=Spectru distorsionat #19=

Bronzat de explozia solară.

Albul cristalin, puritate de eprubetă,

Maxilarul dansează un vals de care mi-e scârbă.

Becul s-a ars,

midriază cronică, spectru vizual distorsionat.

La capătul tunelului, judecătorul și psihiatrul trag linii pe perete,

Eu caut ieșirea, ei îmi vând serotoninergice.

Picioare de plumb, urc jos și cobor în sus,

Levitez spre iad, pe drum salut trei frați îngeri.

Îngeri căzuți, aripile rupte, fețe distorsionate, corpurile spintecate.

Mă trezesc pe jos, picături de sânge, nu știu dacă este azi sau dacă este mâine.

Inima parcă s-a oprit, nu mai văd nimic.

Ascuns în vid, mă bântuie doi ochi căprui.

O pereche după trei... după o sută.

Calu' mort, maimuța-mi este pe spate.

Opioide, ciupercuțe, convorbiri literare,

Genii din secolul 19 conduse de adicție.

Culori mai colorate, sevraj.

Lumea își pune etichete.

Iar becul... becul tot ars a rămas.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Psihoza_In_Randuri poezii.online =Spectru distorsionat #19=

Data postării: 25 octombrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 226

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Când vor cădea stelele

Toate stelele vor cădea într-o zi,

Într-un dans lent, aproape divin,

Vor plânge, vor regreta, vor muri,

Dar atunci, pentru noi, ce va veni?

 

Vor muri în tăcere, ca dorința purtată-n vânt

Fără ecou, fără nume, fără noroc,

Regretând că au ars pentru ochii unui muritor,

Care le-a privit și-a crezut că-i nemuritor.

 

Vor plânge-n culori reci și albastre,

Lumina ce a trebuit, dar n-a fost sa fie,

Sub privirea unui cer obosit de veșnicie

Iar tăcerea îi va fi singura rugăciune.

 

Din dorința haosului și lacrima universului,

Se va renaște-n timp un nou echilibru,

Cu sori mai triști, dar mai înțelepți,

Dar timpul, obosit, își va opri pasul.

Mai mult...

De azi...

 

De azi e viața mai frumoasă,

De azi mi-e sângele mai cald,

De azi și iarba e mai deasă,

De azi în fericire eu mă scald.

 

De azi m-am împăcat cu viața,

De azi e totul sau nimic,

De azi voi risipi și ceața,

De azi o vorbă nu mai zic.

 

De azi voi sta numa-n tăcere,

De azi voi fi și orb și mut,

De azi vă zic la revedere,

De azi doar liniștea ascult.

 

De azi cu mine reîncepe viața,

De azi și umbra mi-i străină,

De azi sunt rece precum gheața,

De azi cu toate se termină.

 

De azi și poezia mea există,

De azi accept doar circ și pâine,

De azi sunt primul de pe listă,

Dar azi, e-ntotdeauna...Mâine!

Mai mult...

ULTIMUL VAGON

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

Mai mult...

Otrava

Floarea de miere mă cheamă,

Dar otrava iute si uscată

Într-un ghimpe mascată

Mă taie ca pe o lamă.

 

O șoaptă-mi gâdila urechea

Și-mi spunea să nu ma tem,

Căci doar in acest poem

Otrava mi-a găsit perechea.

 

 

Mai mult...

La cumpăna vieții mele

Prin multe-n viată am trecut,

Multe cumpene am avut.

Prin toate cu greu am trecut

Chiar de trupul ma durut.

 

O sperantă mi-a rămas

Ce ma salvat de necaz

Și de multe ori în viață

M-am gândit tot la speranță,

 

Că-ci ea doamne de s-ar pierde 

Voi trăi...

Suferințe și regrete.

 

Fiecare om în viață

Cumpene va întâlni,

Dar cu un strop de speranță

Sigur le va ocoli.

 

Of tu cumpănă să fugi,

Tot răul să îl alungi.

Ial tu cumpănă cu tine 

Iar mie dorește-mi bine.

 

Autor : Pricope Marian 09.08.2022

Mai mult...

Singuratate

 


În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

 

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

 

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

 

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

 

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍