BISERICA DINTRE BRAZI

Nu te-am iubit  îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.

Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi  citești  din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.

Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.

E ziua când urc cu resemnare scările de la ,,Muzeul  Amintirilor,, conformându-mă regulilor de vizitare.

Ușa de la intrare  este mereu deschisă. Citesc fiecare afiș. Încăperile erau închise, fără  program de vizitare. La un capăt de culoar o ușă întredeschisă și un afiș  : ,, Exponate cu Natură Moartă,, .

Întrebări în gând și  curiozitatea îmi activează privirea iscoditoare în semi-întunericul din încăpere, iar un parfum vag, parcă vroia să mă înconjoare…

Pereții cu multe  tablouri tip ierbar, iar pe o masă un vas cu o tulpină golașă, alăturat petale veștejite și două trei  mostre de  foste flori de gradină. Ca să nu mă simt singură,fiind singură prin atâta natură moartă, spun cu glas  reverberant  : ce - ați fost și cine va ucis? …

Sunt ,,Crin Imperial,, un nevinovat

Din gradina voastră m-ați tăiat

În vas cu apă tulbure stau uitat

Petalele una câte una

Din corolă pe jos au alunecat,

Iar parfumul mi  s-a volatilizat

Polenul  lăcrimând  s-a cristalizat

Ș revoltat zace, zace pe jos împrăștiat …

Alături o tulpină de trandafir, spinii care îl apărau, acum sunt smulși de ,,un  cineva,,  care vroia să nu fie  înțepat. Deslușesc un murmur de petale …

Am fost un ,, PRINCE JARDINIER,,

Trandafirul cu rădăcini perene

Cântat în versuri, în multe refrene

 Și iată-mă răpus de mâini viclene…

Mai bine eram o floare prin poiene

De cât, în cameră întunecată, prizonier.

Pe un colț al mesei o creangă de liliac, ,, Liliacul de vară,,,frunzele mai păstrează verdele și el muribund. Florile lui, frumoasele flori parfumate, au fost sacrificate din dorința lumească de a căuta noroace în florile cu cinci foi.

Mă îndrept spre ieșire. E încă vară. Într-un  un coș de gunoi deja  un buchet de crizanteme stătea înghesuit, aruncat mult prea devreme  de aceleași mâini viclene. La fiecare pas  cuvintele îmi erau sacadate exprimând  asemănări  între soarta florilor din grădină și soarta  oamenilor frumoși, când viața nu-i lăsată  să trăiască din cauza mâinilor viclene...

De  atunci, în cale îmi apar vitrine  cu multe flori , fiecare cu etichetă și preț… În amintirea florilor ce mor, un vers și un refren …

Mă înconjor cu amintirea
Frunzelor ce și-au pierdut pădurea
Alerg  spre unde tu m-ai ajuns
Să culeg din toate un răspuns
Frumoasă-mi este astăzi toamna
De n-aș uita să-i sărut palma…

E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez  parcul care se află în proximitatea locuinței,  pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc,  prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce  la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii,  voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare,  zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-

Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine,  l-a dat copilului meu  înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele  de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut  multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu,  merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa  cu care a plecat din apartament când a venit executorul  judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor  să plecăm. Au plecat vorbind între ele.

Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic  cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân  pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :

Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera  cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an.   Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav.  Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire,  Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă  dar deja inima încetase…      

Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi  traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă  să-i spun  unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !!  Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să  constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau  din    bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită,  cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.

Nu vrem să fim  actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.

Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.

Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..

Pe scenă  lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.

Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a  terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.  

Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.

La cântul lăuntric
Paltinul,  de pădure s-a îndepărtat
Multe  zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure  a plecat…

O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.

Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii,  cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

        Într-o zi ,pe drumul vieții apare o floare plăpândă ,

firavă,dar minunată .Apare într-o familie iubitoare,devotată.

Pentru părinți este împlinirea cea mult așteptată.Pentru bunici?

Nu au ceva mai scump pe lume,decât această mică minune,

pe care n-o pierd din ochi de dragă.Copii,nepoții,florile vieții;

Pentru ei nici un sacrificiu nu-i prea mare.Drumul vieții e 

deschis,căldură,iubire,susținere,viață de vis.

         Relații părinți- copii ,bunici-copii toate-s bune și frumoase

până  când un virus vătămător ,atacă mintea copiilor:drogurile.

Drogurile fac ravagii în multe familii.Rețelele acestea străbat 

lumea de la un capăt la altul,aduc profituri uriașe ,semânând 

disrugere și moarte .Această otravă îi ademenește,stă la pândă

mai ales în școli ,la colț de stradă...

        Cine ne apără ,copii,viitorul țătii,ai lumii? Noi doar noi părinții ,

bunicii,trebue să declarăm război împotriva traficanților,producătorilor

acestor substanțe.

        Nu zâmbiți când auziți un strigăt de durere,a unui  părinte 

disperat,nici o dată nu știi de unde vine năpasta !

        Cine are interesul să ne distrugă copiii?

        De ce România a devenit o piață de desfacere?

        E -SAT FĂRĂ CÂNI-?

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Íslenskur ís

(allt í lagi ekki beint íslenskt en þú skilur hugmyndina, tekið frá Íslandi)

Klukkan er 9 að morgni, það er enn dimmt, það er líka eðlilegt því við erum mjög nálægt heimskautsbaugnum og förum á McDonald's í Reykjavík, um það bil eina sem enn er að finna á Íslandi, eftir að tilskipun var gefin í landið ekki til veitingahúsa sem selja skyndibita eru líka í byggingu. Þar sem það er það eina sem er eftir þá sjáum við enga ástæðu til að nýta ekki tækifærið, svo við förum að skoða hvað þeir hafa á matseðlinum og að því er virðist eru flestar samlokurnar afbrigði af sama þema, fjölbreyttar útgáfur af hamborgarinn- Filet-O-Fish. Við fáum tvo rétta af Filet-O-Fish, einn með laxi, einn með silungi, tvo stóra skammta af kartöflum, því þær eru í uppáhaldi hjá mér á hverjum matseðli á McDonald's, hvaðan sem er, súkkulaðimuffins og umfram allt, því meira mikilvægur, Icelandic McFlurry. Hann er frábrugðinn restinni af Evrópu að því leyti að hann er miklu kaldari, loftslagið hjálpar honum líka að varðveita sig, hann er mun samkvæmari í áferð, frostkenndari og hefur ákafan bláan blæ með bitum af stracciatella líka bláum, sem virðist skrítið fyrir mig. Þeir notuðu bláan matarlit sem er með E407 í samsetningu, það eru þeir sem halda því fram að þeir vilji ekki unninn mat, að þeir vilji að allt sé eins náttúrulegt og hægt er.

Við smakkum íslenskan McFlurry. Það er gott ... við skulum taka annan bita, ... það er ótrúlega gott ... og eitt enn, við skulum ekki gleyma bragðinu ... já, við fengum það, þetta er besti McFlurry sem við höfum smakkað líka slæmt að það er svo langt að heiman. Hins vegar teljum við að McDonald's veitingastaðurinn á Íslandi sé eftir ákveðnu þema, fyrir utan kartöflurnar, allur matseðillinn minnir á krá sem er staðsettur við sjóinn, servíetturnar eru líka bláar og fiskur teiknaður á, glösin eru skrifuð með skilaboð eins og, , Tilbúinn fyrir sjávarævintýri?", allt er í bláum tónum í herberginu. Athyglisvert er að við finnum líka McDonald's á Íslandi, það er mjög ólíkt öllum hinum sem við höfum séð hingað til.

Vegna þess að okkur fannst ísinn frá íslenska McDonald'snum svo góður þá förum við að smakka á öðrum bragðtegundum og ísskúfum frá gelateríunum á staðnum, nefnilega Isbúð Vesturbæjar. Og hér eru þeir með mikið úrval sem við getum valið úr. Við tökum kakó og pistasíuhnetur. Og þessir eru bestir. Ísland, ég vil óska þér til hamingju, þú ert besti ísframleiðandi sem ég hef kynnst. Það sem þú býður, kannski of fáir eða enginn býður lengur. Þú hefur sérhæft þig í að breyta kuldanum í eitthvað listrænt, notalegt að horfa á, finna og smakka, skynsemi á hátt.

Articolul 151 — Libertatea credinței

(1) Fiecare creștin are dreptul de a-și trăi credința în mod liber, cu respectarea legii și a drepturilor celorlalți.

(2) Credința nu trebuie impusă prin violență, amenințare sau constrângere.

(3) Nimeni nu trebuie bătut, închis sau persecutat pentru credința sa.

(4) Viața religioasă trebuie să fie întemeiată pe conștiință, credință și responsabilitate.

Articolul 152 — Libertatea de rugăciune

(1) Creștinul are dreptul să se roage.

(2) Rugăciunea poate fi făcută individual sau împreună cu alți credincioși.

(3) Nimeni nu trebuie împiedicat în mod violent să se roage.

(4) Rugăciunea nu trebuie folosită pentru amenințarea sau manipularea altor persoane.

Articolul 153 — Libertatea de a participa la slujbe

(1) Creștinii au dreptul să participe la slujbele și activitățile religioase ale confesiunii lor.

(2) Credincioșii trebuie să respecte regulile comunității religioase din care fac parte.

(3) Nimeni nu trebuie atacat pentru că participă la o anumită confesiune creștină.

Articolul 154 — Protecția lăcașurilor de cult

(1) Bisericile și celelalte lăcașuri de cult trebuie respectate.

(2) Distrugerea, profanarea sau vandalizarea unui lăcaș de cult este condamnată.

(3) Nicio diferență confesională nu justifică atacarea unui lăcaș de cult.

(4) Comunitățile trebuie să respecte și lăcașurile de cult ale altor comunități.

Articolul 155 — Drepturile creștinilor ortodocși

(1) Creștinii ortodocși au dreptul să își păstreze credința, tradițiile și practicile religioase.

(2) Ei au dreptul să participe la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe ale Bisericii lor.

(3) Tradiția ortodoxă trebuie transmisă generațiilor următoare prin educație și exemplu.

(4) Drepturile religioase ale ortodocșilor trebuie respectate fără a încălca drepturile altor persoane.

Articolul 156 — Drepturile creștinilor catolici

(1) Creștinii catolici au dreptul să își practice credința și să își păstreze tradițiile.

(2) Ei au dreptul să participe la celebrările și activitățile comunității lor religioase.

(3) Credința catolică trebuie respectată ca parte a diversității creștine.

(4) Diferențele dintre catolici și alte confesiuni nu justifică ura sau violența.

Articolul 157 — Drepturile creștinilor protestanți

(1) Creștinii protestanți au dreptul să își practice credința potrivit tradițiilor și convingerilor comunității lor.

(2) Ei au dreptul la rugăciune, predicare, studierea Sfintei Scripturi și viață comunitară.

(3) Diferențele doctrinare trebuie discutate fără violență.

(4) Demnitatea credinciosului protestant trebuie respectată.

Articolul 158 — Egalitatea creștinilor în demnitate

(1) Ortodocșii, catolicii și protestanții au aceeași demnitate umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie lovită sau umilită pentru confesiunea sa.

(3) Diferențele teologice nu anulează respectul datorat persoanei.

(4) Creștinii sunt chemați să caute pacea și să evite conflictele confesionale.

Articolul 159 — Dialogul dintre confesiuni

(1) Confesiunile creștine pot purta dialog pentru înțelegere și pace.

(2) Dialogul trebuie desfășurat cu sinceritate și respect.

(3) Fiecare confesiune își poate explica propriile învățături fără a recurge la amenințări.

(4) Scopul dialogului trebuie să fie evitarea urii și promovarea păcii.

Articolul 160 — Interzicerea violenței religioase

(1) Nicio persoană nu poate justifica violența prin faptul că apără o confesiune creștină.

(2) Ortodoxia, Catolicismul și Protestantismul nu trebuie folosite ca pretexte pentru agresiune.

(3) Disputele religioase trebuie rezolvate prin argumente, dialog și mijloace pașnice.

Articolul 161 — Respectarea altor religii

(1) Creștinul are dreptul să își mărturisească credința creștină.

(2) În același timp, trebuie respectată demnitatea persoanelor care aparțin altor religii.

(3) Dezacordul teologic nu justifică lovirea, amenințarea sau persecutarea unei persoane.

(4) Creștinul poate considera o altă credință greșită din punct de vedere teologic fără să recurgă la violență.

Articolul 162 — Respectarea persoanelor fără religie

(1) Persoanele care nu au o credință religioasă trebuie tratate cu demnitate.

(2) Creștinul poate mărturisi credința sa fără să îl agreseze pe cel care nu crede.

(3) Credința trebuie exprimată prin cuvânt și prin exemplul unei vieți bune.

Articolul 163 — Interzicerea convertirii prin forță

(1) Nimeni nu trebuie obligat să devină creștin prin violență.

(2) Nimeni nu trebuie amenințat pentru că refuză să adopte o credință.

(3) Mărturisirea credinței trebuie făcută fără constrângere fizică.

(4) Credința autentică nu trebuie construită pe frică și teroare.

Articolul 164 — Dreptul la predicare

(1) Creștinii au dreptul să vorbească despre credința lor în condițiile legii.

(2) Predicarea trebuie să urmărească transmiterea mesajului creștin.

(3) Predicarea nu trebuie transformată în amenințare, hărțuire sau incitare la violență.

Articolul 165 — Dreptul la studierea Bibliei

(1) Creștinul are dreptul să citească și să studieze Sfânta Scriptură.

(2) Studierea Bibliei trebuie să fie încurajată.

(3) Creștinii pot studia Scriptura individual, în familie sau în comunitate.

(4) Interpretarea pasajelor dificile trebuie făcută cu seriozitate și discernământ.

Articolul 166 — Dreptul la educație teologică

(1) Creștinii pot studia teologia și istoria Bisericii.

(2) Educația teologică trebuie să urmărească adevărul și formarea responsabilă.

(3) Studiul teologic nu trebuie folosit pentru justificarea urii împotriva altor persoane.

Articolul 167 — Dreptul la tradiție

(1) Fiecare confesiune creștină are dreptul să își păstreze tradițiile.

(2) Tradițiile trebuie transmise generațiilor următoare prin educație și exemplu.

(3) Tradiția nu trebuie folosită pentru justificarea violenței sau abuzului.

Articolul 168 — Dreptul la sărbători religioase

(1) Creștinii au dreptul să își celebreze sărbătorile religioase potrivit confesiunii lor.

(2) Sărbătorile creștine trebuie să fie ocazii de rugăciune, recunoștință, familie și comuniune.

(3) Nicio sărbătoare religioasă nu justifică violența sau tulburarea intenționată a păcii.

Articolul 169 — Respectarea Sfintelor Taine și a rânduielilor

(1) Fiecare confesiune creștină are propriile practici și rânduieli religioase.

(2) Credincioșii trebuie să le respecte potrivit tradiției lor.

(3) Diferențele dintre confesiuni trebuie discutate cu respect.

Articolul 170 — Dreptul la cântare și artă religioasă

(1) Creștinii au dreptul să folosească muzica, arta și literatura pentru exprimarea credinței.

(2) Arta religioasă poate contribui la educație și rugăciune.

(3) Exprimarea artistică religioasă trebuie realizată cu respect față de celelalte persoane.

Articolul 171 — Dreptul la caritate creștină

(1) Creștinii au dreptul să organizeze activități de caritate.

(2) Aceste activități pot include ajutorarea săracilor, bolnavilor, copiilor și persoanelor vulnerabile.

(3) Ajutorul nu trebuie condiționat de acceptarea unei credințe prin constrângere.

Articolul 172 — Cooperarea între biserici

(1) Comunitățile creștine pot coopera pentru ajutorarea oamenilor.

(2) Pot fi organizate acțiuni comune împotriva sărăciei, violenței și abandonului.

(3) Cooperarea nu presupune dispariția diferențelor dintre confesiuni.

(4) Fiecare comunitate își păstrează propria identitate.

Articolul 173 — Condamnarea urii religioase

(1) Ura împotriva unei persoane din cauza credinței sale este condamnată.

(2) Insultele, amenințările și agresiunile religioase trebuie respinse.

(3) Creștinul este chemat să apere adevărul fără să transforme diferența într-o justificare pentru ură.

Articolul 174 — Unitatea în iubire

(1) Creștinii pot avea diferențe doctrinare și totuși pot promova pacea și respectul.

(2) Iubirea aproapelui trebuie să rămână un principiu fundamental.

(3) Nicio dispută teologică nu justifică violența fizică.

(4) Ortodocșii, catolicii și protestanții sunt chemați să respingă ura și persecuția.

Articolul 175 — Libertatea religioasă și responsabilitatea

(1) Libertatea religioasă presupune atât drepturi, cât și responsabilități.

(2) Creștinul are dreptul să își mărturisească credința, să se roage și să participe la viața comunității sale.

(3) În același timp, el trebuie să respecte demnitatea și libertatea celuilalt.

(4) Credința creștină trebuie mărturisită prin adevăr, iubire, pace și fapte bune.

(5) Libertatea nu înseamnă libertatea de a face rău aproapelui.

Eram cu tine. Nu mai știu cum am descoperit, prin preumblările noastre, acel anticariat semiîntunecos, înțesat cu tot felul de lucruri minunate, așezate claie peste grămadă într-un haos perfect pentru orice privire avidă de comorile peșterii lui Ali Baba.

Și se aflau acolo tablouri vechi în culori palide, obosite, tot felul de mobilier mic din lemn sau furnir de mahon, candelabre din bronz, instrumente muzicale, cărți poștale și scrisori vechi, păpuși de porțelan de diferite dimensiuni, monede antice, timbre, tot felul de bijuterii, bronzuri (ce mult ne-a plăcut clopoțelul acela din bronz de forma unei balerine care-și mișca picioruțele delicate în fusta-i sub formă de clopot! ce clinchet delicat scotea atunci când îl scuturai!), icoane din care răsărea chipul grav al vreunui sfânt neștiut, sfeșnice pentru lumânări, bibelouri cu tot felul de dantelării delicate și câte și mai câte! Și peste tot și toate, domnea un praf fin ca un lințoliu de mătase transparentă, dându-i locului un aer boem de cramă nobilă...

Nu era vorba numai despre lucrurile în sine care ne încântau ochii, inima și sufletul, cât mai ales atmosfera timpului încremenit, parcă pășisem într-o altă dimensiune, un alt timp, o senzație aparte, care cu siguranță era întărită și de cel care era stăpân peste toate-acestea: un bătrânel scund, cu barbă albă, rară, îmbrăcat cu o cămașă albă și niște brăcinari de o culoare îndoielnică și care purta pe cap un fes de catifea verde cu nelipsitul canaf de mătase galbenă, un bătrânel aparte, cu ochi vioi și cercetători, cu mâini fine, ridate de timp, care răsăreau din cămașa-i cu mânecile suflecate, mâini ocrotitoare care păstoreau peste toate aceste minunății...

Îmi amintesc și-acum de vocea lui subțire, sacadată, a-tot-știutoare, voce care parcă plutea învăluind întreaga încăpere: noi nu puneam întrebări, doar ce ne stăruiam privirile preț de o clipă asupra vreunui lucrușor care ne stârnise interesul, că vocea bătrânului și grăia despre povestea uluitoare care se ascundea în spatele acelui obiect:

- "... ei, pe asta l-am cumpărat de la 'Stambul, l-am cules din bazar, m-am tocmit o oră cu șarlatanul acela turc fără dinți în gură... Am dat pe el șapte lire, scump... Îl las cu zece lei..."

Apoi am admirat prin geamul gros al vitrinei un pumn de drahme grecești, negre, tocite de timp, punându-ne firesc întrebarea prin câte mâini și buzunare au trecut în lungul secolelor, ca în final să-și găsească o binemeritată odihnă în vitrina unui bătrânel adus de spate și ochi iscoditori...

Mai apoi, privirile ne-au fost atrase de un suport rudimentar din lemn care adăpostea un vraf generos de scrisori și vederi îngălbenite de trecerea timpului, plicuri cu marginile roase și colțuri îndoite, scrise cu o caligrafie cu înflorituri și bucle impecabile. 

Cercetam cu privirea flămândă toate aceste amintiri prețioase și încremenite în timp, crâmpeie ale unor vieți de mult apuse, misive care ne grăiau peste timp despre bucurii și tristeți, împliniri și eșecuri, despre viață și moarte, despre iubire și ură, despre toate câte se-întâmplă în viața unui om...

Și printre ele am găsit o vedere ușor îngălbenită de timp, tipărită pe la 1900, o litografie care înfățișa un colț de grotă albastră ce se oglindea într-o mare de azur. În colțul din dreapta era tipărită cu inscripția "Capri - La Grotta Azzurra". Pe verso nu scria nimic, doar firma din Napoli care tipărise în serie limitată această cartolină italiană. Știam despre Grotta Azzurra, o aflasem din "Cartea de la San Michele" scrisă de Axel Munthe, carte pe care o citisem în adolescență, dar n-o văzusem niciodată: pe atunci, internetul era abia la începuturi, iar albumele erau rare în biblioteci...

Am cumparat-o fără să mă tocmesc, iar tu mi-ai spus cu ochi senini: "Poate o să ajungem s-o vedem și noi în realitate!". Ce mult mi-a plăcut de tine atunci! Vorbele tale au sunat plăcut, ca o promisiune, ca un legământ, care avea să se împlinească cândva în viitor, un viitor care nu mai era "al meu" sau "al tău", ci devenise dintr-o dată "al nostru"...

Și promisiunea pe care ne-am făcut-o, aceea de a vedea cândva insula Capri cu Grotta ei Azzurra, s-a transformat brusc într-un vis, care, peste ani avea să se-mplinească: chiar așa-i și spuneam "vis de împlinit". Numai că atunci când ne-am împlinit visul, nu mai eram singuri, ci purtam de mânuțe, între noi, un pui mic de om cu par bălai și ochi curioși asupra unei lumi paradisiace despre care nu ne venea să ne credem ochilor că există...

Capri: un strop de rai căzut pe pământ, o insulă unică în Mediterana, cu adevărat locul unde cerul se sărută cu marea... Iar Grotta Azzurra chiar nu ne-a dezamăgit privirile, am încercat toți trei un amalgam încâlcit de sentimente înălțătoare atunci când am vizitat-o și trecând peste clișeele turistice, am încercat să-i deslușim adevăratele taine, să-i înțelegem ecourile, să-i auzim glasul dincolo de veacuri, să-i cunoaștem povestea...

Într-o singură zi, am vizitat pe rând, portul Marina Grande ce pulsa de localnici și turiști deopotrivă, Grotta Azzurra cu cel mai frumos albastru eclectic de pe pământ, am urcat cu telescaunul pe Monte Solaro unde am admirat de la înălțime întreaga insulă, dar am văzut și statuia romană a împăratului Augustus, apoi am vizitat Villa San Michele pe care am găsit-o așa după cum a descris-o doctorul Axel Munthe (de care privilegiu extraordinar am avut parte să văd așezat într-o vitrină manuscrisul cărții!), am atins cu mâna sfinxul din porfir roz pe care l-am aflat la capătul celei mai frumoase logii din lume... Sfinxul care privește etern către albastrul mării.

Am coborât cele 921 de trepte ale scării feniciene înapoi la Marina Grande, ca mai apoi să luăm funicularul pentru a urca în Anacapri, orășel unde am vizitat grădinile împăratului Augustus, am admirat stâncile La Faraglioni și nu mai puțin celebra Via Krupp care-și răsucea trupul întortocheat înspre mare...

Și totuși cuvintele sunt sărace în a descrie ceea ce am văzut, ceea ce am simțit, sentimentele de nedescris încercate la văzul cerului albastru, sublim, zgomotul sacadat și moale dat de valurile mării pe țărm, briza mării care se împletea potrivit cu parfumul tufelor de flori care se găsesc pretutindeni pe întreaga insulă, încercările parfumierilor carthusieni de a aduna miresmele insulei, deși notabile, pălind vădit în comparație... tot acest complex înălțător de senzații fiind unul unic care trebuie încercat măcar odată-n viață...

"Locul unde cerul se sărută cu marea", va rămâne pentru totdeauna viu în amintirile noastre, așa după cum bine stă scris cu litere de aur săpate-n marmura ce întrupează zidurile grădinii împăratului Augustus: "Tu Luna, Luna tu, Luna Caprese, ca faie sunna, l'amore a' e'nnammurate, adduorme a' nenna mia ca sta scetata e fall'annammura cu 'na buscia..." („Tu, Lună, tu, Lună capreză, care faci să viseze iubirea îndrăgostiților, adoarme-o pe draga mea care stă trează și fă-o să se îndrăgostească de o minciună...”)

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

De verrassingen in het nieuwe appartement

Nadat ze naar het nieuwe appartement was verhuisd en, meer bepaald, al haar bezittingen had meegenomen, begon Cecilia steeds meer onnatuurlijke dingen te ontdekken. Hij was bijvoorbeeld meubelstukken aan het verplaatsen en op een gegeven moment hoorde hij een kraken in de muur. Geïntrigeerd tikte Cecilia een beetje met haar nagel tegen de muur, de pleister liet er binnen een seconde los, waardoor een prachtig gat in de muur zichtbaar werd. Daarom bedekken onze hardwerkende en toegewijde bouwers de gaten met transparante tape waarover ze witkalk aanbrengen. Het zou op zijn zachtst gezegd vreemd zijn, maar we moeten ook zeggen dat het werk is dat alleen door de ogen van de wereld wordt gedaan. Wat doen we met zulke muren in geval van aardbevingen of zoiets? Ze vallen de huurders aan voordat ze uit het appartement kunnen ontsnappen.

Vervolgens wilde hij de doeken naar de badkamer brengen, wat kon hij in de badkamer nog meer vinden, een dubbel broodje Cheeseburger, daar een maand vergeten, maar in bijna perfecte staat. Het is onmogelijk meer eetbaar, maar het ziet er verbazingwekkend goed uit. Verder zijn er verpakkingen van cordon bleu, appeltaart uit Hornbach, Oostenrijkse ham (de lekkerste ham voor bouwers), martinelworsten, het lijkt erop dat mensen de voorkeur geven aan Duitse kwaliteit in het voedsel dat ze eten, het is maar een constatering.

Maar deze werfingenieurs zijn een beetje slaperig, omdat ze hun mechanische potloden, notitieboekjes, ik weet niet hoeveel pennen in huis, zijn vergeten. Het komt Cecilia goed uit, het zal haar heel goed van pas komen om cijfers van vier en twee te geven, want dat is alles wat haar hart toestaat. Wie een zeven weet te halen op haar toetsen, kent echt wel een beetje Engels. Maar hij denkt niet dat het moeilijk zou zijn; hij gelooft dat de inspanning van beide kanten moet komen, en niet slechts de ene geeft, de andere ontvangt. Bovendien is ze van mening dat het het leren heel goed vergemakkelijkt, maar ze is een beetje onzeker over dit vermogen van haar, ze wil zichzelf overtuigen door de kindertoetsen te lezen. Het ziet er koud uit, maar van binnen schuilt een warm, gevoelig, zelfs kinderlijk hart. Uit te veel verlangen om kind te zijn, raakt ze niet van streek, ze lacht zelfs als ze de tafel in de woonkamer ziet, dezelfde oude tafel uit het appartement van haar grootouders. Hoe gekrabbeld, getekend met kleurpotloden, kleurpotloden, aquarellen bleef ze uit de tijd dat haar zoon ongeveer 2-3 jaar oud was. Als hij uitpakt, ziet hij zijn kleurboeken van voorgaande jaren, hij ziet hoe onhandig en toch aanbiddelijk hij elk personage, elk huis, elk detail op de foto's heeft ingekleurd, hoe goed hij gaandeweg is gaan kleuren. Ook de kaartjes met berichtjes, die hij kreeg toen hij ouder was, zo'n 5 jaar geleden, laat hij niet achterwege. Er stonden zinnen bij die hij had moeten afmaken, zoals: "Als ik een bloem had, zou ik die aan haar geven...", als ik mijn moeder zou moeten bedanken, zou ik dat doen omdat...." korte teksten van dankbaarheid, een kerstcadeau van een tante.

Mooie herinneringen, maar de verrassingen in het appartement houden niet op, ze gaan door. De parketvloer kraakt elke keer als Cecilia erop stapt. Bij soortgelijke muzieknoten kraken de deuren ook als je ze opent. De lades vallen uit het nachtkastje, het enige nachtkastje in hun slaapkamer. Wat kunnen we zeggen over de kinderkamer? Alle dozen waarin ze hun speelgoed opbergen staan met een klap op elkaar, en het is ook nog eens onbeschrijfelijk koud. In alle kamers is de temperatuur gemiddeld, alleen in de kamer van de zoon is het ondraaglijk koud. Het raam was voorzien van dubbel glas, maar dat was niet goed bevestigd, er ontbreekt ook een laag thermische isolatie.

Cecilia waarschuwde: wat gaat ze doen met haar jongen die toch steeds sinusinfecties krijgt en vaak met zijn neus te maken heeft, omdat hij op haar lijkt? Hij bestelde een badjas met capuchon om altijd te dragen, ook tijdens het slapen.

De plafondlamp geeft ook een discolicht, omdat hij altijd flikkert, is het een beetje vervelend bij het schrijven, lezen of knippen van teennagels, maar als kamerlamp is hij voorlopig goed zoals hij is. In de toekomst zal ze een kroonluchter kopen met koeler licht, omdat ze een kersenuniform heeft en het niet leuk vindt hoe kersen er in geel licht uitzien. Hij houdt daarentegen van paars, en als het licht blauw is, zal het uniform er paars uitzien, wat hij fascinerend zou vinden, dat het een veel interessanter en visueel aantrekkelijker uniform zou zijn dan het uniform waaraan hij gewend was. lange jaren.

Alles samenvattend wat de constrictors wisten te doen tot het moment waarop Cecilia naar het appartement werd verhuisd, waren er veel verrassingen en modder op de vloer in elke kamer, voedselresten, vergeten voorwerpen, maar het is een leefbaar appartement, het is warm genoeg, in sommige kamers werken de tv, de koelkast, het internet, en we hopen dat ze zullen blijven werken. Het is nog niet voorbij, want de wind waait in november, alles gaat kapot, en de huurders die het kapot hebben gekregen, zijn de schuldige omdat de draden zijn oud, dat ze warmtegevoelig zijn, dat het een heleboel technische details zijn die ons doen ineenkrimpen, nergens op slaan, ons leven ingewikkeld maken, en het zou belangrijk zijn om toegang te hebben tot alles, zolang ze maar de volledige prijs betalen prijs, niet de helft of een kwart. Waarom zou het kind slechte cijfers halen omdat hij zijn baccalaureaat-opstel pas om twee uur 's ochtends afmaakte, waarom zou hij het eten in de koelkast hebben bedorven, omdat de elektriciteit niet constant is, het eten in de koelkast wordt meegenomen en stinkt, de kind het eet en het vervolgens nodig heeft van vrijstellingen van school of van meditaties die hij zelf niet kan presenteren in de staat waarin hij zich bevindt? Waarom zou hij die uren moeten inhalen? Hebben ze het met opzet gemist? Heeft hij opzettelijk niet gedaan wat anderen van hem verwachtten, of kon hij dat niet? Ja, vertel ons maar beter wie anderen wil beoordelen die dat niet hebben gedaan. Tegenwoordig is niet hebben gelijk aan niet kunnen.

Er zijn er maar weinig die situaties echt kunnen begrijpen, analyseren en analyseren. De have-nots moeten op alles dezelfde kans hebben als de haves. Dit mag geen obstakel worden. Als hij toegang wil geven tot de biologie en zijn internet faalt, hoe kan hij dan gespecialiseerde verhandelingen raadplegen? Ouders moeten zorgen voor de behoefte van het kind aan kennis en vervulling. Ouders let op, dat is het probleem niet. Het probleem begint met wie überhaupt zo goed wist hoe alles moest worden ingesteld. Cecilia, als je om de toekomst van je kind geeft, onthoud hem dan van enkele excuses (die zich verontschuldigt, zichzelf beschuldigt), verklaringen die 'misschien te simpel' zijn en door niemand worden verteerd, die hij jaren en jaren later uiteindelijk zal geven. Doe hem een plezier en verplaats hem naar een stad met meer mogelijkheden, zorg ervoor dat hij niet vast komt te zitten in situaties waar hij op een gegeven moment spijt van zal krijgen.