Romanța lui
Nu deschid încă ochii...
Încă n-ai ajuns,
Încă te ascunzi,
Te-am strigat și n-ai răspuns.
După tine am tot umblat,
Pe furiș pe acest meleag,
M ai dezamăgit o dată…
Tot te iert încă odată...
Inima mi o acoperă un fel de tiară,
Un fum negru ca de moară,
Fumul iese din țigară
Mască-n camera-i amară.
Poems in the same category
Intrebarea mea
Întrebarea mea se invarte fara rusine
Iubit-o hmmmmmmmm,
Un contorsionist profesionist furându-ti visele apoi adormindu-te
Si trezindu-te cu ele,
Zâmbind eu te vad cum sari iar, in abisul din ochii mei, râzând nebuna
Nu vrei sa mai visezi,hmmmmmm
Iubit-o tu nu știi sa fii treaza
Hai iubitule înnebunește cu mine..
Ne învârtim intr-o iluzie fermecată o invitație fara rusine,
Sarim mereu.. Te prind, o iubit-o te cuprind spre actul tau actoricesc
Ooooo al ei surâs si talent
De a-mi rade la egal in fata,
Iubit-o tu dansandu-mi in palma,
Frenetic bara ta de striptease fiind degetul mic
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Oooooooooo
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Străina!
Nu te mai văd pe strada mea
Să îți admir făptura ta divină,
De care sunt atât de fermecat
Chiar dacă ești doar o străină
Era o vreme când te vedeam
Și dimineața și pe-nserat,
Plutind ușor cu pasul legănat
Cu păru-n coc și elegant legat
Nu știu dacă cândva vei reveni
Să pot să văd ce n-am putut uita,
Și nici dacă cumva curaj voi prinde
Să te invit și să flirtăm la o cafea
Până vei apărea sau nu pe stradă
Voi pune rând cu vers pe o hârtie,
Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu
Să mă inspire să-ți scriu o poezie
Știu cum voi începe prima strofă
Că a trecut pe strada mea o fată,
Și-am să închei precum povestea
A fost tare demult...a fost odată!
Dacă tu…
Dacă tu nu mă mai vrei,
Am să plec spre uitare,
Şi-am să fur din ochii tăi,
Doar privirea arzătoare,
Și-am s-o țin închisă-n sân,
Lângă inima mea mică,
Să mă vezi când sunt bătrân,
Să te văd când ești bunică.
Dacă tu nu m-ai plăcea,
Am să hoinaresc pe mare,
Și-am să fur din buza ta,
Doar un strop de sărutare,
Si-am să-l țin mereu pe palmă,
Să-l sărut când e furtună,
Să se facă marea calmă,
Și s-aud valul cum sună.
Dacă tu m-ai renega,
Voi pleca în loc sihastru,
Şi-am să-ți fur chiar inima,
Să mă-ndrume spre dezastru,
Să mă ardă-n rug de dor,
Să mă spintece-n cuvinte,
Ca să pot râzând să mor,
Lângă a mamei oseminte.
Ruga nopții
Cât de frumoasă poate fi luna, nu-i așa? Printre lacrimi șoaptele și-le spune, brusc parcă sclipirea ei numai arde atât de fermecător în piept Printre mii de doruri cum te suspină, haide spune-mi tu,străine Cum prin lumina-i sporește și bucuria, dar și lacrima mea de argint, toate a mele sunt, dar le simt cam strașnic în piept căci e văduv al meu spirit Cum și lumina îmi ține de veghe, când în nopții fierbinti te strig cum nu mi-e firesc Și lumina asta, vezi tu străine ea trăiește adânc încă prin mine chiar de la începutul iubirii pana la sfârșitul nostru De atâta vreme nu a murit nimic din mine căci iubirea mea ce o împărtășesc e sublim de vie, legându-se cu firea mea și pulsul Lumina lunii ce îmi aparține,reprezintă chiar sclipirea privirii mele de copilițe, iar lumina ochilor mei reprezinta iubire O iubire pură pentru tine drag, străine căci de fiecare data când te privesc în ochi,îmi sclipește și mie privirea ci doar pentru simplu fapt că te privesc
URĂRI DE 1 MARTIE!
AZI SE DĂRUIESC MĂRȚIȘOARE ,
FLORI ȘI GINGAȘI GHIOCEI
CHIAR ÎN PRAGUL TĂU LĂSATE
CU URĂRI DE SĂNĂTATE !...
Intrebarea mea
Întrebarea mea se invarte fara rusine
Iubit-o hmmmmmmmm,
Un contorsionist profesionist furându-ti visele apoi adormindu-te
Si trezindu-te cu ele,
Zâmbind eu te vad cum sari iar, in abisul din ochii mei, râzând nebuna
Nu vrei sa mai visezi,hmmmmmm
Iubit-o tu nu știi sa fii treaza
Hai iubitule înnebunește cu mine..
Ne învârtim intr-o iluzie fermecată o invitație fara rusine,
Sarim mereu.. Te prind, o iubit-o te cuprind spre actul tau actoricesc
Ooooo al ei surâs si talent
De a-mi rade la egal in fata,
Iubit-o tu dansandu-mi in palma,
Frenetic bara ta de striptease fiind degetul mic
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Oooooooooo
Întrebarea mea se învârte fara rusine
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Străina!
Nu te mai văd pe strada mea
Să îți admir făptura ta divină,
De care sunt atât de fermecat
Chiar dacă ești doar o străină
Era o vreme când te vedeam
Și dimineața și pe-nserat,
Plutind ușor cu pasul legănat
Cu păru-n coc și elegant legat
Nu știu dacă cândva vei reveni
Să pot să văd ce n-am putut uita,
Și nici dacă cumva curaj voi prinde
Să te invit și să flirtăm la o cafea
Până vei apărea sau nu pe stradă
Voi pune rând cu vers pe o hârtie,
Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu
Să mă inspire să-ți scriu o poezie
Știu cum voi începe prima strofă
Că a trecut pe strada mea o fată,
Și-am să închei precum povestea
A fost tare demult...a fost odată!
Dacă tu…
Dacă tu nu mă mai vrei,
Am să plec spre uitare,
Şi-am să fur din ochii tăi,
Doar privirea arzătoare,
Și-am s-o țin închisă-n sân,
Lângă inima mea mică,
Să mă vezi când sunt bătrân,
Să te văd când ești bunică.
Dacă tu nu m-ai plăcea,
Am să hoinaresc pe mare,
Și-am să fur din buza ta,
Doar un strop de sărutare,
Si-am să-l țin mereu pe palmă,
Să-l sărut când e furtună,
Să se facă marea calmă,
Și s-aud valul cum sună.
Dacă tu m-ai renega,
Voi pleca în loc sihastru,
Şi-am să-ți fur chiar inima,
Să mă-ndrume spre dezastru,
Să mă ardă-n rug de dor,
Să mă spintece-n cuvinte,
Ca să pot râzând să mor,
Lângă a mamei oseminte.
Ruga nopții
Cât de frumoasă poate fi luna, nu-i așa? Printre lacrimi șoaptele și-le spune, brusc parcă sclipirea ei numai arde atât de fermecător în piept Printre mii de doruri cum te suspină, haide spune-mi tu,străine Cum prin lumina-i sporește și bucuria, dar și lacrima mea de argint, toate a mele sunt, dar le simt cam strașnic în piept căci e văduv al meu spirit Cum și lumina îmi ține de veghe, când în nopții fierbinti te strig cum nu mi-e firesc Și lumina asta, vezi tu străine ea trăiește adânc încă prin mine chiar de la începutul iubirii pana la sfârșitul nostru De atâta vreme nu a murit nimic din mine căci iubirea mea ce o împărtășesc e sublim de vie, legându-se cu firea mea și pulsul Lumina lunii ce îmi aparține,reprezintă chiar sclipirea privirii mele de copilițe, iar lumina ochilor mei reprezinta iubire O iubire pură pentru tine drag, străine căci de fiecare data când te privesc în ochi,îmi sclipește și mie privirea ci doar pentru simplu fapt că te privesc
URĂRI DE 1 MARTIE!
AZI SE DĂRUIESC MĂRȚIȘOARE ,
FLORI ȘI GINGAȘI GHIOCEI
CHIAR ÎN PRAGUL TĂU LĂSATE
CU URĂRI DE SĂNĂTATE !...
Other poems by the author
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
nuanțe clișeice
acel albastru nu mai e
acel albastru ce era și ieri,
nici măcar nuanțe,
nuanțe de violet,
acum totul este negru,
zici că-s în infern.
soarele tu-mi-l aduci,
cu mâna mereu tu îl apuci,
poate de aceea mă regăsesc
intr-un cer albastru greu,
Soarele zâmbetul ți-l aducea.
iar, razele-i scânteietoare,
poartă amintiri migratoare...
nuanțele sunt tot ce mai am,
când devin d-un negru acru,
îmi aduc aminte de cum eram,
și revine acel sentiment sacru,
de-l simt când nu te văd la teatru.
vreau doar să-ți văd din nou portocaliul,
culoarea ce îmi schimbă firul,
negru,
precum tigrul.
tigrul meu imaginar,
pe care l-am creat într-un vis amar,
vis în care nu erai,
și ziua-mi sângerai.
sângerai precum te bucurai
când îți răspundeam la un mesaj.
de atâta era nevoie,
ca să nu dai înapoie.
Șoaptele nopții le aud,
mă strigă un maro sumbru
eu încerc să le exclud,
dar mă cheamă tot mai mult.
Degeaba dacă nu ești tu,
acel portocaliu precum de mult,
dulce și isteț mereu,
acum ești doar un clișeu.
Romanța codrului etern
Pictate sunt stelele pe cer,
Sub bolta cerului pastel.
Oare când va veni momentul
Vor răsări florile-n ger?
Soarele apune, într-un colț tot mai jos.
Luna iese de după nori,
Și compune un peisaj de amor.
Fluturii ce-odată zburdau pe cer
S-au ascuns acum de ger,
Ochii-ți obosiți coboară,
Cu un zâmbet mă-nconjoară.
Liniștea codrului răsună,
Și mi spune noapte bună.
O voce fină mă alintă,
N-are nimeni nicio vină.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
nuanțe clișeice
acel albastru nu mai e
acel albastru ce era și ieri,
nici măcar nuanțe,
nuanțe de violet,
acum totul este negru,
zici că-s în infern.
soarele tu-mi-l aduci,
cu mâna mereu tu îl apuci,
poate de aceea mă regăsesc
intr-un cer albastru greu,
Soarele zâmbetul ți-l aducea.
iar, razele-i scânteietoare,
poartă amintiri migratoare...
nuanțele sunt tot ce mai am,
când devin d-un negru acru,
îmi aduc aminte de cum eram,
și revine acel sentiment sacru,
de-l simt când nu te văd la teatru.
vreau doar să-ți văd din nou portocaliul,
culoarea ce îmi schimbă firul,
negru,
precum tigrul.
tigrul meu imaginar,
pe care l-am creat într-un vis amar,
vis în care nu erai,
și ziua-mi sângerai.
sângerai precum te bucurai
când îți răspundeam la un mesaj.
de atâta era nevoie,
ca să nu dai înapoie.
Șoaptele nopții le aud,
mă strigă un maro sumbru
eu încerc să le exclud,
dar mă cheamă tot mai mult.
Degeaba dacă nu ești tu,
acel portocaliu precum de mult,
dulce și isteț mereu,
acum ești doar un clișeu.
Romanța codrului etern
Pictate sunt stelele pe cer,
Sub bolta cerului pastel.
Oare când va veni momentul
Vor răsări florile-n ger?
Soarele apune, într-un colț tot mai jos.
Luna iese de după nori,
Și compune un peisaj de amor.
Fluturii ce-odată zburdau pe cer
S-au ascuns acum de ger,
Ochii-ți obosiți coboară,
Cu un zâmbet mă-nconjoară.
Liniștea codrului răsună,
Și mi spune noapte bună.
O voce fină mă alintă,
N-are nimeni nicio vină.
Căzături
cad castane ruginite,
cad și stele înflorite,
cad luminile din cer,
să vestească al tău ger.
am căzut și eu pe gheață,
dar m-am prins de o verdeață,
sprijinindu-se de-o piatră,
salvatoarele din viață.
chiar de nu a fost prea blândă,
a fost totuși o învățătură,
și cu toate astea m-am ridicat,
din a ta ghiară de comunicat.
deși mi-au căzut toate speranțele,
nervii îmi rămân ca agrafele,
prinse-n părul meu vâlvoi,
de-l vedeai ca un trifoi.
cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,
rostogolindu-se în agonie,
deși nu sunt toate din mânie,
le-aș putea face o melodie.
toate cad într-un final,
contează să aibă un scop nominal,
precum sentimentele transmise
nopți și zile printre vise.