Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: lexi salvatore
Data postării: 25 februarie
Vizualizări: 195
Poezii din aceiaşi categorie
Târziu...
Și ochii umezi astăzi nefiresc ți-i știu,
Și pielea albă, fragedă de suplă jună,
Și-mi amintesc acum, și nu-i târziu,
Că mi-a rămas amprenta ta pe mână.
Degeaba-mi spui adio, c-am să reapar,
Degeaba-mi scrii, că ochiul meu e orb,
În focul inimii mocnește numai jar,
Iar pasu-mi zboară ca aripa de corb.
Mereu la ușă-ți voi lăsa boboc de floare,
Ce-o să miroase veșnic a tine și a mine,
Și va usca-o vântul și razele de soare,
Dar verde va rămâne cât viața mă va ține.
E toamnă peste tine și ura nu-ți mai pică,
Strivit m-aplec, acoperindu-mă cu brumă,
Și-mi cântă melancolic la cap o turturică,
Iar ploaia și pământul îmi fac sicriu de humă.
Și-ți scriu acum pe ușă 'nainte de m-oi duce,
Într-un târziu, ce-i trist că este prea devreme,
Din păru-ți ca de aur să-mi împletești o cruce.
Și-n nopțile cu lună citește-mi doar poeme.
În abisul tăcerii
Mă uit în gol, acolo unde tu
Erai un far, un cer, un început.
Acum doar umbre-mi râd în ochi, și nu
Mai știu să cred că drumul e știut.
Pentru ce scriu? Cuvintele sunt grele,
Nu-ți ajung ție, doar mă pierd pe mine.
E tot mai frig în casa asta a vieții mele,
De parcă soarta-mi râde, clandestine.
Aș vrea să tac. Dar gândul meu mă-nfruntă,
Mă-ntreabă unde ești, de ce-ai plecat.
Și-n pieptul meu e o durere sfântă,
O rană ce din mine-a înflorat.
De-ai ști că fiecare zi e-o luptă,
Că pasul meu pe margine-i străin,
Că fără tine viața nu mai suflă,
Și tot ce scriu e-un țipăt clandestin.
Dar tu ești dus, și eu mă pierd în mine.
Rămâne doar tăcerea să mă țină.
A apus
Te ai indepartat.
Te ai sters ca o ploaie de vara,
Te ai urcat intr un tren al uitarii
Si ai disparut.
Au ramas poze.
Sunt o dovada vie a unei amintiri ce sta sa dispara
Au ramas ganduri.
Sunt o dovada a trairilor intense ce stau sa apuna.
S-a dus.
Te ai dus pe o mare indepartata,
Mi ai facut cu mana din barca aceea
Era oare o corabie?
Sau era doar o salupa?
S-a stins.
S-a stis orice flacara a sperantei
S-au ofilit gandurile revederii,
S-au sters amintirile.
Te ai dus in acea mare albastra
Ai disparut in orizont
Ai gasit o sirena sau o pasare maiastra
I ai oferit visele
Si acum ma uit la stele cu disperare
Seamana cu marea albastra cu corabii
Astept sa apuna luna
La fel cum au apus amintirile
S-a stins.
S-a stins si ultima lumanare.
Era cea lasata in memoria iubirii
Flacara A prins aripi si a zburat departe
Acum este intr un alt orizont
Este prinsa cu o franghie de un catarg
Iar eu te mai caut pe plaja si in larg
Sau
Astept corabia la mal…
Când voi învăța
Când voi învăța cum să iubesc
Cum viața să o prețuiesc
Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele
Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete
Atunci în genunchi mă voi întoarce
Și pentru a ta iertare orice voi face
Îmi voi da inima doar pentru tine
Numai să legăm ale noastre destine
Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc
De nu voi vrea să trăiesc
Când voi abandona sentimentele
Și când pe chip îți vor apărea lacrimile
Lasă-mă să mor
Nu-mi oferi ajutor
Nu merit a ta iubire
Ci doar o rece înlocuire
Te las în februarie
Ultima zi din februarie...sfârșit de iarnă
Se simte un iz ușor de primăvară
Mi-am luat bilet de avion,
Să îmi plimb gândurile-n alt decor.
Te las... deși, am platit scump prețul despărțirii
Îți fac retur de amintiri în care mi-ai fost drag
Am pus la curierat adresa nepăsării
Scrisă cu roșu.... culoarea vinului...pasiunea ta.
Te las ...cu riscul de tot, a te pierde,
Eu doar am vrut un vin și-îmbrățișarea ta...
Dar dorințele mele ți s-au părut prea grele
Si-am renunțat... le poți liniștit și tu, uita...
Te las... deși îmi ești în vorbe mute
În priviri ce-n lume nu s-au întâlnit
În atingeri ascunse... de nimeni știute
Într-un vis pierdut...ce încă n-a trecut...
Te-am căutat ultima oară, in noaptea ce-a trecut...de ceară,
Dar, tăcerea ta mi-a fost singurul răspuns...
Pentru tine.... azi, nu sunt decât o povară
Tu pentru mine ai rămas...dorul ascuns.
Te las...și plec, cu-a mea iubire neînțeleasă
Ce greu se stinge... nu se frânge
Și mi te poartă în inima-mi aleasă
Într-un suflet... ce nu-mi mai ajunge...
Tu și eu
Tu și eu împreună,
Ce idee minunată !
Tu și eu ca o cunună
De cer legată
Mi-am dorit atât de mult
Să fim împreună
Șoaptele să îți ascult
Sub clar de lună.
Tu și eu, un tot
Am vrut să sper, să pot
Dar a fost doar o iluzie
Dureroasă concluzie !
Mă hrănesc cu amintiri
Și dezamăgiri
Durere, parfum de regrete
Nu mai sper la iubiri perfecte...
Tu și eu ar fi fost minunat,
Dacă nu ai fi plecat
Las timpul să trecă
Și mă întreb cum ar fi fost dacă...
Târziu...
Și ochii umezi astăzi nefiresc ți-i știu,
Și pielea albă, fragedă de suplă jună,
Și-mi amintesc acum, și nu-i târziu,
Că mi-a rămas amprenta ta pe mână.
Degeaba-mi spui adio, c-am să reapar,
Degeaba-mi scrii, că ochiul meu e orb,
În focul inimii mocnește numai jar,
Iar pasu-mi zboară ca aripa de corb.
Mereu la ușă-ți voi lăsa boboc de floare,
Ce-o să miroase veșnic a tine și a mine,
Și va usca-o vântul și razele de soare,
Dar verde va rămâne cât viața mă va ține.
E toamnă peste tine și ura nu-ți mai pică,
Strivit m-aplec, acoperindu-mă cu brumă,
Și-mi cântă melancolic la cap o turturică,
Iar ploaia și pământul îmi fac sicriu de humă.
Și-ți scriu acum pe ușă 'nainte de m-oi duce,
Într-un târziu, ce-i trist că este prea devreme,
Din păru-ți ca de aur să-mi împletești o cruce.
Și-n nopțile cu lună citește-mi doar poeme.
În abisul tăcerii
Mă uit în gol, acolo unde tu
Erai un far, un cer, un început.
Acum doar umbre-mi râd în ochi, și nu
Mai știu să cred că drumul e știut.
Pentru ce scriu? Cuvintele sunt grele,
Nu-ți ajung ție, doar mă pierd pe mine.
E tot mai frig în casa asta a vieții mele,
De parcă soarta-mi râde, clandestine.
Aș vrea să tac. Dar gândul meu mă-nfruntă,
Mă-ntreabă unde ești, de ce-ai plecat.
Și-n pieptul meu e o durere sfântă,
O rană ce din mine-a înflorat.
De-ai ști că fiecare zi e-o luptă,
Că pasul meu pe margine-i străin,
Că fără tine viața nu mai suflă,
Și tot ce scriu e-un țipăt clandestin.
Dar tu ești dus, și eu mă pierd în mine.
Rămâne doar tăcerea să mă țină.
A apus
Te ai indepartat.
Te ai sters ca o ploaie de vara,
Te ai urcat intr un tren al uitarii
Si ai disparut.
Au ramas poze.
Sunt o dovada vie a unei amintiri ce sta sa dispara
Au ramas ganduri.
Sunt o dovada a trairilor intense ce stau sa apuna.
S-a dus.
Te ai dus pe o mare indepartata,
Mi ai facut cu mana din barca aceea
Era oare o corabie?
Sau era doar o salupa?
S-a stins.
S-a stis orice flacara a sperantei
S-au ofilit gandurile revederii,
S-au sters amintirile.
Te ai dus in acea mare albastra
Ai disparut in orizont
Ai gasit o sirena sau o pasare maiastra
I ai oferit visele
Si acum ma uit la stele cu disperare
Seamana cu marea albastra cu corabii
Astept sa apuna luna
La fel cum au apus amintirile
S-a stins.
S-a stins si ultima lumanare.
Era cea lasata in memoria iubirii
Flacara A prins aripi si a zburat departe
Acum este intr un alt orizont
Este prinsa cu o franghie de un catarg
Iar eu te mai caut pe plaja si in larg
Sau
Astept corabia la mal…
Când voi învăța
Când voi învăța cum să iubesc
Cum viața să o prețuiesc
Când voi ști cum să lucrez cu sentimentele
Și cum pe chipul tău să aduc doar zâmbete
Atunci în genunchi mă voi întoarce
Și pentru a ta iertare orice voi face
Îmi voi da inima doar pentru tine
Numai să legăm ale noastre destine
Dar de nu voi învața ce înseamnă să iubesc
De nu voi vrea să trăiesc
Când voi abandona sentimentele
Și când pe chip îți vor apărea lacrimile
Lasă-mă să mor
Nu-mi oferi ajutor
Nu merit a ta iubire
Ci doar o rece înlocuire
Te las în februarie
Ultima zi din februarie...sfârșit de iarnă
Se simte un iz ușor de primăvară
Mi-am luat bilet de avion,
Să îmi plimb gândurile-n alt decor.
Te las... deși, am platit scump prețul despărțirii
Îți fac retur de amintiri în care mi-ai fost drag
Am pus la curierat adresa nepăsării
Scrisă cu roșu.... culoarea vinului...pasiunea ta.
Te las ...cu riscul de tot, a te pierde,
Eu doar am vrut un vin și-îmbrățișarea ta...
Dar dorințele mele ți s-au părut prea grele
Si-am renunțat... le poți liniștit și tu, uita...
Te las... deși îmi ești în vorbe mute
În priviri ce-n lume nu s-au întâlnit
În atingeri ascunse... de nimeni știute
Într-un vis pierdut...ce încă n-a trecut...
Te-am căutat ultima oară, in noaptea ce-a trecut...de ceară,
Dar, tăcerea ta mi-a fost singurul răspuns...
Pentru tine.... azi, nu sunt decât o povară
Tu pentru mine ai rămas...dorul ascuns.
Te las...și plec, cu-a mea iubire neînțeleasă
Ce greu se stinge... nu se frânge
Și mi te poartă în inima-mi aleasă
Într-un suflet... ce nu-mi mai ajunge...
Tu și eu
Tu și eu împreună,
Ce idee minunată !
Tu și eu ca o cunună
De cer legată
Mi-am dorit atât de mult
Să fim împreună
Șoaptele să îți ascult
Sub clar de lună.
Tu și eu, un tot
Am vrut să sper, să pot
Dar a fost doar o iluzie
Dureroasă concluzie !
Mă hrănesc cu amintiri
Și dezamăgiri
Durere, parfum de regrete
Nu mai sper la iubiri perfecte...
Tu și eu ar fi fost minunat,
Dacă nu ai fi plecat
Las timpul să trecă
Și mă întreb cum ar fi fost dacă...
Alte poezii ale autorului
strainul
*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.
Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase
Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*
Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.
Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.
Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.
Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.
Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.
Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.
Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.
Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.
Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.
Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul
Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.
După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung
Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.
Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.
Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.
Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,
Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.
Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.
Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.
Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"
Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.
Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!
El a luat-o!
A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.
Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze
Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.
Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine
Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.
Am nevoie de tine.
Am nevoie de tine
Și de lumea din privirea ta
Am nevoie de liniștea pe care
Doar tu poti să mi-o oferi.
Am nevoie de ceva ce nu-i al meu
Și se simte atat de bine
Dar totodată atat de greșit,
Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.
Vreau să te gândești și tu
La ce m-am tot gandit eu
Și sa-mi spui cum te simti
Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.
Inima mi-o poți strapunge
Iar eu nu mă voi opune
Căci îți aparțin doar ție
Și nu mai știu ce pot face fără tine.
Fără tine mă simt a nimămnui
Și zilele parcă
Devin tot mai monotone
Și ma doare atat de tare
Sa te vad cu ea de mana
Dar macar esti fericit,
Însa în sufletul meu au ramas doar ruine
Care te așteaptă pe tine
Să vi înapoi
Măcar sa-mi spui în față
Că nu ai simțit nimic.
Am nevoie să-ți simt atingerea
Am nevoie să-ți văd iar privirea
Am nevoie să am iar atenția ta
Și îmi e dor de respirația ta caldă
Și glumele pe care le făceai mereu
Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.
Am nevoie doar de încă un minut cu tine
Să te pot simți cu mine
Și să pot să te întreb:
"Ce are ea și nu am eu?"
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.
My dad's princess
I always was my dad's princess,
My dad's girl,
But now something is diffrent
And we always fight.
I used to be my dad's girl,
A model in every photo,
A perfect princess from every movie i was watching,
And a singer every time i hearded a song.
I was always my dad's princess,
Everyone said out loud
And i laughted in his arms
Until now, we always fight.
I always was my dad's princess,
Like a queen who waits the crown,
But in my path its a hole
and I'm still falling down.
I always was my dad's princess,
He always used to read me stories
About castells, kings and princess,
But in one day, he randomly stopped.
I always was my dad's princess,
But now, the person i know is gone
And I'm fighting with a stranger
Who still thinks he is my dad.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Cândva de mult
Am început să trec peste
Însa inima tot mai grea îmi este,
Sufletul mi se deprinde
Din cauza lacrimilor vărsate de mine.
Corpul plin de cicatrici
În locuri care candva erau prea fine
Și neatinse de mâinile altora,
Neatinse nici acum, decat de mainile mele.
Obișnuiam să cred că
Lumea este un loc pașnic și bun,
Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare
Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.
În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne
Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,
Acum se află doar gânduri rele despre
Sinucidere și tot ce nu îti dorești.
Inima o simțeam cum bătea atât de tare
De fericire doar dacă primeam o bomboană,
În schimb, acum o simt de parca...
Este pentru ultima oara.
Țineam mereu un lup de pluș în brațe
Crezând că îmi dă putere,
Acum stau cu un urs de pluș
Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.
Mă machez,
Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,
Învăț și scriu singură,
Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.
Mă urasc din cauza aspectului meu,
Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.
Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,
Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.
Cât de multe s-au schimbat
De când eram mica până acum...
Însă eu tot mă cert cu ai mei
Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".
Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare
Atunci când noaptea se lasă
Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată
Și dezorientată de copil.
Nu m-am marurizat,
Doar am început să văd adevărul crunt
Din lumea rea în care ne aflăm
De când ne-am născut.
Tot ce se află în jurul meu
Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult
Și nu mai vreau nimic
Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.
strainul
*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.
Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase
Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*
Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.
Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.
Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.
Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.
Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.
Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.
Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.
Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.
Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.
Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul
Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.
După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung
Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.
Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.
Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.
Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,
Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.
Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.
Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.
Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"
Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.
Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!
El a luat-o!
A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.
Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze
Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.
Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine
Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.
Am nevoie de tine.
Am nevoie de tine
Și de lumea din privirea ta
Am nevoie de liniștea pe care
Doar tu poti să mi-o oferi.
Am nevoie de ceva ce nu-i al meu
Și se simte atat de bine
Dar totodată atat de greșit,
Însa eu vreau doar sa-ți spun ce simt.
Vreau să te gândești și tu
La ce m-am tot gandit eu
Și sa-mi spui cum te simti
Sau cum te-ai simti dacă ai fi in locul meu.
Inima mi-o poți strapunge
Iar eu nu mă voi opune
Căci îți aparțin doar ție
Și nu mai știu ce pot face fără tine.
Fără tine mă simt a nimămnui
Și zilele parcă
Devin tot mai monotone
Și ma doare atat de tare
Sa te vad cu ea de mana
Dar macar esti fericit,
Însa în sufletul meu au ramas doar ruine
Care te așteaptă pe tine
Să vi înapoi
Măcar sa-mi spui în față
Că nu ai simțit nimic.
Am nevoie să-ți simt atingerea
Am nevoie să-ți văd iar privirea
Am nevoie să am iar atenția ta
Și îmi e dor de respirația ta caldă
Și glumele pe care le făceai mereu
Și zambeai cu ale tale dulci gropițe.
Am nevoie doar de încă un minut cu tine
Să te pot simți cu mine
Și să pot să te întreb:
"Ce are ea și nu am eu?"
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.
My dad's princess
I always was my dad's princess,
My dad's girl,
But now something is diffrent
And we always fight.
I used to be my dad's girl,
A model in every photo,
A perfect princess from every movie i was watching,
And a singer every time i hearded a song.
I was always my dad's princess,
Everyone said out loud
And i laughted in his arms
Until now, we always fight.
I always was my dad's princess,
Like a queen who waits the crown,
But in my path its a hole
and I'm still falling down.
I always was my dad's princess,
He always used to read me stories
About castells, kings and princess,
But in one day, he randomly stopped.
I always was my dad's princess,
But now, the person i know is gone
And I'm fighting with a stranger
Who still thinks he is my dad.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Cândva de mult
Am început să trec peste
Însa inima tot mai grea îmi este,
Sufletul mi se deprinde
Din cauza lacrimilor vărsate de mine.
Corpul plin de cicatrici
În locuri care candva erau prea fine
Și neatinse de mâinile altora,
Neatinse nici acum, decat de mainile mele.
Obișnuiam să cred că
Lumea este un loc pașnic și bun,
Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare
Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.
În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne
Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,
Acum se află doar gânduri rele despre
Sinucidere și tot ce nu îti dorești.
Inima o simțeam cum bătea atât de tare
De fericire doar dacă primeam o bomboană,
În schimb, acum o simt de parca...
Este pentru ultima oara.
Țineam mereu un lup de pluș în brațe
Crezând că îmi dă putere,
Acum stau cu un urs de pluș
Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.
Mă machez,
Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,
Învăț și scriu singură,
Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.
Mă urasc din cauza aspectului meu,
Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.
Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,
Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.
Cât de multe s-au schimbat
De când eram mica până acum...
Însă eu tot mă cert cu ai mei
Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".
Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare
Atunci când noaptea se lasă
Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată
Și dezorientată de copil.
Nu m-am marurizat,
Doar am început să văd adevărul crunt
Din lumea rea în care ne aflăm
De când ne-am născut.
Tot ce se află în jurul meu
Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult
Și nu mai vreau nimic
Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.