Drepturile tuturor Creștinilor (51)

Articolul 126 — Demnitatea muncii

(1) Munca cinstită are demnitate și valoare.

(2) Creștinul este chemat să își îndeplinească responsabilitățile cu seriozitate și cinste.

(3) Nicio muncă cinstită nu trebuie disprețuită doar din cauza statutului social al persoanei.

(4) Munca trebuie desfășurată cu respectarea demnității și siguranței persoanei.

Articolul 127 — Dreptul la muncă cinstită

(1) Creștinul are dreptul să muncească în condiții corecte și demne.

(2) Nimeni nu trebuie exploatat prin amenințări sau constrângere.

(3) Munca trebuie să fie realizată cu respectarea legii și a responsabilităților asumate.

(4) Înșelarea lucrătorului și reținerea nedreaptă a drepturilor sale sunt condamnate.

Articolul 128 — Interzicerea exploatării prin muncă

(1) Nicio persoană nu trebuie exploatată prin muncă forțată.

(2) Amenințarea nu poate fi folosită pentru a obliga o persoană să muncească.

(3) Copiii trebuie protejați împotriva exploatării prin muncă.

(4) Persoanele vulnerabile trebuie protejate împotriva abuzului economic.

Articolul 129 — Cinstea în afaceri

(1) Orice activitate economică trebuie desfășurată cu cinste.

(2) Creștinul nu trebuie să înșele cumpărătorul, partenerul sau lucrătorul.

(3) Produsele și serviciile trebuie prezentate cu sinceritate.

(4) Minciuna folosită pentru obținerea unui avantaj economic este condamnată.

Articolul 130 — Condamnarea fraudei

(1) Frauda este incompatibilă cu principiul creștin al adevărului.

(2) Nimeni nu trebuie să falsifice documente, informații sau tranzacții pentru a obține avantaje nedrepte.

(3) Persoana prejudiciată trebuie tratată cu responsabilitate.

(4) Repararea prejudiciului trebuie urmărită atunci când este posibil.

Articolul 131 — Condamnarea mitei

(1) Mita și corupția sunt condamnate.

(2) Puterea sau funcția nu trebuie folosite pentru avantaje personale obținute în mod necinstit.

(3) Creștinul trebuie să urmărească dreptatea și integritatea.

(4) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze cinstea în viața publică și privată.

Articolul 132 — Respectarea banilor

(1) Banii trebuie administrați cu responsabilitate.

(2) Bogăția materială nu trebuie transformată într-un idol.

(3) Creștinul este chemat la cumpătare.

(4) Bunăstarea materială trebuie folosită și pentru binele familiei și al aproapelui.

Articolul 133 — Condamnarea lăcomiei

(1) Lăcomia trebuie combătută.

(2) Dorința nesfârșită de avere nu trebuie să distrugă familia sau relațiile dintre oameni.

(3) Creștinul este chemat să fie mulțumit și responsabil cu ceea ce are.

(4) Bogăția nu trebuie folosită pentru exploatarea celor săraci.

Articolul 134 — Dreptul la proprietate

(1) Bunurile dobândite în mod legitim trebuie respectate.

(2) Nimeni nu are dreptul să fure sau să distrugă proprietatea altuia.

(3) Proprietatea trebuie administrată responsabil.

(4) Dreptul asupra bunurilor nu justifică însă exploatarea sau vătămarea aproapelui.

Articolul 135 — Respectarea bunurilor comunității

(1) Bunurile unei biserici sau comunități trebuie administrate cu responsabilitate.

(2) Nimeni nu trebuie să își însușească în mod necinstit bunurile comunității.

(3) Administratorii trebuie să acționeze cu transparență și bună-credință.

(4) Bunurile destinate ajutorării săracilor trebuie folosite pentru scopul pentru care au fost oferite.

Articolul 136 — Donațiile

(1) Donațiile către comunitățile creștine trebuie oferite liber.

(2) Nimeni nu trebuie obligat prin amenințări religioase să doneze bani.

(3) Donațiile trebuie administrate cu responsabilitate.

(4) Persoanele care gestionează donațiile trebuie să evite înșelăciunea și folosirea abuzivă a fondurilor.

Articolul 137 — Milostenia față de săraci

(1) Săracii trebuie tratați cu demnitate.

(2) Creștinii sunt chemați să îi ajute pe cei aflați în nevoie.

(3) Milostenia nu trebuie să fie motiv de laudă personală sau umilire a celui ajutat.

(4) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și respect.

Articolul 138 — Ajutorarea persoanelor fără adăpost

(1) Persoanele fără adăpost trebuie tratate cu demnitate.

(2) Comunitățile creștine sunt chemate să contribuie la găsirea unor soluții pentru persoanele aflate în această situație.

(3) Hrana, îmbrăcămintea și sprijinul trebuie oferite cu respect.

(4) Nimeni nu trebuie batjocorit pentru lipsa unei locuințe.

Articolul 139 — Dreptul la hrană și apă

(1) Creștinii sunt chemați să contribuie la ajutorarea persoanelor care nu au hrană sau apă.

(2) Risipa trebuie evitată.

(3) Comunitățile pot organiza acțiuni de ajutor pentru persoanele aflate în nevoie.

(4) Cel flămând nu trebuie umilit pentru că cere ajutor.

Articolul 140 — Condamnarea exploatării celor săraci

(1) Sărăcia unei persoane nu trebuie folosită pentru a o înșela.

(2) Nimeni nu trebuie să profite de disperarea unei persoane pentru a obține avantaje nedrepte.

(3) Persoanele vulnerabile trebuie informate și protejate.

(4) Ajutorul trebuie oferit într-un mod care respectă libertatea și demnitatea persoanei.

Articolul 141 — Responsabilitatea angajatorului

(1) Angajatorul trebuie să își trateze lucrătorii cu respect.

(2) Angajatorul nu trebuie să folosească amenințarea sau violența.

(3) Munca trebuie organizată într-un mod responsabil.

(4) Respectarea obligațiilor asumate față de lucrători este o datorie morală și juridică.

Articolul 142 — Responsabilitatea lucrătorului

(1) Lucrătorul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile cu seriozitate.

(2) Furtul de la locul de muncă este condamnat.

(3) Înșelăciunea și falsificarea intenționată a muncii sunt condamnate.

(4) Respectul trebuie să existe atât față de angajator, cât și față de colegi.

Articolul 143 — Dreptul la odihnă

(1) Omul nu trebuie tratat ca o simplă unealtă de muncă.

(2) Odihna este importantă pentru sănătatea familiei și pentru viața spirituală.

(3) Munca trebuie echilibrată cu odihna și responsabilitățile familiale.

Articolul 144 — Condamnarea furtului din comunitate

(1) Bunurile bisericilor, organizațiilor și comunităților creștine trebuie respectate.

(2) Furtul din fondurile destinate ajutorării oamenilor este condamnat în mod deosebit.

(3) Persoanele care administrează bani comunitari trebuie să dea dovadă de integritate.

Articolul 145 — Transparența financiară

(1) Administrarea fondurilor unei comunități trebuie realizată responsabil.

(2) Donațiile trebuie folosite potrivit scopului declarat.

(3) Comunitățile trebuie să urmărească prevenirea fraudei și a abuzului financiar.

(4) În limitele legii și ale regulilor comunității, administrarea banilor trebuie să poată fi verificată.

Articolul 146 — Condamnarea luxului ostentativ

(1) Creștinul este chemat la cumpătare.

(2) Bunurile materiale nu trebuie folosite pentru a umili persoanele sărace.

(3) Bogăția nu trebuie considerată o măsură a valorii spirituale a omului.

(4) Generozitatea față de cei aflați în nevoie trebuie încurajată.

Articolul 147 — Dreptul la educație financiară

(1) Copiii și tinerii trebuie învățați să folosească banii responsabil.

(2) Ei trebuie educați cu privire la muncă, economisire, generozitate și evitarea datoriilor nesăbuite.

(3) Educația financiară trebuie să fie însoțită de educație morală.

Articolul 148 — Condamnarea jocurilor și a dependenței de bani

(1) Creștinul este chemat să evite comportamentele care îi distrug viața familială și financiară.

(2) Dorința de îmbogățire rapidă nu trebuie să devină o obsesie.

(3) Familia trebuie protejată împotriva consecințelor comportamentelor financiare iresponsabile.

Articolul 149 — Bogăția și responsabilitatea

(1) Posesia bunurilor materiale implică responsabilitate.

(2) Persoana bogată este chemată să fie generoasă și să nu îi disprețuiască pe cei săraci.

(3) Bogăția nu îl face pe om superior în fața lui Dumnezeu.

(4) Bunurile pot fi folosite pentru familie, muncă, ajutorarea aproapelui și binele comunității.

Articolul 150 — Principiul cinstei în viața economică

(1) Viața economică trebuie întemeiată pe cinste, muncă, responsabilitate, dreptate și respect.

(2) Furtul, frauda, mita, înșelăciunea și exploatarea trebuie respinse.

(3) Creștinul este chemat să muncească cinstit și să își administreze bunurile cu înțelepciune.

(4) Cei bogați sunt chemați la generozitate, iar cei aflați în nevoie trebuie tratați cu demnitate.

(5) Scopul bunăstării nu trebuie să fie numai acumularea, ci și responsabilitatea față de familie și aproapele.

Articolul 36 — Dreptul la respectarea demnității femeii

(1) Fiecare femeie are demnitate și trebuie tratată cu respect în familie, în comunitate, în societate și în viața religioasă.

(2) Nicio femeie nu trebuie bătută, amenințată, umilită, exploatată sau supusă violenței fizice, psihologice, sexuale sau economice.

(3) Soția, mama, fiica, sora și orice femeie trebuie ocrotite împotriva abuzului, constrângerii și nedreptății.

(4) Demnitatea femeii nu depinde de situația sa materială, de vârstă, de starea de sănătate sau de poziția socială.

(5) Creștinul este chemat să manifeste respect, bunătate și responsabilitate față de femei și să condamne orice formă de violență sau exploatare.

(6) Comunitățile creștine trebuie să ofere sprijin și protecție femeilor aflate în situații de abuz sau suferință.

Articolul 37 — Dreptul la respectarea demnității bărbatului

(1) Fiecare bărbat are demnitate și trebuie tratat cu respect.

(2) Niciun bărbat nu trebuie supus violenței, umilirii, exploatării sau nedreptății.

(3) Bărbatul este chemat la responsabilitate, iubire, fidelitate și grijă față de familie și aproapele.

(4) Demnitatea bărbatului nu trebuie folosită ca justificare pentru dominație, violență sau abuz.

(5) Comunitățile creștine trebuie să sprijine bărbații în dezvoltarea unei vieți morale și responsabile.

Articolul 38 — Respectul față de persoanele vârstnice

(1) Persoanele vârstnice trebuie respectate, ajutate și ocrotite.

(2) Neglijarea, abandonul, exploatarea sau umilirea persoanelor în vârstă sunt condamnate.

(3) Creștinii sunt chemați să își cinstească părinții și bunicii și să le ofere sprijin la nevoie.

(4) Persoanele vârstnice au dreptul la siguranță, îngrijire și respect.

(5) Comunitățile creștine trebuie să acorde atenție persoanelor singure, bolnave și aflate în suferință.

Articolul 39 — Respectul față de persoanele bolnave

(1) Persoanele bolnave trebuie tratate cu compasiune și grijă.

(2) Boala nu trebuie să fie un motiv de dispreț, excludere sau abandon.

(3) Creștinul este chemat să viziteze, să ajute și să sprijine persoanele bolnave.

(4) Persoanele bolnave au dreptul la respect, protecție și îngrijire.

(5) Comunitățile creștine sunt chemate să sprijine bolnavii și familiile acestora.

Articolul 40 — Respectul față de persoanele cu dizabilități

(1) Persoanele cu dizabilități au aceeași demnitate ca orice altă persoană.

(2) Nicio persoană nu trebuie umilită, exclusă sau discriminată din cauza unei dizabilități.

(3) Comunitățile creștine trebuie să faciliteze participarea tuturor persoanelor la viața religioasă și comunitară.

(4) Persoanele cu dizabilități trebuie sprijinite și ocrotite.

(5) Respectul și ajutorarea persoanelor vulnerabile constituie o datorie morală.

Articolul 41 — Condamnarea torturii

(1) Tortura și orice tratament crud, inuman sau degradant sunt interzise.

(2) Nicio persoană nu poate justifica tortura prin religie, autoritate, răzbunare sau interes personal.

(3) Demnitatea umană trebuie respectată în orice împrejurare.

(4) Creștinii sunt chemați să respingă cruzimea și să apere persoanele aflate în suferință.

Articolul 42 — Condamnarea sclaviei și exploatării

(1) Exploatarea unei persoane prin constrângere, violență sau amenințare este condamnată.

(2) Traficul de persoane și orice formă de sclavie sunt incompatibile cu demnitatea umană.

(3) Munca trebuie desfășurată cu respect pentru persoană și drepturile sale.

(4) Comunitățile creștine trebuie să sprijine victimele exploatării.

Articolul 43 — Condamnarea prostituției și exploatării sexuale

(1) Exploatarea sexuală a persoanelor este condamnată.

(2) Nicio persoană nu trebuie constrânsă, amenințată sau exploatată în scopuri sexuale.

(3) Victimele exploatării trebuie ajutate și protejate.

(4) Comunitățile creștine sunt chemate să ofere sprijin, consiliere și ajutor persoanelor aflate în suferință.

Articolul 44 — Respectul față de muncă

(1) Munca cinstită trebuie respectată.

(2) Creștinul este chemat să își îndeplinească responsabilitățile cu seriozitate și corectitudine.

(3) Exploatarea nedreaptă a lucrătorilor este condamnată.

(4) Relațiile de muncă trebuie întemeiate pe respect și dreptate.

Articolul 45 — Dreptul la odihnă și viață echilibrată

(1) Omul are nevoie de muncă, odihnă, rugăciune și timp pentru familie.

(2) Viața trebuie trăită cu cumpătare și echilibru.

(3) Excesul, neglijarea familiei și lipsa responsabilității trebuie evitate.

(4) Creștinul este chemat să folosească timpul pentru bine, muncă și ajutorarea aproapelui.

Articolul 46 — Respectul față de creație

(1) Lumea creată trebuie folosită cu responsabilitate.

(2) Distrugerea inutilă și risipa trebuie evitate.

(3) Omul este chemat să administreze cu înțelepciune bunurile pe care le are.

(4) Respectul față de creație trebuie să fie însoțit de respectul față de oameni.

Articolul 47 — Condamnarea corupției

(1) Corupția, mita și folosirea nedreaptă a puterii sunt condamnate.

(2) Persoanele care exercită autoritate trebuie să acționeze cu dreptate și responsabilitate.

(3) Înșelăciunea și abuzul de putere sunt incompatibile cu viața morală creștină.

(4) Creștinul este chemat la cinste și transparență.

Articolul 48 — Dreptul la apărare și protecție

(1) Orice persoană agresată are dreptul să ceară ajutor și protecție.

(2) Victimele violenței nu trebuie condamnate pentru faptul că cer sprijin.

(3) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze protejarea victimelor și oprirea abuzului.

(4) Solicitarea ajutorului autorităților competente este compatibilă cu responsabilitatea creștină.

Articolul 49 — Dreptul la pace între comunități

(1) Comunitățile creștine sunt chemate la respect reciproc.

(2) Diferențele confesionale nu trebuie să producă violență sau ură.

(3) Dialogul, adevărul și respectul trebuie preferate conflictului.

(4) Pacea și cooperarea sunt valori importante pentru binele comun.

Articolul 50 — Principiile fundamentale ale vieții creștine

Viața creștină trebuie întemeiată pe:

credință în Dumnezeu;

iubire față de aproapele;

respectarea vieții;

adevăr și dreptate;

iertare și pace;

milostenie și ajutorarea celor aflați în nevoie;

protecția familiei;

apărarea demnității fiecărei persoane;

respingerea violenței, urii și înșelăciunii;

responsabilitate față de Dumnezeu, aproapele și societate.

Articolul 476 — Familia

(1) Familia trebuie să fie un spațiu al iubirii, respectului, responsabilității și siguranței.

(2) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.

(3) Violența nu poate fi justificată prin autoritatea unui membru al familiei.

Articolul 477 — Demnitatea soților

(1) Soțul și soția au aceeași demnitate umană.

(2) Niciunul nu are dreptul să îl umilească sau să îl agreseze pe celălalt.

(3) Autoritatea familială nu poate fi folosită pentru control abuziv.

Articolul 478 — Fidelitatea

(1) Fidelitatea este o valoare fundamentală a căsătoriei creștine.

(2) Soții sunt chemați să fie sinceri și loiali unul față de celălalt.

(3) Infidelitatea nu justifică niciodată violența sau răzbunarea.

Articolul 479 — Iubirea dintre soți

(1) Soții sunt chemați să se iubească și să se respecte.

(2) Iubirea trebuie exprimată prin grijă, răbdare, sprijin și responsabilitate.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să accepte abuzul în numele „iubirii”.

Articolul 480 — Interzicerea violenței domestice

(1) Violența fizică, psihologică, sexuală sau economică în familie este condamnată.

(2) Căsătoria nu oferă dreptul de a agresa partenerul.

(3) Victima are dreptul să caute protecție și ajutor.

Articolul 481 — Interzicerea geloziei abuzive

(1) Gelozia nu justifică verificarea obsesivă, amenințarea, izolarea sau agresarea partenerului.

(2) Soții trebuie să își respecte libertatea și demnitatea.

(3) Neîncrederea trebuie soluționată prin comunicare și, dacă este necesar, prin consiliere.

Articolul 482 — Interzicerea controlului abuziv

(1) Nimeni nu trebuie să controleze în mod abuziv telefonul, banii, prietenii sau deplasările partenerului.

(2) Protecția familiei nu trebuie transformată în captivitate.

(3) Respectul reciproc trebuie să stea la baza vieții de familie.

Articolul 483 — Soții în fața conflictelor

(1) Conflictele familiale trebuie rezolvate fără violență.

(2) Soții sunt încurajați să vorbească deschis despre problemele lor.

(3) Atunci când conflictul devine periculos, protecția persoanei trebuie să aibă prioritate.

Articolul 484 — Interzicerea răzbunării în familie

(1) Nicio greșeală a unui soț nu justifică răzbunarea celuilalt.

(2) Răzbunarea trebuie înlocuită cu dialogul, dreptatea și soluțiile legale.

Articolul 485 — Respectarea părinților

(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.

(2) Respectul nu înseamnă acceptarea abuzului.

(3) Părinții trebuie, la rândul lor, să respecte demnitatea copiilor.

Articolul 486 — Responsabilitatea părinților

(1) Părinții au responsabilitatea de a îngriji și educa copiii.

(2) Ei trebuie să ofere, în limitele posibilităților și legii, hrană, îngrijire, educație și protecție.

(3) Copilul nu trebuie abandonat.

Articolul 487 — Educația copiilor

(1) Părinții sunt primii educatori ai copiilor.

(2) Educația trebuie să urmărească formarea caracterului și dezvoltarea responsabilității.

(3) Violența nu trebuie folosită ca metodă de educație.

Articolul 488 — Protejarea copiilor în familie

(1) Copilul trebuie protejat împotriva abuzului.

(2) Niciun părinte, rudă sau alt adult nu are dreptul să îl exploateze.

(3) Siguranța copilului trebuie să fie o prioritate.

Articolul 489 — Dreptul copilului la iubire

(1) Copilul are nevoie de iubire, grijă și stabilitate.

(2) El nu trebuie folosit ca instrument de răzbunare între părinți.

(3) Conflictele dintre adulți nu trebuie transferate asupra copilului.

Articolul 490 — Interzicerea folosirii copilului pentru șantaj

(1) Copilul nu trebuie folosit pentru amenințarea sau manipularea celuilalt părinte.

(2) Deciziile privind copilul trebuie să urmărească interesul și siguranța lui.

Articolul 491 — Respectarea bunicilor

(1) Membrii vârstnici ai familiei trebuie tratați cu respect.

(2) Bătrânețea nu justifică abandonul sau umilirea.

(3) Familia este încurajată să îi sprijine pe cei vârstnici.

Articolul 492 — Îngrijirea persoanelor dependente

(1) Persoanele care depind de ajutorul familiei trebuie tratate cu demnitate.

(2) Dependența nu trebuie exploatată.

(3) Îngrijirea trebuie realizată cu răbdare și responsabilitate.

Articolul 493 — Respectarea libertății personale

(1) Membrii familiei trebuie să își respecte limitele personale.

(2) Relațiile familiale nu trebuie transformate într-un sistem de control total.

(3) Respectul și încrederea trebuie cultivate.

Articolul 494 — Responsabilitatea financiară a familiei

(1) Membrii familiei sunt încurajați să administreze responsabil resursele comune.

(2) Furtul sau însușirea frauduloasă a bunurilor familiei este condamnată.

(3) Banii nu trebuie folosiți pentru dominarea abuzivă a unui membru al familiei.

Articolul 495 — Datoriile și înșelăciunea

(1) Membrii familiei trebuie să fie sinceri în privința obligațiilor financiare.

(2) Înșelăciunea nu trebuie justificată prin relația de rudenie.

(3) Problemele financiare trebuie rezolvate prin responsabilitate și dialog.

Articolul 496 — Despărțirea

(1) Atunci când o relație devine grav abuzivă sau periculoasă, protejarea persoanei trebuie să fie prioritară.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să rămână într-o situație de violență.

(3) Problemele juridice privind separarea sau divorțul se soluționează potrivit legii.

Articolul 497 — Iertarea în familie

(1) Iertarea este o valoare creștină importantă.

(2) Iertarea nu înseamnă tolerarea repetată a abuzului.

(3) Împăcarea trebuie urmărită numai atunci când este sigură și posibilă.

Articolul 498 — Reconstruirea familiei

(1) Atunci când este posibil, membrii familiei sunt încurajați să repare relațiile deteriorate.

(2) Reconstruirea încrederii presupune adevăr, responsabilitate și schimbarea comportamentului.

(3) Promisiunile trebuie însoțite de fapte.

Articolul 499 — Familia și credința

(1) Familia creștină este încurajată să se roage și să crească în credință.

(2) Credința trebuie să fie transmisă prin exemplu și iubire.

(3) Religia nu trebuie folosită pentru justificarea violenței familiale.

Articolul 500 — Principiul familiei creștine

(1) Familia trebuie să fie un loc al iubirii, fidelității, respectului, iertării și responsabilității.

(2) Nicio persoană nu trebuie bătută, amenințată, umilită, exploatată sau controlată abuziv în propria familie.

(3) Soții, părinții, copiii și ceilalți membri ai familiei au datoria de a contribui la pacea și siguranța familiei.

Articolul 101 — Protecția căsătoriei

(1) Căsătoria trebuie întemeiată pe respect, fidelitate, responsabilitate și iubire.

(2) Soții sunt chemați să se sprijine reciproc în bucurii și în încercările vieții.

(3) Niciunul dintre soți nu are dreptul să îl domine pe celălalt prin violență, amenințări sau frică.

(4) Problemele din căsătorie trebuie abordate cu răbdare și responsabilitate.

(5) Comunitatea creștină trebuie să sprijine familia și să încurajeze împăcarea atunci când aceasta este posibilă și sigură.

Articolul 102 — Fidelitatea conjugală

(1) Fidelitatea este o valoare importantă a căsătoriei creștine.

(2) Soții trebuie să respecte legământul căsătoriei.

(3) Încălcarea fidelității nu justifică niciodată bătaia, amenințarea sau omorul.

(4) În situațiile de criză familială trebuie căutate soluții responsabile și pașnice.

Articolul 103 — Interzicerea violenței domestice

(1) Violența domestică este interzisă în cadrul acestei Constituții.

(2) Bătaia, lovirea, strangularea, amenințarea, intimidarea și orice altă formă de agresiune nu pot fi justificate prin autoritatea soțului, soției, părintelui sau a altui membru al familiei.

(3) Nicio poruncă religioasă nu trebuie interpretată ca o permisiune pentru violență domestică.

(4) Persoana agresată trebuie să poată solicita ajutor și protecție.

(5) Comunitatea creștină trebuie să sprijine oprirea abuzului, nu ascunderea lui.

Articolul 104 — Protecția mamei

(1) Mama trebuie respectată și sprijinită în responsabilitățile sale familiale.

(2) Nicio femeie însărcinată nu trebuie supusă violenței sau intimidării.

(3) Familia trebuie să ofere sprijin mamei și copilului.

(4) Comunitățile creștine sunt chemate să ajute familiile aflate în dificultate.

Articolul 105 — Protecția tatălui

(1) Tatăl trebuie tratat cu respect și responsabilitate.

(2) Rolul tatălui în familie trebuie exercitat prin iubire, exemplu personal și responsabilitate.

(3) Autoritatea părintească nu constituie un drept de a abuza copilul sau soția.

(4) Tatăl este chemat să fie un exemplu de cinste, credință și grijă.

Articolul 106 — Drepturile și responsabilitățile părinților

(1) Părinții au responsabilitatea de a-și îngriji și educa copiii.

(2) Părinții trebuie să urmărească binele copilului.

(3) Copilul nu trebuie tratat ca un bun aparținând părintelui.

(4) Educația trebuie făcută fără cruzime și fără umilire.

(5) Părinții trebuie să îi învețe pe copii adevărul, respectul, responsabilitatea și iubirea aproapelui.

Articolul 107 — Respectarea copiilor

(1) Copilul are demnitate proprie.

(2) Copilul trebuie ascultat și tratat cu răbdare.

(3) Greșelile copilului trebuie corectate prin educație și îndrumare, nu prin violență.

(4) Niciun copil nu trebuie amenințat pentru că cere ajutor.

Articolul 108 — Protecția copilului împotriva abuzului

(1) Abuzul fizic, psihologic și sexual asupra copilului este condamnat.

(2) Exploatarea copilului este interzisă.

(3) Orice persoană care observă o situație gravă de abuz trebuie să urmărească protejarea copilului și să solicite ajutorul corespunzător.

(4) Nicio autoritate religioasă nu trebuie să ascundă abuzul asupra copiilor.

Articolul 109 — Dreptul copilului la educație religioasă

(1) Copiii pot fi educați în credința familiei, potrivit tradiției creștine și în condițiile legii.

(2) Educația religioasă trebuie să promoveze iubirea, adevărul, respectul și responsabilitatea.

(3) Credința nu trebuie transmisă prin bătaie sau teroare.

(4) Copilul trebuie să fie protejat împotriva oricărei forme de abuz spiritual sau fizic.

Articolul 110 — Respectarea bunicilor

(1) Bunicii trebuie cinstiți și respectați.

(2) Familia trebuie să îi sprijine atunci când sunt bolnavi, singuri sau vulnerabili.

(3) Persoanele vârstnice nu trebuie abandonate din motive de sărăcie sau boală.

(4) Comunitățile creștine trebuie să manifeste grijă față de persoanele în vârstă.

Articolul 111 — Protecția persoanelor singure

(1) Persoanele singure nu trebuie tratate ca fiind mai puțin importante.

(2) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin celor care nu au familie sau care se află în singurătate.

(3) Nimeni nu trebuie umilit pentru că este singur.

(4) Solidaritatea și prietenia trebuie încurajate.

Articolul 112 — Respectarea văduvilor și văduvelor

(1) Persoanele care și-au pierdut soțul sau soția trebuie tratate cu compasiune.

(2) Durerea pierderii nu trebuie exploatată.

(3) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin moral și practic.

(4) Persoanele îndoliate trebuie să primească timp și respect pentru procesul lor de suferință.

Articolul 113 — Respectarea persoanelor divorțate

(1) Persoanele divorțate nu trebuie umilite sau excluse automat din comunitate.

(2) Situațiile familiale trebuie tratate cu discernământ și compasiune.

(3) Copiii nu trebuie folosiți în conflictele dintre părinți.

(4) Nicio neînțelegere conjugală nu justifică violența.

Articolul 114 — Dreptul la împăcare familială

(1) Atunci când este posibil și sigur, membrii familiei sunt încurajați să se împace.

(2) Împăcarea trebuie să se bazeze pe adevăr și responsabilitate.

(3) Persoana abuzată nu trebuie obligată să se întoarcă într-un mediu periculos.

(4) Împăcarea autentică presupune încetarea răului și asumarea responsabilității.

Articolul 115 — Dreptul la consiliere

(1) Persoanele aflate în conflicte familiale pot solicita consiliere.

(2) Consilierea trebuie să urmărească binele persoanelor implicate.

(3) În situații de violență, siguranța victimei trebuie să fie prioritară.

(4) Consilierea religioasă poate fi completată, atunci când este necesar, de sprijin specializat.

Articolul 116 — Respectul între frați și surori

(1) Frații și surorile trebuie să se trateze cu respect.

(2) Rivalitatea nu trebuie transformată în ură.

(3) Conflictele dintre frați trebuie rezolvate fără violență.

(4) Membrii familiei sunt chemați să se ajute reciproc.

Articolul 117 — Interzicerea răzbunării în familie

(1) Răzbunarea între membrii familiei este condamnată.

(2) O ceartă nu justifică distrugerea bunurilor, amenințarea sau agresiunea.

(3) Creștinul trebuie să caute pacea și împăcarea.

(4) Problemele grave trebuie tratate responsabil și, când este necesar, cu ajutor competent.

Articolul 118 — Dreptul la masă și sprijin familial

(1) Familia este chemată să manifeste solidaritate față de membrii aflați în nevoie.

(2) Nimeni nu trebuie lipsit intenționat de cele necesare vieții ca formă de pedeapsă sau control.

(3) Hrana și cele necesare traiului trebuie împărțite cu responsabilitate.

(4) Milostenia față de cei săraci trebuie încurajată.

Articolul 119 — Dreptul la locuință sigură

(1) Familia trebuie să urmărească asigurarea unui mediu sigur pentru membrii săi.

(2) Locuința nu trebuie transformată într-un spațiu al terorii.

(3) Violența domestică trebuie oprită și tratată cu seriozitate.

(4) Persoanele vulnerabile trebuie protejate.

Articolul 120 — Dreptul la pace în familie

(1) Pacea familială este o valoare importantă.

(2) Fiecare membru trebuie să evite provocarea, insulta și agresivitatea.

(3) Cuvintele trebuie folosite cu înțelepciune.

(4) Iubirea, răbdarea și iertarea trebuie cultivate în familie.

Articolul 121 — Dreptul la respect în comunitate

(1) Fiecare creștin trebuie primit cu respect în comunitatea sa.

(2) Sărăcia, originea, vârsta sau situația familială nu trebuie să constituie motive pentru umilire.

(3) Comunitatea trebuie să urmărească unitatea și binele comun.

Articolul 122 — Ajutorarea celui aflat în nevoie

(1) Creștinul este chemat să ajute persoana aflată în nevoie.

(2) Ajutorul poate consta în hrană, îmbrăcăminte, adăpost, sprijin moral, educație sau alte forme de asistență.

(3) Ajutorul trebuie oferit cu respect și fără umilirea celui care îl primește.

Articolul 123 — Dreptul la prietenie și comuniune

(1) Omul are nevoie de relații bazate pe încredere și respect.

(2) Prietenia trebuie întemeiată pe sinceritate și loialitate.

(3) Prietenul nu trebuie să îl împingă pe celălalt spre violență, droguri, furt, înșelăciune sau alte fapte rele.

(4) Prietenia creștină trebuie să încurajeze binele.

Articolul 124 — Responsabilitatea față de aproapele

(1) Fiecare creștin are responsabilitatea morală de a nu face rău aproapelui.

(2) Creștinul este chemat să intervină în sprijinul celui aflat în pericol, în măsura în care poate face acest lucru în siguranță.

(3) Indiferența față de suferința aproapelui trebuie combătută prin milă și solidaritate.

(4) Binele făcut aproapelui trebuie să fie sincer și lipsit de dorința de exploatare.

Articolul 125 — Familia ca școală a iubirii

(1) Familia este unul dintre primele locuri în care omul învață iubirea, respectul și responsabilitatea.

(2) Părinții trebuie să ofere copiilor un exemplu de viață morală.

(3) Copiii trebuie învățați să nu urască, să nu mintă, să nu fure, să nu lovească și să nu îi exploateze pe ceilalți.

(4) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.

(5) Familia creștină este chemată să fie un loc al credinței, iubirii, adevărului, iertării, păcii și responsabilității.

 Articolul 251 — Respectarea poruncilor lui Dumnezeu

(1) Viața creștină trebuie să urmărească respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

(2) Poruncile trebuie înțelese nu doar ca reguli, ci și ca îndrumări pentru o viață în adevăr, iubire și responsabilitate.

(3) Creștinul este chemat să își cerceteze permanent faptele și intențiile.

Articolul 252 — Cele Zece Porunci ale lui Moise

(1) Cele Zece Porunci constituie un reper fundamental al moralei biblice.

(2) Ele cheamă omul la credință în Dumnezeu, respectarea numelui Său, respectarea zilei sfinte, cinstirea părinților și respectarea vieții.

(3) Ele condamnă omorul, adulterul, furtul, mărturia mincinoasă și pofta nedreaptă după bunurile aproapelui.

(4) Aceste principii trebuie puse în legătură cu învățătura lui Iisus Hristos despre iubire și desăvârșirea vieții morale.

Articolul 253 — Iubirea lui Dumnezeu

(1) Dumnezeu trebuie iubit mai presus de toate.

(2) Credința trebuie să fie sinceră și liberă.

(3) Creștinul este chemat să își exprime iubirea față de Dumnezeu prin rugăciune, credință și fapte bune.

Articolul 254 — Interzicerea idolatriei

(1) Creștinul este chemat să nu pună nimic mai presus de Dumnezeu.

(2) Idolatria este incompatibilă cu credința creștină.

(3) Respectarea persoanelor de alte religii nu înseamnă că un creștin trebuie să renunțe la propriile convingeri.

(4) Diferența religioasă nu justifică însă violența sau ura.

Articolul 255 — Respectarea numelui lui Dumnezeu

(1) Numele lui Dumnezeu trebuie tratat cu respect.

(2) Numele lui Dumnezeu nu trebuie folosit pentru înșelăciune.

(3) Nimeni nu trebuie să pretindă în mod fals că vorbește în numele lui Dumnezeu pentru a manipula alte persoane.

Articolul 256 — Respectarea zilelor sfinte

(1) Creștinul este chemat să respecte zilele și sărbătorile importante ale propriei tradiții.

(2) Aceste zile trebuie să fie ocazii pentru rugăciune, recunoștință, familie și fapte bune.

(3) Sărbătoarea nu trebuie transformată într-un motiv de ceartă sau violență.

Articolul 257 — Cinstirea părinților

(1) Părinții trebuie cinstiți și respectați.

(2) Părinții au, la rândul lor, datoria de a-și crește copiii cu iubire și responsabilitate.

(3) Cinstirea părinților nu justifică abuzul sau violența.

Articolul 258 — Protejarea vieții

(1) Viața omului trebuie respectată.

(2) Omorul intenționat este grav condamnat.

(3) Răzbunarea nu poate constitui justificare pentru uciderea aproapelui.

Articolul 259 — Condamnarea adulterului

(1) Fidelitatea în căsătorie este o valoare fundamentală a moralei creștine.

(2) Soții sunt chemați la respect, sinceritate și responsabilitate.

(3) Infidelitatea nu justifică însă violența sau răzbunarea.

Articolul 260 — Condamnarea desfrânării

(1) Viața sexuală trebuie tratată cu responsabilitate și demnitate.

(2) Persoana umană nu trebuie redusă la un obiect al dorinței.

(3) Exploatarea sexuală și constrângerea sexuală sunt condamnate.

Articolul 261 — Respectarea căsătoriei

(1) Căsătoria trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate.

(2) Soții trebuie să se respecte reciproc.

(3) Gelozia nu constituie drept de control asupra celuilalt.

(4) Violența domestică nu poate fi justificată prin autoritatea soțului sau a soției.

Articolul 262 — Condamnarea geloziei distructive

(1) Gelozia nu trebuie să devină control, amenințare sau agresiune.

(2) Nimeni nu are dreptul să îi controleze în mod abuziv telefonul, prietenii, îmbrăcămintea sau libertatea partenerului.

(3) Neîncrederea trebuie discutată prin dialog și, când este necesar, prin sprijin specializat.

Articolul 263 — Condamnarea furtului

(1) Nimeni nu trebuie să își însușească bunul altuia fără drept.

(2) Furtul este incompatibil cu porunca respectării aproapelui.

(3) Persoana care a furat este chemată să își recunoască greșeala și să repare prejudiciul, atunci când este posibil.

Articolul 264 — Condamnarea mărturiei mincinoase

(1) Creștinul trebuie să spună adevărul.

(2) Mărturia falsă poate produce o mare nedreptate.

(3) Nimeni nu trebuie acuzat pe nedrept pentru câștig personal sau răzbunare.

Articolul 265 — Condamnarea poftei după bunurile aproapelui

(1) Creștinul este chemat să nu transforme dorința de avere într-o obsesie.

(2) Bunurile aproapelui trebuie respectate.

(3) Invidia și lăcomia nu trebuie să conducă la furt sau înșelăciune.

Articolul 266 — Porunca iubirii aproapelui

(1) Aproapele trebuie iubit și respectat.

(2) Iubirea trebuie să se manifeste prin fapte.

(3) Ajutorarea celui aflat în nevoie constituie o expresie importantă a iubirii creștine.

Articolul 267 — Condamnarea urii

(1) Ura intenționată față de o persoană nu trebuie cultivată.

(2) Creștinul este chemat să urmărească împăcarea.

(3) Condamnarea unei fapte rele nu trebuie transformată în ură față de persoana care a greșit.

Articolul 268 — Condamnarea mâniei necontrolate

(1) Mânia poate apărea în mod natural, dar trebuie controlată.

(2) Mânia nu justifică lovirea, amenințarea sau uciderea.

(3) În situații de conflict, creștinul este chemat să caute calmul și soluționarea pașnică.

Articolul 269 — Condamnarea răzbunării

(1) Creștinul nu trebuie să se răzbune personal.

(2) Răul trebuie oprit fără producerea unui rău suplimentar.

(3) Dreptatea trebuie urmărită prin mijloace legale și responsabile.

Articolul 270 — Condamnarea înșelăciunii

(1) Înșelăciunea este contrară adevărului.

(2) Nimeni nu trebuie manipulat pentru obținerea banilor, bunurilor sau avantajelor sale.

(3) Relațiile dintre creștini trebuie să fie bazate pe sinceritate.

Articolul 271 — Condamnarea ipocriziei

(1) Creștinul este chemat să fie sincer.

(2) Nu trebuie să pretindă că este bun doar pentru a primi admirația oamenilor.

(3) Faptele trebuie să corespundă mărturisirii credinței.

Articolul 272 — Milostenia

(1) Ajutorarea celui sărac trebuie făcută cu respect.

(2) Cel care oferă ajutor nu trebuie să umilească persoana ajutată.

(3) Milostenia nu trebuie folosită pentru obținerea controlului asupra celui sărac.

Articolul 273 — Rugăciunea

(1) Rugăciunea reprezintă un element fundamental al vieții creștine.

(2) Creștinul are libertatea de a se ruga individual sau împreună cu comunitatea sa.

(3) Rugăciunea nu trebuie impusă prin violență.

Articolul 274 — Postul și înfrânarea

(1) Postul poate reprezenta o practică importantă a vieții creștine, potrivit tradiției fiecărei confesiuni.

(2) Postul trebuie însoțit de rugăciune, responsabilitate și fapte bune.

(3) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să postească.

(4) Practicile religioase trebuie aplicate cu discernământ și responsabilitate.

Articolul 275 — Porunca supremă a iubirii

(1) Toate principiile morale ale prezentei Constituții trebuie înțelese în lumina iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.

(2) Iubirea creștină nu aprobă violența, ura, omorul, furtul, înșelăciunea sau exploatarea.

(3) Creștinul este chemat să apere adevărul fără ură și să practice dreptatea fără răzbunare.

(4) Credința trebuie să se vadă în viață: prin iubire, adevăr, milă, dreptate, iertare și fapte bune.

 Articolul 226 — Dreptul la educație

(1) Fiecare copil și fiecare tânăr are dreptul la educație.

(2) Educația trebuie să urmărească dezvoltarea intelectuală, morală și socială a persoanei.

(3) Educația trebuie să încurajeze adevărul, responsabilitatea, respectul și iubirea aproapelui.

Articolul 227 — Educația creștină

(1) Educația creștină poate contribui la formarea morală și spirituală a copiilor și tinerilor.

(2) Copiii pot fi educați în tradiția creștină a familiei lor.

(3) Educația religioasă nu trebuie realizată prin violență, frică sau umilire.

Articolul 228 — Respectarea profesorilor

(1) Profesorii trebuie tratați cu respect.

(2) Elevii trebuie să respecte regulile școlii.

(3) Profesorii trebuie, la rândul lor, să respecte demnitatea elevilor.

(4) Autoritatea profesorului nu constituie un drept de a agresa elevul.

Articolul 229 — Protecția elevului

(1) Niciun elev nu trebuie bătut, umilit sau amenințat.

(2) Hărțuirea și intimidarea între elevi trebuie combătute.

(3) Școala trebuie să urmărească siguranța elevilor.

Articolul 230 — Condamnarea bullyingului

(1) Batjocorirea repetată a unui copil sau tânăr este condamnată.

(2) Insultele, amenințările, izolarea intenționată și agresiunile nu trebuie tolerate.

(3) Elevul care este victima bullyingului trebuie să poată cere ajutor.

(4) Elevii trebuie învățați să își rezolve conflictele fără violență.

Articolul 231 — Egalitatea în educație

(1) Copiii trebuie tratați cu respect indiferent de situația familiei lor.

(2) Sărăcia nu trebuie să fie motiv de umilire.

(3) Niciun elev nu trebuie considerat mai valoros decât altul doar pentru că are mai mulți bani.

Articolul 232 — Dreptul la cunoaștere

(1) Creștinul este încurajat să dobândească cunoștințe.

(2) Studiul științei, istoriei, limbilor, literaturii și culturii poate contribui la dezvoltarea persoanei.

(3) Cunoașterea trebuie folosită responsabil.

Articolul 233 — Credința și cunoașterea

(1) Credința și educația trebuie tratate cu responsabilitate.

(2) Creștinul nu trebuie să respingă adevărul doar din cauza fricii.

(3) Întrebările și cercetarea pot contribui la aprofundarea înțelegerii.

Articolul 234 — Dreptul la lectură

(1) Copiii, tinerii și adulții au dreptul să citească și să studieze.

(2) Biblia și literatura creștină pot constitui importante surse de formare spirituală.

(3) Citirea trebuie însoțită de discernământ.

Articolul 235 — Studierea Sfintei Scripturi

(1) Creștinul este încurajat să studieze Sfânta Scriptură.

(2) Studierea trebuie să urmărească înțelegerea mesajului biblic.

(3) Pasajele dificile trebuie cercetate cu atenție și responsabilitate.

Articolul 236 — Educația morală

(1) Copiii trebuie învățați diferența dintre bine și rău.

(2) Educația morală trebuie să includă respectul față de viață.

(3) Copiii trebuie învățați să respingă violența, furtul, minciuna și ura.

(4) Ei trebuie încurajați să practice bunătatea, sinceritatea și responsabilitatea.

Articolul 237 — Cele Zece Porunci

(1) Cele Zece Porunci ale lui Moise constituie, în cadrul acestei Constituții religioase, un reper moral fundamental pentru creștini.

(2) Acestea includ respectarea lui Dumnezeu, respectarea părinților, protejarea vieții, fidelitatea, respectarea proprietății și mărturisirea adevărului.

(3) Poruncile trebuie înțelese împreună cu învățătura lui Iisus Hristos despre iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Articolul 238 — Porunca iubirii

(1) Iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui reprezintă principii fundamentale ale vieții creștine.

(2) Creștinul este chemat să facă binele și să evite răul.

(3) Iubirea aproapelui trebuie să se manifeste prin fapte concrete.

Articolul 239 — Iubirea vrăjmașului

(1) Creștinul este chemat să nu răspundă urii printr-o ură mai mare.

(2) Iertarea și rugăciunea pentru cel care a greșit sunt valori creștine.

(3) Iubirea vrăjmașului nu înseamnă acceptarea abuzului.

(4) O persoană poate ierta și, în același timp, poate păstra limite necesare pentru protecția sa.

Articolul 240 — Respectarea părinților

(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.

(2) Respectul față de părinți nu justifică abuzul părintesc.

(3) Părinții au, la rândul lor, responsabilitatea de a-și trata copiii cu iubire și dreptate.

Articolul 241 — Educația împotriva violenței

(1) Copiii trebuie educați să nu folosească violența pentru rezolvarea conflictelor.

(2) Violența domestică trebuie prezentată ca un comportament grav și distructiv.

(3) Copiii trebuie învățați să solicite ajutor atunci când se află în pericol.

Articolul 242 — Educația împotriva urii

(1) Ura trebuie combătută prin educație și exemplu.

(2) Diferențele dintre oameni nu justifică agresiunea.

(3) Creștinul trebuie să învețe să răspundă conflictelor prin adevăr, răbdare și responsabilitate.

Articolul 243 — Educația împotriva minciunii

(1) Copiii trebuie învățați valoarea adevărului.

(2) Minciuna intenționată pentru a produce rău altora trebuie condamnată.

(3) Copilul trebuie învățat că recunoașterea unei greșeli este mai bună decât ascunderea ei printr-o altă minciună.

Articolul 244 — Educația împotriva furtului

(1) Copiii trebuie învățați să respecte bunurile altora.

(2) Însușirea bunului altuia fără drept este condamnată.

(3) Cinstea trebuie cultivată prin exemplul familiei și al comunității.

Articolul 245 — Educația împotriva înșelăciunii

(1) Tinerii trebuie învățați să nu obțină avantaje prin fraudă.

(2) Înșelăciunea distruge încrederea dintre oameni.

(3) Cinstea trebuie să fie o valoare fundamentală în relațiile personale și profesionale.

Articolul 246 — Responsabilitatea tinerilor

(1) Tinerii sunt chemați să își asume responsabilitatea pentru alegerile lor.

(2) Ei trebuie încurajați să își dezvolte talentele și să contribuie la binele societății.

(3) Tinerii trebuie protejați împotriva exploatării și manipulării.

Articolul 247 — Protecția tinerilor împotriva dependențelor

(1) Tinerii trebuie educați cu privire la pericolele dependențelor.

(2) Persoanele care se confruntă cu dependențe nu trebuie umilite.

(3) Familia, școala și comunitatea trebuie să încurajeze prevenirea și recuperarea.

Articolul 248 — Cultura creștină

(1) Cultura creștină poate fi exprimată prin artă, muzică, literatură, arhitectură și tradiții.

(2) Patrimoniul creștin trebuie păstrat și transmis generațiilor următoare.

(3) Cultura trebuie folosită pentru educație și cultivarea valorilor.

Articolul 249 — Responsabilitatea față de generațiile următoare

(1) Fiecare generație are responsabilitatea de a transmite generațiilor următoare valorile bune.

(2) Copiii trebuie să primească educație și exemple de viață care promovează pacea, adevărul și responsabilitatea.

(3) Nicio generație nu trebuie să transmită ura ca principiu de viață.

Articolul 250 — Scopul educației creștine

(1) Educația creștină urmărește formarea unei persoane care cunoaște binele și este capabilă să îl practice.

(2) Ea trebuie să încurajeze credința, iubirea, adevărul, responsabilitatea, iertarea și respectul.

(3) Educația trebuie să formeze oameni capabili să trăiască în pace cu familia, comunitatea și societatea.

(4) Copilul trebuie crescut nu pentru ură, violență sau dominație, ci pentru adevăr, libertate, responsabilitate și iubire.

Să simți că e ultima zi, și să nu poți face nimic, e o altfel de durere.

Să-ți vezi fericirea plecând spre răsăritul soarelui, știind că e ultima clipă, te destramă.

Să știi că e ultima dată când vezi acei ochi, te sfâșie.

Așa era și băiatul meu, cu al lui zâmbet rar, care nu a mai avut vreme în a mea viață... Parcă tot ce am trăit a fost un vis, din care nu am avut curajul să mă trezesc. Pe oriunde mergeam, glasuri surâdeau. La pas, timpul repede zbura. Liniștea ploii, sunetul pădurii amorțite și glasul lui, defineau fericirea. Era tot ceea ce aveam nevoie. Ceea ce nu aveam. Liniște. Parcă a fost acolo dintotdeauna, fără să-l întâlnesc. Iar când ochii noștri s-au întâlnit, pentru prima dată, în razele soarelui, am știut că el e. Era același om, din toate timpurile mele. Omul pe care l-am căutat de o viață. Omul care m-a vizitat, odată, demult în al meu vis. Omul pe care m-am rugat să-l întâlnesc cu atâta speranță... 

Și acum? Toate amintirile ce au fost? Fusesem în locuri comune, cât mai aproape, dar ne-am pierdut. Fericirea. Puteam merge oriunde, nu simțeam că timpul zboară. Puteam să aștept, știam că va veni. 

Știam că odată va veni ziua când ne vom lua rămas bun. În care doar unul va duce bagajul amintirilor eterne în spate, și pentru o viață. Demonii m-au invadat, ai unei vechi iubiri, pe care n-am curajul să o sting.

Cine era străinul de la masă? Străinul din așternuturi? Străinul din dreapta ta sau străinul al cărui glas îți răsuna în vis? Străinul pe care ți-ai dorit atât de mult să-l întâlnești, să-l ai și să te bucuri de el în astă viață?

Curând am înțeles că timpul nu așteaptă, și ceea ce nu trăim la timp, oricât de mult am vrea, nu trăim niciodată.

Așa a fost și băiatul meu, doar o zi trecătoare de vară. Pe care n-am avut curajul să o trăiesc, știind că era ultima dată.

PROLOG

Cartea care nu trebuia deschisă

Într-o seară târzie de toamnă, când frunzele se desprindeau încet din ramurile copacilor și coborau spre pământ asemenea unor mici foi de manuscris purtate de vânt, patru tineri urcau un drum vechi de munte.

Drumul era îngust și aproape uitat.

Pietrele, acoperite de mușchi, păreau că nu mai văzuseră de multă vreme pași omenești. Pe alocuri, iarba crescuse printre crăpături, iar crengile copacilor se aplecau deasupra cărării, formând un fel de boltă naturală.

Cerul se întuneca.

Ultimele raze ale soarelui se strecurau printre nori și aprindeau pentru câteva clipe vârfurile munților.

Cristian mergea în frunte.

Nu vorbea.

Avea privirea îndreptată înainte și părea că ascultă ceva ce ceilalți nu puteau auzi.

În urma lui mergea Andrei, ținând strâns la piept o mică cruce de lemn.

Crucea era simplă, fără podoabe.

Dar Andrei o purta cu o grijă deosebită, ca și cum în ea ar fi fost ascunsă o taină.

Darius venea după el.

Purta o geantă veche, aproape prea grea pentru vârsta lui.

În ea se afla un manuscris.

Un manuscris pe care îl găsiseră cu câteva zile înainte într-un loc despre care nimeni dintre ei nu voia să vorbească prea mult.

Ultimul era Luca.

El vorbea cel mai puțin.

Privea cerul.

Din când în când se oprea pentru o clipă și privea stelele care începeau să apară una câte una.

— Mai este mult? întrebă Darius, rupând tăcerea.

Cristian continuă să meargă.

— Nu știu.

— Cum adică nu știi? Noi am plecat de ore întregi.

— Știu.

— Atunci unde mergem?

Cristian se opri.

Ceilalți trei se opriră și ei.

În fața lor se întindea o vale adâncă, acoperită de ceața serii.

— Nu știu, repetă Cristian.

Darius îl privi nedumerit.

— Atunci de ce continuăm?

Cristian ridică ochii spre cer.

— Pentru că poate nu noi am ales drumul.

Andrei strânse crucea.

— Atunci cine l-a ales?

Cristian rămase tăcut câteva clipe.

— Poate că uneori Dumnezeu pune omul pe un drum înainte ca omul să înțeleagă de ce.

Luca zâmbi ușor.

— Unele drumuri se înțeleg abia după ce le-ai parcurs.

Deodată, în depărtare, printre copaci, se zări o lumină.

Cei patru priviră într-acolo.

Pe coama dealului se ridica o biserică veche.

Turla ei se înălța deasupra pădurii, iar pe acoperiș se vedea o cruce de fier, întunecată de vreme.

Nu știau cine o construise.

Nu știau de când exista.

Știau doar că, în acea seară, biserica părea să-i aștepte.

Au urcat.

Ușa era întredeschisă.

Andrei împinse încet.

Un scârțâit lung răsună în interior.

În biserică era întuneric.

Mirosea a lemn vechi, tămâie și ceară.

Pe pereți se vedeau icoane întunecate de vreme.

Doar o candelă ardea înaintea unei icoane a Mântuitorului.

Flacăra ei tremura.

Pe o masă veche, în mijlocul bisericii, se afla o carte.

Darius se apropie.

Coperta era neagră.

Nu avea titlu.

Nu avea numele unui autor.

Nu avea nicio podoabă.

Doar o cruce.

Darius întinse mâna.

— Nu o deschide, spuse Luca.

Darius se opri.

— De ce?

Luca privea icoana.

— Pentru că unele cărți nu se lasă citite fără să-l schimbe pe cel care le citește.

Darius zâmbi.

— Este doar o carte.

Cristian se apropie.

Privi coperta.

Apoi privi crucea.

— Poate că tocmai de aceea trebuie deschisă.

Andrei îl opri.

— Cristian...

— Dacă am fost conduși până aici, poate că există un motiv.

Ridică încet coperta.

În aceeași clipă, candela începu să ardă mai puternic.

Flacăra se înălță.

Pereții bisericii tremurară.

Icoanele păreau să se miște în lumina aurie.

Apoi se auzi un sunet asemănător unui clopot venit de foarte departe.

Și, într-o clipă, totul dispăru.

Biserica.

Masa.

Icoanele.

Pereții.

Pământul.

Cei patru călători căzură într-un timp fără început și fără sfârșit.

Iar cartea rămase deschisă.

---

I

Povestea magului călător în stele

Primul lucru pe care îl văzură fu cerul.

Dar nu era cerul pe care îl știau.

Stelele păreau atât de aproape, încât aveai impresia că puteai întinde mâna spre ele.

Atârnau deasupra pământului asemenea unor candele aprinse într-o biserică nevăzută.

Aerul era rece.

Pământul strălucea sub lumina lunii.

Departe, pe un deal, mergea un bătrân.

Avea barba albă și lungă, iar pașii lui erau înceți.

În mâna dreaptă ținea un toiag.

Când ajunse lângă ei, se opri.

— Cine sunteți?

Cristian răspunse:

— Călători.

Bătrânul îi privi cu atenție.

— Toți oamenii sunt călători.

— Și dumneata?

— Eu sunt un om care a căutat.

— Ce ai căutat?

Bătrânul ridică privirea către stele.

— Răspunsul.

— Și l-ai găsit?

Bătrânul zâmbi.

— Am găsit multe răspunsuri.

— Atunci de ce pari trist?

Bătrânul se sprijini în toiag.

— Pentru că uneori omul poate găsi răspunsuri înainte de a înțelege întrebarea.

Cei patru tăcură.

— Am căutat în stele, continuă el. Am căutat în munți, în cărți, în oameni și în propria mea minte. Am crezut că, dacă voi cunoaște toate tainele lumii, voi cunoaște și taina vieții.

— Și ai cunoscut-o?

— Nu.

— De ce?

Bătrânul își puse mâna pe inimă.

— Pentru că am uitat să pun întrebarea cea mai simplă.

Cristian se apropie.

— Care?

Bătrânul îl privi drept în ochi.

— Cine este Dumnezeu pentru mine?

O liniște adâncă se așternu peste câmp.

Stelele păreau că ard mai puternic.

Luca șopti:

— Poate că omul poate cunoaște lumea întreagă și totuși să nu se cunoască pe sine.

Bătrânul îl privi cu blândețe.

— Ai înțeles.

Atunci cerul începu să se schimbe.

Stelele se îndepărtară.

Dealurile dispărură.

În fața lor se deschise un drum luminos.

— Mergeți, spuse bătrânul.

— Unde?

— Spre următoarea întrebare.

Și dispăru.

---

II

Gemenii

Drumul îi purtă către o cetate împărțită în două.

Un zid mare o despărțea în două lumi.

În partea de răsărit trăiau oamenii puterii.

Aveau palate, armate și bogății.

În partea cealaltă trăiau oamenii care căutau înțelepciunea.

Aveau puține lucruri, dar își petreceau zilele citind, rugându-se și vorbind despre adevăr.

În cetate trăiau doi frați gemeni.

Semănau atât de mult la chip, încât nimeni nu-i putea deosebi.

Dar sufletele lor erau foarte diferite.

Primul spunea:

— Omul trebuie să fie puternic.

Celălalt răspundea:

— Omul trebuie să fie drept.

Primul spunea:

— Trebuie să-i învingem pe ceilalți.

Al doilea răspundea:

— Mai întâi trebuie să învingem răul din noi.

Cristian îi privi mult timp.

— Care dintre voi are dreptate?

Cei doi se uitară unul la altul.

În cele din urmă, al doilea spuse:

— Niciun om nu are dreptate atunci când se pune pe sine în locul lui Dumnezeu.

Andrei făcu semnul crucii.

În clipa aceea, zidul dintre cele două părți ale cetății începu să se crape.

O lumină trecu peste el.

Oamenii puterii se opriră.

Oamenii înțelepciunii se ridicară.

Și, pentru prima dată, cele două părți ale cetății se priviră fără ură.

Cristian înțelese că adevărata despărțire dintre oameni nu este făcută din piatră.

Este făcută din mândrie.

---

III

Decebal

Mai târziu, munții se ridicară înaintea lor.

Erau munți înalți și întunecați.

Piatra era rece.

Vântul cobora din creste.

În depărtare se vedea o cetate.

Pe zidurile ei stăteau oameni înarmați.

Deasupra cetății se afla un rege.

Decebal.

Privea în depărtare.

Nu părea speriat.

Dar nici triumfător.

Avea pe chip gravitatea omului care știe că istoria nu este niciodată numai despre victorie.

Cristian se apropie.

— Ce cauți aici?

Decebal îl privi.

— Îmi caut poporul în veșnicia istoriei.

— Și ce va rămâne?

Regele se uită către munți.

— Nu zidurile.

— Atunci ce?

— Memoria.

Darius întrebă:

— Și dacă memoria se pierde?

Decebal tăcu.

Vântul trecu peste cetate.

— Atunci fiecare generație trebuie să înceapă din nou.

Cristian privi oamenii de pe ziduri.

Înțelese că istoria nu este doar despre cei care au fost.

Este și despre cei care vin.

---

IV

Mureșanu

Într-o altă vreme ajunseră într-un ținut în care oamenii vorbeau despre libertate.

Dar fiecare înțelegea altceva prin acest cuvânt.

Unii voiau libertate pentru putere.

Alții pentru avere.

Unii voiau libertatea de a face orice.

Un poet stătea singur și scria.

Cristian se apropie.

— Ce cauți în cuvinte?

Poetul ridică privirea.

— Un adevăr care să nu moară odată cu mine.

— Și l-ai găsit?

— Încă nu.

— Atunci de ce continui?

Poetul zâmbi.

— Pentru că omul nu trebuie să înceteze să caute adevărul doar fiindcă drumul este lung.

Luca privi spre o biserică aflată pe deal.

— Poate că adevărul nu este o idee.

Poetul îl privi.

— Atunci ce este?

Luca răspunse:

— O Persoană.

Poetul tăcu.

Clopotul bisericii începu să bată.

Iar ecoul lui coborî peste vale.

---

V

Memento mori

Noaptea veni brusc.

În fața lor apăru o cetate uriașă.

Avea palate, turnuri, piețe, aur și statui.

Oamenii alergau după bogăție.

Alții după faimă.

Alții după putere.

Un împărat își ridica un palat.

Un copil se juca pe stradă.

Un bătrân își făcea rugăciunea.

Apoi timpul trecu.

Palatul se prăbuși.

Statuile se sfărâmară.

Piața se umplu de iarbă.

Numele împăratului se uitară.

Generațiile trecură.

Și tot ceea ce părea veșnic deveni pulbere.

Dar, într-un colț al orașului, rămase o biserică.

Micuță.

Săracă.

Cu o cruce simplă.

Andrei o privi.

— De ce ea a rămas?

Cristian răspunse:

— Poate pentru că nu a fost construită pentru slava omenească.

Darius șopti:

— Memento mori.

Luca adăugă:

— Amintește-ți că ești muritor.

Cristian privi crucea.

— Dar creștinul își amintește și altceva.

— Ce?

— Că moartea nu este ultimul cuvânt.

---

VI

Cei trei viteji

Într-o vale întâlniră trei războinici.

Primul era puternic.

Al doilea era inteligent.

Al treilea era curajos.

Toți trei voiau să fie conducători.

Au venit înaintea unui călugăr bătrân.

— Care dintre noi este cel mai vrednic? întrebă primul.

Călugărul îi privi.

— Cel care știe să slujească.

Cei trei râseră.

— Noi suntem viteji!

— Atunci dovediți-o.

Călugărul le întinse o găleată.

— Duceți apă unui bătrân.

Cei trei se priviră.

Niciunul nu voia.

Atunci călugărul zâmbi.

— Iată cât valorează vitejia voastră.

Cristian înțelese.

Adevărata putere nu se vede întotdeauna în război.

Uneori se vede în smerenie.

Uneori omul cel mai puternic este cel care poate îngenunchea înaintea lui Dumnezeu și poate întinde mâna către cel căzut.

---

VII

Țiganiada

După munți veni o lume cu totul diferită.

Era zgomotoasă.

Plină de oameni, de râsete și de certuri.

Unii vorbeau mult și făceau puțin.

Alții se lăudau cu lucruri pe care nu le făcuseră niciodată.

Darius începu să râdă.

— Parcă ne-am întors în lumea noastră.

Andrei îl privi.

— De ce?

— Pentru că oamenii sunt aceiași în toate veacurile.

Cristian zâmbi.

— Poate acesta este rostul comicului: să ne arate cât de ridicoli putem deveni atunci când ne luăm prea în serios.

Un om se lăuda că este cel mai mare dintre toți.

Altul spunea că știe toate răspunsurile.

Un al treilea voia să conducă lumea.

Luca îi privi și spuse:

— Omul care vrea să conducă lumea ar trebui mai întâi să învețe să-și conducă propria inimă.

Și, pentru prima dată după multe zile, cei patru râseră împreună.

---

VIII

Horiade

Călătoria deveni grea.

Ajunseră într-un ținut în care oamenii suferiseră.

Acolo nu mai era loc pentru glume.

Era nedreptate.

Era sărăcie.

Era revoltă.

Cristian văzu chipurile oamenilor.

— Nu putem trece mai departe ca și cum nu am fi văzut nimic.

Andrei îl aprobă.

— Creștinul nu trebuie să fie indiferent la suferința aproapelui.

Un bătrân se apropie.

— Dar ce poate face un singur om?

Cristian răspunse:

— Poate începe prin a nu mai trece pe lângă cel care suferă.

— Și dacă nu este suficient?

— Atunci mai facem un pas.

— Și dacă nici acela nu este suficient?

— Mai facem unul.

— Până când?

Cristian privi crucea din mâna lui Andrei.

— Până când Dumnezeu ne va spune că am făcut tot ce am putut.

---

IX

Mitologice

În acea noapte, Cristian visă.

Văzu zeități, eroi și împărați.

Toți promiteau oamenilor nemurirea.

Unii prin putere.

Alții prin frumusețe.

Alții prin glorie.

Cristian întrebă:

— De ce vă temeți?

Nimeni nu răspunse.

Apoi toate chipurile dispărură.

Rămase un singur bătrân.

— Tu cine ești?

— Omul care a înțeles prea târziu că omul nu devine nemuritor doar pentru că este ținut minte.

— Atunci cum?

Bătrânul arătă spre o lumină.

Cristian o privi.

Era lumina unei candele.

— Prin Dumnezeu.

Cristian se trezi.

Pentru câteva clipe nu știa unde se află.

Andrei dormea.

Darius dormea.

Luca privea focul.

— Ai visat? întrebă Luca.

Cristian încuviință.

— Da.

— Ce ai văzut?

Cristian privi flacăra.

— Că omul caută nemurirea în toate locurile, cu excepția celui în care trebuie să o caute.

Luca nu răspunse.

Doar făcu semnul crucii.

---

X

Întâlnirea

După multe zile, cei patru se reuniră într-o vale.

Fiecare purta ceva.

Cristian avea manuscrisul.

Andrei avea crucea.

Darius avea cartea.

Luca avea lumânarea.

— Ce am învățat? întrebă Darius.

Cristian răspunse:

— Că trecutul este mare.

Andrei adăugă:

— Că omul este slab.

Luca continuă:

— Că timpul trece.

Darius întrebă:

— Și atunci ce rămâne?

Cristian ridică încet crucea.

— Dumnezeu.

Vântul trecu peste vale.

Flacăra lumânării se aplecă, dar nu se stinse.

---

XI

Călătoria spre Bizanț

Înaintea lor apăru un oraș de aur.

Cupolele străluceau.

Mozaicurile scânteiau în lumina soarelui.

Icoanele păreau că privesc lumea.

Clopotele răsunau peste cetate.

Era o lume bizantină.

O lume în care piatra, aurul, lumina și credința se întâlneau într-o singură mărturisire.

În centrul orașului se ridica un templu uriaș.

Cei patru intrară.

Deasupra lor se înălțau cupolele.

Lumina cădea peste chipurile sfinților.

Dar cel mai mult îi impresionă o icoană.

Hristos Pantocrator privea către ei.

Nu era o privire de condamnare.

Era o privire care vedea tot.

Binele.

Răul.

Frica.

Mândria.

Speranța.

Căderea.

Ridicarea.

Cristian îngenunche.

Ceilalți trei făcură la fel.

Și atunci înțeleseră.

Călătoria lor nu fusese despre trecut.

Nu fusese despre războaie.

Nu fusese despre împărați.

Nu fusese despre glorie.

Fusese despre suflet.

Omul poate traversa veacuri întregi și poate rămâne același dacă nu își schimbă inima.

Dar poate păși o singură dată înaintea lui Dumnezeu și poate începe o viață nouă.

---

XII

Cartea

Când reveniră în biserica veche, manuscrisul era din nou pe masă.

Darius îl deschise.

Acum paginile nu mai erau goale.

Erau pline.

Dar nu cu povestea celor pe care îi întâlniseră.

Cu povestea lor.

Cristian citi:

„Patru oameni au plecat să caute sensul istoriei și au descoperit că istoria fără Dumnezeu este doar o succesiune de umbre.”

Andrei continuă:

„Au căutat vitejia și au găsit smerenia.”

Darius:

„Au căutat nemurirea și au găsit credința.”

Luca:

„Au căutat lumina și au găsit Crucea.”

Cartea se închise singură.

În aceeași clipă, candela se aprinse.

Cei patru înțeleseră că drumul lor se terminase.

Sau, mai bine spus, că adevăratul lor drum abia începea.

---

EPILOG

Calea

Dimineața îi găsi în fața bisericii.

Cerul era limpede.

Munții străluceau sub primele raze ale soarelui.

Luca aprinse lumânarea.

Andrei ridică crucea.

Darius luă manuscrisul.

Cristian privi înainte.

— Și acum?

— Acum ne întoarcem, spuse Andrei.

— Unde?

— În lumea noastră.

Cristian zâmbi.

— Dar lumea noastră nu mai este aceeași.

Darius întrebă:

— De ce?

Cristian privi spre răsărit.

— Pentru că noi nu mai suntem aceiași.

Porniră.

În urma lor rămase biserica.

Înaintea lor se întindea lumea.

O lume care încă avea războaie.

O lume care încă avea mândrie.

O lume care încă avea nedreptate.

Dar și o lume în care un om putea aprinde o lumânare.

Un om putea ierta.

Un om putea ajuta.

Un om putea ridica pe cel căzut.

Un om putea spune:

„Doamne, luminează-mi calea.”

Și poate că aceasta era adevărata epopee.

Nu povestea împăraților.

Nu povestea cuceritorilor.

Nu povestea celor care au vrut să fie nemuritori.

Ci povestea omului care, după ce a rătăcit prin toate veacurile, se întoarce la Dumnezeu.

Cristian se opri o clipă.

Privi spre biserica îndepărtată.

Crucea de pe turla ei strălucea în lumina dimineții.

Apoi făcu semnul crucii.

— Să mergem.

Cei patru continuară drumul.

Nu știau ce avea să le aducă ziua.

Nu știau ce oameni vor întâlni.

Nu știau câte încercări îi așteptau.

Dar știau un lucru.

Nu mai mergeau singuri.

Deasupra lor, soarele răsărea.

Lumina lui se așeza peste munți, peste păduri, peste drumuri și peste case asemenea unei binecuvântări.

Iar undeva, în adâncul sufletului lor, rămânea ecoul unei singure chemări:

Să mergi înainte.

Să nu uiți.

Să ierți.

Să iubești.

Să crezi.

Și, atunci când drumul devine greu, să privești spre Cruce.

Pentru că uneori omul călătorește prin istorie pentru a descoperi lumea.

Alteori călătorește prin lume pentru a se descoperi pe sine.

Dar cea mai lungă călătorie este aceea de la inimă la Dumnezeu.

Iar cei patru călători porniseră, fără să știe, tocmai pe acest drum.

Drumul Crucii prin veacuri.

Sfârșit.

Dintotdeauna am fost fascinat de cultura asiatică, având o afinitate deosebită față de scrierea chinezească. Nu știu de ce, dar caracterele complicate, răsucite, întortocheate, m-au atras dintotdeauna și mă atrag în continuare în lumea lor. 

Desigur, chiar neștiind să le descifrez, am început de-a lungul timpului, să adun tot felul de scrieri, mici bijuterii de înțelepciune asiatică, scurte poeme, sau chiar caractere unice care pot exprima o idee amplă, ce a fost "înghesuită" într-o singură trăsătură de pensulă. Cred că tocmai de aici izvorăște uimirea mea: cum se poate să exprimi o idee întreagă scriind doar un singur caracter pe hârtie? Iar altcineva, dintr-o privire, să deslușească ideea prinsă în acel tipar răsucit!

Așa am întâlnit cel mai complex caracter chinezesc, "huang", care, pentru cine cunoaște acest tip de scriere, înseamnă: "Ploaia a căzut pe câmp ca să hrănească pământul, dragonul s-a înălțat către nori și s-a întors către palatul ceresc, iar cei trei phoenicși l-au urmat îndeaproape, iar vântul de munte a suflat printre doi munți, speriind o pereche de elani care aleargă în jur." 

Mi-am "tradus" în minte însemnătatea lui, și-am înțeles că zeii celești sunt milostivi cu pământul, trimițându-i ploaie rodnică și hrănind întreaga făptură, atunci când "dragonul" - care poate fi chiar însuși împăratul - s-a înălțat către nori, către raiul ceresc. El a fost urmat îndeaproape de cei trei "phoenicși" - însuși împărăteasa și două dintre concubinele împăratului - care l-au însoțit pe acesta, înălțându-se pe o pală de vânt ce, șuierând printre doi munți, a speriat o pereche de elani: urmașii împăratului care își jelesc pierderea înspre cele patru direcții cardinale, în lacrimi la fel de rodnice ca cele ale ploii celeste... 

Poezie curată. O întreagă scenă descrisă cu un singur caracter! Pentru occidentali, este greu, spre imposibil, măcar să încerce să înțeleagă acest gen de lucruri. Pentru ei, exprimarea unei idei, sau a unei scene, înseamnă efort de cuvinte, pentru orientali înseamnă efort de gândire prealabilă pentru a scrie ideea în caractere cât mai puține... și cu siguranță chiar nu poate fi vorba de risipă de hârtie, fiindcă tot asiaticii au inventat-o!

Și uite-așa, mai în glumă, mai în serios, m-am gândit să încerc să scriu... caligrafie chinezească! Mai întâi, după ore de căutare asiduă, am găsit un magazin online care comercializează papetăria trebuincioasă. De acolo am achiziționat un set complet special pentru scriere caligrafică, dotat cu trei pensule de scris, făcute din lemn de bambus și cu păr fin de nevăstuică, tub de cerneală neagră sumi, realizată dintr-o pastă uscată de fum de lemn, călimară din porțelan, pad din piatră pentru obținerea cernelei negre prin amestecarea unui strop de apă și cu tubul de cerneală, toate în cutia lor învelită în mătase de culoare bleumarin. Dar cel mai greu a fost să obțin celebra hârtie din orez pentru scris caligrafic, hârtia de Xuan...

Este o seară liniștită de vară... Cu geamul întredeschis, perdeaua transparentă se mișcă ușor, legănându-se în briza înserării. În aer se simte aproape palpabil, așteptarea acestui moment unic: întind hârtia de orez, o fixez la capete să nu alunece, iau pensula, îi înmoi vârful în cerneală, și... întind ușor prima tușă, ținând seama la modelul caracterului chinezesc "huang"...

Încet, încet, în fața mea, liniile par a se scrie singure, întretăindu-se unele cu altele, într-un joc de-a v-ați ascunselea, timpul pare a se opri în loc și mă gândesc că poate am mai scris același caracter, într-un alt loc, într-o altă viață...

Și pentru un moment am ridicat pensula de pe hârtie în aer: tușele negre și sinuase începeau să se usuce, strângând în riduri fine hârtia pe care strălucea caracterul chinezesc. Undeva, dintr-un trecut îndepărtat răzbate un loc vechi: la marginea unui crâng verde de bambuși, pe o masă joasă, kang, un bătrânel adus ușor de spate, mustăcea în barba-i rară, trasând același semn ancestral, care spunea o poveste...

ş-am scris,

ş-am scris pagini întregi,

ș-am scris cuvinte de le dezlegi,

și m-am uitat în scris,

am uitat de ce sunt aici.

Am scris,

mult, profund, blând și flamand.

Am scris despre cum te consider, cum te văd și cum te simțeam

dar tu?

Mi-am pierdut nopțile, zilele, minutele.

Ș-am scris,

am scris povești despre tine.

Ș-am scris versuri,

scoase din alte universuri.

Ș-am scris,

stăteam noaptea trează,

stăteam să-ți scriu,

să-ți povestesc,

să te întreb.

Ș-am scris,

arzătoare de răspunsuri la-ntrebări,

simple cuvinte,

care mă făceau să dorm.

Ș-am scris,

și m-am descoperit pe mine,

cuvintele fiindu-mi cămine.

Ș-am scris,

pân-ai dispărut,

din cap,

din suflet

și din trup.

Ș-am scris,

pân-am rămas fără inspirație,

iubirea mea,

pierzându-se cu grație.

Ș-am scris,

ș-oi mai scrie,

subiectele de te transcrie.

Era prima data cind mergeam la tara singur, chiar daca pina-n autogara am fost insotit si mi-am cuparat bilet intreg, da tot simteam importanta misiunii in care eram gata sa pornesc cind am coborit la peron in groapa-n care era asezata autogara, nu departe de malul Bistritei si emotia asteptarii printre oamenii  care erau deja adunati acolo, mai multi cei care venisera cu marfa la piata si acum, la amiaza , se-ntorceau acasa cu ce tirgueli or fi facut, cum pindeau ei poarta garajului asteptind aparitia autobuzului care-a aparut lent condus de-o basca sub care era capul unui sofer care nu era  doar sofer, nu era nici macar nea petrica sau nea soferu, era si nimeni nu-i spunea altfel decit donsofer, pentru ca era ceva mai mult de-un capitan de vas, mai mult de-o capetenie de pirati, era autoritatea  suprema care ordona urcarea, dadea bilete, deschidea la bagaje, hotara ora plecarii si statiile unde oprea, cind s-alegea locul pentru coborirea cuiva sau pentru adunat calatori de pe drum si mai mereu purta un maieu sau un tricou, o camasa sau orice haina ar fi avut tot era destul de scurta ca sa-i arate o halca de burta paroasa ca o felie de pepene subtire, albicioasa, as zice ca purta , cum s-a dovedit mai apoi, simburele unei mode viitoare peste decenii.

Dupa ce-a tremurat din toate puterile masina a tras la peron iar oamenii s-au adunat deodata ca un ghem strins, ca albinele la urdinis, in usa autobuzului, intr-un fel de inclestare disperata cu spaima suprema c-or sa ramina pe jos, ca n-o sa se poata urca-n rata, desi orice ochi invatat cu masurarea ar fi spus usor ca nu erau destui ca s-o umple, da asta n-avea nici o importanta, navala tot a-nceput cind soferul a deschis jumatate din usa din fata care n-avea mai mult de trei palme latime si unde s-a facut imediat un dop pe care donsofer l-a-ndepartat tragind de haine si boccele pe cei care infundasera trecerea, cercetind biletele si impingindu-i pe culoar spre fundul masinii care-n cele din urma a ramas cu trei rinduri din spate  goala chiar dupa ce-am urcat si  eu odata cu cei din urma, care-au pus bagajele-n cala.

La ora plecarii  jumatatea de usa s-a-nchis cu un pufait prelung, ca o sfirseala iar donsofer porneste-ntru-n fel de dans, un fel de balet, o reprezentatie acrobatica, incepind sa calce niste pedale din fier mai mari decit talpa lui aproape de doua ori, icnind el si scirtiind ele, c-o mina rasucind un volan cit roata fintinii si mestecind cu cealalta un fel de melesteu infipt in podeaua autobuzului si care se termina cu un soi de maciuca cit o vinata mare doar ca era dintr-un fel de Plexiglas sculptat pe dinauntru cu fel de  fel de flori si frunze vopsite-n niste culori de care nu-ti puteai lua ochii dar pe care nu le-ai mai vrea vazute iarasi, si cum cauta el ce fel de descintec o fi facut cu melesteul, la o vreme, dupa citeva scrisnete, huruieli, croncanit ca de cioara , rata se smuncea-napoi parasind peronul in timp ce donsofer injura generic, nu anume melesteul nici vreo alta parte a motorului cu-n fel de-njuraturi mai degraba vesele decit razbunatoare, cu-n ochi pe sfert inchis, cel sub care mucul de tigara era lipit de buza rasfinta-n jos, inca fumegind.

Apoi, dupa un ritual identic din melesteu, din pedale, cu acelasi cor de fiare trase la tocila care au primit acelasi tratament verbal, cu tigara inca mai voioasa de-acum, rata se urneste-nainte si urca incet spre sosea, din curtea autogarii, intrind pe podul peste Bistrita,care se leagana ca batut de vint si ne punem pe cale.

Drumul, cum am masurat precis peste ani ,avea 35 de km si de obicei il facem cam in doua ore, rar mai putin, avea trei parti distincte incepind cu partea de drum pavat, partea de-nceput, din oras pina la celalalt pod de peste Siret si pe care tot ce-aveai de facut era sa tii gura deschisa sa nu-ti spargi dintii clantanind, apoi partea de dealuri si paduri care era cea mai usoara desi avea si ea o cumpana, la Glodisoare, ce nume potrivit pentru coasta aia de deal surpat, unde mai mereu, dupa ploi, drumul se rupea si-o lua la vale facind pasajul asta aproape imposibil de trecut si unde donsofer, dupa ce oprea in poala dealului, striga  ragusit, toata lume jos dupa care noi toti, ca un sir de furnici, urmam pe coasta abrupta si rupta  rata care, usurata atit de mult, urca aproape repede spre virful culmii unde donsofer facea o pauza de-o noua tigara si capatul, partea dupa care cautam eliberarea si coboram, tara prafului.

Peste drum de scaunul meu un flacau ,marunt dar destul de vinjos -care n-arata el prea umblat, a-nceput sa se foiasca, sa se suceasca, tot uitindu-se pe geam.

Mai e mult pina la Girla Anei, il intreaba pe mosul din fata mea, ca s-o fi socotit ca eu n-am de unde sa stiu.

Ce Girla Anei, ma…ha ha am trecut demult, trebuia sa cobori inainte de padure…asta fusese   cu vreo citiva kilometri in urma, inainte de-a urca dealul pe care-l coboram acum si de unde intram in alt sat, la moara, unde oprea mereu autobuzul.

Parea asa descumpanit, aproape cu spaima-n ochii cascati si un fel de suierat  deznadajduit….da ce-ti trebe tie la Girla Anei, ma…a cui esti tu din Girla Anei ?

Nu-s…scincind aproape… m-astepta un var, ca stie el o fata care vrea sa se marite si sa ma duc s-o vad...mirie surd a jale…

De baiete…daca dormi…da stii ceva…cum te cheama ?

Ciprian…si citi ani ai ?...25…stii ceva ma Cipriene, ia coboara tu cu mine la moara, c-am eu o nepoata la Poieni care-i de maritat si ea , ia s-o vezi…

Au coborit amindoi la moara, Ciprian cu un pas mai sovaielic  in urma mosului care parea ca-si gasise un rost vesel, calcind hotarit pe cararea care ducea la Poeni, unde, peste multi ani l-am reintilnit pe Ciprian care avea deja patru copii cu Maricica, o fata zdravana si serioasa chit ca mai inalta cu o palma si care-si duceau bine gospodaria din umbra padurii nu departe de locul unde-a coborit      la-ntimplare, fara vreo speranta, cu miinile-n buzunar, din rata.

Da noi ne-am vazut de drum,intrind, cum am mai spus, in ultima parte a drumului, in tara prafului unde drumul nu mai avea de mult vreo urma de pietris alfel decit ingropat adinc sub praf, petrecut in ani prin ierni si ploi intr-un fel de pamint care nu suporta vreo cicatrice si care-si cauta   vindecarea schimbind firul drumului mereu, acolo unde nu-l inghitea cu totul cind trecea prea aproape de piriu, praf care avea parca o putere nemaivazuta, o putere de-a se strecura prin orice crapatura, prin orice loc oricit de mic si de-a se intrupa, cu miros si culoare intr-un fel de prezenta coplesitoare care se aseza, in timp, in straturi groase ca in spatele ultimului rind de scaune din fundul ratei unde-ai fi putut porni o gradina.

De-acum, dupa ce-am oprit la primarie, m-am ridicat si eu tragind de bagajele-n care aveam, pe linga hainele de-o vara si ce provizii mi-or fi pus in ele, apropiindu-ma de usa…coboara la movila…am stigat eu, mai degraba ca o rugaminte, iar donsofer, desi parea ca nu m-a auzit, a oprit in cele din urma, aruncindu-mi o privire cere aproape ca m-a scuipat din rata in drumul pustiu, unde nu era nici o movila, doar un miros greu de praf si balegar si de urzici coapte.

Urcind din drum spre buza dealului, opintind in sacosele grele cu toartele de sfoara care-mi taiau palmele, pe-un fel de trepte taiate cu sapa-n pamint, pornind pe cararea croita cu pasul prin mijlocul lanului de griu, intimpinat de ceea ce contrazicea evident prosteasca idee cu linistea de la sat, vacarmul asurzitor al tuturor fapturilor care se aflau pe-acolo, greieri, lacuste, gindaci de tot felul, toate pasarile cerului, vrabii,porumbei, prigorii, ca sa nu mai spun de zumzetul omniprezent al albinelor, care, aproape toate, veneau din stupii bunicului, toate pareau ca se simteau datoare sa scoata cel mai puternic sunet de care erau capabile intr-un cor sonor sub care, din lanul de griu se ridica un fel de abur sufocant, un miros de frunza verde de mazariche si de spice incinse-n soare si-atunci am stiut c-am ajuns acasa la bunici, stind asa in mijocul cimpului, dar vazind virful plopului din poarta casei cu radacinile-n fintina, sub povara asta, privind departe-n departare  drumul pe care rata se-ndeparta intr-un nor de praf ce parea  o coada de cometa.

Grele sunt de dus păcatele omului. Din ce în ce mai des, liberul arbitru înclină balanța spre umbre și întuneric, mai degrabă decât spre lumină. Într-o lume ajunsă pe mâini distrugătoare, care risipesc ceea ce generații întregi au construit cu migală, efort și sacrificiu, aerul libertății devine tot mai greu de respirat. Și atunci mă întreb: am fost vreodată cu adevărat liberi? Sau libertatea noastră a fost mereu atât de fragilă, încât să ajungă la picioarele celor care își satisfac orgoliile fără să le pese de plânsul victimelor colaterale?

Lanțuri grele ne atârnă de mâini descărnate, purtând povara nepăsării câtorva - puțini, de altfel - care se cațără fără scrupule pe cadavrele celor mulți, aceia pe care își clădesc bunăstarea.

Astăzi, la început de an nou, cei trei mari ai lumii se joacă pe scena geopolitică împărțind teritorii ca niște copii răsfățați în spatele curții, convinși că nu există pedeapsă. Părinții au dezarmat demult: Consiliul de Securitate al ONU a devenit o glumă amară, Curtea Penală Internațională a închis ochii, NATO și-a pierdut sensul, rămânând, în mare parte, o structură declarativă.

Războaie pornite din nimic, șantaj politic, alianțe spulberate peste noapte - trădarea a devenit titlu de glorie, orgoliul, politică de stat, iar adevăratele fețe ale celor care ne împing planeta spre prăpastie ies tot mai des la lumină.

Ce s-a întâmplat cu mecanismele care trebuiau să împiedice escaladarea până la agresiune armată? Cum am ajuns să acceptăm răpiri, amenințări, pretexte fabricate, doar pentru că cineva a îndrăznit să nu mai joace după regulile impuse? Cum am ajuns să credem că securitatea se negociază ca o marfă?

Suntem în stare de șoc, incapabili să mai luăm decizii lucide, pentru că amenințarea nu mai vine dinspre dușmanul tradițional, ci tocmai dinspre prietenul pe care ne-am bazat orbește. Suntem șantajați cu propria noastră securitate, puși în fața unui ultimatum brutal: dacă nu dai, ți se ia.

Ce-i de făcut? Mă simt din nou prins între bătăuși. Unul îmi cere tribut ca să mă apere de ceilalți, deși cunosc înțelegerile murdare din culise. Nu mai am cui să mă plâng. Nu pot riposta singur. Așa că trebuie să mă aliez, să caut forță în număr, pentru a nu mai fi îngenuncheat.

Iar când vom fi suficient de mulți încât vocile noastre să conteze și să acopere hărmălaia bătăușilor, vom striga: Alors regarde! Pentru că nu va mai exista cale de întoarcere. Bătăușii pot fi înfrânți doar prin solidaritate, slăbindu-le puterea de a șantaja, de a diviza, de a lovi.

Poate că aceasta este singura noastră șansă: nu să fim mai puternici fiecare în parte, ci de neoprit împreună. Ei nu se tem de adevăr sau de dreptate - se tem de mulțimea care nu mai tace, de vocile care se adună și nu mai pot fi izolate.

Numai uniți putem rupe cercul fricii. Numai împreună putem transforma neputința în rezistență și rezistența în forță. Iar când vom sta umăr lângă umăr, nu pentru a lovi, ci pentru a nu mai putea fi loviți, atunci vor înțelege: nu suntem pradă. Nu suntem monedă de schimb. Nu suntem teritoriu.
Suntem oameni.
Alors, regarde.