Icoană
Nu știu ce am azi:
Tu în brațe-mi cazi,
Dar mie îmi vine
Să mă închin la tine
Ca la o icoană
Diafană
A unei zeițe sfinte,
Ce nu vrea să fie cuminte.
Cu teamă parcă, m-apropii
Să-ți sărut ochii
Blânzi și senini, uneori triști,
Să-ți mulțumesc că exiști.
Ca unei icoane, cu credință,
Vreau să-ți întorc recunoștință
Că alături îmi stai,
Și-mi dăruiești tot ce ai.
Parcă trăiesc o minune
iar mintea îmi spune
Că poate-astă clipă nu e reală,
Așez deci cu sfială
O sărutare
Tremurătoare
Pe buzele tale îmbătătoare
Fermecătoare
Ca două petale de flori
Ce-m dau când le-ating fiori.
Nu știu ce am azi,
Tu-n brațe îmi cazi
Eu parcă mă tem să m-aprind
Să-ți cuprind
Trupul gingaș
De demon pătimaș,
Mă tem parcă să-l strâng,
Cumva să nu-l frâng.
Poems in the same category
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
🎤 Atâta timp cât mă iubești de Andra în franceză
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Aussi longtemps que tu m'aimes
Si le ciel te tombait sur la tête, je te protégerais
Et il peut y avoir un bébé et le déluge, cela n'éteint pas le feu dans mon coeur
Même s'il y a un séisme, la fin du monde, tu sais,
Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Dans tes yeux le soleil se lève
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Avec toi dans mon lit le soleil se lève
Si une comète devait nous toucher, cela ne me fait pas peur, tu sais,
Car c'est sur que tu donnes un sens à une roquette, nous survivrons
Même s'il y a un tsunami, la fin du monde, tu sais,
Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai
Et lorsque cela devient difficile de voir,
Je suis là pour t'illuminer
Et lorsque tu ne crois plus en toi
Je suis là pour t'encourager
Tam-taca-tum-pa, hey viens vers moi,
Ta voix est comme un violon dans mon coeur
Tam-taca-tum-pa, je te fredonerais,
Que tu es le refrain de ma vie
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Dans tes yeux le soleil se lève
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Avec toi dans mon lit le soleil se lève
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Doamna mea cu ochi căprui
Și iar la tine îmi este gândul ,
Doamna mea cu ochi căprui
Aș da orice pe lumea aceasta
Să-ți gust ale tale buze moi .
Privirea ta îmi dă fiori
Te uiți la mine și eu mor ,
Te joci cu mine fără nici o rușine
Iar eu sufăr în nedumerire .
De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?
Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?
Vino lângă mine dragă
Să-ți ascult inimioara
Aceasta tace ,e o lașă
Nu recunoaște că mă vrea
Însă tremura ,și-i place
Că o ating numai pe ea
CUVINTE...
Ce dacă-n ceasul umbrelor pictate în tăceri,
M-am destăinuit târziu și l-am pierdut pe "ieri",
M-am așternut cinstit, în pagini, fără teamă,
Să mă destram cuvinte, precum o mare calmă...
Așa că pentr-o clipă m-am străduit să iau aminte,
M-am răsucit tăcut, în sute de cuvinte,
Și-am tors din mine-un dor, o lacrimă, o stare,
N-a fost nimic grăbit, nimic supus sub soare...
Căci m-am pierdut și regăsit de-atâtea ori,
Eu, prin cuvinte am ars și înălțat la nori,
Și-am coborât în mine, în propria-mi genune,
Să luminez cuvinte, pe-a frunții leziune...
Cuvinte fluide care nasc, trăiesc și apoi mor,
Cuvinte, care ard alte cuvinte în calea lor,
Cuvinte, care mă ridică sau care mă coboară,
La început îs grele și-apoi, ușoare, zboară...
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Poezia care ne-a păstrat
...Două suflete ce ne-am întâlnit
Când ceasul și clipa nu s-au potrivit
Și nici timpul nu ne-a ținut aproape
Lăsând poezia să ne fie punte în noapte.
Nicicând n-am prins contur în zori
Dar urme au rămas...fluturi, fiori...
Noi n-am avut destul ca să simțim deplin
Un spațiu fără margini, o umbră de destin
Azi mai vibrăm doar în versuri
În lumi paralele ne poartă prezentul
Cuvintele ne mai aduc pe același drum
... e singura legătură ce nu vrea să moară nicicum.
Căci nu de multe ori îmi spun că-i ultima poezie scrisă
Dar ceva îmi amintește mereu de tine...
Și mi se face dor de-aroma ta de toamnă
Și-ncep s-aștern pe foi tot sufletul din mine.
Încerc să te alung mereu din gând
Să nu mai știu..nimic să nu mai știi
Dar când uitarea uită să se-aștearnă
Speranța-și face loc șoptind c-ai să revii.
În poezii am mestecat durerea toată
A poveștii noastre pierdută-n final
Și-am lăsat versul să ne împlinească
Născând din umbre...poezia care ne-a păstrat.
🎤 Atâta timp cât mă iubești de Andra în franceză
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Aussi longtemps que tu m'aimes
Si le ciel te tombait sur la tête, je te protégerais
Et il peut y avoir un bébé et le déluge, cela n'éteint pas le feu dans mon coeur
Même s'il y a un séisme, la fin du monde, tu sais,
Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Dans tes yeux le soleil se lève
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Avec toi dans mon lit le soleil se lève
Si une comète devait nous toucher, cela ne me fait pas peur, tu sais,
Car c'est sur que tu donnes un sens à une roquette, nous survivrons
Même s'il y a un tsunami, la fin du monde, tu sais,
Aussi longtemps que tu m'aimes, moi je t'aimerai
Et lorsque cela devient difficile de voir,
Je suis là pour t'illuminer
Et lorsque tu ne crois plus en toi
Je suis là pour t'encourager
Tam-taca-tum-pa, hey viens vers moi,
Ta voix est comme un violon dans mon coeur
Tam-taca-tum-pa, je te fredonerais,
Que tu es le refrain de ma vie
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Dans tes yeux le soleil se lève
Je reste près de toi
Je reste près de toi
Avec toi les nuits sont plus belles
Avec toi dans mon lit le soleil se lève
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Doamna mea cu ochi căprui
Și iar la tine îmi este gândul ,
Doamna mea cu ochi căprui
Aș da orice pe lumea aceasta
Să-ți gust ale tale buze moi .
Privirea ta îmi dă fiori
Te uiți la mine și eu mor ,
Te joci cu mine fără nici o rușine
Iar eu sufăr în nedumerire .
De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?
Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?
Vino lângă mine dragă
Să-ți ascult inimioara
Aceasta tace ,e o lașă
Nu recunoaște că mă vrea
Însă tremura ,și-i place
Că o ating numai pe ea
CUVINTE...
Ce dacă-n ceasul umbrelor pictate în tăceri,
M-am destăinuit târziu și l-am pierdut pe "ieri",
M-am așternut cinstit, în pagini, fără teamă,
Să mă destram cuvinte, precum o mare calmă...
Așa că pentr-o clipă m-am străduit să iau aminte,
M-am răsucit tăcut, în sute de cuvinte,
Și-am tors din mine-un dor, o lacrimă, o stare,
N-a fost nimic grăbit, nimic supus sub soare...
Căci m-am pierdut și regăsit de-atâtea ori,
Eu, prin cuvinte am ars și înălțat la nori,
Și-am coborât în mine, în propria-mi genune,
Să luminez cuvinte, pe-a frunții leziune...
Cuvinte fluide care nasc, trăiesc și apoi mor,
Cuvinte, care ard alte cuvinte în calea lor,
Cuvinte, care mă ridică sau care mă coboară,
La început îs grele și-apoi, ușoare, zboară...
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Other poems by the author
Noaptea mea
Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.
E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.
Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...
Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...
O cafea
Azi îți trimit dragostea mea
Și te invit la o cafea
Amară-n faptul dimineții,
Ca tu să simți dulceața vieții.
Ș-un strop de dulce-n ea să fie,
Să simți mai multă bucurie.
Ș-am să pun ceașca cât mai plină,
Să ai o zi cât mai senină.
Adaug lângă ea ș-o floare,
Să fi mereu înfloritoare,
Dar și toată plăcerea mea,
De-a fi cu tine, la cafea.
Dulce ispită
Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.
Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.
Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.
Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.
Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.
Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.
Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.
Noaptea mea
Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.
E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.
Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...
Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...
O cafea
Azi îți trimit dragostea mea
Și te invit la o cafea
Amară-n faptul dimineții,
Ca tu să simți dulceața vieții.
Ș-un strop de dulce-n ea să fie,
Să simți mai multă bucurie.
Ș-am să pun ceașca cât mai plină,
Să ai o zi cât mai senină.
Adaug lângă ea ș-o floare,
Să fi mereu înfloritoare,
Dar și toată plăcerea mea,
De-a fi cu tine, la cafea.
Dulce ispită
Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.
Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.
Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.
Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.
Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.
Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.
Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.