disensiuni/9

dragostea

răbdătoare plină de bunătate

ajută întărește limpezește

omul

iertând ridicând miluind

milos omniprezent

Dumnezeu 

în timp ce

luna se zbate să se desprindă din

brațele desfrunzite de ștejar,

ghemuit langă foc,

un motan

râvnește să se plimbe

printre baloanele colorate de săpun.

versuri-

aduse de fulger,

lipite-s cu pulbere aurie de stele;

ceașca kintsugi 

păstrează pentru eternitate

respirația caldă a poemului.

ți-o dăruiesc, drag prieten;

în asprimea zilei provocatoare,

să-ți aline tristețea!

fior de singurătate,

cerul-și apleacă tâmpla rece,

mai aproape

de zbuciumul valurilor.

șuvițe de păr argintiu,

intr-un zbor frenetic  de fluturi ,

ating copacii.

câțiva călători solitari,

așteaptă

la colțuri de străzi

sau după garduri,

chemarea

la cină.

profeții Ioan și Iezechiel

netulburați

dulce ca mierea le era

gura

luna-i cețoasă,

tăcerea

se-ntinde peste simbolurile vii

ale vieții interioare.

spaimele s-au ghemuit in inimioare;

aripile hieruvimilor par aranjamente florale.

Un copil plânge
la televizor
schimbă canalul
îmi spune mintea
și eu îl schimb
o bombă sfârtecă un corp
la televizor
schimbă canalul
îmi spune mintea
și eu îl schimb
doi îndrăgostiți sunt fericiți
la televizor
într-un film alb-negru
schimbă canalul
îmi spune mintea
este o greșeală
fericirea a plecat
și eu îl schimb
micul copil
încă plânge
la televizor

dacă ai ști cât însemni pentru mine,

prima zi lângă tine,

când te-am întâlnit și am visat

direct la ceva de neașteptat.

te iubesc cum n-am făcut-o până acum,

dar simt că merg singur pe drum.

mi-e greu când nu te am lângă mine,

și sufletul îmi e pierdut prin vise.

am iubit ce e-n tine,

chiar și umbrele străine,

și-ntr-o lume fără tine

simt că pierd ceva din mine.

dar, într-un final, ajung iar singur,

suferind, plângă, îți jur…

stau, aștept, strigând prin jur

un suflet ce a rămas pur.

doar o umbră ce suspină

într-un trup ce nu mai ține,

și-o iubire fără vină

e îngropată lângă mine.

n-ai cum să nu vorbești despre acel echilibru fragil

la limită

al omului care merge cu tălpile goale pe cioburi de sticlă

artistul din mine ar putea reprezenta această imagine izbitoare

 într-un tablou suprarealist cu accente pe culoarea verde a sângelui

neapărat verde

cunoscând spaima viscerală a ochiului la roșul aprins al hemoglobinei

și lipsa de reacție la verdele clorofilei

durerea îmi apare ca o problemă de percepție

în general se poate merge și pe tăciuni aprinși

pe sârmă

pe vârfuri de cuie

se poate chiar levita

cu ochii în buzunarele hainei

.

ca un șarpe hain care se târâie prin mlaștina cărnii

spaima-și-nfige dinții  în călcâiul drumețului

n-ai cum să nu vorbești despre puterea minții yoghinului

în fața obedienței gândului

artistul din mine ar ilustra un tablou clinic al fricii

sub forma unei fiole din sticlă brună cu adrenalină limpede

în gura șarpelui

.

ici și colo pe aleile largi ale liniștii

inconștientul se plimbă cu mâinile în buzunare

n-ai cum să nu vorbești despre spaimele ancestrale

ale ființei

sedimentate în creier

artistul din mine ar picta tabloul omului cu amigdalele-n mână

sărind într-o prăpastie..

Și din puținul meu,ți-am dat și ție.
Și din surâsul meu ,pe tot la-m dat.
Am împărțit cu drag și bucurie
Speranțe dulci din suflet sfărâmat.

Căci, am crezut că bunătate-ai dreaptă
Și am crezut că peste tot e așa ...
Făr a clipi și cu privirea oarbă
Să-ți pui nădejdea-n oamenii ,din fața ta

Am mai crezut că tot iubind din suflet,
Forțezi furtuna să se risipească
Si că în suflet negru ,poți sădi lumina
În el s-aduci mici raze de speranță

Cine a creat cuvântul bunătate?
Și cine a-șters de mult cu el pe jos?
Ce om nebun să fi ? Câte păcate ?
Sa-l vinzi lu necuratu fără rost !

Retrospectiv ,acum, privind la tot
Încerc să înțeleg natura umană.
Sa-ți vinzi la diavol suflet fără rost?
Ce să primești pe el? Iluzii ce se sfarmă!

Poate că doar așa-i natura umană.
Să le-nțelegi pe toate-i de prisos
Și diavolul e tot cu chip de înger
Și el a decăzut din cer împărătesc.

La a fi fals nu ma pricep

Dar eu încerc din rasputeri

Să nu ma las sau să disper

Căci nu a fost din partea ta

Mai aproape niciodata

A fost doar imaginația mea

Aș vrea să pot să-ți zic odată

Că te-am plăcut și înc-o fac

Cateodată mă gândesc

Cum iubirea s-o desfac

Și ceva nou , eu să clădesc

Să îmi treacă eu aș vrea 

Dar nu cred ca aș putea

La tine să nu ma gandesc

Căci eu singur ma prostesc

 Iarăși ma gandesc la ea

Oare ce o fi cu mine? 

Ca nu ma pot indeparta. 

Dar asta nu tine de mine. 

Oare am putea noi 2? 

Să-ncercam sa fiim acum. 

Dar eu stau ma uit la voi. 

Și inima se face scrum.  

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară

alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?

am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...