ACEASTĂ MINUNE

Am tăcut, m-am scufundat ,

Să nu dau ochi cu tine

Dar de întrebi,da , e adevărat

Da cât de greu îmi vine.

Ne-am certat, am spus vorbe grele,

Te-am acuzat, că nu-mi ești fidelă

Am mers prea departe, sunt gelos,

Că te plac cei din anturaj, nu sunt bucuros.

Nu cred că o să avem liniște, uneori,

Ți-am spus, că te iubesc,simt fiori,

Nu vreau să te închid în casă,

Pentru mine, ești foarte prețioasă.

Într-o relație, gelozia-i boală grea

Mă străduiesc, să mă lepăd de ea,

Când ești cu mine și mă privești cu drag

Te vreau în casă, trandafir în prag.

Doresc, casa noastră, să devină o oază,

Să mă grăbească seara către casă 

Doresc, să-mi fii în viața ta mireasă

Ce simt eu pentru tine-i ca o vrajă.

Cântec de dragoste 

Germinezi în inimi !

Dă-i rod primăverii !

Te strecori pe furiș ,

Luminat doar de lună ,

Rătăcești pe poteci ,

Te ascunzi în frunziș

Tot ce trăieste și-i viață

Te cântă , cântec de dragoste

Și imn îți înalță 

Dragostea și dorul ,

Împăștie reul și norul ,

Ea cheamă lumina

Și cheamă seninul ,

Inima cântă ,

Ochiul visează ,

Doar dragostea-i trează .

                    T.A.D.

Azi, când lumea este divizată în bucățele, de ură și interese,

a mai rămas câteva zale a unui lanț, ce nu vrea să fie rupt:

FAMILIA, copii, părinții, bunicii.

Tuturor copiilor: să trăiți în pace, să nu cunoașteți ororile 

războiului !!!!!!!

Avem o viață ,numai una

Pornim la drum cu gânduri bune ,

Credeam că mi-am găsit iubirea!...

Ne facem planuri ,cu speranțe-n viitor ,

Dar ma-m trezit ,dintr-un vis amăgitor ;

Ceva s-a rupt ,nu se mai poate repara !...

Ce fac eu ,cu viața mea?

Dar viața celui mic ? ce va urma?

Am multe de recuperat ,îmi spun în gând ,

Înghițindu-mi lacrima!...

Ce a urmat ? O muncă grea !

Dar speranța de mai bine

A fost mereu lângă mine ;

Și am spus mereu : va fi bine !...

Șăgalnic zefirul adie

Intreaga suflare e vie,

Natura surâde în soare

Gătită de sărbătoare .

Urâtul cu ploi sunt departe

Răsună pădurea de cântec

Astrul  nopții veghează ...

Totul e plin de mister...

Eterna iubire e trează !...

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

Torente de cuvinte

Ce tumultos îmi vin în minte,

Înșiruite sunt în gânduri,

Lăsate-s în amurguri.

Obosite încearcă o frază,

Punând o cratimă de pază.

Din frământări apare o dilemă.

Este bine sau devine o problemă.

Este gândul mult prea iute,

Creând momente mute,

Sau poate ai doar sentimentul

De a nu spune nimic este totul.

Ce sens mai are răsăritul

Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,

Vreau să-nbrățișez apusul

În singurătatea sufletului meu.....

Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău

Doar a mea o face,

Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău

Pentru tine trece peste toate........

Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,

Este prins într-o buclă temporală,

Este blestemat să se simtă nemuritor,

Prins într-o poveste fără morală......

Morala e prezentă

Dar imposibil de dedus,

Luciditatea e absentă

Dacă ăsta-i ultimul apus......

Vreau să fie ultimul,

Vreau ca aici să se termine tot,

Că doar n-oi fi eu singurul,

Care la finalul zilei este mort....

V-or mai trece suflete cu mine

Prin poarta către uitare,

Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine

Se v-or pierde-n nepăsare.....

Poveștile au suflet,

Multe sunt triste și pline de durere,

Durerea n-are zâmbet,

Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........

Lumina ochilor mei, acum uitată nu se mai Întoarce.

Am tras aer în piept și am pornit la drum

Cu inima-n mână și cu ochii plini de fum

Dar poate rândul meu la a fi iubită

S-a cam rătăcit în toată lumea asta grăbită

Alerg după iubire, de zici că ar fii un lucru rar

Și când o simt aproape, se-ascunde iar

Mă tot mint și-mi spun că n-am nevoie da’ mă dor

Rănile iubirii sunt doar cuțitele altora-n zbor

Eu scriu romane întregi, dar ei citesc doar titluri

Tot caut iubirea prin pagini de basme și mituri

Dar fiecare “ te iubesc” se termină în “s-a dus”

Și “iubirea” de până acu’ doar durere mi-a adus

Or fii stelele chioare?

Ori am ratat eu drumul cu soare

Drumul spre locul unde există o șansă la iubire

Am atâta “noroc” că as putea deschide-o loterie

Și nu știu ce doare mai tare— faptul că am dat tot

Sau că n-a întrebat nimeni dacă mai am sau mai pot

Când va fii oare și rândul meu la a fi iubită?

De nu aș mai fii doar o umbră rătăcită,

Când nu-mi va mai fii dragostea așa străină?

Zâmbesc frumos , dar în suflet port un greu de vină,

Și-aș vrea să fug de dorul ce strigă-n mine-ncet

Și-aș vrea să strig tare, dar n-are cine-mi ține piept

Vreau sa vină apa caldă 

Vreau sa plece apa rece

Vreau sa stau 3 ore-n cada

Vreau sa plece.

Vreau sa vina mai mulți bani

Vreau sa plece kilograme 

Vreau sa par de putini ani

Vreau sa scap de drame.

Vreau pantofi si haine noi

Vreau sănătatea mea veche

Vreau s-arunc lucruri la gunoi

Vreau trei gauri in ureche.

Vreau sa dorm când vreau cât vreau

Vreau sa mănânc pân la sãtul

Vreau sa fiu chill fără sa beau

Vreau sa vreau destul

Plouă, vino și ia-ți inima-n două căci doruri prin picurii ei, te-au răscolit învelindu-te-n furtunii de spini

Suspină, dar strigătul tău să nu șadă la picioarele nimănui căci lumea va destrăma tot ce ti-a fost și îți va fi și mai drag 

Înlăcrimează-ți sufletul cât vrei căci lumea oricum nu v-a trece peste crudul din el

Și atunci îți vor pune fel și fel de întrebări.

De ce te-ai schimbat? Tu erai mereu cu sufletul bun.

Da, dar atât de bun încât nu și-a spulberat dreptul la fericire ca voi s-o puteți zgruzuma

Iar dorul a rămas și acum tot al său căci niciunuia dintre voi nu i-a stârnit cel puțin interesul să descopere cu adevărat, ce trăiește el de fapt în conștiința lui, asa ca voi ați rămas cu judecata, iar el doar cu plata