Timpul și noi
Credeai că timpul există ?
Nu!
Timpul este doar o amăgire;
Idee fixă lipsită de ființă,înțelege!
Tu și cu mine suntem timpul!
Noi ardem,suntem viață;
Eu te respir pe tine,
Tu ești timpul meu,
Iar tu mă respiri pe mine
Eu sunt timpul tău!
Noi existăm perpetuum
Chiar dacă se zice că timpul ne trece,
Noi suntem aici și acolo,
Dincolo de zidul de care nu se vede Adevărul!
Creatorul ne iubește prin fiecare culoare dăruită,
Prin foșnetul copacilor sau prin glasul păsărilor,
Simte asta!
Spatiul este doar sclavul pe care călcăm,
Timpul este doar imaginația care se plimbă
Purtată de-un secundar de ceas!
Eu sunt ora,tu ești minutele,
Secundele sunt dragostea,
Ritmul,pulsul,inima!
(6 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Category: Love poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 17 сентября 2023
Views: 554
Poems in the same category
Neputinta
Durere-am adunata
In trupul sfaramat.
Atata nepasare,
Un chin de neiertat.
Cat sa mai indur, sa tac
Ca sa-ti fac tie pe plac?
Cat capul sa nu-l ridic,
Ca te superi tu un pic.
Sunt aici si nu ma vezi
Sunt o fiinta care simte,
Are vise spulberate
De a ta multa rautate.
Tot ce imi doream, era
S-am parte de iubirea ta.
Insa cum nu s-a putut
Sufletul acum s-a rupt.
Singura am fost si sunt,
Ma minteam atat in gand
Insa ochii i-am deschis.
Nu mai pot sa cred in tine
Cand tu nu esti langa mine.
De ce oare ne-am insotit?
Daca raul ne-a invrajbit.
La necaz nu ne-ajutam,
Ne jignim, ne tormentam,
Si pe drum ne separam.
Tu ai vrea sa fiu cu tine
Insa tu nu esti cu mine.
Cand am mare suferinta,
Esti plecat cu a ta fiinta.
Nu intrebi si nu doresti
Sa cunosti ce-am adunat
In suflet de ani zdrobit
Biciuit de neimplinire
Ce vin numai de la tine.
Poate am gresit si eu,
Insa nu traiesc cu ura
Nu pot lasa sa ma fure
Sentimente negative,
Ce-mi pun trupul in pieire
Fara frumos, senin si pace.
Nu as putea continua
Ele reprezinta totul,
Sunt una cu fiinta mea.
Sper să revii!
Sper să revii de unde ai plecat
Și să mă ierți că ți-am greșit,
Prin vorbe aruncate la mânie
Ce le regret, știind, că te-au rănit.
Să afirm acum că-mi este bine
Și-s fericit că singur m-ai lăsat,
Aș spune că mă mint pe mine
Și c-am uitat ce-a fost adevărat.
Am încercat la telefon să te aud
Nu ai răspuns, poate era pe mut,
E trist, dar ăsta-i adevărul crud
Și îl accept, dar nu renunț să lupt.
M-aș duce după tine să te caut
Dar nu știu încotro să o pornesc,
Un semn aș vrea trimis de tine
La care să răspund că...te iubesc.
Sper să te găsesc cât mai curând
Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,
Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori
Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!
M-aș duce...
Mă uit pe fereastră
Sperând c-ai să vii.
Și floarea din glastră
Cu noi vrea să fii.
M-aș duce de-acasă,
M-aș duce-n pustii,
Căci toate din casă
Tânjesc ca să vii.
Privesc pe fereastră
Sfârșitul de an
Și floarea din glastră
Privește în van.
Când toate din casă
Tânjesc ca să vii
M-aș duce de-acasă
M-aș duce-n pustii!
Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30
Iubite, astazi pling
Iubite,astazi pling in taina
si sufletu-mi e-atit de-orfan!
Ma arde soarele-amintirii
Tronind ca un destis tiran.
Stralucitoare tinerete
ne-a ratacit,c-un trist suris,
Ca esti din alta primavara
ca sunt din alte lumi de vis.
Spre a uita de despartire
primeste de la mine-n dar
lumina stelei aparute
pe cerul tainic si amar.!
O viață împlinită!
Mi-ai apărut pe început de toamnă
Pe când cocorii zburau către apus,
Era un timp frumos, era pe înserat
Când bună seara spre grup ai spus.
Eram mai mulți strânși la o masă
Cu-apucături rebele de școlari,
Ne povesteam izbânda noastră
De-a fi admiși studenți veterinari.
N-a trebuit mult timp să treacă
Să simt cum inima mi s-a aprins,
Și că privirea a lunecat spre tine
Iar glasul deîndată mi s-a stins.
Țin minte cum am intrat în vorbă
Fără a ști că vreau să-ți zic ceva,
Și mâna ți-am întins pentru salut
Ai acceptat zâmbind la altcineva.
Puțin cam rușinat m-am retras
Dar ochii au rămas țințiți pe ea,
Să văd cum se comportă-n grup
Și dacă mai zâmbește și altcuiva.
Surprins am fost că a venit la mine
Și-am turuit și spus vrute nevrute,
Ne-am cunoscut și zis cine suntem
Simțind că am avut clipe plăcute.
De-aici n-a fost decât un pas
Să închegăm perechea potrivită,
Îndragostiți, iubiți pe-acest pământ
Și fericiți că viața ne este...împlinită!
Neputinta
Durere-am adunata
In trupul sfaramat.
Atata nepasare,
Un chin de neiertat.
Cat sa mai indur, sa tac
Ca sa-ti fac tie pe plac?
Cat capul sa nu-l ridic,
Ca te superi tu un pic.
Sunt aici si nu ma vezi
Sunt o fiinta care simte,
Are vise spulberate
De a ta multa rautate.
Tot ce imi doream, era
S-am parte de iubirea ta.
Insa cum nu s-a putut
Sufletul acum s-a rupt.
Singura am fost si sunt,
Ma minteam atat in gand
Insa ochii i-am deschis.
Nu mai pot sa cred in tine
Cand tu nu esti langa mine.
De ce oare ne-am insotit?
Daca raul ne-a invrajbit.
La necaz nu ne-ajutam,
Ne jignim, ne tormentam,
Si pe drum ne separam.
Tu ai vrea sa fiu cu tine
Insa tu nu esti cu mine.
Cand am mare suferinta,
Esti plecat cu a ta fiinta.
Nu intrebi si nu doresti
Sa cunosti ce-am adunat
In suflet de ani zdrobit
Biciuit de neimplinire
Ce vin numai de la tine.
Poate am gresit si eu,
Insa nu traiesc cu ura
Nu pot lasa sa ma fure
Sentimente negative,
Ce-mi pun trupul in pieire
Fara frumos, senin si pace.
Nu as putea continua
Ele reprezinta totul,
Sunt una cu fiinta mea.
Sper să revii!
Sper să revii de unde ai plecat
Și să mă ierți că ți-am greșit,
Prin vorbe aruncate la mânie
Ce le regret, știind, că te-au rănit.
Să afirm acum că-mi este bine
Și-s fericit că singur m-ai lăsat,
Aș spune că mă mint pe mine
Și c-am uitat ce-a fost adevărat.
Am încercat la telefon să te aud
Nu ai răspuns, poate era pe mut,
E trist, dar ăsta-i adevărul crud
Și îl accept, dar nu renunț să lupt.
M-aș duce după tine să te caut
Dar nu știu încotro să o pornesc,
Un semn aș vrea trimis de tine
La care să răspund că...te iubesc.
Sper să te găsesc cât mai curând
Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,
Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori
Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!
M-aș duce...
Mă uit pe fereastră
Sperând c-ai să vii.
Și floarea din glastră
Cu noi vrea să fii.
M-aș duce de-acasă,
M-aș duce-n pustii,
Căci toate din casă
Tânjesc ca să vii.
Privesc pe fereastră
Sfârșitul de an
Și floarea din glastră
Privește în van.
Când toate din casă
Tânjesc ca să vii
M-aș duce de-acasă
M-aș duce-n pustii!
Scumpei mele soții Valeria, 30 Decembrie 2022, ora 05:30
Iubite, astazi pling
Iubite,astazi pling in taina
si sufletu-mi e-atit de-orfan!
Ma arde soarele-amintirii
Tronind ca un destis tiran.
Stralucitoare tinerete
ne-a ratacit,c-un trist suris,
Ca esti din alta primavara
ca sunt din alte lumi de vis.
Spre a uita de despartire
primeste de la mine-n dar
lumina stelei aparute
pe cerul tainic si amar.!
O viață împlinită!
Mi-ai apărut pe început de toamnă
Pe când cocorii zburau către apus,
Era un timp frumos, era pe înserat
Când bună seara spre grup ai spus.
Eram mai mulți strânși la o masă
Cu-apucături rebele de școlari,
Ne povesteam izbânda noastră
De-a fi admiși studenți veterinari.
N-a trebuit mult timp să treacă
Să simt cum inima mi s-a aprins,
Și că privirea a lunecat spre tine
Iar glasul deîndată mi s-a stins.
Țin minte cum am intrat în vorbă
Fără a ști că vreau să-ți zic ceva,
Și mâna ți-am întins pentru salut
Ai acceptat zâmbind la altcineva.
Puțin cam rușinat m-am retras
Dar ochii au rămas țințiți pe ea,
Să văd cum se comportă-n grup
Și dacă mai zâmbește și altcuiva.
Surprins am fost că a venit la mine
Și-am turuit și spus vrute nevrute,
Ne-am cunoscut și zis cine suntem
Simțind că am avut clipe plăcute.
De-aici n-a fost decât un pas
Să închegăm perechea potrivită,
Îndragostiți, iubiți pe-acest pământ
Și fericiți că viața ne este...împlinită!
Other poems by the author
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubitei mele
Iubita mea fără egal,
Degeaba-ncerci să mă alungi,
Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine
Ce se lipește infinit de tine...
Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,
Ca mai apoi să tot revină iarăși,
Aceleași frunze colorate dar și moi,
Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,
Iubita mea nu încerca să fugi de mine
Mă voi întoarce iar si iar la tine,
Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt
Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,
Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,
Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,
Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,
Căci fără tine dragoste nu este,
Și nici poveste de amor sau bucurie!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Iubitei mele
Iubita mea fără egal,
Degeaba-ncerci să mă alungi,
Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine
Ce se lipește infinit de tine...
Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,
Ca mai apoi să tot revină iarăși,
Aceleași frunze colorate dar și moi,
Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,
Iubita mea nu încerca să fugi de mine
Mă voi întoarce iar si iar la tine,
Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt
Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Îți mulțumesc
Îți mulțumesc iubito pentru frumosul ce-ți aparține,
Îți mulțumesc pentru răbdarea ta,
Îți mulțumesc pentru iubirea ce vine de la tine,
Speranța, fericirea și lumina sunt astăzi cuvinte ce-și au ființa vie pentru mine,
Din șansa vieții ce tu mi-ai dat-o mie,
Căci fără tine dragoste nu este,
Și nici poveste de amor sau bucurie!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Poem vesel de toamnă
Veselă ești tu toamnă dragă
Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!
Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,
Covorul cel roșu foșnește o vreme,
Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,
Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!
Veselă ești tu cochetă toamnă,
Chiar dacă unii spun că ești tristă...
Porți haine din aur croite,
Ce puține rivale și le permit!
Poate doar primăvara are talentul mai mare,
Eu totuși cred că și iarna are premiul,
Mulți spun că doar vara stă pe podium!
Suratele toate se ceartă-ntre ele,
Se păruiesc,se bat se gonesc,
Nu pot sta împreună o clipă!
Totul se strică iar vântul destramă tabloul,
Precum pictorul schimbă cartonul..
Și totuși acum este veselă toamnă,
Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)