Ceasul ticăie mereu

Acasa sunt bratele tale, iar...

Casa-mi este imbratisarea ta.

Acasa sunt ochii ce ma privesc neincetat, iar...

Sufletul-mi tanjeste in fiecare zi dupa casa ce-mi esti.

Acasa esti tu si eu... A C A S A suntem noi!

Acasa-mi este fericirea ce-o traiesc, iar...

Sufletul-mi creste cu fiecare zambet.

Acasa ne asteapta cu bratele deschise, iar...

Casa ne primeste cu dragoste curata!

A C A S A suntem noi... acasa esti tu si eu!

Te visez în astă noapte cu lună plină ,

A mea stea albastră .

Promite-mi că după ce pleci nu mă rănești,

Al meu unic trandafir alb.

Te văd într-o după-amiază caldă,

Al meu gând nesfârșit.

Promite-mi că mă uiți să nu sufăr în zadar,

A mea pace dintr-o lume haotică.

Te simt în astă seară înnorată,

Al meu tablou în culori cenușii.

Promite-mi că nu mă lași condamnată la durere ,

A mea petală de trandafir.

De vrei să fugi de mine,să mă alungi,

Îți voi rămâne-n amintiri așa de strâns

Căci dragostea ce ți-am trimis

Minciună nu-i ,îți jur....

E treaba ta ce vrei să crezi sau nu,

Eu prizonierul tău fiind,

Căci fără tine nu exist..!

Ohhh Vasilica vis frumos îmi ești,

Ori doar blestem și amăgire ,

Sper să nu fii așa...

Doar Dumnezeu e cel ce știe ce-a trimis,

Și-n calea mea ai apărut precum un vis...!

Dar ce-i un vis când dragostea există?

Și unde-i moartea când viața cântă?

Nu-i dragostea aici,acum ce-ți poartă chipul?

Nu tu ești cântul,frumosul,promisiunea,fericirea?

Pot exista eu fără toate acestea oare?

Nu tu ești dragostea care alungă durerea sau tristețea și tot ce moare?

(3 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Toamna plânge, plâng și eu cu ea...

Cad frunzele, cad lin din copaci

Inimile noastre cad și ele în gol,

Un gol nesfărșit 

Pe care nu îl mai putem evita.

Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,

Rămânând goală

Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,

Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...

În serile ce se scurg pe-ndelete,

Cu raze de lună ce vin să ne plece, 

Eu scriu pe foi de doruri de departe, 

Poezie ce-n suflet se naște din noapte.

Te chem în versuri ca pe-un cântec, 

Cu dorul meu ce zboară, al duṣilor descântec, 

Prin umbre de pădure și râuri adânci, 

Până la sfarşit, spre taina de atunci.

Iubirea ta, un vârf de lumină, 

În grădina cu flori ce suspină, 

În fiecare suflare, în fiecare rimă, 

Ești versul ce mă-nalță, ești steaua ce în suflet lumină-mi imprimă.

Cu fiecare cuvânt îți strig chemarea, 

Pe şuierul vântului, îmi chem mirarea,

Până când dragostea se adună-n poveste,

Peste mări si peste creste.

Stau și privesc focul încet 

Și ma întreb cât poat' sa doară 

O iubire ce a'nceput 

Nu tocmai însă într-o vară

A început atât de simplu de la doua trei cuvinte 

Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte

Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți 

Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți 

Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri

Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume

Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..

Dorul ăsta-i greutate 

Ce-mi pasă sufletul..

Ma apasă zi și noapte 

Mi as dori să-mi fi aproape

:)

Din vina ta 

Am ajuns un băutor 

Ce nimica nu mai vrea

Doar să uite de-al tău dor

Vreau sa beau, să-nebunesc 

Chiar în astă seară 

Te-am dorit,și te doresc 

Pentru a mia oară 

Vreau să beau,sa mă distrug 

Niciodată să mă obișnuiesc 

Ca  de tine eu sa fug

Te-am dorit și te iubesc!

La ce te porți așa cu mine ?

C-am un suflet și mă doare 

Eu am vrut să țin la tine

Ca la o scumpă floare 

Dar tu vrei sa stai in spini

Și nu vrei sa te culeg 

Drumu-i plin de mărăcini 

Aș fi vrut să te aleg 

Atât îți spun,că timpul trece 

Să înțelegi eu aștept 

Nu mai fi cu mine rece 

Hai la mine și-al meu piept 

Tot mă mint cu a mea durere 

Și cu suspinul meu amar 

Că mai am o mângâiere 

Dar degeaba.... în zadar 

Am rămas numai cu gândul 

Ce mă macină mereu

Te jelesc nopți de-a rândul 

Și-mi duc traiul cu dor greu

Dar degeaba eu mai sper

Și la tine mă gândesc 

De-amaraciune parcă pier

Cu-o romanța m-ostoiesc 

Pentru tine dor nebun 

Îmi pierd nopțile de-a rându'

Merg hai-hui pustiu pe drum 

Precum nebunii fara gânduri 

Tot privind eu din tăcere 

Am ajuns să cred să știu 

Că nu este mângâiere 

Lângă care eu sa fiu 

Lumea trece,eu mă trec 

Și mă las in voia sorții

Când târziu eu mă petrec 

În pustia umbră a nopții

Sunt un mort 

Ce îsi caută mormântul 

Sunt o carte 

Ce îsi caută cuvântul 

Așa mă simt de-o viață încoace

Dar ca acuma niciodată 

Aș vrea să te las in pace 

ce poveste palpitantă 

Mă simt așa....

Pierdut, nebun 

Știu că ai prefera

Sa pornim pe același drum 

Pe o potecă necălcată 

Nici de alții,nici de noi 

C-o poveste neuitată 

Începută de noi doi 

Înțelege că mi-e dor

Înțelege că mi-e greu 

Astă seară vreau sa mor

Beau și plâng mereu...mereu

.......

Că mi-e dor , n-ai înțeles 

Nici de greul care îl trag

Dă-mi te rog ceva de-ales

Măcar spune-mi ce sa fac 

Beau și plâng de șase zile 

Că-i plecat de langa mine 

Ai crezut că asa-i mai bine 

Vei vedea.. când răul vine