Fragmente de noapte

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.

Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi in patimi interzise.

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.

Acum, cand privesc in spate, la ultimul an

Ce l-am început sperând la un alt final

Așteptând să se întâmple o minune

Să ne revedem la un vin impreuna...

Azi îmi e clar ...a fost doar o nebunie

O poveste despre care mai scriu cate-o poezie.

Privesc in urmă...se simte că la mine n-ai ținut 

Doar nepăsare infinită pentru mine-ai avut.

Azi nu mai știu ce simt, nu știu ce sa cred,

Știu doar cu stiloul în cuvinte sa te creionez,

Îmbrățișarea ta îmi e inspirație,

Vinul tău, muză pentru creație...

Scriind, doar asa mai pot schimba sfârșitul 

Indulcind în acest fel trecutul,

Să uit ce mult la tine am ținut 

Să uit în lipsa ta ce mult am suferit.

De Anul Nou...nu ti-am zis un "La multi ani"

E anul când scrisul e tot ce mai am

Un alt an fără vin, fără tine...un nou început,

Anul in care femeia ce te adora...s-a pierdut

În ochii tăi vedeam lumina

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ți-ai ferit privirea

De teamă... să nu te pierzi în ei.

În ochii tăi citeam dorință

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ai crezut de cuviință 

Să pleci... fără în brațe să mă iei.

Pe buze ți-am purtat dulceața 

Și știu că și tu pe a mea,

Până-ntr-o zi când ridicat-ai fortăreața

Tăcerii... când sufletu-mi de dor gemea.

Pe buze ți-am purtat parfumul

Și știu că-n tine inima creștea 

Până-ntr-o zi când mi-ai luat vinul

Și m-ai lăsat pe foi să îmi vărs setea.

E mult prea trist să simt 

Că pentru tine n-am contat 

Cât să-mi fi dăruit 

O-mbrățisare de final. 

Doare... de ce?...nu știu 

Un "la multi ani" și eu

Să-ți urez aș fi vrut...

A rămas ecou în sufletul meu...

Umilința mi-a fost imensă 

Să-ti vad ochii frumoși

Ce candva îmi zâmbeau 

Că azi...doar sunt furioși. 

Frustrarea...nemărginită 

Am crezut în ceva special

Și m-am lăsat ca-n povesti vrăjită

Visand la un vin în 2, de final.

De-ai ști ce teamă mă cuprinde

De se-ntâmplă in cale să-mi ieși

Deși inima toată imi surâde 

De chipul iti întâlnesc.

De-ai ști ce doare dorul

În suflet cum îmi arde

Cât și-ar dori o alinare

C-un vin și-o-mbrățisare...

Un curcubeu de sentimente

Uneori sufletul mi-l încearcă 

Desi demult noi nu ne mai vorbim

Mi le frâng...și-aștept să-mi treacă...

Doar pentru o secundă de-ai fi în locul meu

Să simți și tu ce simt și eu

Ți-ai smulge inima din piept

Dar nu-ți doresc, ar fi nedrept.

Eu doar te scriu...aștept să treci 

Nu mi-e ușor să duc

Povara grea ce mi-ai lăsat

Că n-ai avut în gând  nicicând 

Un vin și-o-mbrățisare de final...

Ades îmi amintesc

Vorbele tale grele

Sufletul încă-mi nimicesc

Când mă gândesc la ele...

Am tot insistat ...dar în zadar

De nimic nu vrei să mai ai habar

Mă ignori stupid fără remușcare 

Neștiind cât de mult încă doare...

...................................................

Doare.. deși am renunțat 

Să mai sper într-o schimbare

Gustul vinului de buze mi-e străin

Și tu...și el sunteți cerneală pe o foaie...

Te-am așteptat cu dor la umbra unui vis

Gândind la toate câte ne-am promis

Privind cum abrupt între noi se dilată depărtări 

Sperând să se-ntâlnească ale noastre cărări.

Atât de tare îmi bătea inima când te întâlneam 

Nu mai eram eu în preajma ta, mă pierdeam

Îmi doresc să mă pierd din nou doar cu tine

Cu drag să te țin în brațe la mine...

Să te țin in brațe, să te sărut pe frunte

Să bem un vin, sa fim dincolo de cuvinte.

Ce trist...mi-e dor de tine, de vin...de amintiri

Nu pot să-ți spun... doar scap lacrimi din priviri...

A mai trecut o zi de dor, de tine

O zi în care dorul nebunesc 

Lovește cu putere în sufletul din mine

Făcându-mă mai mult să te doresc...

Caci te-am zărit pentr-o secundă 

În agitația orasului de peste zi

De-atunci gândul mi se inundă 

Cu versuri pentru poezii...

Dar se simte o tristețe-amară 

Atât de grea, de zbuciumată,

Încât orice vers scris mă doare

Și mi-e greu să scriu în continuare...

lângă mine s-a așezat o vrabie

jumătate neagră

jumătate galbenă

tremuram amândoi pe aceeași ramură

împărțind  întunericul

ea își aranja cu un fel de pedanterie

meditativă  

 penele

răscolite de crivăț

eu îmi frecam în neștire palmele

pentru întâia oara se întâmpla

să se întâlnească la un loc

un om și o pasăre

mă gândeam

într-un dialog al surzilor

ea cu sunetele ei intraductibile

eu cu verbele mele pline de ifose

în timp ce sub picioarele noastre

auzeam crăpând pietrele

Doamne

m-am pierdut în iarna aceasta

ascuțită ca un tăiș de sabie

printre miliarde de fulgi de zăpadă

inexorabil

unde ești femeie frumoasă cu ochii albaștri

să alungi din calea mea lupii

să-mi deschizi un drum de lumină

și liniște

care să treacă prin mijlocul inimii tale

unde să lași un loc și pentru o pasăre…

acolo

a fost tăiat un copac;

năzuința de-a atinge cerul e acum 

un loc de popas pentru cei împovărați

de temeri.

dincolo

un copac a fost scos din rădăcini;

durerea e acum o albie

pentru lacrimi.

pegas

alb înaripat 

zburând fulgerând luminând

îndepărtatele tărâmuri ale inspirației-

îndrăgind venerând înfiripând

călăuzitoarea faimoasa

constelație

Stau și îți spun ale mele gânduri,

Dar totu’ parcă-i în zadar...

Iar tu, în loc să spui ceva,

Doar amplifici cu tăcerea ta.

Stau cu gândul neîncetat,

Că poate iubirea ta s-a evaporat...

Dar totuși sper să mă fi înșelat,

Pentru că ar fi o durere de nesuportat.

Pare că ești neinteresat...

Dar dacă totu-i în mintea mea?

Tu îmi spui că mă iubești,

Iar eu cred că mă amăgești.

Acum spune tu...

Așa-i sau nu?

Doar nu mă lăsa să mă scufund

În gânduri care dor mult.

Deschid cufărul cu amintiri

Cu infinitele cugetări,

Fie cu un iz memorabil,

Fie cu o tendință de inexplorabil.

Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie

Care s-au transformat cu timpul în amintire,

Am simțit și  din frumusețea vieții

Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...

Lacrimi de fericire dar și de durere,

Agonie și extaz,

Zâmbete și chinuri nedescrise,

Toate la un loc m-au decăzut

Și înălțat cu aceeași trăinicie,

Devenind o simplă amintire ...

Ce iubiri te-au frânt? 

Ce iubiri nu vor trece,

Ce iubiri te lasă rece, .

Ce iubiri te amăgesc 

Ce iubiri nu  te lasă să zâmbești?