
Pe timpuri era doar Moș Gerilă
Ce ne-aducea doar frig și ger,
Părinți-n șoaptă îmi spuneau
Că Moș Crăciun e doar în Cer
E greu acum să crezi ce spun
Că Moșul n-a venit vreodată,
Când eu copil pe el îl așteptam
Să-l văd că-mi bate-n poartă
Într-un târziu ai mei mi-au spus
Că Moș Crăciun există cu adevărat,
Dar cineva nu-l vrea intrat în țară
Că pe la noi doar Moș Gerilă-i adorat
Mult timp ochii mi-au lăcrimat
Până prin anii nouăzeci,
Când Moșul viza-căpătat
Dar eu aveam deja treizeci
Acum și eu am devenit un Moș
Și an de an duc daruri la nepoți,
Nu folosesc sania trasă de reni
Sunt Moș modern cu SUV..pe patru roți!
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Călătorind în gând!
Gândul mă duce așa departe
Și nu am cum să mi-l opresc,
Pătrunde-adând prin amintiri
Și fericit copilăria o regăsesc
Mă plimbă pe drumul prăfuit
La școala din satul meu natal,
Mă pune-n banca de la geam
Pe rândul trei cumva pe lateral
Și lângă mine se află mama
Cu un buchet frumos de flori,
Sunt adunate pentru doamna
Cu bucurie de dragele surori
Sunt un boboc în clasa-ntâia
Și vreau puțină carte să învăț,
Voi ține cont de sfatul mamei
De fiecare șansă să m-agăț
Apoi gândul m-a dus pe la liceu
Să-mi văd colegii și pe profesori,
Dar din păcate mulți au plecat
De pe pământ ca simpli călători
Nu știu de ce călătoria s-a oprit
De la liceu s-ajung în timp acasă,
O fi crezând că sunt prea obosit
Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!
Omul norocos!
Și astăzi sunt omul norocos
Privind pădurea de foioase,
S-aud cum frunzele foșnesc
Și cât sunt ele de frumoase!
Sunt așezat pe scaun și admir
Pe lac un cârd imens de lebede,
Cum își scufundă capul în adânc
Și scot în cioc planctonul verde
Printre copaci apar raze de soare
Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,
Vremea o simt încă prietenoasă
Iarna-i departe, toamna nu pleacă
Scap lacul și pădurea din cătare
Și îmi arunc privirea către vale,
Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica
Și Bistrița fără plutași, curgând agale
Îmi pun rucsacul în mare grabă
Și-n pas alert cobor pe o cărare,
Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale
Că e obraznic și cere de mâncare
Așa am petrecut o zi de toamnă
Pe munte printre copaci cu soare,
Dar frică-mi e de omul cu toporul
Care doar vrea, să taie, să doboare!
Răspuns voi aștepta!
N-am dăruit cât am primit
Crezând că tot mi se cuvine,
Până-ntr-o zi când am aflat
Că a plecat și înapoi nu vine
Scrisoarea am citit-o repetat
Să înteleg unde m-am rătăcit,
Și cum putem să ne-mpăcăm
Și să devin din nou cel fericit
Abia când singur am rămas
Am înțeles că nu am prețuit,
Ființa ce multe a mai îndurat
Iar eu naiv am început să uit
Nu pot s-ascund că nu regret
Acum când poate-i cam târziu,
Totuși voi încerca să nu renunț
Și niște rânduri vreau să-i scriu
Cuvântul prim va fi cel de iertare
Că am adus în cuplu dezamăgire,
Vinovăția toată mi-o voi asuma
Pentru că am sădit doar amăgire
Voi afișa cuvinte puse-n vers
Cu rimă prin care să arăt iubire,
Să-i zic că mă căiesc și am greșit
Că n-am găsit calea spre fericire
Răspuns voi aștepta la scrisul meu
Sperând că voi avea ceva clemență,
Să pot primi și dărui iubire, prețuire
Și să renaștem...prin inteligență!
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Moșul!
De mic copil aștept Crăciunul
Și Moșul să-mi aducă dulciuri,
Să fiu lăsat să-i mângâi barba
Și-apoi timid să-i recit versuri
Mereu îmi puneam întrebări?
Cine ar putea fi bătrânul?
De unde are atâtea jucării?
Și oare ce mănâncă renul?
Pe timpuri era doar Moș Gerilă
Ce ne-aducea doar frig și ger,
Părinți-n șoaptă îmi spuneau
Că Moș Crăciun e doar în Cer
E greu acum să crezi ce spun
Că Moșul n-a venit vreodată,
Când eu copil pe el îl așteptam
Să-l văd că-mi bate-n poartă
Într-un târziu ai mei mi-au spus
Că Moș Crăciun există cu adevărat,
Dar cineva nu-l vrea intrat în țară
Că pe la noi doar Moș Gerilă-i adorat
Mult timp ochii mi-au lăcrimat
Până prin anii nouăzeci,
Când Moșul viza-căpătat
Dar eu aveam deja treizeci
Acum și eu am devenit un Moș
Și an de an duc daruri la nepoți,
Nu folosesc sania trasă de reni
Sunt Moș modern cu SUV..pe patru roți!
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Călătorind în gând!
Gândul mă duce așa departe
Și nu am cum să mi-l opresc,
Pătrunde-adând prin amintiri
Și fericit copilăria o regăsesc
Mă plimbă pe drumul prăfuit
La școala din satul meu natal,
Mă pune-n banca de la geam
Pe rândul trei cumva pe lateral
Și lângă mine se află mama
Cu un buchet frumos de flori,
Sunt adunate pentru doamna
Cu bucurie de dragele surori
Sunt un boboc în clasa-ntâia
Și vreau puțină carte să învăț,
Voi ține cont de sfatul mamei
De fiecare șansă să m-agăț
Apoi gândul m-a dus pe la liceu
Să-mi văd colegii și pe profesori,
Dar din păcate mulți au plecat
De pe pământ ca simpli călători
Nu știu de ce călătoria s-a oprit
De la liceu s-ajung în timp acasă,
O fi crezând că sunt prea obosit
Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!
Zugun