Frunzele

Frunzele neștiute de nimeni 

Se-aruncă-n cascade de albastru dor,

Vocile pe bolte de citadele 

Recită eternele imnuri în cor. 

 

Pe'alocuri se văd creste de ceruri, 

Genuni cu nimfe și melodii străine,

Atlași ce poartă puncte de suspine, 

Dar eu, eu, mă port doar pe mine. 

 

Palidele umbre în fruntea-mi obosită

Intonează fugi, coruri și triste arii

Luate de undeva...oare cine știe? 

Poate din fragede și vesele morminte. 

 

Cred că sunetul spune o poveste de umbre 

Ce din vestale adieri nu piere doară,

Lumini, penumbre, dulci tenebre

Mă cheamă să mă-ndrept spre-o poartă ideală. 

 

Dar m-am oprit și-ascult cum bate timpul.

În materia-mi de cenușă 

Curge lapte luat din áride metale, 

Și pocaluri de lumină se-ating în ceruri pale. 

 

Nu voi citi din apele mortuare

Cărți, poeme sau unduitoare versuri, 

Cuvinte trecătoare din trecătoarele-mi creneluri

Nu vor umple pagini decât cu'aprinse triluri! 

 

Oda lumii ce se stinge o-nțeleg,

Dar vine o alta ce nu-mi sună cunoscut.

Se stinge torța vieții care'a fost,

Și vine moartea... moartea unui mort.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Stefan Lovin poezii.online Frunzele

Date of posting: 27 сентября 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1508

Log in and comment!

Poems in the same category

Cadavre Elegante

Moartea nu vine cu sicriu,

Vine când accepți că ești viu

Doar cât să porți, ca pe-un costum,

Un suflet strâmt, prea bun de drum.

 

Am văzut oameni drepți la față,

Dar strâmbi în tot ce nu se-arată,

Cu mâinile curate-n poză

Și pline de o viață roasă.

 

Nu vreau groapă pentru carne,

Carnea știe să dispară,

Vreau un loc unde să cadă

Tot ce-am mințit ca să trăiască.

 

Vreau o groapă pe măsură,

Nu de trup, ci de minciună,

Că prea mulți mor îmbrăcați frumos

Dar put a gol, elegant, ticălos

More ...

Observ

Observ te-a părăsit sinestezia

Și-mi vine să îți dau în cap cu poezia

Să îți aplic croșee spirituale

În plexul identității virtuale

 

Observ te-ai cufundat în amnezie

Pixelii îți corectează orice erezie

Și-mi vine să îți dau în cap cu pixul

Să scot din tine sufixul și prefixul

 

Observ te-ai spânzurat de atmosferă

Și-mi vine să te izbesc de geosferă

Să-ți activezi astfel simțurile firii

Să te legi de povara amintirii

 

Observ te-ai înecat în propria ta mană

Oglinda peste tine a devenit stăpână

Și-mi vine să-ți exprim câțiva pumni de cuvinte

Algoritmul să nu te mai reprezinte

 

Observ te-a părăsit simțul realului latent

Și te confunzi cu idealul cel mai impotent

Și-mi vine să te clatin cu un adjectiv

Și să te dobor în planul perceptiv

 

Observ te-ai ancorat la porturi ireale

Ce îți oferă securități condiționale

Și-mi vine să arunc după tine cu filozofie

Să-ți dezmorțească a identității atrofie

 

More ...

Oglindă

Trăiesc în două lumi deodată
(sau poate sunt eu însumi doi?),
adică cel ce nimănui nu se-arată
și cel pe care îl vedeți și voi!

Sunt cel fără de umbră și puternic
și cel ce umbră face pe pământ!
Dintr-o bucată, drept, statornic
și cel de lume încontinuu frânt!

Sunt cel ce-i ancorat în veșnicie
și cel ce în noroi se tăvălește!
Cel plin de bunătate, bucurie,
și cel răzbunător care urăște!

Sunt cel care-mi doresc să fiu
și altul care mie nu îmi place!
Sunt tipul: „Fac numai ce știu!„
și cela ce nu știe, dar tot face!

Sunt om normal, dar și dement,
sunt umbră și lumină deodată,
sunt înger și demon concomitent,
sunt o oglindă pentru lumea toată!

23.03.2025

More ...

Gândurile mele au învățat mersul nopții

Gândurile mele au învățat mersul nopții,

Se strecoară printre pleoape ca niște șoapte reci,

Fură din mine lumina precum hoții,

Și-mi lasă doar dorul să tremure pe piele.

 

Ele plâng în mine cu glas de vânt tăcut,

Mă ating pe inimă cu degete reci de ploaie,

Miros a amintire, a fum, a trecut,

Și-mi fac sufletul să sângereze încet, în taină.

 

Mi-e dor de tine, dar dorul a putrezit frumos,

Lasă ecouri care nu mai vor să plece,

Se joacă cu inima mea ca un copil străin.

Și-mi scriu pe piept povești care ard și încă te cheamă.

 

Le privesc cum pleacă spre nicăieri,

Cu tăcerea lor grea, dar tandră și caldă,

Uneori mă iubesc, alteori mă dor,

Dar tot în mine se întorc, mereu și iară.

 

Căci noaptea știe să mă țină în brațe,

Să-mi umple inima cu vânt și cu stele,

Și gândurile care nu vor să adoarmă

îmi poartă dorul tău, fragil, prin tăcere 

More ...

Mi-ar plăcea !

Trecând prin viață ,știi mult ,ai experiență,faci și lucruri bune 

dar aduni și destule păcate...Știu , dar nu sunt sigură că există un rai 

pentru cei cu suflet bun și un iad pentru cei cu suflet negru.De aceia 

omul ,socotește ,cumpănește, să fie un echilibru între fapte bune și 

păcate ,devine mai uman , ajută ,iartă .Când plecarea cea fără întoarcere

își deschide poarta , negreșit se face trierea ,fiecare în locul pe care îl

merită . Măcar acolo suntem egali ,nu sunt privilegii .Mi-ar plăcea să văd 

cum arată acea lume , dar asta-i de domeniul fantasticului .Dar așa -i 

mintea omenească ,curioasă...Î n  lumea veșnică  nu-s tentații nici 

dorinți ...deci nici păcate .E trecerea în eternitate.!.....

More ...

Respirație

Inspir aerul unic, singular,
separat de tot ce e vulgar.
Aerul, pur și murdar, mă satură
de dorința închipuită ce mă separă,
de dorința ce se exprimă.

 

Mima mimează amuțirea,
rea voință într-un meci de scrimă.
Vorbirea ți-e reală, dar la fel și uitarea.
Invidia zâmbită, ura ecranizată se zbate,
mutată între pereții reci, de voci uzate.

Terță, într-un plan deja finalizat,
nu ești părerea pe care am mizat.
Binele e discutabil,
răul — inevitabil.

Lasă-mă mobil
într-un rai realizabil.
Tactil, simt sticla purtată și lăsată,
odată visată,
acum o vorbă rușinată.

 

Inspir unicitatea aerului perturbat,
care a urlat și nu a mai sperat,
totul în urmă a lăsat.
L-am apucat și l-am inspirat,
de vise nesaturat.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍