Diviziuni și resentimente
În țara noastră, frământată de-a lungul timpului,
Unde istoria-și lasă adânci cicatrici,
S-a încolăcit otrava urii, cu rădăcini adânci,
Și-a împărțit poporul în tabere stricte.
Unii se dau suveraniști, apărători ai neamului,
Dar în cuvinte-și ascund veninul disprețului,
Împotriva celor diferiți, a celor care iubesc altfel,
Și-i îndeamnă la ură, cu sfințenia în gură.
Alții, proeuropeni, cu vorbe deșarte,
Vorbesc de toleranță, dar-și ascund adevăratele părți,
Când nu primesc voturile, se umflă de furie,
Și-n stradă își varsă veninul, cu urlete de bestie.
Și-n mijlocul acestei furtuni, pierdem umanitatea,
Ne uităm de valori, de compasiune, de frăție.
Ne lăsăm manipulați, de cei care ne promit raiuri,
Și uităm că toți suntem oameni, cu aceleași dorințe și spaime.
Oare când vom înțelege că ura nu construiește nimic?
Că doar împreună putem schimba ceva, și-i putem ajuta pe cei slabi?
Că diversitatea ne îmbogățește, și ne face mai puternici?
Că viitorul nostru depinde de cât de mult ne vom uni?
Să ne trezim din acest coșmar, să ne ridicăm deasupra urii,
Să construim o societate bazată pe respect și înțelegere,
Unde fiecare să se simtă acasă, indiferent de cine este.
Pentru că doar așa vom putea spune că suntem cu adevărat români.
Poems in the same category
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)
stihuri diamantine //12
invidia
veșnic neliniștită
născătoare de patimi
e o boală a minții și rugina inimii-
suferă pentru bucuria altora
geme nu găsește alinare
pizma
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)
stihuri diamantine //12
invidia
veșnic neliniștită
născătoare de patimi
e o boală a minții și rugina inimii-
suferă pentru bucuria altora
geme nu găsește alinare
pizma
Other poems by the author
Politica de azi
În vremuri de astăzi, politica e-un dans,
Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,
În operele lui Caragiale, văd reflecții,
De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.
Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,
Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,
Politicienii se joacă într-un circ complicat,
Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.
Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,
Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,
Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,
Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.
"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,
În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,
Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,
O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.
În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,
Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,
Politicieni mascați în personaje alese,
Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.
În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,
Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,
În fiecare replică, în fiecare promisiune,
Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.
Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,
Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,
Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,
Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Bunavestire
Un crin alb înflorește,
Un cer senin s-a-ntins,
Un înger coboară lin,
Cu vestea minunată ce-a prins.
Fecioara Maria, pură și blândă,
Ascultă cuvintele sfinte,
O taină în suflet i se aprinde,
Un miracol se naște-n minte.
Un prunc va veni pe lume,
Fiul lui Dumnezeu,
Să aducă pacea și iubirea,
Să ne scape de păcatul greu.
Bucuria mamei se revarsă,
O dragoste necuprinsă o cuprinde,
Inima de fericire îi tresare,
Un nou destin se-ncinge.
Copiii, ca florile-n grădină,
Se adună în jurul ei,
Ascultând povestea divină,
Cu suflete pline de speranță și temei.
Tradiția se împletește cu credința,
Oamenii se adună la biserică,
Lumina sfântă le luminează ființa,
Și sufletele se umplu de dorință.
Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,
Un moment de bucurie și lumină,
O celebrare a vieții și a credinței,
O promisiune de mântuire divină.
Intrebari fara raspuns
În tăcerea nopții, un ecou se-aude,
Un suspin amar, ce cerul îl străbate.
"De ce, Doamne, ai luat ce-mi era drag,
De ce n-au apucat să vadă lumea-ntreagă?"
Ochii lor mici, lumini stinse prea devreme,
Visuri neîmplinite, flori fără de nume.
Pași timizi, ce-ar fi trebuit să danseze,
Acum sunt doar amintiri, ce-n suflet apasă greu.
De ce ai ales să-i chemi la tine,
Când lumea-i plină de frumuseți divine?
De ce n-au gustat din soare și din ploaie,
Din râsete și lacrimi și din iubire?
Întrebări fără răspuns, un dor ce nu se stinge,
O rană adâncă, ce-n inimă se strânge.
Dar poate, acolo sus, într-un loc neștiut,
Sunt îngeri zâmbitori, ce-au găsit un nou început.
Politica de azi
În vremuri de astăzi, politica e-un dans,
Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,
În operele lui Caragiale, văd reflecții,
De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.
Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,
Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,
Politicienii se joacă într-un circ complicat,
Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.
Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,
Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,
Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,
Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.
"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,
În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,
Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,
O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.
În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,
Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,
Politicieni mascați în personaje alese,
Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.
În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,
Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,
În fiecare replică, în fiecare promisiune,
Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.
Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,
Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,
Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,
Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Iubire de Sfântul Valentin
O zi cu trandafiri roșii,
Și inimioare din carton,
O zi a dragostei nebună,
Când Cupidon lansează un glonț.
Femeile primesc flori,
Și ciocolată din belșug,
Bărbații își fac curaj,
Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.
Strada e plină de cupluri,
Ce se plimbă mână-n mână,
Restaurantele sunt pline,
De romantici cu o lumină.
Dar iubirea nu e doar o zi,
E o flacără ce arde mereu,
E respect și înțelegere,
E sprijin și e mereu mereu.
Așa că de Sfântul Valentin,
Sărbătorește iubirea din plin,
Dar nu uita că dragostea reală,
E o călătorie ce ține un destin.
Lantul
Când ura-i zid de neclintit,
Și dreptul, șoaptă ce-a murit,
Când lanțul strânge, sufocând,
Doar un ecou, un gând, un zvon:
Revolta, flacără-n noapte,
Să rupă-n două orice șoapte,
Să-nfrunte frica, pas cu pas,
Să-nalțe glasul, demn și las.
Căci inima, sub jug tăcut,
Nu poate veșnic să se-nfrunte,
Și libertatea, vis pierdut,
Se naște-n zori, din grele fructe
.
Când ura-i lege, iar puterea,
Un zeu ce-și cere-nchinarea,
Doar lupta-i cale, mângâierea,
Spre-un mâine-n care speranța-i floare.
Bunavestire
Un crin alb înflorește,
Un cer senin s-a-ntins,
Un înger coboară lin,
Cu vestea minunată ce-a prins.
Fecioara Maria, pură și blândă,
Ascultă cuvintele sfinte,
O taină în suflet i se aprinde,
Un miracol se naște-n minte.
Un prunc va veni pe lume,
Fiul lui Dumnezeu,
Să aducă pacea și iubirea,
Să ne scape de păcatul greu.
Bucuria mamei se revarsă,
O dragoste necuprinsă o cuprinde,
Inima de fericire îi tresare,
Un nou destin se-ncinge.
Copiii, ca florile-n grădină,
Se adună în jurul ei,
Ascultând povestea divină,
Cu suflete pline de speranță și temei.
Tradiția se împletește cu credința,
Oamenii se adună la biserică,
Lumina sfântă le luminează ființa,
Și sufletele se umplu de dorință.
Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,
Un moment de bucurie și lumină,
O celebrare a vieții și a credinței,
O promisiune de mântuire divină.
Intrebari fara raspuns
În tăcerea nopții, un ecou se-aude,
Un suspin amar, ce cerul îl străbate.
"De ce, Doamne, ai luat ce-mi era drag,
De ce n-au apucat să vadă lumea-ntreagă?"
Ochii lor mici, lumini stinse prea devreme,
Visuri neîmplinite, flori fără de nume.
Pași timizi, ce-ar fi trebuit să danseze,
Acum sunt doar amintiri, ce-n suflet apasă greu.
De ce ai ales să-i chemi la tine,
Când lumea-i plină de frumuseți divine?
De ce n-au gustat din soare și din ploaie,
Din râsete și lacrimi și din iubire?
Întrebări fără răspuns, un dor ce nu se stinge,
O rană adâncă, ce-n inimă se strânge.
Dar poate, acolo sus, într-un loc neștiut,
Sunt îngeri zâmbitori, ce-au găsit un nou început.