La infinit
Eu te-am asteptat și n-ai venit
Ai dat uitării tot ce-ai promis
Speranțe mi-au murit în asfințit
Si dorul l-am purtat... la infinit!.
Eu te-am visat... în umbre mi-ai apărut
Răsăritul mă prindea cu tine-n gând
O clipă părea că viața mi-ar fi zâmbit
Dar nu!...erau iluzii... la infinit!
Eu te-am scris pe veci în suflet
De dorul meu grav te-ai lipit
Tăcerea ta mi-a rămas un urlet
Ce răsună în mine... la infinit!
Eu te-am iubit și n-ai putut
Să înțelegi ceea ce simt
Sau poate îți era teamă?
De-o dragoste... la infinit.
Category: Parting poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 23 апреля
Views: 205
Poems in the same category
Ocnaș bătrân
Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat
Decât această toată cumplită condamnare
La viață fără tine: un nor ce nu mai are
Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.
Deasupra luna cerne părerile de rău,
Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,
Și zorii se revarsă precum o avalanșă
La mine-n insomnie, și blând în părul tău.
În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,
Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,
Dar nopți de remușcare își țes deodată salba
Din stogurile care adună ce-a rămas.
Din stogurile toamnei ce a venit încet
Spre-a separa destine, instaurând angoasă,
Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,
Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.
Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,
Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,
Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide
Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.
11 februarie 2025
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Recurs demisec
Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet
Crezând în timp ca vei aprecia
Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul
C-un vin în doi sa incheiem povestea,
Mi-erati altarul meu de armonie
Neștiind ce va urma sa fie..
Ca vei alege să mă închizi in vesnicie
Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..
Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine
Uitând de tot si toate peste noapte
Sperand sa pot uita si eu de tine..
Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.
Sunt zile...luni...un an....de când port doliu
După o poveste-n doi ucisa din orgoliu
Cu sentimente rosé puse la zid
Si-o durere ce-n mine o-nchid.
Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi
udată
Rescriu povestea noastra încă o dată
Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.
Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.
Fara titlu
Iubirea doare tare și eu simt că nu mai pot
Iubirea doare tare de asta am ales să-i pun stop
Tot ce-am îndurat am îndurat degeaba, sa dovedit că n-avea rost
Ce sens are să tragi tare dacă tragi fără ca măcar să ai un scop
Nu poți să iubești pe deplin dacă ai sufletul pe jumătate mort
Fără ea te simți al nimănui, singur și incomplet
Așa te-ai simțit mereu, în viața ta n-a fost nimic perfect
Ți-ai pus speranța în ea pentru că o vedeai fără nici un defect
N-aveai de unde să ști că asta îți va aduce cel mai mare regret
N-aveai cum să ști c-ai s-ajungi să plângi seară de seară
Nu credeai că iubirea asta blestemată te va lăsa cu inima goală
Nu credeai că sentimentele tale față de ea pot să fie o greșeală
Nu știai că vorbele dulci pot să-ți facă viața amară
Durere interstelară
Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe
Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?
Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,
Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.
Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,
Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;
Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul
În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?
Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet
Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,
În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet
Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.
Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,
Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;
Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,
Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Ocnaș bătrân
Mi-ar fi și moartea, poate, mai lesne de-ndurat
Decât această toată cumplită condamnare
La viață fără tine: un nor ce nu mai are
Deasupra luna care cândva l-a mângâiat.
Deasupra luna cerne părerile de rău,
Ce mă despart de tine și n-au nicio revanșă,
Și zorii se revarsă precum o avalanșă
La mine-n insomnie, și blând în părul tău.
În părul tău, o floare să fiu, măcar un ceas,
Sau poate-un fir de iarbă care-ți sărută talpa,
Dar nopți de remușcare își țes deodată salba
Din stogurile care adună ce-a rămas.
Din stogurile toamnei ce a venit încet
Spre-a separa destine, instaurând angoasă,
Nu te mai pot culege, poeta mea frumoasă,
Căci asta mi-e sentința semnată prin regret.
Căci asta mi-e sentința: sunt un bătrân ocnaș,
Și mină-i cicatricea ce nu se mai închide,
Mi-e grea de lacrimi pleoapa, iar brațele-mi livide
Mai caută trecutul ce n-ai vrut să mi-l lași.
11 februarie 2025
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Recurs demisec
Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet
Crezând în timp ca vei aprecia
Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul
C-un vin în doi sa incheiem povestea,
Mi-erati altarul meu de armonie
Neștiind ce va urma sa fie..
Ca vei alege să mă închizi in vesnicie
Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..
Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine
Uitând de tot si toate peste noapte
Sperand sa pot uita si eu de tine..
Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.
Sunt zile...luni...un an....de când port doliu
După o poveste-n doi ucisa din orgoliu
Cu sentimente rosé puse la zid
Si-o durere ce-n mine o-nchid.
Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi
udată
Rescriu povestea noastra încă o dată
Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.
Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.
Fara titlu
Iubirea doare tare și eu simt că nu mai pot
Iubirea doare tare de asta am ales să-i pun stop
Tot ce-am îndurat am îndurat degeaba, sa dovedit că n-avea rost
Ce sens are să tragi tare dacă tragi fără ca măcar să ai un scop
Nu poți să iubești pe deplin dacă ai sufletul pe jumătate mort
Fără ea te simți al nimănui, singur și incomplet
Așa te-ai simțit mereu, în viața ta n-a fost nimic perfect
Ți-ai pus speranța în ea pentru că o vedeai fără nici un defect
N-aveai de unde să ști că asta îți va aduce cel mai mare regret
N-aveai cum să ști c-ai s-ajungi să plângi seară de seară
Nu credeai că iubirea asta blestemată te va lăsa cu inima goală
Nu credeai că sentimentele tale față de ea pot să fie o greșeală
Nu știai că vorbele dulci pot să-ți facă viața amară
Durere interstelară
Te apropii cu nava ta, dar simt că ești departe
Nu te înțeleg, vorbești pe înțelesul meu oare?
Încerci să îmi arăți prin semne, dar apare o eroare,
Prea multe cuvinte și semne, privesc cu teroare.
Ființă ciudată, frumoasă, un extraterestru,
Te diferențiezi de ei, dar tot ești ca restul;
Ai vrut să mă studiezi, prin urmare ai pierdut testul
În ochii tăi văd numai ură, nu te-am iubit destul?
Tu ești doar o umbră, reflexie fără suflet
Te vedeam ființă complexă, dar ești incomplet,
În ochii mei iubirea ta este doar un pamflet
Oricât timp va trece, nu va mai exista răsuflet.
Obișnuiam să te privesc, erai un corp ceresc,
Dar acum sufletul mi-e rece, nu te mai urmăresc;
Vrei să te lămuresc, dar iubirea nu pot să o cântăresc,
Așa că te rog pleacă, jur că nu o să te opresc.
Noi vechi
Vreau să mă visezi la noapte
Vreau să ne visezi pe noi
pe noi platonici cu iubiri noi
cu noi speranțe cu noi împreună
cu noi pe o terasă cu aer nou
cu vibrații noi cu ochi noi
cu noi priviri aruncate strategic
cu noi gloanțe aruncate-n noi
ce ne aruncă pe noi în noi lumi
noi abisuri cu prăpăstii noi
si rămânem acolo noi
niște cadavre noi
și noi sunt doar visele noastre
cu noi vechi, prăbușiți...
T
Other poems by the author
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Retoric
Emotii, dor, batai de inimă accelerate
Toate-s cuprinse în paradisul meu
Unde serile imi pun în gând speranțe
Ca intr-o zi voi mai gusta din vinul tău...
Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet
Și m-ai blocat să-ți fiu doar in tacere
Unde scrisul mi-e singurul urlet
Ce strigă în versuri a mea durere.
Mi l-ai lăsat dorință veșnică
Intr-un pahar gol in eternitate
Îmi e intens in amintire... încă
L-ai interzis... sa-l lași ca amintire
Ti s-a părut o... ilegalitate?!
Ignoranță
Și mă întreb de multe ori
Cum oare poți ca să ignori
Sufletu-n care te strecori
În care ai stârnit fiori?
Mă ignori cu nepăsare
Te gândești oare cât doare?
Spui că nu îți place drama
Oare știi ce face karma...?
Eram un suflet aparte
Ce dorea să-ți fie aproape
...Ti-am fost doar tentație
Apoi "vai!... îmi iei din vibrație!".
Cum ai putut ca să ignori
Sufletu-n care te strecori
Spune-mi azi ești mai fericit
Să știi cât de mult m-ai rănit?
Am trecut peste ..azi sunt bine
(Chiar de mai scriu de dor de tine)
Dar mult ignore-ul tău m-a incercat!
Rămâi cu al tău "vibe" minune
Și ce-n viața-i îmbrățișat... blocat...
De te-aș zări!?...
De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...
Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os
Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu
M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.
Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău...
Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,
Ce curg doar să imi croiască destinul
Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi...
Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit
Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci
...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,
Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."
Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea
Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid
Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...
Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Retoric
Emotii, dor, batai de inimă accelerate
Toate-s cuprinse în paradisul meu
Unde serile imi pun în gând speranțe
Ca intr-o zi voi mai gusta din vinul tău...
Căci mi-ai rămas amprentă-n suflet
Și m-ai blocat să-ți fiu doar in tacere
Unde scrisul mi-e singurul urlet
Ce strigă în versuri a mea durere.
Mi l-ai lăsat dorință veșnică
Intr-un pahar gol in eternitate
Îmi e intens in amintire... încă
L-ai interzis... sa-l lași ca amintire
Ti s-a părut o... ilegalitate?!
Ignoranță
Și mă întreb de multe ori
Cum oare poți ca să ignori
Sufletu-n care te strecori
În care ai stârnit fiori?
Mă ignori cu nepăsare
Te gândești oare cât doare?
Spui că nu îți place drama
Oare știi ce face karma...?
Eram un suflet aparte
Ce dorea să-ți fie aproape
...Ti-am fost doar tentație
Apoi "vai!... îmi iei din vibrație!".
Cum ai putut ca să ignori
Sufletu-n care te strecori
Spune-mi azi ești mai fericit
Să știi cât de mult m-ai rănit?
Am trecut peste ..azi sunt bine
(Chiar de mai scriu de dor de tine)
Dar mult ignore-ul tău m-a incercat!
Rămâi cu al tău "vibe" minune
Și ce-n viața-i îmbrățișat... blocat...
De te-aș zări!?...
De te-aș zări?... ce s-ar întâmpla?... la ce folos?...
Privirea ta de azi, ar fi ca o săgeată până-n os
Si m-ai rănit destul....destul mi-ai arătat ce nu trebuie să fiu
M-am pierdut... tot așteptând să treacă al tău fum.
Într-un final...aș scrie, că e doar păcatul tău...
Că ochii ce îți prețuiau privirea, azi doar varsă lacrimi,
Ce curg doar să imi croiască destinul
Și mă inundă de vise, dorințe.... de patimi...
Păcatul meu - că-n fiecare zi mă chinui să te uit
Și în același timp sufletul ar vrea să te întorci
...Te strigă mereu... fără să stie unde ești,
Și-n gând imi strecoară o șoaptă... "îmi lipsești..."
Poate-ntr-o zi vei ști... c-ai fost cel mai frumos capitol din viața mea
Dar și cel care m-a durut cel mai mult să-l închid
Poate-ntr-o zi, cât ar fi contat îmbrățișarea ta... vei realiza!...
Azi, nu m-aș mai agăța de ce mă doare... doar să-mi mai fii... un pic.
Retrospectivă
Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,
Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii
Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut
Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...
Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,
Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,
Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,
Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...
Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău
Precum picăturile de vin în paharele de cristal,
Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,
Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...