Cafeaua noastră de zi cu zi

 

Din ce-a rămas pe fundul de destin,

Citim tăceri pe care nu le-am spus,

Și-n fiecare gest mărunt și plin,

Se sinucide timpul nostru spre apus.

 

Ne-am amăgit cu sensuri și cu rost,

Cu adevăruri scrise-n grabă mare,

Dar tot ce-a fost se-ntoarce mai anost,

Ca o cafea amară și cu sare.

 

Ne-am încălzit la aburul subțire,

Ca doi străini opriți într-un pridvor,

Și fiecăruia i se citea-n privire,

Un alt sfârșit cu-același viitor.

 

Și-n zațul gros al ultimului ceas,

Am pus arome și apă din cișmea,

Ca tot ce-am strâns și ce-a rămas,

Să fie un pretext să bem încă-o cafea.

 

Dar azi, cafeaua s-a răcit deplin,

Iar zațul și-a deschis tăcuta hartă,

Și mi-am văzut o parte din destin:

Cafeaua bând... dar ceașca-i fără toartă.

 


Category: Parting poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Cafeaua noastră de zi cu zi

Date of posting: 11 March

Timp de citire: ~2 min.

Views: 281

Log in and comment!

Other poems by the author

Psalm II - Psalmul sufletului rănit

 

Doamne, cât de departe ești când cerul mi se frânge?

De ce-mi lași pașii să alunece-n tăcerea adâncă?

În noaptea fără margini strig numele Tău,

Dar ecoul mi se întoarce gol, fără răspuns.

 

M-ai zidit cu lacrimi și foc,

M-ai învățat dorul și crucea,

Iar acum tremur în praf,

Ca o frunză uitată în toamnă.

 

Vrăjmașii mei râd și spun:

„Unde este Dumnezeul tău?”

Dar eu îmi port rana în piept,

Ca o rugăciune nerostită.

 

Ridică-Ți ochii, Doamne, spre valea durerii,

Atinge cu degetul Tău rana mea aprinsă.

Nu mă lăsa să cad în uitare,

Nu mă închide în noaptea fără margini!

 

Tu ești scutul inimii mele,

Și în Tine nădăjduiește plânsul meu.

Adu-mi lumina zorilor,

Și voi cânta iarăși numele Tău printre vii.

 

More ...

Emoții 10

 

Ți-aș respira neliniștea

până când ți-ar deveni liniște...

 

Apoi ți-aș înfige un ceas în piept,

ca să nu mai curgă timpul

când respiri între îndoială și dor.

Doar iubirea noastră să bată.

 

Ți-aș construi o încăpere

în creierul meu, fără uși —

numai tu să intri,

prin vis, prin gânduri,

prin crăpătura dintre două regrete.

 

Aș muta chiar și clipirea

într-un viitor paralel,

să nu tulbure prezentul,

în care trăim ca doi inculpați,

în procesul iubirii...

More ...

Ultimul sunet de clopot...

 

Se-aude un ultim sunet de clopot,

Înseamnă că totu-i aproape pierdut,

Se râde întruna numai în hohot,

C-un râs diavolesc, de om decăzut.

 

Mârâie trupul când i se-arată un os,

Și latră apoi spre tainele sfinte,

Mă sfâșie dorul de omul frumos,

De dulci și frumoase cuvinte.

 

Se pierde simțirea deodată-n abis,

Cad stele potop în oraș și cătune,

De sus cu un ochi aproape închis,

Iisus așteaptă de la om o minune.

 

Se pare că astăzi lumea sfârșește,

Că sângele în vene se-ncheagă,

Că totul e chin și nădejde...

Dar nimeni nu știe cum să aleagă.

 

Stau suflete bolnave în case încuiate,

Oameni ajunși zdrențuroși și cu plete,

Vin îngeri să-i scoată pe ușa din spate,

Dar ei se întorc chirciți spre perete.

 

Cine mai știe unde vom fi în curând?

Totul în jur este groaznic de trist,

Moartea ne-așează pe toți într-un rând,

Musulman și evreu, creștin și budist.

 

Văd caii apocalipsei cum mușcă zăbala,

Un înger de lumină i-adapă și-nhamă,

Armate de arhangheli cu ochii ca smoala,

Sună încontinuu din goarne de foc și aramă.

 

Se-aude un ultim sunet de clopot și toacă,

E nunta cea mare, dar mireasa e moartă,

Nuntașii sunt triști și cu inima seacă,

Iar demoni dansează din poartă în poartă.

 

 

More ...

Pribegie

 

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

 

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

 

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

 

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

 

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

 

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

 

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

 

More ...

Ispită

 

Mă ispitește raiul ce îl ascunzi în palmă,

M-aș răstigni pe cruce doar să ajung la el,

Ori aș păși pe apă atunci când marea-i calmă,

Să urc ușor pe coapse spre sufletu-ți rebel.

 

Înfiptă ca o lance în leșuri de martiri,

Așa îți este trupul și ochii de argint,

În părul tău de aur cresc zilnic trandafiri,

Și mângâieri de îngeri se-aud călări venind.

 

Te cântă trubadurii în cântece de stradă,

Și-ți bâzâie poeții nectarul dintre sâni,

Iar eu sunt ca un câine ce latră prin ogradă,

Atunci când intră-n curte străinul la stăpâni.

More ...

Baladă iubirii

 

Din umbrele rămase pe retină,

Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,

Căci port în mâini o toamnă clandestină,

Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.

 

Iar taina nopții ce veșnicia cere,

Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,

Tu ești un foc ce arde în tăcere,

Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.

 

Și vom pleca, când stelele apun,

Fugind de noi prin timpuri vinovate,

Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,

Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.

 

Din amintiri răzlețe, dezgolite,

Ți-aș naște lumea care îți lipsește,

Dar fiecare vis al meu se zbate,

Și fiecare pas, subit îmi împietrește.

 

Sub pleoape grele curge anotimpul,

Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,

Iar noi luptăm mereu cu timpul,

Dintr-un destin ucis cu apă vie.

 

Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,

În strălucirea unui trist apus,

E cântecul tăcerii ce cuvântă,

Un legământ ce încă nu l-am spus.

 

Rămânem două maluri de tăcere,

Pe râul care curge între noi,

Iubirea noastră, fulgeră durere,

Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.

More ...

Poems in the same category

Anotimpul dispărut

N-a fost nici vară, nici iarnă, nici toamnă,
Nici primăvară, nici ger, nici pământ,
A fost o clipă fierbinte și goală
În care tu mi-ai intrat în mormânt.

 

N-a durat cât durează o floare,
N-a durat cât dureaz-un apus,
A fost doar cât o bătaie de soare
Și totuși un veac de nespus.

 

Ne-am sărutat ca doi nebuni în zare
Și ne-am topit unul în altul total,
Acolo, în golul acela de soare,
A fost al nostru, prea scurt, carnaval.

 

Calendarul n-are ce să consemne,
Niciun an n-o să poarte pecetea,
Dar noi purtăm, ca două blesteme,
În sânge, în os, în suflet, în cete,
Anotimpul ce arde și geme.

 

A fost atât de scurt că nu știm să-l plângem,
Și-atât de lung că nu-l mai sfârșim,
Îl ducem în piept, îl tăiem, îl frângem,
Și totuși, în veci, îl iubim.

 
 
 
 
 
 
 
More ...

✨ Visul-Curaj

Visul - Curaj(impacarea cu sine)

Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..

Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid

O durere apasatoare
M-a adus la orizont

Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit

Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis

Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat

Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme

E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)

More ...

Te las.

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

 

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

More ...

🎤 From beauty comes the truth

I'd rather close my eyes,

You think I cannot see but

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time seems to be flying

While you’re watching through the mirror

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer.

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

Two different worlds — mine and yours

Yesterday feels like a long time ago

Like you felt the wind blowing so slow

You held my heart but it was so cold,

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

Once the winter shutters through

You only hear the echoes of emptiness

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time keeps on flying

Imagining again, struggling the same way

And here’s how time is flying again

From branches, leaves, and flowers

Now there is nothing left but air

 

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

 

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer....

Two different worlds — mine and yours

Close your eyes....imagine yourself somewhere else....

 

’Cause from beauty comes the truth

More ...

Tăcerea de după

Mă aflu-n mintea mea spurcată,

Mă uit la marea necurată

Și mă gândesc cu gând amar

La cea de peste hotar.

 

Privesc la valurile tulburate,

Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte

Și chiar de mâine voi muri,

Noi într-o zi ne vom găsi.

 

Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,

Departe sunt de tine,

Aștept să vii la al meu mormânt

Sau măcar să-mi spui “Iubire”.

 

Și poate cerul va-ngheța

Căci vocea ta n-o pot uita,

Mă-nvăluie liniștea târzie,

Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.

 

Sub valul rece și tăcut

Te-aștept, tu dorul meu pierdut,

Și-n noaptea care vine,

Te strig pe nume,a mea iubire.

 

 

More ...

Casa pustie

Ușa n-a scârțâit când ai plecat,

Ai închis-o prea lin, ca să doară,

Dar casa, sărmana, a știut

Că nu vei mai trece pe scară.

 

Pereții îți poartă umbra în ziduri,

În aer miroase a vechi,

Dar nimeni nu vine, nimeni nu bate,

Și cheia ruginește-n tăceri.

 

Și-n noaptea aceasta mă culc tot aici,

În casa ce-ai părăsit.

Dar știu că pereții se vor dărâma,

Și mâine, poate, voi ieși.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍