Urme de tăcere

Uneori vreau doar să cad în gol

De la atâția metri câți nu există

Să știu când o s-ajung la sol

Nu o să mor, orice dorință

Orice dorință aș avea 

Nimic nu e cum eu aș vrea

Și-așa că vreau să cad, să cad în gol

Și orice oameni întâlnesc

Pot numai să dezamăgească 

Simt un nerost ce mi-l lungesc 

Și mi-l repet, și îmi repet 

Că sunt aici să îți fac bine

Dar dintre toți, doar eu iubesc 

Și dintre toți, mă minți pe mine

Aș vrea să urc, puțin mai mult

Că poate mi-e puțin mai bine 

De lume eu aș vrea să uit 

Cum a uitat și ea de mine

Și-aș vrea să cad, să cad în gol

Și jos să nu m-aștepte nimeni 

Când mă vei căuta la sol

Să-ți amintești c-am fost cu tine

Și să te minți că mă iubești 

Așa cum minte toată lumea 

Că eu, orice nevoie am 

Nu pare să o împliniți niciuna

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

pare destul de complicat s-o iei de la capăt

fără să știi dacă nu va fi tot cum a fost

nimeni nu poate să-ți răspundă

la această întrebare esențială

ca să fii pe deplin sigur

pentru că altfel

ar fi tragic

și nu văd cum ai mai putea începe încă o dată

fără să pui o virgulă

pare destul de complicat să-ți cauți înc-o dată

iubirea

să te întorci la aceeași femeie eșuată ca un Boeing 747

pe Calea Moșilor

(un fel de seherezada din O mie și una de nopți

în reprezentarea lui Picasso!)

perorând despre cum te-ai arunca tu de pe cel mai înalt vârf

al planetei Pământ

din dragoste

iar ea

ca toate femeile

să te creadă

ba chiar să și verse o lacrimă

pare la fel de complicat să pui între paranteze

această ecuație

în care moartea e singura necunoscută

altcineva trage dedesubt linia

noi fiind întotdeauna sub linie

un șir de numere iraționale

de adunat sau scăzut

după anumite reguli strict matematice

cum ar fi implicația logică⇒ sau operatorul pentru negație ¬

Dragostea noastră este ca o perlă strălucitoare născută într-o scoică albastră de mare
în toate culorile și frumusețile lumii
începând cu tonul roz al speranței
cu maroul închis al dimineților înghețate
cu bronzul de argint al zorilor limpezi
și portocaliul luminos al zilei
există întotdeauna nuanțe de alb și negru la intersecțiile iubirii
dar culorile sale acoperă tot griul tristeții
nu putem fi fericiți în fiecare zi printre oameni
mai ales printre oameni
zâmbetul misterios al Monei Lisa ascunde multă durere
acesta este un alt mod de a spune: fericiți sunt cei fără povara iubirii
căci vor avea milă și vor moșteni cerul
noi, ceilalți, ne vom întoarce în aceleași scoici de mare albastre
și ne vom îmbrăca în aceleași suflete albe
cu un cuțit uriaș în inimă
adăugând încă un gram de strălucire și frumusețe micuței perle
care crește din durerea și nefericirea noastră
și pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o va găsi niciodată, niciodată, niciodată, nicăieri ...

.

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră

n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede

probabil că o fac instinctiv

ca floarea soarelui

o fi și din cauza ferestrelor înalte

care îmbrățșează aproape erotic lumina

o fi și din cauza umbrei

a mușchilor de pe stâncile sufletului

a gheizerelor dispărute

.

e greu de spus

.

uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic

scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții

și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord

care-și dau sufletele întunericului

.

de nicăieri apar corbii

coioții

urșii polari

atrași de duhoarea liniștii

.

în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți

prin care fluieră vântul

.

destul de trist

.

nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas

într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi

dacă mă-ntrebi

.

dar nu-i imposibil

.

astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri

toți lupii din lume

și n-am putut să-mi opresc lacrimile

din calea inimii…

Alerg spre mine

Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață 

Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna 

Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta 

Îmi țin încă respirația aici pe pământ 

Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi 

De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ? 

Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât 

Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.

Îmi place să râd să mă simt în viață 

Oamenii și natura să o ascult 

Să mă întrec cu mine în fiecare zi 

Să merit Doamne,acest loc pe pământ. 

Am fost la mare,

Așteptând o schimbare,

A fost doar o imprimare,

O simt ca pe o separare,

Este ca o repetare,

Pare doar o ocupare,

Dar este o modificare.

Mă gândesc la clipa-n care

Noi în ochi ne vom privi,

Iar dincolo de culoare

Amintiri vom retrăi.

În ochii mei tu de vei vrea

Pământul să îl vezi

În care, iarăși, ai sădit

Sămânța ochilor tăi verzi.

O îngrijesc mereu, 

Dar ea nu încolțește,

Căci lacrimile mele-s reci

Si inima-i tot rece.

Cândva ea poate va înflori,

De vei fi langă mine.

Ochi în ochi să ne privim

Pentru o veșnicie.

Un trandafir roșu

În mâinile tale
Pe care-aș vrea să le sărut
Simt urmele făcute de petale
De-un trandafir ce tu mi-ai dăruit

Și cine ar putea cuprinde
Al tău veșmânt plin de iubire
Eu aș putea da o-ncercare
Inima mea să o deschid cu-o floare

Cuvinte scrise în culoare
Iubire și pasiune
Rămân pe veci în sufletul nostru
Dăruind un trandafir roșu!

Cristina Vesa

Nu mă certa, că te visez ades

Vreu măcar în vis cu tine să vorbesc

săți povestesc de amea durere

Sa ma vindec în placere

Nu mă certa,că te privesc

Cum treci pe altaturi 

Și cam des,,,,,

Încerc să te caut prin mulțime

Dar nu tot timpul te regasesc,

Nu mă certa, că te iubesc!

Dar nu țio spun în fața

Spre tine zbor să îți vorbesc

Dar totuși mă opresc la distanță,

Trasnește-n juru-mi pretutindeni.

Vuiește negrul nopți-n jur.

De zor și fără de contur

Lumina gri împingen-n pinteni.

Se-ntinde gros pe-ntreg pământul

Ca linoleum de catran,

Și zguduind acest cazan

Melasa grea o-nvarte vântul.

N-am aer dincolo de zid

Și am decis s-opresc furtuna

Aici.Acolo.Mi-e totuna,

Și-aleg ca ochii să-i deschid.

N-am un fel anume, eu

sunt un vis

în dansul timpului... 

jumate eu, jumate tu

umbră și luminii!

Și cobor,cântec...

deasupra timpului, 

eternitatea ta

mi-e sângele în mine. mereu, 

emoție tu,

în haină de înger...

lacrima eu,

în contract între noi

vis chemat de infinit!

Visări, fugare

suna în zări, acorduri rare... 

mi-au pierdut umbra

și-a rămas o cerneală,

undă grie din mare!

...©TU, UN FEL AL MEU .... .

✍️1-NOENB -2024 

Dora Teodora Diaconescu Voichița