Un sărut (a 6 -a poezie din seria ,,În căutarea dragostei")

1. Aș vrea să îți spun un simplu mulțumesc 

Pentru că exiști în a mea viață 

Iubirea ta e tot ce îmi doresc

Să-mi topească inima de gheață 

2. Îți mulțumesc soare ce îmi răsari

După noaptea rece ce a trecut 

Din orizontul îndepărtat tu apari

Găsindu-te iarăși, apusul meu pierdut

3. Îți mulțumesc steaua mea polară

Că mă ajuți să mă regăsesc 

Pe mine, cel rătăcit odinioară 

Ce astăzi cu tine mă unesc

4. Îți mulțumesc picătura mea de ploaie

Ce mi-ai căzut în sufletul însetat

Din înaltul cerului, vioaie

Cu dragostea-ți eternă mai adăpat

5. Îți mulțumesc parfumul meu de mai

Mirosul tău mă face să mă simt

Ca un nou născut, când mă iubeai

În fiecare clipă, vreme, anotimp

6. Îți mulțumesc, luna mea frumoasă

Ce apari pe cerul negrii mele vieți 

Înaltă și împodobită ca o crăiasă

Oglindită-n ochii mei, spre lumină mă îndrepți

7. Și când ar fi să te găsesc

Voi lăsa ca tăcerea să predomine

Nu-ți voi spune altceva 

Decât un simplu mulțumesc 

1. Amorul meu pierdut

Unde să te caut?

Unde am să te găsesc?

Știind că pentru mine ești tot și te iubesc 

2. Amorul meu dulce

Timpul meu se duce

Încă nu te-am găsit 

Dar am să te caut în multul infinit

3. Amorul meu negru

Te văd ca pe un astru

Care te stingi încet

Acum, când mi-ai lăsat în inimă doar deșert

4. Amorul meu pierdut 

Ce-mi ești necunoscut

M-ai lăsat ca pe un mort

Îngropat în al dorului larg deșert

5. Amorul meu dulce

Cu inima rece

Dă-mi să ți-o încălzesc

Căci să te strâng la piept e tot ce îmi doresc

6. Amorul meu negru

Cu totul funebru

Iarăși am să renunț

Te caut(...,)nu te găsesc(...).amorul meu pierdut

  1. Nemiloasa iarnă, iată că a trecut

  După ce mi-a lăsat în suflet doar prăpăd

  Inima de gheață, astăzi mi se topește

  De întunericul neiubirii, acum mă lepăd 

  2. Te-am căutat sub noianuri de zăpadă

  În orice fulg de speranță te-am așteptat 

  Și nu erai acolo, amorul meu pierdut

  Dar la urmă, ghiocel plăpând, te-ai arătat

  3. Cu capul plecat, îndoit de iarna grea

  Ai înflorit falnic, cu totul frumos

  Mi-ai adus în suflet, o dulce primăvară

  Bucurându-mă de soarele meu luminos

  4. Străin mă simt în propriul meu anotimp

  Aveam nevoie de tine să mă regăsesc

  În lumina ta simt că am renăscut

  Așa că nu-ți voi spune, decât ,,un simplu mulțumesc"

  5. Odată ce mi-ai intrat în suflet, greu mai ieși

  Am preferat să te încui aici

  Și cu toate defectele, să te-ngrijesc

  Și n-am să te las, până n-ai să te vindeci

  6. Razele splendorii tale mă învăluie

  Aducându-mi căldură în inimă

  Mă pierd prin vise, prin câmpuri înverzite

  Ținând de mână, floarea mea, curată ca o lacrimă

  7. Aripi, în preajma ta simt că-mi cresc, și-o iau la zbor

  Alergând spre zilele în care

  Vom dăruii unul altuia, bucăți din noi

  Făgăduindu-ne prin Cununie, o eternă iubire

  8. N-am nevoie, îți spun, de ochii tăi căprui

  Nici de chipul cel frumos, că-s trecătoare

  Ci de tine, în întreaga ta ființă

  Trup și suflet, acum, aici și-n viața viitoare 

  9. Am doar un singur gând ce mă chinuiește

  Oare tu ești cea pe care mi-o doream

  Sau să-ncep deja, să caut pe-o altă ea?

  Am încercat în fiecare clipă, dar n-o găseam

  10. Măcar zâmbesc acum, n-am făcut-o de mult

  Simt că, prin toate stările iarăși voi trecea

  De la frig la cald, de la senin la ploios

  Căci tu ești primăvara mea

  1. În drumul lung dinspre București,  

Când trenul se pierdu în noapte,  

O zărisem pe cea râvnită,  

Și eram atât de aproape.

  2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră  

Să o întrebe de-al său nume,  

Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,  

Pierdut fiind eu în a mea lume.

  3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,  

Cu o voce suavă, ușor cristalină,  

Am să mi-o amintesc  

Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".

  4. Și acum o caut peste tot,  

Sperând că o frântură de timp  

Mi-o va scoate iarăși în cale  

În al vieții anotimp.

  5. Până atunci am să privesc la lună,  

Al ei chip să-mi amintească  

Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră  

Într-o noapte rece, întunecată.

  6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc  

Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,  

În cele din urmă  

O voi cunoaște, se va numi Anamaria.

  7. Ea, enigma ce mă bântuie,  

Încercând taina să îi dezleg,  

Ascunsă adânc în zâmbetul  

Și-n sufletul ei întreg.

  8. Căci dorința de a o cunoaște  

Mă predomină încet încet,  

Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit  

Pe neașteptate, ușor și discret.

  9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,  

Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,  

De parcă o știu de mult,  

O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.

  10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,  

Căci ar putea fi un șarpe  

Ce mi-ar umple inima de venin,  

Ucigându-mă, aproape.

  11. Căci din multul necunoscut pot să...  

... răsară multe fiare  

Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace  

Prin rănile-mi ucigătoare.

  12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită  

Și camuflată foarte bine în chipul ei,  

Iar în dragostea naivă  

Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.

  13. Însă în mintea mea mi-o imaginez  

O fată cuminte, cu credință,  

Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu  

Plină de iubire și căință.

  14. Ca împreună să perseverăm,  

Pășind pe calea către rai,  

Descoperind frumosul vieții celei veșnice  

Atunci când din inimă, totul dai.

  15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,  

Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,  

O voi iubi mereu  

Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.

  16. Însă până atunci, când drumul vieții  

Mi-o va scoate iar în cale,  

Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită  

În trenul ce alerga agale.

  17. În vagonul cinci bis, stând în spate,  

Probabil adormită,  

De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,  

Și totuși părea fericită.

  18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,  

N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,  

Însă am rămas cu regretul  

Deoarece, cred că Delia o chema.

  19. Neștiind adevăratul ei nume,  

Mi-am imaginat-o în fiecare catren,  

Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,  

Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".

  1. Ochii tăi, două mărgele

  Orice aș face în ei mă pierd mereu

  Eu și tu, două stele

  Distanțați de spațiul acesta gol și greu

  2. Și când voi fi departe

  Am să mi-amintesc privirea-ți caldă

  Și ochii tăi frumoși, foarte

  Ce-n dor cumplit dar și dulce, mă scaldă

  3. Și te rog, încă nu pleca

  Fără a mă lăsa să-ți privesc

  O ultimă dată, fără a mă judeca

  Ochii tăi curați căci mult te mai iubesc 

  4. N-am să stau mult, mă voi întoarce

  Și tot în privirea ta mă voi pierde

  Până atunci eu n-am pace

  Decât un sentiment ce mă ucide

  5. Înăuntrul meu, mort sunt

  Și nu mă voi vindeca nicicând

  Îmi va fi dor de orice moment 

  În care mă vedeam în ochiul tău plăpând

  6. Și când voi merge spre mormânt

  Voi avea o singură dorire

  Să nu te aud plângând

  Ci să-mi dai doar, o ultimă privire

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

Am ajuns acasă,

M am pus în pat 

Și sufletul mi era rece,

De ce? Nu prea știam.

M am învelit bine

Și am dat play la melodie.

Irina Rimes a intrat 

Și sufletul mi a înghețat.

Nu știu cum sa scriu ce simt în adânc,

Doar ca doare tare,

Sufletul mi e stang.

E o durere interioara,

Ce doar oamenii zâmbitori o știu,

Când se termina ziua,

Plansetele revin.

Revin mii de gânduri,

Mii de amintiri,

Ce nu mulți le știu.

Amintirile ma dor

Și ma striga sa vin,

Dar umbrele lor nu mi dau nici un vis.

E greu sa fiu mereu cu zâmbetul pe buze,

Noaptea plang,

Iar ziua rad.

Nimic nu e ușor,

Spune glasul meu

Cerând ajutor.

Sunt un copil,

Dar am un suflet de adult.

E greu sa îmi revin

Chiar de am zâmbit puțin.

Noaptea trece,

Ziua vine,

Zâmbetul iese la lumina.

Ziua trece,

Vine seara,

Și ma innec in toata marea.

Marea mea de plansete,

Ce niciodată nu va trece,

Dar sper ca ea se va evapora,

Odată cu inima mea...

Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând

Că nici un alt tablou nu are tei

Sau cerul însorit și-o floare-n câmp

Însă nu pe mine, tu, ma vrei! 

Îmi privești soarele ce-mi strălucește

Si cum străbate vântul prin păduri, 

Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește

Viața ce-mi descrisă prin picturi. 

Mă  privești ca pe-un tablou de toamnă, 

Cu frunzele-mi pictate pe pământ

Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt, 

Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.

Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți, 

Dar în sufletu-ți e doar amăgire

Și-ți pare rău că nu am fost iubiți, 

Dar acum sunt un tablou, si tu..

o amintire

Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi

Și altfel nu mă vei putea privi, 

Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi

Și n-am să încetez a te iubii!

De Adam Ioana Andreea Lenuța 

Ești ca mirosul de cafea, dintr-o dimineață,

Ești ca un zâmbet bine pus pe față,

Ești ca mirosul de rouă al dimineții,

Ești scânteia ce dă sens vieții. 

Ești mirosul de iarbă proaspăt tăiată,

Ești lacrima dulce pe obraz picurată,

Ești curcubeul de după furtună,

Ești soarele ce stă să apună...

Ești locul comod și cald,

Ești razele de soare în care mă scald,

Ești mirosul de fân prospăt cosit,

Ești câmpul de rouă stropit.

Ești ca un dulce miros de parfum,

Ești mai mult decât aș putea să spun,

Ești început și sfârșit,

Ești tu, tot ce mi-am dorit!

Stii tu oare cum se joaca

Iar de stii, cu cine joci?

O alegi ca sa iti placa

Sau iti place s-o provoci?

Iar de nu stii, n-ai jucat

Te-ai gandit sa-ncerci sa-nveti, 

Sa te simti mai educat

Nu unul dintre juveti?

Piesele sunt diferite

Si culorile-n contrast

Cum gandesti tu strategia, 

Cum alegi momentul fast?

Cum dai roluri, cum imparti?

Cum pui caii, cum pui turnuri

Ori nebunii, ori pionii, 

Faci mutari in cate randuri?

Patratelele sunt multe

16 piese-s ale tale

16 ale celuilalt

Te-ai oprit, faci lin mutarea

Ori treci peste, faci un salt?

Tu incepi intotdeauna

Pionii ii aranjezi

Pe nebuni ii dai deoparte

Sa nu-ncurce cand scurtezi.

Cu al tau farmec formalist

Faci sa creada toata lumea

Ca Regina-ti e doar una

Dar esti doar un dualist.

Cand Regina ta se misca

Tu, de fapt, o deplasezi

Ii directionezi iubirea

In orice ce doar tu crezi.

O, ce joc de strategie

Cata tehnica, rabdare

Pentru -o viata -n nebunie

Sacrificiu-i mult prea mare!

Tabla vietii e reala 

Regele -are unic rol:

Sa-si iubeasca a lui Regina

Sa creeze-un viitor.

Iar Regina-i infloreste

Isi arata frumusetea

De-n regatul tau domneste

Nu vei stii ce e tristetea.

Lasa jocul si TRAIESTE

Nu fugi, stai jos, stai calm

SIMTE oamenii, IUBESTE

Face parte din program!

Chiar de nu avem butoane

Ne-apasam pe rani mereu

Nu ne asumam nici vina

Nici ca provocam un rau.

Cauta sa fii real

Simte tot ce te iubeste

Nu uita ca in final

Totu-n viata se plateste!

Miriam - Doua Umbre

29.09.2025

#Doua-Umbre

Tu treci, și vântul nu mai bate, 

O toamnă rece îți doarme sub picior, 

Iar ochii-mi hulpavi te străbate, 

Și de mirare, și de amor... 

Cu grație din coapse miști duios, 

Pământul geme închis sub iarbă, 

Copacii-și pleacă ramurile-n jos, 

Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă. 

Pe trupul tău se-ascunde seara,

Ca-ntr-un potir cu vis și scrum,

Iar gându-mi îți sărută ceara,

Topită-n dulcele-ți parfum.

Mi-e inima o frunză răvășită,

Dusă de vânturi în abis,

Și-n ochii tăi, ca-ntr-o ispită,

Se zbate cerul necuprins.

Trec zorii reci prin neguri dese,

Și-n urma ta, poteci rămân,

Pământul reavăn nu-nțelese,

De ce subit respiră cu-n plămân.

Ești dor, ești vifor, ești chemare,

Și-n tine luna-și pierde glasul,

Iar eu sunt lacrimile amare,

Ce îți inundă în urmă pasul.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Me encanta París

Cada vez que miro hacia abajo

en esta ciudad eterna

Ya sean azules o grises, sean sus cielos

Ya sean fuertes sus vítores

o si suaves sean sus lágrimas

Cada vez me doy más cuenta de que

Me encanta París en primavera.

Me encanta París en otoño.

Me encanta París en invierno cuando llueve

Me encanta París en verano cuando chisporrotea.

Amo París en cada momento.

Cada momento del año

Amo París, ¿por qué oh, por qué amo París?

porque mi amor esta cerca

Me encanta París en primavera.

Me encanta París en otoño.

Me encanta París en invierno cuando llueve

Me encanta París en verano cuando chisporrotea.

Amo París en cada momento.

Cada momento del año

Amo París, ¿por qué oh, por qué amo París?

Porque mi amor está cerca.