singurătăți adâncuri
hai sa ne întâlnim din nou,
să fie totul diferit,
tu sa îmi fii din nou erou,
eu sa nu uit că te-am iubit
hai sa ne vorbim până târziu,
tu să înveți să numai pleci,
fără tine e foarte pustiu,
cu mine deloc numai petreci,
hai sa ne uităm în trecut,
am fost istorie împreună,
eu să uit ce mi-ai făcut
să devenim iar o lume, bună
hai sa ne privim,
de parcă nu ne-am fi văzut,
nici de vreau, nu ne oprim,
o proastă, căci te-am crezut
hai sa ne gândim,
dacă ar fi iar, dar diferit
o viață întreagă să ne iubim,
e ca și cum n-am suferit..
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Florentina Chiriac
Data postării: 5 august 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 729
Poezii din aceiaşi categorie
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Poezie
Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.
Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?
Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.
Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.
În vizită la sufletul meu
Bună seara, mă auzi ?
Ți-am spus bună seara
Și hai primește-mă
Cum ar fi să fii primit
Suflete al meu
Pribeag și obosit.
Dacă și tu nu o vei face
Îți va rămâne lesa
În care m-ai țintuit.
Nu vreau să ne certăm
Interiorul meu,
Statornicia mea
Eu vreau să te salut
Iar tu să mă hrănești
Cu împăcarea.
Pribeagule ai ostenit…
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
La vie en rose
”...Des yeux qui font baisser les miens
Un rire qui se perd sur sa bouche
Voilà le portrait sans retouches
De l'homme auquel j'appartiens...”
Edith Piaf
.
nu am întrebat pe nimeni atunci
de ce toți bărbații îmbrăcați în fracuri
erau singuri
în orașul acela cu lumini roșii și femei languroase
la geamuri
.
și eu eram singur
în costumul meu bleumarin
cumpărat de la RoB Square Sainte-Croix de la Bretonnerie
75004 Paris
.
mă plimbam pe o stradă îngustă
poate chiar pe Chateau Rouge sau Barbes
nu mai știu
ce fericire e să nu te cunoască nimeni
.
să aluneci ca un fulg de zăpadă prin o mie de ochi
s-auzi aceleși murmur ”allez viens”
din o mie de guri
apoi să te topești într-o mie de palme
mirosind a Chanel Gabrielle
.
un iz puternic de săpun „Tesori d`oriente”
plutește în aer
nu mai e cale de întoarcere
îmi mai aprind o țigară Gauloises sau Gitanes
fără filtru
de care fumase cândva Jean-Paul Sartre
Camus și Gainsbourg
și-mi fac curaj
„ ce qui doit arriver, arrivera!
.
cum să-mi fi dat seama încă de-atunci
că Notre-Dame e pe moarte
.
acum
după noaptea aceasta „ de rêve”
nu-mi mai rămâne decât să mă arunc din Pont Garigliano
în Sena
sau să mă-mpușc în cap
în Place de la Concorde…
Poezie
Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.
Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?
Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.
Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.
În vizită la sufletul meu
Bună seara, mă auzi ?
Ți-am spus bună seara
Și hai primește-mă
Cum ar fi să fii primit
Suflete al meu
Pribeag și obosit.
Dacă și tu nu o vei face
Îți va rămâne lesa
În care m-ai țintuit.
Nu vreau să ne certăm
Interiorul meu,
Statornicia mea
Eu vreau să te salut
Iar tu să mă hrănești
Cu împăcarea.
Pribeagule ai ostenit…
stări/1
dimineață
de sfârșit de noiembrie,
ceva mai senină,
aduce-n casă miresme de pini.
o adiere tandră
de ondulații cromatice
atinge tăcerea.
chiar dacă,
prin
animația străzii
n-am chef de nimic,
simt sufletul lin și zâmbesc....
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Alte poezii ale autorului
Dorul
am un nod un gât
și simt cum mă apasă
pe dinăuntru sunt urât
cu un dor ce nu mă lasă
un dor, de vremurile noastre
care cândva au contat
acum sunt alea voastre
altceva n am căutat
voiam doar sa fiu iubit
dar acum ce s a ales
in inimă sunt zdorbit
păcat că nu ai înțeles
uneori îmi vine să fug
căci mă apasă dorul
pe mine însuși mă distrug
și simt cum îmi iau zborul
Cântă-mi la pian
hai mai cântă mi
să mă prefac că te aud
poate mă poți adormi
ai un chip pictat, crud
hai mai arată te odată
să mă prefac că te văd
sunt tristă, ciudată
poate așa mă lepăd
cântă mi din nou
cu degetele pe pian
totul e un ecou
parcă mai trece un an
acordă mi o șansă
să te pot iubi ca niciodată
poate nu intru în transă
mă simt slabă, uscată
dar hai sa ne privim
e ca și cum ne-am cunoscut
ușor, ușor ne potrivim
acest cântec, plăcut
ador melodiile la pian
cu mici detalii, mici
te văd puțin sec, aerian
te rog acum sa nu strici
să nu strici dragostea
pe care ți-o dau ție
băiatul din tine se prostea
hai să găsim o soluție
eu zic să-mi mai cânți
să uit de toate astea
căci inima de mi-o frămânți
pentru toată dragostea
Iubește mă așa cum știi
dar nu mă lăsa la fund
pe toate aceste hârtii
versul e cel mai profund
îți promit, ba nu îți jur
că voi fi demnă pentru tine
iubește-mă cu suflet pur
un cântec transformat în bine
respectul față de om
dacă lovești o femeie
nu te numești barbat
ea poate să încheie
căci tu sigur nu te ai schimbat
nici lovind un bărbat
nu ești femeie adevărată
respectul l ai încheiat
femeia ta e supărată
dar nu e a ta, căci o lovești
fără milă dai in ea
dar uiți cum o privești
doar stătea și te veghea
respectul față de omenire
ține l in tine permanent
ține minte ai o mamă, rușine
uită de acest comportament
Frați din altă mamă
viața ma învățat mereu
sa nu aștept nimic , de la nimeni
și la bine și dar la greu
dar totuși suntem , oameni
avem opiniile diferite
e și normal pentru noi
inimile sa ne fie iubite
pe dinăuntru suntem goi
unii fara de milă
alții mai rai și întunecați
fii o persoana stabilă
fraților, suntem frați
frați din altă mamă
dar cu același sânge
pentru asta nu am teamă
acum te rog, numai plânge
hai sa dăm mână, cu mână
să cântăm imnul dreptății
cei cu inima cea bună
versurile realității
Dorul
am un nod un gât
și simt cum mă apasă
pe dinăuntru sunt urât
cu un dor ce nu mă lasă
un dor, de vremurile noastre
care cândva au contat
acum sunt alea voastre
altceva n am căutat
voiam doar sa fiu iubit
dar acum ce s a ales
in inimă sunt zdorbit
păcat că nu ai înțeles
uneori îmi vine să fug
căci mă apasă dorul
pe mine însuși mă distrug
și simt cum îmi iau zborul
Cântă-mi la pian
hai mai cântă mi
să mă prefac că te aud
poate mă poți adormi
ai un chip pictat, crud
hai mai arată te odată
să mă prefac că te văd
sunt tristă, ciudată
poate așa mă lepăd
cântă mi din nou
cu degetele pe pian
totul e un ecou
parcă mai trece un an
acordă mi o șansă
să te pot iubi ca niciodată
poate nu intru în transă
mă simt slabă, uscată
dar hai sa ne privim
e ca și cum ne-am cunoscut
ușor, ușor ne potrivim
acest cântec, plăcut
ador melodiile la pian
cu mici detalii, mici
te văd puțin sec, aerian
te rog acum sa nu strici
să nu strici dragostea
pe care ți-o dau ție
băiatul din tine se prostea
hai să găsim o soluție
eu zic să-mi mai cânți
să uit de toate astea
căci inima de mi-o frămânți
pentru toată dragostea
Iubește mă așa cum știi
dar nu mă lăsa la fund
pe toate aceste hârtii
versul e cel mai profund
îți promit, ba nu îți jur
că voi fi demnă pentru tine
iubește-mă cu suflet pur
un cântec transformat în bine
respectul față de om
dacă lovești o femeie
nu te numești barbat
ea poate să încheie
căci tu sigur nu te ai schimbat
nici lovind un bărbat
nu ești femeie adevărată
respectul l ai încheiat
femeia ta e supărată
dar nu e a ta, căci o lovești
fără milă dai in ea
dar uiți cum o privești
doar stătea și te veghea
respectul față de omenire
ține l in tine permanent
ține minte ai o mamă, rușine
uită de acest comportament
Frați din altă mamă
viața ma învățat mereu
sa nu aștept nimic , de la nimeni
și la bine și dar la greu
dar totuși suntem , oameni
avem opiniile diferite
e și normal pentru noi
inimile sa ne fie iubite
pe dinăuntru suntem goi
unii fara de milă
alții mai rai și întunecați
fii o persoana stabilă
fraților, suntem frați
frați din altă mamă
dar cu același sânge
pentru asta nu am teamă
acum te rog, numai plânge
hai sa dăm mână, cu mână
să cântăm imnul dreptății
cei cu inima cea bună
versurile realității
Dorul
am un nod un gât
și simt cum mă apasă
pe dinăuntru sunt urât
cu un dor ce nu mă lasă
un dor, de vremurile noastre
care cândva au contat
acum sunt alea voastre
altceva n am căutat
voiam doar sa fiu iubit
dar acum ce s a ales
in inimă sunt zdorbit
păcat că nu ai înțeles
uneori îmi vine să fug
căci mă apasă dorul
pe mine însuși mă distrug
și simt cum îmi iau zborul
Cântă-mi la pian
hai mai cântă mi
să mă prefac că te aud
poate mă poți adormi
ai un chip pictat, crud
hai mai arată te odată
să mă prefac că te văd
sunt tristă, ciudată
poate așa mă lepăd
cântă mi din nou
cu degetele pe pian
totul e un ecou
parcă mai trece un an
acordă mi o șansă
să te pot iubi ca niciodată
poate nu intru în transă
mă simt slabă, uscată
dar hai sa ne privim
e ca și cum ne-am cunoscut
ușor, ușor ne potrivim
acest cântec, plăcut
ador melodiile la pian
cu mici detalii, mici
te văd puțin sec, aerian
te rog acum sa nu strici
să nu strici dragostea
pe care ți-o dau ție
băiatul din tine se prostea
hai să găsim o soluție
eu zic să-mi mai cânți
să uit de toate astea
căci inima de mi-o frămânți
pentru toată dragostea
Iubește mă așa cum știi
dar nu mă lăsa la fund
pe toate aceste hârtii
versul e cel mai profund
îți promit, ba nu îți jur
că voi fi demnă pentru tine
iubește-mă cu suflet pur
un cântec transformat în bine