Ceasul ticăie mereu

Și-mi amintesc cu mare jale

Îmi amintesc de chipul tău

De mă clatin pe picioare

Cât de dragă tu mi erai

Ne priveam noi în tăcere

Cu frumusețea mă mirai

Mă iubeai doar din plăcere

Anii in șir au tot trecut

Însă eu nu te-am uitat

De mult nu ne-am mai văzut

Dar într-una te-am visat

Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Radu Cozariz

Data postării: 17 ianuarie

Vizualizări: 106

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Mai mult...

N-a fost să fie..!

Te-aștept să ne-ntâlnim din nou

Lângă copacul ce astăzi plânge ,

Că nu ne-a mai văzut de-o vreme

Simțind cum dragostea se frânge.

Și plânsul lui devine o cascadă

Când vede cât sunt de îndurerat ,

Ar vrea să știe care este motivul

Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat.

Încerc să-i spun că totu-i bine

Și doar ceva puțin te-a supărat,

Moment când vocea lui se-aude

Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat.

Ridic privirea și curios mă uit la el

Și îl întreb răstit ce vrea să spună,

Rămâne mut și-un semn îmi face

Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă.

Vreau să citesc dar ...nu mai apuc

Că pomu-mi zice cruntul adevăr,

Precum că fata ieri i-a mărturisit

Că ea iubește pe cineva mai tânăr.

Îndurerat copacului îi mulțumesc

Și-i las pe ram bucata de hârtie,

Și cu tristețe în gând îmi șoptesc

N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!

Mai mult...

amintiri /4

revolte de stradă,

unele-mbrăcate -n

portocaliu,

altele-n rubiniu

ne- aduc-aminte că

" revoluția

nu e o cina sociala,

un eleniment literar,

un desen

sau o broderie."

de multe ori,

revoltele

au purtat amprenta prigoanei demonice

împotriva sentimentului religios.

revoluțiile au făcut un pas de schimbare a gărzii,

trecând cu tancurile

peste manifestanții civili.

lupta a rămas aceeași....

Mai mult...

Omul din întuneric

Mă plimbam pe drumul lung.

A cărui farmec a murit!

Sub luna mare...plină de mister.

Misterul singurei iubiri.

Trecuseră sub această lună

Un fior ce nu-l știam

Era fiorul iubiri!

Pe care încă nu-l cunoșteam.

Peste veacurile vieții

Peste umbra tinereții

Peste sufletele stinse

Cu ale sale zgârieturi

Îmi intrai suptil în viață

Cu o vorbă, două, trei.

Până când, din neștiute

Te iubeam! chiar de nu crezi.

Și acuma îmi doresc

Ca de-a cuma ca să fim

Două frunze pe o creangă.

Dar o creangă fără spini...

Cozac Ionela.

Mai mult...

Unde e

Unde sunt ochi-aceia blânzi fără de nori

Sufletul bun, focul aprins, lumina caldă

Unde e inima pictată în culori

Au dispărut, toate s-au dus plecate-n grabă

Unde sunt eu?, unde esti tu?, ce sa-ntâmplat?

Unde-am ajuns?, unde-am greșit?, ce mai contează?

Mă plimbă dorul printr-e nori neîncetat

Vorbim puțin și tot mai rar, tăceri mă ceartă

Unde mai pot să te zăresc zâmbind din nou

Când te-ai ascuns, unde-ai pitit inima caldă

Unde sunt brațele să-nchidă-n ele dor

Topind toți demonii, ferid suflet să ardă

Unde sun stelele când noaptea-mi dă fiori

Cu ochi-nchiși una plutind în vis se-arată

Mă luminează suflet tandru până-n zori

Când mă trezesc vreau să adorm, poate mă iartă

Unde-am săpat să-ngrop iubirea cresc doar flori

S-au înecat de-atâta lacrimi curse-n șoaptă

Le-am întrebat de știu cărarea către doi

Și mi-au răspuns: „unde ai inima plecată”

Unde te-ai dus tu sufletul trist atins de dor

Din amintire te hrănești nutrind speranță

Unde e îngerul ce-antins aripi de zbor

Unde-am ajuns, ce m-a răpus, unde mă poartă

Mai mult...

🎤 Iubirea mea, în noaptea stinsă

Iubirea mea, în noaptea stinsă,
Se pierde-n vânt, ca frunza ninsă.
Pe ruine arde-n scrum,
O stea ce plânge-n cer postum.

Am fost ecou pe sticlă rece,
Un vis ce-n umbre se petrece,
Un dor ce-n ziduri se destramă,
Lăsându-și lacrima ca teamă.

Sub cer de jar, pe căi de fum,
Mă-ntreb de-a fost iubire-n drum,
Sau doar un cântec de uitare,
Ce s-a sfârșit în depărtare.

Sub cruce neagră de tăcere,
Te caut printre amintire,
În șoapte reci de vânt hoinar,
În pași pierduți pe drum fugar.

Din Pilde am învățat iertarea,
Să-ți aștept pasul și chemarea,
Cu ochii-n rugi, cu dor arzător.
Ca tatăl fiului rătăcitor,

Pe străzi pustii, sub felinare,
Se sting și visele amare.
În ploaia rece, sub lumini,
Mi-e dor de ochii tăi divini.

Un ceas bătrân ne plânge-n șoapte,
Ca o fantasmă dusă-n noapte,
Dar timpul, rece și hain,
Ne-a risipit ca pe-un suspin.

În zidul vechi, cuprins de gheață,
Îți strig iubirea ce nu-ngheață,
Dar piatra tace, visul moare,
Iar luna-n cer ne plânge-n zare.

Dar, dacă mâna ta se-ntinde,
Prin focul nopții mă cuprinde,
Vom reclădi, din visul frânt,
Un nou destin, un nou cuvânt.

Și-n bezna grea, din dor rănit,
Se va aprinde-un foc sfințit,
Iubirea noastră – stea divină,
Un legământ ce nu se-nclină.

Vom prinde aripi, vom zbura,
Prin cer de vise vom dansa.
Și-n zori, sub raze argintii,
Vom fi din nou ce-am fost cândva...