Dornic de ea
Prin deșerturile vieții,
Mai aprind acum scânteie
Chipul ei, obrajii roșii,
Glasul dulce de femeie?
Cine-i ea, de vine seara
De-al tău suflet ca să prindă
Fața-i albă precum ceara,
Inima-i cea suferindă?
Izvorăște din nimicuri,
Ce dintâia zi există
Și în cor i-ar plânge cerul
Cugetarea ei cea tristă;
Viața tu ți-ai da-o toată,
Doar ca să-i mai poți simți
Palma rece înc-odată,
Negrul ochilor făclii.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Dan
Data postării: 8 ianuarie 2024
Vizualizări: 532
Poezii din aceiaşi categorie
Si toate din cauza...
E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...
Iubire vestijita
Oh,atat de dor,atat de frig a fost si este fără tine,
Când știu si simt ca te gândești din nou la mine.
Nimic nu mi sta in minte acum,
Decât momentul când am decis sa mergem pe alt drum.
Mi-era atat de frig si cald cu tine-n brațe,
Dar rănile-mi zăceau pe ale mele antebrațe.
Atat de aprig si intens în pieptul meu te simt,
Cand un gând feroce mă face din nou sa te resimt.
Știam ca vei veni la mine iar,cand al tău piept gol rămâne încă rece,
Când ea nu face decât iubirile sa sece.
Mai am un pas si, poate, vreo doua ore,
Sa simt din nou ale mele răni majore.
Mai vreau o noapte, un vin și-o sărutare,
Sa simt cum te indrepti spre ale mele buze-amare.
Si ma săruți aivea cum,de altfel,o făceai cândva,
Și m-ai făcut sa n-o mai facă si-altcineva.
Nu simt durere si nici placere,nici suspin,
Când noi doi stam in tăcere langa acel vin,
Si ne uitam indiferenti la mohoratul ceas
Si la ceea ce noua nu ne a mai rămas.
Si timpul pleacă câteodată ,
De unde și el simte ca se pierde-n arta.
Si vrea sa ți lase doar mic răgaz,
Sa te rascoleasca si pe tine ale mele zile de extaz.
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
Lumea ta
In noptile albastre
Cand am ajuns in lumea ta
Am adus cu mine
Un nor de peruzea.
Ma plimbam pe alei pierdute
Intr-un labirint fara sfarsit
Tu mi-ai intins o mana
Venind din infinit.
Pe drumul vietii curge
Un rau cu nestemate
Opreste-te si aduna
Cuvinte nesecate.
Gaseste in iubire
Acea forta divina
Care te tine in viata
Si care te anima.
Iubeste totu-n cale
Chiar si o amintire
Iubeste si doreste
O ultima iubire.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.
Șoaptă iubirii
Vreau să-ți alin tristețea
Să-ți văd frumusețea,
Cu dragoste să te copleșesc
Cu inima să te încălzesc.
Să-ți dau ce n-ai avut
Și nici prin minte nu ți-a trecut,
Ce poate iubirea să ofere
Încredere și mângâiere.
În ochi căprui Să mă pierd
Cu ai tăi să mă dezmierd,
Să mă aprind de bucurie
Când noaptea e fumurie.
Te-aș iubi neîncetat
La al inimii Glas turbat,
Care te vrea zi și noapte
Lângă ea, să-i fii aproape.
Si toate din cauza...
E liniste dura,
Nimic nu te-ncurca,
Doar chaos de fluxuri,
Ce capu-ti bifurca,
In feluri si feluri,
De ginduri mihnite,
Si toate din cauza
unei iubite...
Iubire vestijita
Oh,atat de dor,atat de frig a fost si este fără tine,
Când știu si simt ca te gândești din nou la mine.
Nimic nu mi sta in minte acum,
Decât momentul când am decis sa mergem pe alt drum.
Mi-era atat de frig si cald cu tine-n brațe,
Dar rănile-mi zăceau pe ale mele antebrațe.
Atat de aprig si intens în pieptul meu te simt,
Cand un gând feroce mă face din nou sa te resimt.
Știam ca vei veni la mine iar,cand al tău piept gol rămâne încă rece,
Când ea nu face decât iubirile sa sece.
Mai am un pas si, poate, vreo doua ore,
Sa simt din nou ale mele răni majore.
Mai vreau o noapte, un vin și-o sărutare,
Sa simt cum te indrepti spre ale mele buze-amare.
Si ma săruți aivea cum,de altfel,o făceai cândva,
Și m-ai făcut sa n-o mai facă si-altcineva.
Nu simt durere si nici placere,nici suspin,
Când noi doi stam in tăcere langa acel vin,
Si ne uitam indiferenti la mohoratul ceas
Si la ceea ce noua nu ne a mai rămas.
Si timpul pleacă câteodată ,
De unde și el simte ca se pierde-n arta.
Si vrea sa ți lase doar mic răgaz,
Sa te rascoleasca si pe tine ale mele zile de extaz.
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
Lumea ta
In noptile albastre
Cand am ajuns in lumea ta
Am adus cu mine
Un nor de peruzea.
Ma plimbam pe alei pierdute
Intr-un labirint fara sfarsit
Tu mi-ai intins o mana
Venind din infinit.
Pe drumul vietii curge
Un rau cu nestemate
Opreste-te si aduna
Cuvinte nesecate.
Gaseste in iubire
Acea forta divina
Care te tine in viata
Si care te anima.
Iubeste totu-n cale
Chiar si o amintire
Iubeste si doreste
O ultima iubire.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.
Șoaptă iubirii
Vreau să-ți alin tristețea
Să-ți văd frumusețea,
Cu dragoste să te copleșesc
Cu inima să te încălzesc.
Să-ți dau ce n-ai avut
Și nici prin minte nu ți-a trecut,
Ce poate iubirea să ofere
Încredere și mângâiere.
În ochi căprui Să mă pierd
Cu ai tăi să mă dezmierd,
Să mă aprind de bucurie
Când noaptea e fumurie.
Te-aș iubi neîncetat
La al inimii Glas turbat,
Care te vrea zi și noapte
Lângă ea, să-i fii aproape.
Alte poezii ale autorului
Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Ce n-aș da?
Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.
Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.
Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Cercetașa
Parc-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar din răsputeri mă abțin
Ca pentru tine, dragostea mea
Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.
Și cât de mult mi-ar fi plăcut,
Odată să te fi avut;
Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,
Cu al tău dulce sărut blând.
Aș fi dorit, un vis să am,
Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;
Lumina feței tale să reflecte în ele
Dorința de tine care astăzi piere.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.
Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Lumina feței tale reci
Dragă,
Pe faleză, când apune Soarele
Îmi pare
Că fața ta albă precum ceara,
E cascada de lumine
În care dulcile vise de amor
Mi le sfințești cu a ta privire.
Brațele tale ca de marmură
Le strâng, pierzându-mă în ai tăi ochi alintați,
Negri precum cerul fără stele
Și palmele calde ți le simt,
Asemeni delicatelor petale de lalele.
Iar la ivirea Soarelui, din nou
Să-mi acoperi fața cu al tău păr bălai
Și cu al tău glasului ecou,
Viață visurilor mele să dai.
Ce n-aș da?
Ce n-aș da, să nu mai fiu
În lumea asta, așa pustiu.
Să-mi fi lumină, să m-alini
Cu ochii tăi așa senini.
Să lucești, precum o stea,
Ce-mi învie inima;
Să ne privim duios, himeric,
Să-mi scapi viața de-ntuneric.
Iar dacă-mi vei fi, și Soarele va străluci,
În brațe-mi stai, să nu-l pot deosebi
De culoarea părului bălai
Și de-al tău ochilor rai.
S-a stins o stea
Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.
Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.
Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor
Cercetașa
Parc-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar din răsputeri mă abțin
Ca pentru tine, dragostea mea
Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.
Și cât de mult mi-ar fi plăcut,
Odată să te fi avut;
Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,
Cu al tău dulce sărut blând.
Aș fi dorit, un vis să am,
Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;
Lumina feței tale să reflecte în ele
Dorința de tine care astăzi piere.
Singur
Dulce floare-a copilăriei,
Ce-mpreună cu tine-am crescut
Veștejește-ntra sufletului murdărie,
Din clipa-n care te-am pierdut.
Amândoi dormeam la margine de râu,
Sau prin lanuri aurii de grâu
Și-obișnuiam să privim către stele,
Iar acum ești printre ele.
Mereu în gând te voi avea
Plângând sub luminata stea,
Și tot acolo-am să rămân
Până ne vom revedea.
Iar dacă nu va fi așa,
Înseamnă c-asta ne-a fost soarta:
Să fim singuri pe vecie
Fără nicio bucurie.