Poems in the same category
Revelație...
Din lume vreau ca să mă șterg,
Pe caii apocalipsei să alerg,
Să râd la o cafea pe Marte,
Citind Geneza dintr-o veche carte,
Apoi să sun din trâmbițe de înger,
Și să notez smerit pe foi de sânger,
Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,
Să-mi stea alăturea în Univers,
Să rup pecețile bucăţi, râzând,
Să-i văd pe cei rămași plângând,
Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,
Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,
Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,
Sfințită chiar de zeul Baal,
Și toate semințiile din lume,
Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!
Mutați icoanele înspre apus
Azi sufletul de pocăință-i stors,
Și-am pus trufia mai presus,
Iar Domnul fața de la noi și-a-ntors,
Mutați icoanele înspre apus.
Genunchiul închinat e-un gest uitat,
Și chiar tămâia-i fără de miros,
Purtăm cu fală atârnat la pat,
Un crucifix imens cu vârfu-n jos.
Și clopotele plâng în turn stingher,
Dar nimeni nu aude al lor oftat,
Sub ceru-nchis cu porți de fier,
Credința ne-a abandonat.
Lumina-i doar o umbră în abis,
Iar rugăciunea-i vânt ce nu răzbate,
Pe umeri goi purtăm un paradis,
Ce de la drumul veșnic ne abate.
Și-n ochii sfinților din vechi icoane,
Doar praful vremii strălucește,
Și-n mâinile cu urme de piroane,
Păcatul nostru se-odihnește.
Pustiu e în amvoane și altare,
Iar rugăciunea nu mai urcă-n sus,
La îngeri, nu dați ascultare...
Mutați icoanele înspre apus.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
nimic bun
oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.
oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.
DIN ÎNALTA DEMNITATE..
Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei
Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor
Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit
Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.
Rătăcire
Pierdut sunt de o vreme,
Și nu mai văd cărarea,
Iar pasul mi se teme,
Că vine întristarea.
Merg numai înspre noapte,
Cu patul după mine,
Aud în juru-mi șoapte,
Şi plânsete străine.
Mă rog spășit de viață,
Să-mi ție calea vie,
În pas să am speranță,
Și-n suflet veșnicie.
Alerg prin ploi mărunte,
Cu vânt tăios în plete,
Sudoarea de pe frunte,
O sorb hulpav de sete.
Pământul țin pe glezne,
În brațe legăn cerul,
Iar pasului e lesne,
Să care tot misterul.
Sub mine lumea geme,
I-adulmec întristarea,
Pierdut sunt de o vreme,
Și nu mai văd cărarea.
Revelație...
Din lume vreau ca să mă șterg,
Pe caii apocalipsei să alerg,
Să râd la o cafea pe Marte,
Citind Geneza dintr-o veche carte,
Apoi să sun din trâmbițe de înger,
Și să notez smerit pe foi de sânger,
Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,
Să-mi stea alăturea în Univers,
Să rup pecețile bucăţi, râzând,
Să-i văd pe cei rămași plângând,
Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,
Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,
Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,
Sfințită chiar de zeul Baal,
Și toate semințiile din lume,
Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!
Mutați icoanele înspre apus
Azi sufletul de pocăință-i stors,
Și-am pus trufia mai presus,
Iar Domnul fața de la noi și-a-ntors,
Mutați icoanele înspre apus.
Genunchiul închinat e-un gest uitat,
Și chiar tămâia-i fără de miros,
Purtăm cu fală atârnat la pat,
Un crucifix imens cu vârfu-n jos.
Și clopotele plâng în turn stingher,
Dar nimeni nu aude al lor oftat,
Sub ceru-nchis cu porți de fier,
Credința ne-a abandonat.
Lumina-i doar o umbră în abis,
Iar rugăciunea-i vânt ce nu răzbate,
Pe umeri goi purtăm un paradis,
Ce de la drumul veșnic ne abate.
Și-n ochii sfinților din vechi icoane,
Doar praful vremii strălucește,
Și-n mâinile cu urme de piroane,
Păcatul nostru se-odihnește.
Pustiu e în amvoane și altare,
Iar rugăciunea nu mai urcă-n sus,
La îngeri, nu dați ascultare...
Mutați icoanele înspre apus.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
nimic bun
oamenii sint rai, ades fac prostii,
sint sigura, urmaresti acesta multime.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii,
si-acestea oricum sint scrise de mine.
oamenii sint rai, inauntru-s pustii,
pe fata au masti,- sindromu-i tare acut.
in tine ce-i bun? doar citeva poezii.
in mine ce-i bun? nimic, absolut.
DIN ÎNALTA DEMNITATE..
Ghiftuiți scăldați în bogăție
Sterili de spirit și idei,
Sunt snobi cu solzi de viclenie
Mânjiți de vină și mișei
Lichele cu priviri morbide
Ați vândut și înșelat acest popor,
Păgâni născuți din pântece-ncrețite
Ați trimis din mulțimea la topor
Cu ochi crăpați de teracotă
Această țară ați otrăvit !
Uscate aveți suflete de cretă,
Ați trădat și ați mințit
Fiola vă va dilua destinul
Sfârșit va fi și pentru voi,
Căci boala ea va naște chinul
Să simțiți ,ce simțim noi.
Rătăcire
Pierdut sunt de o vreme,
Și nu mai văd cărarea,
Iar pasul mi se teme,
Că vine întristarea.
Merg numai înspre noapte,
Cu patul după mine,
Aud în juru-mi șoapte,
Şi plânsete străine.
Mă rog spășit de viață,
Să-mi ție calea vie,
În pas să am speranță,
Și-n suflet veșnicie.
Alerg prin ploi mărunte,
Cu vânt tăios în plete,
Sudoarea de pe frunte,
O sorb hulpav de sete.
Pământul țin pe glezne,
În brațe legăn cerul,
Iar pasului e lesne,
Să care tot misterul.
Sub mine lumea geme,
I-adulmec întristarea,
Pierdut sunt de o vreme,
Și nu mai văd cărarea.
Other poems by the author
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.