Imperiul groazei

Am să trec la fapte, lume
N-o să mă ascund sub glume,
Eu de mîine plec departe,
Plec in zi, revin în noapte.

Căutînd prin nori comoara,
Voi cînta, plînînd ghitara.
Voi culege prin cimpii,
Flori - alese, stele - mii.

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

Care este scopul nostru în viață?

Să învățăm, să absolvim, să lucrăm…

până va rămâne doar cenușa din noi?

Dar asta este oare – adevărata semnificație a vieții?

Eu, sunt o adolescentă, sunt încă un copil,

dar timpul trece și voi deveni adult.

Un adult? La vârsta de 18 ani?

Nu îmi doresc asta. Nu îmi doresc să devin adult.

Vreau să rămân pentru totdeauna la vârsta de 17 ani.

Vreau să îmi trăiesc viața așa cum îmi doresc.

Vreau să mă întorc în timp, când eram o fetiță naiva,

dar fericită.

Când singura mea frică era că nu mă va lăsa mama

să ies afară.

Când singura mea grijă era că nu puteam, într-o zi, să

mă bucur de prieteni și de natură.

Când puteam să zâmbesc cu un zâmbet real, sincer.

Când cei din jur mă priveau cu ochi dulci și mă făceau

să mă simt specială.

Când singurele mele lacrimi vărsate erau din cauza

că mă lovisem când mă dădeam cu trotineta.

Unde au dispărut acele momente prețioase?

Pentru unii, amintirile se reduc la simple momente

din trecut, închise într-o cutie cu lacăt.

Dar, pentru mine, acea cutie va rămâne mereu deschisă,

oferindu-mi ocazia de a înota printre acele amintiri.

Niciodată nu voi pune lacătul pe acea cutie.

Dacă o fac, o parte din mine se va prăbuși.

Fetița din mine va plânge, se va înduioșa și mă va certa.

Te rog…du-mă înapoi în trecut.

Mi-e frică. Sunt speriată. Plâng.

Când voi mai avea ocazia să râd împreună cu colegii în timpul

orelor sau în pauze?

Când voi mai avea ocazia să împărtășesc cu mama sentimentele

mele de tânără îndrăgostită?

Când voi mai putea să adorm liniștită în fiecare noapte,

fără a avea vreo grijă?

Când voi mai fi așa de fericită?

Îmi doresc să spun „Stop!” timpului și să fac tot ce îmi place

și tot ce mi-am dorit vreodată să fac, înainte să trec pragul

de 17 ani.

Voi reuși eu oare – să ajung persoana la care eu, în vârstă de

9 ani, visam?

Îmi doresc ca răspunsul meu să fie da.

Deoarece nu vreau să o dezamăgesc pe acea fetiță frumoasă

și naivă, cu ochi albaștri, care mereu m-a susținut și a fost

alături de mine.

Vreau să se uite la mine cu ochii ei plăpânzi și să-mi spună:

„Întotdeauna am visat să ajung ca și tine”.

Mă uit când ceru-i plin de stele

și, vreau cu ele să vorbesc,

Gândind că mama-i pe acolo

și, un semnal primesc.

Privirea-mi fuge către Carul Mic

și-a lui Steauă Polară,

Crezând că un răspuns găsesc,

la ce întreb seară de seară.

Și astrelor la ani lumină, mereu

pun o mulțime de-ntrebări,

Și pentru că răspunsuri nu primesc,

visez să le ating pășind pe scări.

Întorc privirea și către Carul Mare

și-a lui stele strălucitoare,

Dar nici pe-aici nimic nu pot zări

și, inima în piept mă doare.

Târziu în noapte din visare mă trezesc

și, simt pământul sub picioare,

Și conștient realizez, că nimeni nu e

stea, iar viața-i doar...o boare!

În mine curge puterea unui Taur,

Semn al încrederii și al dorinței de a fi autentic.

Sunt stânca pe care mulți se pot sprijini,

Dar și forța ce nu poate fi îngenuncheată.

În ochii mei strălucește hotărârea,

Ca un soare ce răsare pe cerul senin.

Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,

Cu o determinare ce nu cunoaște sfârșit.

Ca Taurul, simt legătura cu natura,

Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.

Sunt pământean, ancorat în realitate,

Dar am și o latură sensibilă și tandră.

Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță,

Și caut stabilitatea într-o lume mereu schimbătoare.

Ca Taurul, mă bucur de confort și lux,

Dar știu să prețuies În mine curge puterea unui Taur,

Semn al încrederii și autenticității.

Sunt stânca pe care mulți se sprijină,

Dar și forța ce nu poate fi înfrântă.

Ochii mei strălucesc de hotărâre,

Ca un soare pe cerul senin.

Sunt pasional și loial în tot ceea ce fac,

Cu o determinare fără sfârșit.

Ca Taurul, simt conexiunea cu natura,

Mă hrănesc din frumusețea ei și o apăr cu demnitate.

Sunt ancorat în realitate, dar sensibil și tandru,

Îmi plac lucrurile simple, dar pline de substanță.

Caut stabilitate într-o lume mereu schimbătoare,

Mă bucur de confort și lux ca Taurul.

Dar știu să prețuiesc lucrurile cu adevărat importante,

Iar zodia mea mă inspiră să fiu puternic și autentic.

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexistent

care a însemnat la un moment dat

coagularea luminii într-un fulger încremenit

o schimbare sacrală la față

și atunci înțelegi că tu ești cel privit

nu cel care privește

un câine care își reprezintă prototipul celest după chip

contemplă alt câine după asemănare

de aici de unde privesc lumea

la o palmă de cer

ochiul ambiguu întâlnește gândul etern

într-un nod energetic al umbrei

.

obiectul sacral

desigur

o premerge…

Nu sunt cuvinte în lume

Să exprime

Dragostea mea pentru tine! 

Dar totuși exprim aceste cuvinte

Parte din mine!

Primul fior, prima clipă

Prima lacrimă

Toate au fost despre tine

Ai fost și ești lumina mea

Parte din mine!

Te-am cunoscut și te-am ales 

Și nu l-a întâmplare

Din motive de neînțeles 

Te-am ales pentru inima ta mare

Un înger bun, cu chipul blând 

Ce mă iubește nespus

Te văd mereu surâzând 

Pentru tine am compus 

Acest poem să știi cât te iubesc

Îngerul meu, parte din mine

Toată dragostea ți-o dăruiesc 

Chiar de anii ne vor prăfui chipul

În inima mea va fi la fel

Oricât va trece timpul

Te voi iubi etern...

O noapte în doi

E noapte între noi

Printe buze moi

Noapte e în toi

Jucăm în doi

Jocul minții

Jocul nopții 

Jucăm amândoi...Jocul sorții 

Noaptea e pasiune

Noaptea e nebunie

Noapte e te supune

Noaptea e vis și feerie 

Joacă cu mine 

Jocul  seducției și al nopții 

Doar eu și cu tine

În voia sorții 

Să ne lăsăm purtați de noapte 

Printre vise și șoapte 

Printre clipe repetate 

Printre amintiri purtate

Lasă noaptea să te alinte 

Avem toată noaptea între noi

E atâta noapte printre

Noapte și-a făcut un croi.

Plouă în septembrie 

Natura se usucă.

Totu-i vis și feerie

Și mă apucă un dor de ducă.

Ascult ploaia cum cade lin

Mii de gânduri trec prin minte,

Parcă aud un glas divin,

Ce mi-l aduc aminte 

Încerc să-mi vin în fire...

Minutele trec în neștire 

Stau și privesc

Sus pe lângă mănăstire 

Mintea încerc să îmi golesc...

Luminează-mi Doamne calea

Ca din vis să ma trezesc

Fiindcă mă apucă jalea

Că nu am ce îmi doresc 

Septembrie. Plouă mărunt 

Sentimentele mi se ascund

Rămân doar triste,ascunse în mine

E greu,și dor, și fără tine...

Timpul e nemișcat 

De atunci când ai plecat 

Timpul ne-a uitat

Plouă, și e înnorat.

Curg șoaptele  pe lângă mine, 

La fel și dorul meu de tine

Curg lacrimi fără rost,

Căci nu te-ai mai întors...

Trec zile și nopți întregi 

Nu mi-am dorit să pleci!

Nici să te întorci nu îmi doresc

Din amintiri o să trăiesc.

Aud cum plouă 

și udă pământul 

și urlă vântul 

și dimineața e rouă 

Se împrăștie norii

Și urlă un tunet

De-atâta vuiet 

Se arată și zorii

Ascultă iubite

Ascultă cum plouă 

Să mă spăl cu rouă 

Am sentimente trezite

Aud cum plouă

Și udă pământul 

Mă împrăștie vântul 

Mă transformă în rouă 

Tu și eu împreună, 

Ce idee minunată !

Tu și eu ca o cunună 

De cer legată 

Mi-am dorit atât de mult

Să fim împreună 

Șoaptele să îți ascult

Sub clar de lună.

Tu și eu, un tot

Am vrut să sper, să pot

Dar a fost doar o iluzie 

Dureroasă concluzie !

Mă hrănesc cu amintiri

Și dezamăgiri 

Durere, parfum de regrete

Nu mai sper la iubiri perfecte...

Tu și eu ar fi fost minunat,

Dacă nu ai fi plecat

Las timpul să trecă

Și mă întreb cum ar fi fost dacă...