Category: Parting poems
All author's poems: Alina Zamurca
Date of posting: 17 апреля
Added in favorites: 1
Views: 119
Poems in the same category
Sfârșit
Tot ce e frumos se termina urat
O clipa de fericire trece numaidecat.
Vorbim putin
Imi pare rau daca te retin.
Nu mai iubim ca altadata,
Oare e vina mea sau exista o alta fata?
Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?
A cui e vina ca au ramas cicatrici?
Nu ne mai regasim amandoi
Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi
A fost frumos candva,
Dar stiu ca mult nu va mai dura.
Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,
Insa tu ai lipsit la fiecare asfintit.
Te am asteptat,dar nu ai venit.
Acum privesc cum soarele incepe sa apuna
Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,
Iar noi nu mai suntem impreuna.
Tu ai devenit imun,
Iar eu cu regret iti spun
Ce am avut noi,
Nu voi mai scrie pe alte foi.
Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,
Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,
Iar cerul devine tot mai cenusiu.
Pe obraz,cad picaturi de ploaie
Iar asta,e ultima mea foaie...
Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,
Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.
Stări oscilante
Stările îmi oscilează fără control
În inimă tot mai des simt palpitații
Pendulez între gânduri contradictorii
E o luptă tăcută fără de soluții, fără explicații.
Nu știu...să mă opresc...să mai continui
S-ascund în continuare totul... să mă eliberez
Sufletu-mi cere răspunsuri fără încetare
Rațiunea îmi dictează să nu mai visez.
Noaptea mi-e plină de amintiri cu tine
În minte am un viitor de realizat,
Dar totuși e ceva ce pe loc mă ține
Un dor, de dor de tine... e atât de ciudat.
Realitatea zilnic îmi demonstrează
Că tot ce n-a fost, in fond, n-ai vrut să fie
Ai fost doar un actor mult prea adorat
Ce grăbit a plecat, lăsând cortina tăcerii peste mine...
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Te las...
Din ochi îmi curge-o lacrimă amară
Alunecă pierdută, stinghera pe obraz
Când struna-mi cântă o nota tristă la chitară
Și vocea gândului îmi spune să te las..
Mi-e greu, sufletu-mi plange-ntruna
Tristețea e tot ce i-a rămas
C-am fost a ta cum n-a fost una
Dar ai uitat și..trebuie sa te las.
Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas
Doar nopți scăldate-n gânduri.. insomnii
Așteptând zorii să-mi spună c-o să vii
N-ai mai ajuns..e timpul sa te las.
Atât mi-a fost lăsat să te trăiesc
Și sa rămân c-un suflet amputat
Ca ai uitat să mă îmbrățișezi
N-a fost frumos...de-aceea eu te las..
Agonie
Nu e agonie mai mare în astă lume,
Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,
Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,
Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...
Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri
Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri
În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,
Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....
Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit
Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,
C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina
Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.
Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine
Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii
Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine
Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...
Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,
Că nu tot ce-și doreste, poate și obține
Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă
Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Sfârșit
Tot ce e frumos se termina urat
O clipa de fericire trece numaidecat.
Vorbim putin
Imi pare rau daca te retin.
Nu mai iubim ca altadata,
Oare e vina mea sau exista o alta fata?
Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?
A cui e vina ca au ramas cicatrici?
Nu ne mai regasim amandoi
Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi
A fost frumos candva,
Dar stiu ca mult nu va mai dura.
Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,
Insa tu ai lipsit la fiecare asfintit.
Te am asteptat,dar nu ai venit.
Acum privesc cum soarele incepe sa apuna
Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,
Iar noi nu mai suntem impreuna.
Tu ai devenit imun,
Iar eu cu regret iti spun
Ce am avut noi,
Nu voi mai scrie pe alte foi.
Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,
Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,
Iar cerul devine tot mai cenusiu.
Pe obraz,cad picaturi de ploaie
Iar asta,e ultima mea foaie...
Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,
Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.
Stări oscilante
Stările îmi oscilează fără control
În inimă tot mai des simt palpitații
Pendulez între gânduri contradictorii
E o luptă tăcută fără de soluții, fără explicații.
Nu știu...să mă opresc...să mai continui
S-ascund în continuare totul... să mă eliberez
Sufletu-mi cere răspunsuri fără încetare
Rațiunea îmi dictează să nu mai visez.
Noaptea mi-e plină de amintiri cu tine
În minte am un viitor de realizat,
Dar totuși e ceva ce pe loc mă ține
Un dor, de dor de tine... e atât de ciudat.
Realitatea zilnic îmi demonstrează
Că tot ce n-a fost, in fond, n-ai vrut să fie
Ai fost doar un actor mult prea adorat
Ce grăbit a plecat, lăsând cortina tăcerii peste mine...
Știam și totuși speram...
Vezi tu... știai că știu că nu ești pentru mine
Și ce-a mai mare greșeală a fost să sper că mă înșel
Vedeam semnale și am ales să le ignor, de drag de tine
Eram atât de prinsă-n visul meu...încât am început să cred...
Că într-un fel îți sunt și eu dragă ție...
Dar m-ai ținut între îndoială și speranță
... între realitate și dorință....
Ți-am rămas aproape deși am primit frânturi de atenție.
Am așteptat momente ce nu au mai venit vreodată
Oricât cu drag în suflet te-am sperat
Dar ai plecat fără o ultimă îmbratișare
Și vinul promis... un legământ făcut uitat.
În adâncul sufletului am știut mereu că nu ești pentru mine
Și totuși sufletului meu i-ai fost drag
Și am sperat ca atunci când sfârșitul va vrea să vină
Doar să mă îmbrățișezi o ultimă oară, cald...și-aș fi plecat...
Eram o femeie vie... azi mor zi după zi
În tăcerea ce urlă si doar eu o aud...
Am murit în așteptări că intr-o zi o să mai fie
O clipă pentru un vin și-o-mbrățisare, pierdute în fum.
M-am stins într-o sală de așteptare mult timp
Un fel de iad uitat pe pământ
Între speranță, uitare, dorință... delăsare
Între vise neîmplinite și gândul ce doare...
Vezi tu... știam că nu ești pentru mine
Și totuși o clipă n-am încetat să sper
Că vei aprecia că-n viata asta mi-a fost drag de tine
Și la sfârșit imi vei dărui o caldă îmbrățișare...
Fără să o cerșesc atât... fără să-ți cer!.
N-am idee cum se simte în brațele tale o ultimă îmbrățișare
Dar știu că mi-am dorit din suflet să aflu, s-o primesc
Sănătos mi-am dorit de tine să pot să mă detașez
Dar n-am contat...nici pentru-atât și asta, încă, doare...
Te las...
Din ochi îmi curge-o lacrimă amară
Alunecă pierdută, stinghera pe obraz
Când struna-mi cântă o nota tristă la chitară
Și vocea gândului îmi spune să te las..
Mi-e greu, sufletu-mi plange-ntruna
Tristețea e tot ce i-a rămas
C-am fost a ta cum n-a fost una
Dar ai uitat și..trebuie sa te las.
Din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas
Doar nopți scăldate-n gânduri.. insomnii
Așteptând zorii să-mi spună c-o să vii
N-ai mai ajuns..e timpul sa te las.
Atât mi-a fost lăsat să te trăiesc
Și sa rămân c-un suflet amputat
Ca ai uitat să mă îmbrățișezi
N-a fost frumos...de-aceea eu te las..
Agonie
Nu e agonie mai mare în astă lume,
Decât să îngropi o poveste nespusă în tine,
Să te trezești fără de aripi pe un capăt de secundă,
Rezemată de-un zid rece, de tăcere cruntă...
Să te trezești bucăți de suflet, in căutarea pierdutei primăveri
Rezemată de-un pod înecat în lacrimi și dureri
În zadar te aduni... zarea, doliul ți-o încununează,
Locul aripilor frânte din partea stângă, încă mai sângerează....
Să te trezești fără de aripi, într-un început de sfârșit
Ce niciodată așa, nici măcar nu l-ai gândit,
C-un pumn de vise ce n-au mai văzut lumina
Pe-o palmă de destin ce nu-și mai știe menirea.
Nu e agonie mai mare pentru sufletul din tine
Să ții departe un dor ce arde, de ochii lumii
Cu fiecare zâmbet scăpat, să te minți că ești bine
Când tu te zbați să te inalți, să scapi dintre funii...
Nu e agonie mai mare decât să-nveți inima din tine,
Că nu tot ce-și doreste, poate și obține
Atunci când iubirea nu-i apreciată, de tăcere răpusă
Și te trezești fără de aripi, într-o poveste nespusă...
Bun-rămas
Bun-rămas
În tumultuosul timp prezent
Mai alergăm independent
Căci pentru frica de hârtie
Ne punem țel ca datorie
Trăind în umbrele unui anotimp
Ne bucurăm cât ne-a rămas
Așteptând mereu un timp
Când va fi doar un bun-rămas.
Și pui zâmbete, doar de fațadă
Și te apleci pe esplanadă
Gândindu-te, cea mai rămas?
Din personalul nostru ceas.
Doar mica limbă de speranță
Și marea limbă de suspans
Căci într-o clipă de exuberanță
Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.
Other poems by the author
Oasele pe perete
oasele îmi zboară pe perete,
De dor si de plânsete amare,
Nu am puteri să mă ridic, cad iarăși
Sunt tristă mereu, oftez de dor mereu
Ascult singură în camera mea, muzică
Îi las pe toți prietenii,
Mi-i comod singură.
Nisipul din pustiul meu,
Se umple și pustiul devine lumea mea,
În care singură sunt.
Vinovată că sunt singură ?
Nu.
Pur și simplu,
toți s-au dat într-o parte de mine,
Am răspuns cu aceeași monedă.
sufăr e corect,
Dar minciunile ascunse sud adevăr,
Nu pot să le mai ascult,
M-am săturat de ele.
Singură pe mine,
Niciodată n-o să mă mint,
Adevărul meu este adevărat,
Dar a lor este doar o iluzie,
În care nu am timp,
Să cred.
Autoarea Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.11.2024
Noaptea deosebită
E noapte.
Eu ascult liniștea totală,
Din odaia mea, spre fereastră,
Simt că îmi este cald,
Și deschid puțin fereastra,
Aud fiecare răsuflare,
Și aerul cum îl înghit,
Diferite gânduri sentimente,
Mă atrag la noaptea asta,
Ceasurile se topesc,
În liniștea totală din casa mea,
Aud șoaptele mele spuse în gând,
La care nu am curaj, să le spun mai tare.
Pleoapele mi se închid,
Sunt în stare de parcă vreau să adorm,
Dar nu pot să fac asta,
încontinuu vreau să privesc noaptea,
Noaptea asta nu-i ca altele,
E deosebit liniștită și mare,
Lungă și frumoasă,
Stelele deosebit să luminează.
Peste o vreme vine și primul răsărit,
Și adorm tristă, uitând de noaptea asta.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Nu. Blestem
Foaia și pixul,
Nu vă blestem,
Sunteți prietenii mei,
Nu pot pleca fără voi,
Nicăieri absolut.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Poate??!
poate e prea târziu,
să privesc apusul
poate ??! e prea devreme,
să nu privesc deloc răsăritul.
Poate e timpul să-mi termin gândul,
Și să pun punct la poezie.
Poate?? Mai am ceva de spus,
Și de scris,
Dar nu pot să mai adaug ceva,
Mă oprește punctul pus,
În poezia mea.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Lui Eminescu
Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,
Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.
Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,
Apusul de soare roşu din nou dispare visând.
Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,
Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.
Pe cer, stelele palide te caută iar,
Când visul tău se-nalță spre hotar.
Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,
Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.
Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,
Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.
Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,
Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.
Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,
Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.
de Zamurca Alina
Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.
Poezie compusă pe 13.01.2025
Prima poezie
Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,
pe care o citesc de mii de ori,
că-mi place,e frumoasă,
bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,
citind-o din nou și iarăși.
Mintea, gândul și cuvintele,
îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.
acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,
au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.
dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,
prima mea poezie.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 18.10.2024
Oasele pe perete
oasele îmi zboară pe perete,
De dor si de plânsete amare,
Nu am puteri să mă ridic, cad iarăși
Sunt tristă mereu, oftez de dor mereu
Ascult singură în camera mea, muzică
Îi las pe toți prietenii,
Mi-i comod singură.
Nisipul din pustiul meu,
Se umple și pustiul devine lumea mea,
În care singură sunt.
Vinovată că sunt singură ?
Nu.
Pur și simplu,
toți s-au dat într-o parte de mine,
Am răspuns cu aceeași monedă.
sufăr e corect,
Dar minciunile ascunse sud adevăr,
Nu pot să le mai ascult,
M-am săturat de ele.
Singură pe mine,
Niciodată n-o să mă mint,
Adevărul meu este adevărat,
Dar a lor este doar o iluzie,
În care nu am timp,
Să cred.
Autoarea Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.11.2024
Noaptea deosebită
E noapte.
Eu ascult liniștea totală,
Din odaia mea, spre fereastră,
Simt că îmi este cald,
Și deschid puțin fereastra,
Aud fiecare răsuflare,
Și aerul cum îl înghit,
Diferite gânduri sentimente,
Mă atrag la noaptea asta,
Ceasurile se topesc,
În liniștea totală din casa mea,
Aud șoaptele mele spuse în gând,
La care nu am curaj, să le spun mai tare.
Pleoapele mi se închid,
Sunt în stare de parcă vreau să adorm,
Dar nu pot să fac asta,
încontinuu vreau să privesc noaptea,
Noaptea asta nu-i ca altele,
E deosebit liniștită și mare,
Lungă și frumoasă,
Stelele deosebit să luminează.
Peste o vreme vine și primul răsărit,
Și adorm tristă, uitând de noaptea asta.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Nu. Blestem
Foaia și pixul,
Nu vă blestem,
Sunteți prietenii mei,
Nu pot pleca fără voi,
Nicăieri absolut.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Poate??!
poate e prea târziu,
să privesc apusul
poate ??! e prea devreme,
să nu privesc deloc răsăritul.
Poate e timpul să-mi termin gândul,
Și să pun punct la poezie.
Poate?? Mai am ceva de spus,
Și de scris,
Dar nu pot să mai adaug ceva,
Mă oprește punctul pus,
În poezia mea.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 20.10.2024
Lui Eminescu
Te plânge România, te plânge și poporul tot în voce tare,
Că ne-ai lăsat aşa devreme, sub văpaia albastră a visării.
Codrii de dorul tău, se vestejesc şi mor suspinând,
Apusul de soare roşu din nou dispare visând.
Izvoarele îți cântă cu glas înlăcrimat,
Lipsa ta e o rană, ce cu vremuri nu s-a vindecat.
Pe cer, stelele palide te caută iar,
Când visul tău se-nalță spre hotar.
Numai, teiul bătrân şi frunza ştiu cât suflet ai lăsat,
Iar vântul şopteşte, versurile tale ce devreme le-ai lepădat.
Ai fost un cântec, un dor neîmpăcat,
Un geniu pe care poporul în inimi l-a purtat.
Din paginile nenumărate, renaști cu fiecare glas,
Eşti veşnicul Luceafăr, ce sparge timpul de ceas.
Şi chiar, de te-ai stins în lumea noastră trecătoare,
Tu vei rămâne viu, sub fiecare apus de soare.
de Zamurca Alina
Poezie dedicată lui Mihai Eminescu în cinstea zilei sale de naștere care a fost ieri pe15 ianuarie.
Poezie compusă pe 13.01.2025
Prima poezie
Și iarăși mă întorc la prima mea poezie,
pe care o citesc de mii de ori,
că-mi place,e frumoasă,
bine scrisă, găsesc un alt sens,o nouă temă,
citind-o din nou și iarăși.
Mintea, gândul și cuvintele,
îmi erau altele, pentru că totuși prima poezie.
acum,singur că s-a schimbat ceva în poeziile mele,
au devenit mai altele, le compun puțin în alt mod.
dar totuși,din cele preferate îmi rămâne,
prima mea poezie.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 18.10.2024