Accident

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

O porţie de iubire.

 

Iubeşte-mă cum numai tu

Şti să o faci, din plin,

Sărută-mă şi mă sedu,

Să-ncep să îmi revin.

 

Cu şarmul ochilor tăi verzi

Şi-a ta gură senzuală,

Treptat să mă reanimezi

Şi să mă scoli din boală.

 

Cum viaţa mea e un accident

Şi nu-mi revin în fire,

Donează-mi tu, frumoasa mea,

Nu sânge...ci iubire!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Accident

Data postării: 17 iulie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1134

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

În timp şi spaţiu...te iubesc!

Chiar dacă ne năşteam departe

Şi-n alte galaxii trăiam,

Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,

Că tot pe tine te iubeam.

 

Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,

Mai la-nceput sau la sfârşit,

Am fi avut aceeaşi soartă,

Că tot la fel te-aş fi iubit.

 

Deci, scriu această poezie,

Cu gândul să-ţi mărturisesc,

Din când în când, când vei citi-o,

Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!

Mai mult...

Să nu te plângi...

Să nu te plângi orice ar fi,

De viaţa ce-o trăieşti

Şi pân' atunci când vei muri,

La lut să te gândeşti.

 

Nicicând să nu te plângi de frig,

Că-n moarte când vei trece,

În groapă nu va fi nimic

Mai cald ca lutul rece.

 

Şi de-ntuneric de te plângi,

Când moartea va să vină,

Pe lutu'-n care o s-ajungi,

Nu va cădea lumină.

 

Şi averi de n-ai agonisit,

Să nu te plângi prea mult,

Că după ce vei fi murit,

Se vor preface-n lut.

 

Şi să nu plângi că viaţa-i grea,

Că-n lut când te vor pune,

Pe tine-n veci se va lăsa

Mai greu ca orice pe lume.

Mai mult...

Să ard pe al iubirii rug

Sunt condamnat cu executare

La moarte grea, prin a iubi,

Iubita mea călău să-mi fii,

Să pui pedeapsa-n aplicare.

 

La execuţie să mă duci,

Din ochii tăi de amazoană,

Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă

Şi inima să mi-o străpungi.

 

Şi buzele, în piaţa mare,

Pe eşafod când am să urc,

Să mi le-aşezi pe un butuc,

Să le retezi c-o sărutare.

 

Să-mi legi de glezne chingi cu fire,

Pe-al morţii scaun când m-aşezi

Şi să mă electrocutezi,

Minute-n şir cu-a ta iubire.

 

Şi nici aşa de nu mă duc,

Din pieptul tău tu să pui foc

Sub mine, să m-aprind pe loc,

Să ard pe al iubirii rug.

Mai mult...

Albi îngeri nenăscuţi

Ce v-a făcut iubirea,

S-o răstigniţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

 

Cu ce-a greşit iubirea,

Ca să o urmăriţi

Şi-n pântece de mame

Şi să o prigoniţi.

 

Iubirea nu-i vreo marfă,

Iubirea n-are preţ,

Nu se negociază

În termeni de comerţ.

 

Iubirea nu-i păcatul

Cel dulce, oameni buni,

Iubirea zămisleşte,

Dă sens acestei lumi.

 

Iubirea înseamnă viaţă,

Iubirea e sărut,

Îmbrăţişarea tandră

Şi pruncul nou-născut.

 

Iubirea e speranţă

Şi este viitor,

E gânguritul vesel

De-al sânului fior.

 

Ce v-a făcut iubirea,

S-o pângăriţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

 

Cu ce-a greşit iubirea,

Toţi cei ce-o omorâţi,

Uitaţi că din iubire,

Şi voi sunteţi făcuţi!?

Mai mult...

De mine oricât fugi...

De mine oricât fugi, mă jur,

Iubitul tău că am să fiu,

Al tău sărut ca să ţi-l fur...

Că pot şi vreau şi ştiu.

 

Şi-oricât de mult mă ocoleşti,

În braţe eu am să te iau,

Aşa că să te pregăteşti...

Că pot şi ştiu şi vreau.

 

Şi parcă-ai da să fugi, dar stai

Să te sărut cu foc,

Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...

Că şti că vreau şi pot.

Mai mult...

Că florile...

Că florile-s frumoase,

Sunt de acord, că-s flori,

Dar tu întreci magnolia

Cu ale ei culori.

 

Întreci în frumuseţe

Superba orhidee

Şi rozele, şi crinii

Şi atâtea flori femeie.

 

Că florile miros sublim,

Sunt de acord,

Dar tu întreci şi teii

Cu aroma lor cu tot.

 

Mireasma pielii tale

Şi a părului tău brun,

Întrece-n profunzime

Al teilor parfum.

 

Că florile-s gingaşe,

De acord şi acuma sunt,

Dar tu întreci toţi macii

Cei legănaţi de vânt.

 

Întreci în gingăşie

Câmpia cea brodată

Cu a macilor urzeală,

Atât de fin lucrată.

 

Că florile au dulceaţă,

De acord acum sunt iar,

Dar tu întreci iubito,

Al florilor nectar.

 

Că deşi nu eşti floare

Cu frunze şi petale,

Nu e nectar pe lume,

Ca cel al gurii tale.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Iubire magica

Nu vreau nimic 

Decât bratele tale 

În fiecare vis 

Doar tu ma alini.

Nu vreau nimic 

Decât sa te simt

Sa fi acum și aici

Mereu și pentru totdeauna.

Ești tot ce vreau 

Nu pot descrie iubirea 

Când sunt cu tine 

E Magie.

Natura ne surâde 

Cu culorile ei schimbătoare 

Dar noi una suntem

În orice loc pe veci.

Dacă tu nu ai fi

Iubirea ar rugini

Încearcă sa exiști 

La mine în suflet mereu.

Tânjind a primavara 

Tu ghiocel eu tulpină

Tu verde eu maro 

E Magie , e iubire. 

 

Mai mult...

Ceasul!



În pragul serii, un pic am ațipit
Și am visat...un vis așa frumos,
Dar care a rămas... neterminat
Că ceasul m-a trezit...răutăcios.

Eram pe-un câmp cu flori de maci
În alergare, din urmă să mi-o prind,
Pe ea, pe fata, ce-n vis mi-a apărut
Sperând că-mi va permite s-o ating.

Din 'nalt, se auzeau triluri de păsări
Ce ne-nsoțeau în cânt...cu măiestrie,
Și parcă ne-ndemnau să ne întindem
Să ne iubim în maci...pe-acea câmpie.

În față ochilor, păru-i plutea în vânt
Și o simțeam că e frumoasă, diafană,
Dar nu puteam chipul ascuns să văd
Că fuga devenea, nefericit... o goană.

Spre ea am îndrăznit vorbă să-i strig
Să se oprească, privirea... să-i zăresc,
Și poate inima rănită...să mi-o vindec
Dar ceasu-a hotărât, aici, să mă trezesc!

Mai mult...

Prietenii

Am fost aici gandind ca tu

Prin timp si vise vei veni

Ca-ti iei cu tine sufletu

Sa ne-invatam a se iubi.

 

Tu ai venit, dar neinsotit

Avand cu tine doi ochi goi,

Parea ca tot ce ti-ai dorit

Era drumul propus in doi.

 

Am asteptat sa inteleg

Ce face sa fii fericit

Din toate m-ai pus sa aleg

Si-am inteles cum ca nimic!

 

Cum timpul trece hotarat

In urma au ramas mereu

Tot ceea ce mi-ar fi placut

Sa ai si tu, sa am si eu!

 

Ce am vrut eu a fost banal

Familie, copii si casa

Ce ai vrut tu a fost fatal

Ce altii fac intreaga viata!

 

"A avea" cum stim noi toti

Pare ca esti realizat

Cand dai tot s-arati ca poti

Da-n suflet ramai sarac.

 

Pacat, pacat, pacat ca "noi"

S-a rezumat la "a (nu) fi"

Iar norii ce au adus doar ploi

Au adus vremea de- a barfi!

 

Acum, uitandu-ma in jur

Vad fete si necunoscuti 

Ce par ca au un suflet pur

Dar nu-s decat bieti prefacuti.

 

Pe umeri, fin, te bat mimand

Ca stiu si inteleg ce simti

Si-apoi se-ntorc, pleaca zambind

De-ti vine sa le spui:"ba, minti!"

 

Dar nu e timp, e timpul meu

Nu am ce sa mai demonstrez 

Cand vor da si ei de greu

Aleg parerea-mi s-o pastrez!

 

Oricine poate arunca

Cu vorbe mari, idei si ganduri

Dar nimeni nu poate avea

Durerea din aceste randuri.

 

Doua Umbre

28.12.2025

#Doua-Umbre

Mai mult...

Amorf

și dacă mi aș arunca genunchii

frânți, în fața ta

și ți-aș cere să-mi fii bună,

măcar pentru o clipă,

pentru a mă ridica pe vârfuri,

să-mi spăl fața mută.

 

legat d-un apus de soare,

doar peștii mi-au rămas aproape,

iar marea, oh, marea...

cu ale sale valuri tulburi..

mă tot striga, să mă întorc 

să-ți fiu aproape!

 

mă încălzesc la un foc mic,

aștept, poate..eu mai rezist!

mă scutur, strâng, apoi iar plec!

căci mă întorc, doar când mi-e greu..

 

tu simți o frică? poate ți-e dor?

de al meu chip...de al meu umor?

o dragoste tot plutitoare

se așterne, ziua între noi,

dar suntem plini doar de păcate..

noaptea, pe noi ne dă de gol!

tu, spune-mi! acum, aici, nu mâine 

mă întorc, iar, poate, încă viu..

și cu mâini ca de slujitor?

Mai mult...

"Unforgettable" în maghiară

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Felejthetetlen

 

Felejthetetlen, az vagy

Felejthetetlen közel vagy távol

Mint egy szerelmes dal, ami hozzám tapad

Milyen hatással van rám a rád való gondolat

Soha senki nem volt több

 

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok

 

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok.

Mai mult...

Firul de ață!

Te-am întâlnit și am visat frumos,

Și kilometri mulți am mers pe jos,

Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,

Și poate un sărut dulce primesc

 

Pe calendar cu spor tăiam zilele,

Iar noaptea rămâneam cu stelele,

Doar lor le vorbeam de al meu dor,

Sperând că timpul trece mai ușor

 

Când ziua revederii era aproape,

Somnul venea târziu în noapte

Și din flăcăul brav și curajos,

Eu deveneam un băiețel sfios

 

Atent eram la cumpărat florile,

Grijă având cum aleg culorile,

Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,

Trimis să-mi lumineze chipul meu

 

Plimbările ținându-te de mână,

Pe veci în amintiri o să-mi rămână,

Iar întâiul sărut furat pe înserat,

Tot timpul în poezie l-am cântat

 

Țin minte cum planuri ne făceam,

Și cum nimic atunci noi nu aveam,

Doar două inimi bătând la unison,

În ritmul dragostei, pe-același ton

....................................

 

Atunci și-așa a început iubirea noastră,

Și an de an am fost atenți să crească,

Iar când necazuri au apărut în viață,

Noi am știut să împletim...firul de ață!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍