Icoană

...Două suflete ce ne-am întâlnit 

Când ceasul și clipa nu s-au potrivit

Și nici timpul nu ne-a ținut aproape

Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.

Nicicând n-am prins contur în zori

Dar urme au rămas...fluturi, fiori...

Noi n-am avut destul ca să simțim deplin

Un spațiu fără margini, o umbră de destin

Azi mai vibrăm doar în versuri

În lumi paralele ne poartă prezentul

Cuvintele ne mai aduc pe același drum

... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.

Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă 

Dar ceva îmi amintește mereu de tine... 

Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă 

Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.

Încerc să te alung mereu din gând 

Să nu mai știu..nimic să nu mai știi 

Dar când uitarea uită să se-aștearnă

Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.

În poezii am mestecat durerea toată 

A poveștii noastre pierdută-n final

Și-am lăsat versul să ne împlinească

Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Aussi longtemps que tu m'aimes

Si le ciel te tombait sur la tête, je te protégerais

Et il peut y avoir un bébé et le déluge, cela n'éteint pas le feu dans mon coeur

Même s'il y a un séisme, la fin du monde, tu sais,

Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai

Je reste près de toi

Je reste près de toi

Avec toi les nuits sont plus belles

Dans tes yeux le soleil se lève

Je reste près de toi

Je reste près de toi

Avec toi les nuits sont plus belles

Avec toi dans mon lit le soleil se lève

Si une comète devait nous toucher, cela ne me fait pas peur, tu sais,

Car c'est sur que tu donnes un sens à une roquette, nous survivrons

Même s'il y a un tsunami, la fin du monde, tu sais,

Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai

Et lorsque cela devient difficile de voir,

Je suis là pour t'illuminer

Et lorsque tu ne crois plus en toi

Je suis là pour t'encourager

Tam-taca-tum-pa, hey viens vers moi,

Ta voix est comme un violon dans mon coeur

Tam-taca-tum-pa, je te fredonerais,

Que tu es le refrain de ma vie

Je reste près de toi

Je reste près de toi

Avec toi les nuits sont plus belles

Dans tes yeux le soleil se lève

Je reste près de toi

Je reste près de toi

Avec toi les nuits sont plus belles

Avec toi dans mon lit le soleil se lève

mă așez în genunchi lângă izvor

și ating cu buzele apa

izvorul cu unde zglobii și dragoste

ești tu

setea mea n-are margini

trăiesc doar ca să mă întorc la tine

să curgi în inima mea

până se umple

viața ta coboară din piatră

și trece prin milioane de ani de curgere

tainică

are aroma primului sărut franțuzesc

de demult

și gustul sărat al lacrimii

în care înotăm

încă

împletesc șiraguri de zile și nopți

într-o pânză nesfârșită a Penelopei

în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste

și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc

și o lacrimă...

Și iar la tine îmi este gândul ,

Doamna mea cu ochi căprui 

Aș da orice pe lumea aceasta 

Să-ți gust ale tale buze moi .

Privirea ta îmi dă fiori 

Te uiți la mine și eu mor ,

Te joci cu mine fără nici o rușine 

Iar eu sufăr în nedumerire .

De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?

Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?

Vino lângă mine dragă 

Să-ți ascult inimioara 

Aceasta tace ,e o lașă

Nu recunoaște că mă vrea 

Însă tremura ,și-i place 

Că o ating numai pe ea 

Ce dacă-n ceasul umbrelor pictate în tăceri, 
M-am destăinuit târziu și l-am pierdut pe "ieri", 
M-am așternut cinstit, în pagini, fără teamă,
Să mă destram cuvinte, precum o mare calmă...

Așa că pentr-o clipă m-am străduit să iau aminte,
M-am răsucit tăcut, în sute de cuvinte,
Și-am tors din mine-un dor, o lacrimă, o stare, 
N-a fost nimic grăbit, nimic supus sub soare... 

Căci m-am pierdut și regăsit de-atâtea ori,
Eu, prin cuvinte am ars și înălțat la nori,
Și-am coborât în mine, în propria-mi genune,
Să luminez cuvinte, pe-a frunții leziune...

Cuvinte fluide care nasc, trăiesc și apoi mor,
Cuvinte, care ard alte cuvinte în calea lor,
Cuvinte, care mă ridică sau care mă coboară,
La început îs grele și-apoi, ușoare, zboară...

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.

E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.

Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...

Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...

Că tot s-a-ntors lumea cu susul în jos,
Sucim și proverbul, să pară frumos,
Deși ar fi bine să nici n-o gândim,
E epoca noastră pe care-o trăim:
Cel care altuia o groapă îi sapă,
Ajunge departe, ajunge chiar papă.
Acel ce devreme, în zori s-ar scula,
Să meargă la muncă, în ea va pica.

Azi îți trimit dragostea mea

Și te invit la o cafea

Amară-n faptul dimineții,

Ca tu să simți dulceața vieții.

Ș-un strop de dulce-n ea să fie,

Să simți mai multă bucurie.

Ș-am să pun ceașca cât mai plină,

Să ai o zi cât mai senină.

Adaug lângă ea ș-o floare,

Să fi mereu înfloritoare,

Dar și toată plăcerea mea,

De-a fi cu tine, la cafea.

De propria lume nu mi-aș fi croit,
În lumea altora aș fi asfințit.
De fără-ndoieli nu-mi cream propriul vis,
În visul altora-aveam sufletu-nchis.
Și nu-mi creșteau aripi, să zbor, să mă-nalț,
Urmând tot mereu hărțile celorlalți.

Ce s-a făcut, e bun făcut,
Nimic nu schimbi din ce-a trecut.
Orice durere sau regret,
Doar roade sufletul, încet.

Învață deci din tot ce-a fost,
Vei da trecutului un rost.
Lucrează pentru ce-o să fie
Și vei găsi doar bucurie.

Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.

Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.

Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.

Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.

Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.

Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.

Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.