1. Vreau să cred că pot să visez ,
Că pot să sper să incerc să nu mai delirez.
M-am scufundat pe zi ce trece mai rau in acest abis,
Prins într-o cușcă de lemn parcă din alt vis.
Cu toate astea lupt cu zilele ce au să vină,
Si incerc să caut o cale spre lumină.
Nu stiu daca o să reușesc vreodată,
Dar tot ce știu este că lupt mai mult ca niciodată.
Asta nu este viața...este doar o reluare,
O scenă dintr-un iad din care nu mai am scăpare.
Până si credința cu care te naști si mori se duce
Si incet-incet te simți corupt si răstignit pe o cruce.
Incerc să văd frumosul printr-o furtună îndepărtată,
Si parcă tot ce văd sunt visele de altădată.
Era frumos, eram copil... mă bucuram de tot.
Parcă culorile din ochii tăi imi răspundeau că pot.
5. Sunt de neînvins, de neînțeles si parcă totul este împotriva mea,
Sunt același eu de altădată,
Dar mult mai stors de suflet si vina mă îneacă.
Regretele si fericirea falsă sunt cei mai buni prieteni ai mei,
Si tot ce înțeleg este că sunt doar eu cu ei.
Minciuna era si ea cândva prietena mea,
Dar in zadar, acum mă lupt cu ea.
E sumbru uneori când te privești din spate,
Iar tot ce vezi sunt farse ale vieții nu de mult uitate.
Colind prin mintea mea blocată,
Si sper să ies mai bine decât ultima dată.
Sunt mii de amintiri ce-mi rulează-n minte,
Si parcă mii de lacrimi șterse din cuvinte
Sunt mai puternic, mi-am spus mereu.
Dar niciodată nu am cunoscut răul din-ăuntru meu.
Nu mă mai recunosc! Nu mă mai simt ca om.
Ca entitate sunt doar un călător.
Mă urăsc pe mine si urăsc că nu pot să mor,
Nu stiu ce vreau și țin sa cred că-s doar in alt decor.
10. Vreau să cred că pot evada, că pot spera, că pot simți măcar ceva...
Că tot ce-i scris și ascuns, e inima mea,
E invincibila ca un cristal atins de nea.
Încerc să mă găsesc in orice suflet trist,
Să ma ascund de adevăratul meu spirit de neînvins.
Încerc din răsputeri să ma ridic sa zbor.
In cerul infinit și printre stele,
Să uit de mine și de toate cele.
Plâng nopțile și ziua râd c-o mască aurie,
Iar lumea vede doar ce vreau eu, ca într-o fantezie.
Rupt de realitate mă regăsesc în tine
Incerc să mă deschid, dar doar aici pe o hârtie.
Nu am mai plâns de mult de bucurie,
Si n-am mai fost de mult pălit de melancolie.
Fluturii mei sunt morți de mult, sunt un muzeu.
Lovit de traume si gândurile rele din neajunsurile lor, nu ale mele.
Aș vrea să cer ajutor cuiva.
Să spun că nu este vina mea!
Să nu fii fost născut dacă era alegerea mea.
Sa fiu pus la perete și să mă atace cu miile ei de regrete.
15. E vina mea că poate sunt prea bun pentru această lume .
Si vina voastră pentru că nu știți să iubiți decât un nume.
Mie greu să scriu, să văd pagini pe perete,
O fi și asta o artă, scufundată in regrete.
Sunt doar eu si gândurile mele line acum,
Si parcă-i pace,
O liniște asurzitoare pe care o simt de zici ca-s ace.
Străpuns de ne-încredere, mă mișc haihui în zare…
Si tot ce văd este amărăciunea dumnitale.
Nu vreau nimic și totuși vreau totul,
Vreau să fiu liber să simt și eu norocul.
Să cred în viata asta și să-mi găsesc scopul,
Nu doar să fiu o umbră anostă care-și așteaptă sorocul.
Vreau să te ating, să simt viata prin tine,
Să simt strigatele și fricile cum se opresc în mine.
Să mă eliberez de toată tensiunea acumulată,
Să mă simt și eu viu măcar odată.
Să văd că-s vulnerabil si frica înseamnă iubire…
Să cer mai mult și înschimb să te primesc pe tine.
Vreau să visez, să sper, să umblu desculț prin zare,
Să te privesc in ochi sa vad cum totul dispare.
20. Să respir greu și să cad pradă sufletului tău.
Să fiu mai bine, să văd lumina din ceruri cum vine.
Să vorbesc cu Dumnezeu să mă ierte pentru că te vreau pe tine.
Să rog ingerii să nu coboare după mine,
Pentru că știu că și ei se tem de întuneric la fel ca și mine.
Să evadez din mintea mea și să mă asum cu totul,
Aș vrea să știu dacă ăsta-mi este măcar scopul.
Aș incerca să mă trezesc la realitate,
Dar sunt captiv de ani în așa zisa "libertate"
Din interior ego-ul strigă iar din alt colț diavolul mă instiga.
Incerc să te fac pe tine bine,
Sa-mi ofer bunătatea fără limite-n spre tine.
Nu vreau să cred că nu mă pot face bine,
Când știu că eu ca și întreg sunt lumină vie.
E greu să mai pot simți ceva după atâta ură,
Iar oamenii în care ai crezut, acum te scuipa-n gura.
E greu să speri, si să aștepți miracole lumești sa vină,
Când tot ceea ce te înconjoară e o iluzie fină.
Am mii de gânduri care-mi vin acum in cap,dar tot ce fac acum este sa tac..si tac.
Sabo Rareș
Andrei Zoicas